ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3828/2020

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr. x/2017, la data de 26.06.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraților nr. 6271/31.05.2017, obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraților să emită o nouă decizie prin care să fie admisă cererea de plată cu privire la suma de 33.863,93 RON, obligarea la plata cheltuielilor de judecată. II Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4645 din data de 28.11.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-A contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca neîntemeiată. III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat casarea sentinței, rejudecarea litigiului în fond și admiterea cererii de chemare în judecată formulate.

În motivarea recursului, recurenta a invocat faptul că sentința este nelegală și netemeinică. Cu titlu preliminar, a arătat că formulează câteva precizări cu privire la starea de fapt, deoarece aceasta nu a fost apreciată în mod corect de către instanța de fond. A expus situația de fapt și a arătat că instanța de fond a reținut că în cauză își găsesc incidența prevederile Normei ASF nr. 23/2014, reținute de către pârât, iar nu cele ale Normei nr. 39/2016, care a abrogat Norma ASF nr. 23/2014. Raportat la acest aspect, fie că este vorba de prevederile Normei ASF nr. 23/2014 sau de cele ale Normei ASF nr. 39/2016, lucrurile sunt extrem de simple, deoarece dispozițiile celor două acte normative sunt aproape similiare. Astfel, potrivit actelor normative menționate, scopul principal în cazul avarierii sau distrugerii vehiculului este readucerea acestuia la starea anterioară producerii accidentului.

Recurenta a reiterat, conform cererii de chemare în judecată, că decizia nr. 6271/31.05.2017 este nelegală și netemeinică, piesa spoiler bară spate a autoturismului marca x fiind constatată ca fiind avariată în urma accidentului de ambii conducători ai autoturismelor implicate în coliziune, care au declarat S.C. B. S.A. că printre avariile suferite de autoturismul marca x se numără și cea de la piesa "ornament bară spate", lucru confirmat și de procesul-verbal nr. x, în care s-a reținut că autoturismul cu numărul de înmatriculare x a suferit avarii la "ornamente", ambii conducători auto au identificat ornamentul bară spate ca fiind spoilerul bară spate, dar din lipsa cunoștințelor în materie nu au putut preciza cu exactitate denumirea piesei auto avariate.

A invocat prevederile art. 41 și 42 art. 51 alin. (3) din Norma nr. 23/2014, faptul că ambele service-uri auto, unități de specialitate, au constatat, cu ocazia efectuării inspecției autoturismului marca x, că trebuie înlocuit spoilerul bară spate. În acest sens, FGA a încălcat în mod flagrant dispozițiile Normei ASF, prin urmare instanța a apreciat în mod eronat faptul că FGA a făcut în mod corect aplicarea prevederilor art. 41 și 42 din Norma ASF nr. 23/2014.

De asemenea, în mod eronat instanța a constatat că reperul "spoiler spate" nu a fost constatat la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a pagubelor, unde au fost menționate următoarele avarii: bară spate, ornament plastic grilă spate dreapta, grilă spate dreapta neagră și bandou/ornament spate; aceleași avarii se regăsesc menționate și în procesul-verbal de constatare al contravenției și în declarațiile date de persoana păgubită.

Apreciază că prin refuzarea plății sumei de 25.246,90 RON, reprezentând spoiler bară spate, deoarece aceasta piesă nu a fost constatată ca fiind avariată la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a pagubelor de inspectorul tehnic din cadrul societății de asigurare, Comisia Specială a FGA a intervenit în domeniul de activitate al unităților reparatoare auto autorizate conform legii, fără a lua în calcul rezultatele inspecțiilor service-urilor auto, doar pentru a nu plăti această sumă considerată prea mare. Potrivit dispozițiilor legale incidente, FGA trebuia să emită o decizie prin coroborarea tuturor actelor și informațiilor din dosarul de daună și să plătească păgubitului cuantumul prejudiciului suferit.

