ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3530/2012

Asupra recursului de față,

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 109 din 15 iunie 2012 pronunțată de Tribunalul Suceava, în baza art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b), alin. (3) teza I C.pen, a fost condamnat inculpatul S.S., la pedeapsa de 18 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

În temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani.

În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a, lit. b), d) și e) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la data de 16 ianuarie 2012 la zi.

În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului S.S.

În baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) C. proc. pen., raportat la art. art. 1357 și urm. C. civ. a fost obligat inculpatul S.S. la plata sumei de 20.000 RON către partea vătămată minoră P.D.M., reprezentând daune morale.

S-a reținut că, în dimineața zilei de 15 ianuarie 2012, în jurul orei 8:30, numita P.C. a plecat împreună cu minora P.F. , din locuința sa din comuna B., unde trăia în concubinaj cu inculpatul S.S., lăsându-i acestuia în grijă pe minorul P.I.S.  și pe partea vătămată P.D.M., , în urma unor relații intime anterioare ale acesteia. Imediat după plecarea concubinei sale, inculpatul S.S. a lovit-o în zona feței și apoi a dezbrăcat-o pe minora P.D.M., a pus-o pe patul de lângă geam și a întreținut cu aceasta un raport sexual normal, pe care l-a întrerupt în momentul în care l-a observat pe martorul M.I. pe geam, cerându-i minorei să se îmbrace.

Mama părții vătămate, P.C. a revenit în jurul orei 13:00, găsindu-și copii singuri acasă, iar pe fiica ei D. întinsă pe pat, acoperită cu o pătură și prezentând o sângerare abundentă în zona genitală. În cursul după-amiezii, P.C. a purtat discuții în legătură cu ceea ce i s-a întâmplat fiicei sale atât cu inculpatul, cât și cu alți membrii ai familiei, iar în jurul orei 22:00, martorul P.l. a sesizat pe lucrătorii postului de poliție despre fapta comisă de către inculpat.

La stabilirea situației de fapt mai sus expuse, instanța a avut în vedere declarațiile părților în limitele prevăzute de art. 69 și art. 75 C. proc. pen., declarațiile date de martorii audiați în cauză, raportul de constatare medico-legală din 24 ianuarie 2012 emis de către Serviciul de Medicină Legală Suceava și înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală.

Astfel, inculpatul a recunoscut în cursul urmăririi penale că, la data de 15 ianuarie 2012 a întreținut un raport sexual cu minora P.D.M., în vârstă de 4 ani și jumătate, relatând în detaliu împrejurările în care a săvârșit fapta: "În ziua de 15 ianuarie 2012, concubina mea a plecat ca de obicei la cerșit cu P.P.F. Eu am rămas acasă cu victima și cu celălalt copil P.l.S. Cred că a plecat la ora 9:00. La scurt timp după ce concubina mea a plecat, nu-mi amintesc exact ce a fost în mintea mea, rețin doar că i-am spus victimei să-și dea jos pantalonii. Nu am strigat la ea și nici nu am exercitat vreun act de violență asupra ei. Fetița nu s-a opus, nici măcar nu a strigat, m-a ascultat și și-a dat jos singură pantalonii. Fără ca eu să-i cer acest lucru, aceasta s-a așezat singură pe pat, cu fața în sus, după care tot singură și-a desfăcut picioarele - eu nu i-am cerut acest lucru.

După aceasta mi-am dat jos și eu pantalonii și mi-am introdus organul sexual (fără a fi în erecție) în vaginul fetei . Arăt că am făcut acest lucru o singură dată. Nici în aceste împrejurări fetița nu a plâns și nici nu a țipat. M-am oprit din această activitate întrucât l-am văzut pe geam pe numitul M.I."

Indiferent însă de conținutul declarației acestui subiect procesual, legea nu acordă o forță probantă deosebită acestui mijloc de probă, art. 69 arătând că aceste declarații pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. În mod justificat, practic, legislația noastră procesual penală, manifestă anumite rezerve în ceea ce privește forța probantă a acestui mijloc de probă, deoarece progresele dobândite în psihologia judiciară au demonstrat că nu trebuie să se acorde prea mult credit acestui mijloc de probă, fiindcă, voluntar sau involuntar, inculpatul denaturează declarația sa. Astfel, declarația inculpatului este divizibilă (reținând numai ceea ce se coroborează cu alte probe) și retractabilă (numai dacă se impune în urma aprecierii întregului material probator din cauză).

În consecință, instanța de fond a reținut din declarația inculpatului S.S. numai ceea ce se coroborează cu ansamblul probelor administrate în cauză, respectiv faptul că în data de 15 ianuarie 2012 a întreținut un raport sexual normal cu minora P.D.M.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul a revenit asupra declarației sale, anterior menționate, încercând să acrediteze ideea că victima s-ar fi jucat cu un băț în zona genitală și astfel s-ar fi produs deflorarea sa.