Totodată, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, fiind în esența sa un act administrativ, se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, astfel încât inspectorul din cadrul societății de asigurare trebuia să țină cont de cele consemnate de agentul constatator; în raportul de investigații privind cauzele și împrejurările evenimentului rutier în dosarul de daună x din 14.06.2016, la secțiunea reconstituire, sunt prezentate 4 imagini din care rezultă în mod categoric că piesa spoiler bară spate a autoturismului marca x a fost avariată. In cea de-a doua se poate observa faptul că piesa menționată are o poziție mult mai exterioară decât țeava dreapta de evacuare a noxelor. Astfel, în momentul coliziunii, spoilerul bară spate este acroșat înaintea țevii de evacuare a noxelor, iar dacă în raport este specificat faptul că respectiva țeava a fost avariată, rezultă în mod indubitabil că și piesa spoiler bară spate a fost acroșată. De asemenea, din cele 3 fotografii anexate notelor de ședință se poate observa faptul că întreaga bară spate dreapta este deteriorată, iar partea de jos este chiar desprinsă, acest lucru fiind imposibil fără a fi acroșată și piesa aflată în cel mai exterior punct al bării spate a autoturismului păgubit.

Apărarea pârâtei prin care invocă îmbogățirea fără justă cauză este total nefondată, atât timp cât din toate înscrisurile aflate la dosarul cauzei este justificată suma solicitată de reclamantă, în cuantum de 33.863,93 RON, singurul obiectiv al reclamantei fiind acela de a aduce autoturismul la starea anterioară producerii accidentului din culpa exclusivă a celuilalt conducător auto, subliniind din nou faptul că reclamanta a dat dovadă de înțelegere prin alegerea unui service auto colaborator al firmei de asigurare și nu un service auto partener oficial C., care a evaluat dauna la un preț mult mai mare.

Prin refuzul de a primi plata sumei de 25.246,90 RON, reprezentând piesa auto spoiler bară spate, avariată în momentul impactului, reclamanta este prejudiciată ca urmare a unui accident în care nu a avut absolut nicio culpă. Astfel, se pune întrebarea dacă este un lucru normal ca o persoană prejudiciată să nu poată fi despăgubită printr-o concluzie a unei autorități care intervine în domeniul de specialitate al unor unități autorizate conform legii. De asemenea, a precizat că în speță este vorba despre un autoturism de lux, x, care valorează aproximativ 100.000 EUR, și nu despre un autoturism comun. Prin urmare chiar dacă piesele auto sunt mult mai scumpe decât în cazul altor autoturisme, cuantumul acestora nu ar trebui să fie un factor decizional în speță.

În final, recurenta arătat că își întemeiază "contestația" pe dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, art. 19 din Legea nr. 503/2004, art. 41, art. 42, art. 43 și art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, art. 223 alin. (3) și art. 451 și urm. C. proc. civ. IV Apărările formulate de intimatul pârât

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat situația de fapt, dispozițiile legale, faptul că a apreciat că nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 25.246,90 RON, reprezentând reperul spoiler bară spate, având în vedere că acesta nu a fost constatat la momentul intocmirii procesului-verbal de constatare a pagubelor, devenind aplicabile dispozițiile art. 41 și 42 din Norma nr. 23/2014.

Instanța de fond a analizat în mod corect contestația, motivele de recurs formulate de către recurenta-reclamantă vizând aceleași apărări formulate în fața instanței de fond, apărări vădit nefondate.

A precizat că este o persoană juridică de drept public (art. 32 din Legea 213/2015) care vine în sprijinul asiguraților, în ipoteza declanșării procedurii de faliment a unui asigurător. Suma de plată trebuie să reprezinte o creanță de asigurare. FGA nu are vreun raport juridic cu asiguratul, în baza căruia s-ar putea obliga la sume nelimitate, scopul său fiind unul social, de protejare și garantare pentru cei păgubiți efectiv și care fac dovada prejudiciului pretins. În desfășurarea activității sale, precum și în aplicarea Legii nr. 213/2015, FGA este obligat să verifice susținerile petenților din cererile de plată și să analize dosarele de daună, punând în aplicare legislația specială din materia asigurărilor. V Considerentele Înaltei Curți

Examinând recursul formulat, Înalta Curte constată că, deși invocă faptul că sentința este nelegală, recurenta nu indică în concret vreunul din motivele de casare limitativ prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Prin recurs sunt preluate, în mare parte, susținerile formulate prin cererea de chemare în judecată, iar recurenta arată că formulează câteva precizări cu privire la starea de fapt deoarece aceasta nu a fost apreciată în mod corect de către instanța de fond.

Or, motivele invocate prin cererea de chemare în judecată de către reclamantă au fost analizate de instanța de fond prin sentința recurată. Susținerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză și situația de fapt privesc netemeinicia și nu nelegalitatea hotărârii recurate, nu constituie motiv de casare în sensul dispozițiilor art. 488 C. proc. civ.

Recursul formulat va fi analizat prin prisma motivelor de recurs care se pot constitui în motive de casare în sensul art. 488 C. proc. civ., prin care se instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătorești recurate, pe cale de consecință, având în vedere susținerile din cererea de recurs, astfel cum au fost prezentate anterior, Înalta Curte va examina sentința recurată raportat la motivul de casare art. 488 pct. 8) C. proc. civ. "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", a criticilor concrete de nelegalitate prin care se invocă de către recurenta reclamantă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau din care rezultă o asemenea neregularitate.

Este de observat că instanța de fond a expus concret, având în vedere motivele invocate de reclamantă prin cererea de chemare în judecată și apărările pârâtului, argumentele de fapt și de drept pentru care a constatat netemeinicia acțiunii, a evaluat întregul probatoriu administrat prin prisma dispozițiilor legale incidente. Potrivit dispozițiilor art. 264 C. proc. civ., instanța examinează probele administrate, pe fiecare în parte și pe toate în ansamblul lor, iar în vederea stabilirii existenței sau inexistenței faptelor pentru a căror dovedire probele au fost încuviințate, în afară de cazul când legea stabilește puterea lor doveditoare, judecătorul le apreciază în mod liber, potrivit convingerii sale.

Prin cererea de plata înregistrată la Fondul de Garantare a Asiguraților, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat suma de 33.863,93 RON, reprezentând cuantumul reparației autoturismului cu numărul de înmatriculare x, având în vedere că s-a constatat starea de insolvență a asigurătorului S.C. B. S.A.

Prin Decizia nr. 6271/31.05.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis cererea de plată pentru suma de 8.617 RON și a respins cererea de plată cu privire la suma de 25.246,90 RON.

S-a reținut că nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 25.246,90 RON, reprezentând reperul spoiler bară spate, având în vedere că acesta nu a fost constatat la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a pagubelor, fiind aplicabile prevederile art. 41 și 42 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație.

S-a menționat că FGA nu este succesoarea în drepturi și obligații a vreunui asigurător, în acest caz S.C. B. S.A. nu plătește pentru asigurătorul in faliment, după cum nici asigurătorul in faliment nu plătește prin FGA. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăși cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator. Acesta este și criteriul în baza căruia FGA instrumentează dosarele de daună și acordă despăgubiri creditorilor de asigurare, toate aceste susțineri fiind întemeiate pe dispozițiile Normei ASF nr. 23/2014, Legii nr. 213/2015.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestația respinsă prin sentința recurată.