Neexistând o ordine de preferință referitoare la forța probantă a declarațiilor inculpatului în raport de faza procesuală în care acestea au fost date, urmărire penală sau judecată, instanța a fost obligată, în cazul unor nepotriviri sau contradicții, să aprecieze fiecare declarație în contextul tuturor probelor, care trebuie coroborate, deci să rețină ca reprezentând adevărul numai aspectele care reies din acestea. De altfel, principiul liberei aprecieri a probelor enunțat de art. 63 alin. (1) C. proc. pen., lasă instanței de judecată libertatea de a aprecia concludenta și utilitatea tuturor probelor, indiferent de faza procesuală în care acestea au fost administrate. Totodată, principiul aflării adevărului, enunțat la alin. (2) din cadrul aceluiași articol, impune instanței de judecată să dea valoare acelor probe care, coroborate cu alte probe legal administrate, exprimă adevărul. Din această perspectivă, instanța de fond a subliniat faptul că declarația dată de către inculpat în cursul cercetării judecătorești nu este conformă realității, fiind contrazisă de celelalte mijloace de probă administrate.

Astfel, fiind audiată în cauză, în calitate de parte vătămată, în prezența psihologului, minora P.D.M. a declarat că "i-a curs sânge din puță pentru că m-a futut S., m-a dezbrăcat pe patul de la geam și mi-a spus să tac." De asemenea, partea vătămată a declarat că inculpatul a lovit-o în zona feței cu un lemn și cu piciorul în fund.

Concluziile raportului de constatare medico-legală din 24 ianuarie 2012 emis de Serviciul de Medicină Legală Suceava s-au coroborat cu susținerile părții vătămate, precizându-se că aceasta prezintă echimoză cu excoriație la nivelul hemifaciesului drept ce s-au putut produce prin lovire cu sau de corp sau mijloc contondent putând data de câteva ore sau zile anterior examinării în funcție de datele de anchetă. Prezintă, de asemenea, o deflorare recentă cu ruptură himenală și vaginală, ce s-a putut produce prin intermediul penisului în erecție, a degetului sau a altui obiect.

Raportul de asistență psihologică întocmit de ofițer psiholog B.C.M. a evidențiat faptul că minora P.D.M. prezintă simptome specifice persoanelor care au fost victime ale abuzului sexual.

Situația de fapt reținută de către instanța d fond a rezultat și din ansamblul declarațiilor martorilor audiați în cauză. Martora P.M. a afirmat că în data de 15 ianuarie 2012, în jurul orei 17:00 a mers împreună cu concubinul ei, G.C., la locuința surorii ei, P.C. A văzut că minora P.D. prezintă în zona genitală urme de sânge. Imediat după ce inculpatul a ieșit din casă a întrebat-o pe minoră ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că S.S. "s-a urcat pe ea și a dat din fund".

Martorul D.P., unchiul părții vătămate, a declarat că a fost informat de către membrii familiei sale cu privire la abuzul sexual comis asupra nepoatei sale P.D. A întrebat-o pe minoră ce s-a întâmplat, iar aceasta i-a spus că S.S. s-a urcat peste ea și a întreținut un raport sexual, după care a învățat-o să spună că s-a lovit cu un băț.

S-a reținut că fapta inculpatului S.S. care, la data de 15 ianuarie 2012, în locuința sa din comuna B., a întreținut un act sexual cu minora P.D.M.  prin constrângerea victimei și totodată profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra (victima fiind aflată în îngrijirea și ocrotirea inculpatului), întrunește, sub aspect obiectiv și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) (teza I) C. pen., pentru care acesta urmează a răspunde penal.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. și anume: dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele speciale de pedeapsă, gradul de pericol social concret ridicat al faptei comise, împrejurările și modalitatea în care a fost săvârșită, descrisă detaliat mai sus, și urmarea produsă.

Tribunalul a reținut astfel că infracțiunea din prezenta cauza prezintă o gravitate deosebită, prin aceea că a fost săvârșită asupra unei persoane minore (profitând de posibilitățile reduse de apărare ale acesteia) și este de natură a șoca în mod violent morala și normele firești de conviețuire socială, impunând un răspuns ferm, apt a răspunde imperativelor de prevenție specială și generală urmărite prin aplicarea pedepsei.

Referitor la persoana inculpatului, Tribunalul a reținut că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale. Pe parcursul urmăririi penale însă, a adoptat o poziție nesinceră, încercând să acrediteze ideea că victima l-a provocat, aceasta dezbrăcându-se singură, așezându-se pe pat cu fața în sus și "invitându-l" să întrețină un raport sexual, iar în timpul cercetării judecătorești, că s-ar fi jucat cu un băț.

Prin prisma criteriilor menționate, Tribunalul a considerat că aplicarea unei pedepse în cuantum de 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) (teza I) C. pen., este necesară dar și suficientă pentru a-și atinge scopul prevenției generale și reeducarea celui în cauză, astfel cum este definit de art. 52 C. pen.

Cum textul de lege care reglementează regimul sancționator al infracțiunii de viol, prev. de art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) (teza I) C. pen. reținută în sarcina inculpatului prevede, în mod expres, interzicerea unor drepturi, în temeiul art. 65 alin. (2) C. pen. raportat la art. 53 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b), d) și e) C. pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat, drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator), cu titlu de pedeapsă complementară, pentru o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei principale.

Tribunalul nu a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante judiciare. În baza art. 74 C. pen., constatarea uneia sau mai multor împrejurări drept circumstanțe atenuante este atributul instanței de judecată și, deci, lăsată la aprecierea acesteia. În speță, având în atenție cerințele art. 74 C. pen., Tribunalul a considerat că nu se justifică a se da eficiență juridică acestei instituții.

În temeiul art. 71 alin. (1), (2) C. pen. s-au interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b), d) și e) C. pen.

Cum inculpatul S.S. a fost reținut și arestat preventiv, s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive de la data de 16 ianuarie 2012 la zi, iar în baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen., s-a menținut arestarea preventivă a acestuia.

Referitor la latura civilă a cauzei, Tribunalul a constatat că reprezentanta legală a părții vătămate nu s-a constituit parte civilă în cauză, însă a făcut aplicarea dispozițiilor art. 17 alin. (1) C. proc. pen, potrivit cărora "acțiunea civilă se pornește și se exercită și din oficiu, când cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu capacitate de exercițiu restrânsă".

Pentru a opera răspunderea civilă, este necesar să fie întrunite cumulativ următoarele condiții: să existe o faptă ilicită, adică o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere drepturilor subiective sau intereselor legitime ale persoanei vătămate; un prejudiciu, acele consecințe dăunătoare de natură patrimonială sau nepatrimonială, efecte ale încălcării drepturilor subiective sau intereselor legitime ale unei persoane; legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu; vinovăția autorului faptei ilicite.

În speță, Tribunalul a constatat că sunt întrunite elementele răspunderii civile delictuale în persoana inculpatului.

Astfel, materialul probator administrat în cauză a dovedit existența faptei ilicite a acestuia și a vinovăției lui.

În ceea ce privește prejudiciul suferit de către partea civilă, Tribunalul a apreciat că acesta este unul de ordin moral, rezultat din obligarea părții vătămate la întreținerea de relații sexuale și care se obiectivează în suferințele psihice la care a fost expuse victima, în sentimentele de rușine, frustrare etc.

Legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu a fost dovedită de întreg ansamblul probator administrat în cauză.

Spre deosebire de despăgubirile pentru daune materiale, care se stabilesc pe bază de probe, despăgubirile pentru daune morale se stabilesc pe baza evaluării instanței de judecată. În cazul unor infracțiuni, ca cele din prezenta cauză, evaluarea despăgubirilor pentru daune morale - în scopul de a nu fi una pur subiectivă sau de a nu tinde către o îmbogățire fără just temei - trebuie să țină seama de suferințele fizice și morale susceptibil în mod rezonabil a fi fost cauzate prin fapta săvârșită de inculpat, precum și de toate consecințele acesteia, relevate de actele medicale ori de alte probe administrate.

Așa fiind, constatând îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, Tribunalul, în baza art. 14 și art. 346 C. proc. pen., cu aplicarea art. 17 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. art. 1357 și urm. C. civ., l-a obligat pe inculpatul S.S. la plata sumei de 20.000 RON către partea vătămată minoră P.D.M., reprezentând daune morale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul S.S. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele prezentate oral de apărătorul desemnat din oficiu și care, în esență, vizează redozarea pedepsei aplicate, apreciată ca fiind prea mare raportat la împrejurările de săvârșire a faptei și la circumstanțele atenuante care pledează în favoarea sa.

Prin Decizia penală nr. 78 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, Curtea a respins apelul, ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt și încadrarea în drept a faptei săvârșite de inculpat, dând o justă interpretare probatoriului administrat în cauză.

Fără a relua argumentația stării de fapt, redată în considerentele hotărârii atacate, pe care Curtea și-o însușește în întregime, astfel cum această posibilitate este conferită de practica Curții Europene a Drepturilor Omului și potrivit căreia poate constitui o motivare preluarea motivelor instanței inferioare (Helle împotriva Finlandei), se va analiza doar motivul vizând cuantumul pedepsei aplicate.