Din analiza dosarului de daună și a înscrisurilor anexate cererii de plată, a rezultat faptul că la data de 13.06.2016 a avut loc un eveniment rutier, în cadrul căruia conducătorul autoturismului cu numărul de înmatriculare x (asigurat cu polița RCA nr. x, emisă de către S.C. B. S.A.) a avariat autoturismul cu numărul de înmatriculare x, proprietatea S.C. A. S.R.L. După avizarea daunei a fost constituit dosarul de dauna x. În cadrul instrumentării dosarului de daună s-a apreciat faptul că nu se justifică acordarea sumei în cuantum de 25.246,90 RON, reprezentând reperul spoiler bară spate, având în vedere că acesta nu a fost constatat la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a pagubelor, reținându-se aplicabilitatea dispozițiilor art. 41 si 42 din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Instanța de fond a reținut că sunt incidente prevederile Normei ASF nr. 23/2014, iar nu cele ale Normei nr. 39/2016, care a abrogat Norma ASF nr. 23/2014, invocate de reclamantă, având în vedere principiul aplicării legii civile în vigoare la data producerii faptelor, prevăzut de art. 6 din C. civ., întrucât Norma nr. 39/2016 din 25 noiembrie 2016 a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 986/8 decembrie 2016 și a intrat în vigoare în 15 zile de la publicare.

Susținerile recurentei privind faptul că prin refuzarea plății sumei de 25.246,90 RON, reprezentând spoiler bară spate, Comisia Specială a FGA a intervenit în domeniul de activitate al unităților reparatoare auto autorizate conform legii, fără a lua în calcul rezultatele inspecțiilor service-urilor auto, deși trebuia să emită o decizie prin coroborarea tuturor actelor și informațiilor din dosarul de daună și să plătească păgubitului cuantumul prejudiciului suferit, sunt nefondate.

În mod corect instanța de fond a aplicat prevederile art. 13 din Legea nr. Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraților, potrivit cărora: "(1) De la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunțată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăți din disponibilitățile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispozițiilor legale. (3) În vederea efectuării plății sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență".

Conform acestor dispoziții, Fondul procedează la verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări înregistrate în evidențele sale, ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice prevăzute în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul față de care s-a stabilit starea de insolvență. În baza acestor dispoziții legale, în mod corect instanța de fond a avut în vedere prevederile Normei ASF nr. 23/2014 aplicate de pârât.

Susține recurenta că inspectorul din cadrul societății de asigurare trebuia să țină cont de cele consemnate de agentul constatator, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției fiind în esența sa un act administrativ, care se bucură de prezumția de legalitate și temeinicie, în raportul de investigații privind cauzele și împrejurările evenimentului rutier în dosarul de daună x din 14.06.2016 fiind prezentate imagini din care rezultă în mod categoric că piesa spoiler bară spate a autoturismului marca x a fost avariată.

Or, potrivit situației de fapt constatate, în procesul-verbal de constatare a pagubelor au fost menționate următoarele avarii: bară spate, ornament plastic grilă spate dreapta, grilă spate dreapta neagră și bandou/ornament spate. S-a constatat, de asemenea, că aceleași avarii se regăsesc menționate și în procesul-verbal de constatare al contravenției și în declarațiile date de persoana păgubită, iar în raport de acest probatoriu, nu au putut fi reținute susținerile reclamantei în sensul că menționarea reperului "ornament" ar include și reperul "spoiler spate", întrucât nu există echivalență între reperul ornament spate și reperul spoiler spate, fiind vorba de două piese auto diferite. S-a avut în vedere că la dosar nu există niciun înscris cuprinzând eventuale obiecții ale părții cu privire la prejudiciile constatate, precum și la soluțiile tehnice adoptate, astfel cum prevede art. 41 alin. (3) din Norma ASF, și nu există nici proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, astfel cum prevede art. 42 din Norma ASF.

Din examinarea probatoriului administrat s-a stabilit, așadar, că reperul "spoiler spate" nu a fost constatat la momentul întocmirii procesului-verbal de constatare a pagubelor, iar faptul că în actele emise de unitatea reparatoare este menționat și "spoilerul inferior bară spate" și faptul că prin formularul de acceptare a ofertei s-au solicitat despăgubiri și pentru spoilerul spate nu sunt de natură să înlăture deficiența privind lipsa procesului-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, în absența căruia nu se pot acorda despăgubiri pentru reperul "spoilerul spate".

În mod corect instanța de fond a interpretat și aplicat prevederile art. 41, 42 și 43 din Norma ASF nr. 23/2014, raportat la situația de fapt pe care a constatat-o din probele administrate.

Potrivit art. 41 din Norma ASF nr. 23/2014,,(1) Procesul-verbal de constatare a pagubelor se întocmește în două exemplare și se semnează de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia.(2) La momentul efectuării constatării, asigurătorul RCA este obligat să elibereze persoanei păgubite un exemplar al procesului-verbal de constatare a pagubelor sau o notă de constatare, în care să se indice și numărul dosarului deschis, piesele constatate ca avariate în același accident și soluțiile tehnice adoptate: înlocuire sau reparație, precum și lista documentelor necesare a fi depuse de către păgubit pentru finalizarea dosarului de daună și efectuarea plății. (3) Eventualele obiecții ale părților cu privire la prejudiciile constatate, precum și la soluțiile tehnice adoptate vor fi menționate în procesul-verbal sau într-o anexă la acesta.", iar potrivit art. 42, "(1)Dacă prin demontarea sau reparația bunului avariat au rezultat și alte pagube produse ca urmare a accidentului, ce nu au putut fi constatate inițial, se va întocmi un proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor.(2) Asigurătorul RCA are obligația de a efectua constatarea daunelor ce nu au putut fi constatate inițial, în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la solicitare".

În mod corect au fost interpretate și aplicate de instanța de fond aceste dispoziții, în condițiile în care nu s-au probat eventuale obiecții ale părții cu privire la prejudiciile constatate, precum și la soluțiile tehnice adoptate, conform art. 41 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, și nici existența unui proces-verbal suplimentar de constatare a pagubelor, conform art. 42 din Norma ASF nr. 23/2014.

De asemenea, în mod corect nu au fost reținute nici susținerile privind incidența prevederilor art. 43 din Norma ASF nr. 23/2014, care prevăd că "Asigurătorii RCA pot acorda despăgubiri și în cazul în care persoana păgubită a procedat la repararea vehiculului avariat înainte ca asigurătorii să efectueze constatarea avariilor, dacă împrejurările și cauzele producerii evenimentului asigurat, precum și cuantumul pagubei rezultă din actele aflate la dosar", întrucât se prevede că, Și în aceste cazuri datele constatate vor fi consemnate în procesul-verbal de constatare a pagubelor la vehicule, care va fi semnat de toate persoanele care iau parte la întocmirea acestuia", rezultând astfel că este necesară și în această situație existența unui proces-verbal de constatare a pagubelor pentru care se acordă despăgubiri, condiție care, în ceea ce privește reperul "spoiler spate", nu este îndeplinită în cauză.

Pe cale de consecință, nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 51 alin. (3) din Norma ASF nr. 23/2014, care prevede cuantumul pagubei ca fiind egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum și cele de demontare și montare aferente reparațiilor și înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la prețurile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum și cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative. Aceste dispoziții prevăd stabilirea cuantumului pagubei, însă modalitatea de constatare a pagubei, inclusiv a celor care nu au putut fi constatate inițial, este reglementată de dispozițiile art. 41 și 42 din Norma ASF nr. 23/2014, a căror aplicare s-a realizat în mod corect de către instanța de fond.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sentința recurată, prin care a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantă, este legală, raportat la situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză, fiind pronunțată cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 213/2015, în baza cărora sunt formulate cererile de plată, care prevăd că verificarea dosarelor de daună și a creanțelor de asigurări se realizează ținând seama de normele aplicabile în materie și a prevederilor Normei ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de circulație. VI Soluția instanței de recurs

Pentru toate aceste considerente, nefiind incidente motivele de recurs invocate de recurenta reclamantă, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.