La individualizarea pedepsei aplicate prima instanță a respectat criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. S-a avut în vedere gradul de pericol social ridicat al faptei săvârșite de inculpat care, profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra, a lovit-o și apoi a întreținut cu ea un raport sexual normal. S-a avut în vedere, de asemenea, urmarea produsă, respectiv consecințele pe care partea vătămată, în vârstă de numai patru ani și jumătate, le-a avut de suportat atât în plan fizic, beneficiind de îngrijiri medicale pentru vindecare, dar mai ales în plan psihic, raportul de asistență psihologică întocmit în cauză dovedind că simptomele prezentate de minoră sunt specifice persoanelor victime ale abuzului sexual. Trebuie reținută și poziția procesuală oscilantă a inculpatului care, deși a recunoscut în final săvârșirea faptei, a încercat inițial să prezinte un alt scenariu conform căruia victima și-ar fi produs singură leziunile cu un băț.

Nu se justifică reținerea de circumstanțe atenuante așa cum a solicitat apărătorul desemnat din oficiu. Situația personală invocată, respectiv împrejurarea că are în întreținere doi copii minori, nu poate constitui un argument care să pledeze în favoarea inculpatului în condițiile în care, lăsat să supravegheze victima, a săvârșit o faptă de asemenea gravitate. De altfel, față de natura faptei săvârșite, în mod corect inculpatului i-au fost interzise drepturile părintești și dreptul de a fi tutore sau curator.

Față de cele arătate, Curtea a apreciat că avertismentul dat de instanță este de natură să-l facă pe inculpat să conștientizeze că legiuitorul ocrotește valorile sociale și că orice atingere adusă acestora este sancționată în mod corespunzător și că el, ca destinatar al normelor de drept care îi sunt accesibile, are obligația de a le respecta întocmai și de a evita conjuncturile care l-ar putea cantona într-o situație contrară legii, în caz contrar, urmând a răspunde ca și în cazul de față.

În temeiul art. 381 alin. (1) C. proc. pen. s-a dedus în continuare din pedeapsa aplicată inculpatului durata arestării preventive de la 15 iunie 2012 la zi.

Constatând că temeiurile care au stat la baza luării și ulterior menținerii arestării preventive a inculpatului subzistă, în temeiul art. 383 alin. (1

1

) rap. la art. 350 alin. (1) C. proc. pen., Curtea a menținut starea de arest preventiv a acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs inculpatul S.S., recurs care nu a fost motivat, însă, oral, s-a arătat că acesta a recunoscut și regretat comiterea faptei, nu are antecedente penale, astfel că pot fi reținute și circumstanțe atenuante în favoarea sa.

Analizând recursul formulat, atât prin prisma motivului de casare prevăzut de pct. 14 al art. 385 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul declarat de inculpat nu este fondat, urmând a fi respins, pentru cele ce succed:

Instanțele de fond și de apel, uzând de argumentele factuale rezultate din probatoriul administrat și cu o argumentare juridică pertinentă, au reținut o corectă situație de fapt, corespunzătoare unei încadrări juridice adecvată stării de fapt prezentate în actul de inculpare, reținută și de către instanțele de fond și de apel, precum și dispozițiilor legale aplicabile speței.

În ce privește individualizarea pedepsei, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., Înalta Curte reține că în cauză instanțele de fond și de apel au procedat la o corectă individualizare a pedepsei, având în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în dispozițiile art. 197 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (3) (teza I) C. pen., de pericolul social al faptei comise - care este unul deosebit de ridicat, având în vedere că victima, fiică a concubinei sale, lăsată în grija sa, avea frageda vârstă de 4 ani și jumătate, persoana inculpatului, care nu este căsătorit și nu are ocupație.

Ca atare, se apreciază că, atât față de limitele speciale ale pedepsei, cât și față de gradul concret de pericol social al faptei, apreciat prin raportare la contextul individual de săvârșire a acesteia, având în vedere și persoana recurentului inculpat, conform celor anterior reținute, sancțiunea penală aplicată este aptă a asigura reeducarea și realizarea scopului preventiv - educativ al pedepsei, prevăzut de art. 52 C. pen., apreciindu-se corect că circumstanțele legale invocate, nefiind obligatorii, nu se impune a fi reținute, față de circumstanțele concrete ale speței și față de toate criteriile legale care au fost analizate.

În temeiul art. 385 alin. (4) rap. la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.S., durata reținerii și arestării preventive de la 15 iunie 2012 la 31 octombrie 2012.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.., recurentul inculpat va fi obligat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.S. împotriva Deciziei penale nr. 78 din 17 iulie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Deduce din cuantumul pedepsei aplicate inculpatului S.S., durata reținerii și arestării preventive de la 15 iunie 2012 la 31 octombrie 2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 31 octombrie 2012.

Procesat de GGC - NN