ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2220/2020

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 24 mai 2016, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Asigurare a Asiguraților, a formulat contestație împotriva deciziei nr. 30/09.05.2015 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând admiterea contestației și anularea deciziei de respingere a cererii de plată cu privire la suma de 6.403,65 RON.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1058 din 24 martie 2017, Curtea de Apel București a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, și a anulat decizia nr. 30/09.05.2015 emisă de pârâtul FGA.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței menționate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinței atacate și rejudecarea litigiului în fond. Sub un prim aspect, recurentul-pârât susține că hotărârea atacată conține motive străine de natura pricinii, având în vedere chiar constatările instanței de fond, care s-a raportat exclusiv la aspecte ce au reieșit din planșele foto cu autovehiculul reparat (respectiv s-a raportat la o situație ulterioară evenimentului rutier), deși, relevantă era situația la momentul când autovehiculul în discuție nu era reparat și daunele erau vizibile așa cum se prezentau anterior reparației. În opinia recurentului-pârât, instanța de fond ar fi trebuit să țină cont de înălțimea/lățimea avariilor barei autovehiculului nereparat, iar aceste aspecte reieșeau din cuprinsul unei fotografii din dosarul de daună, respectiv cea transmisă către FGA, prin e-mail, de către conducătorul auto A. (conducător al auto "agresor") și care a fost depusă în copie și la dosarul de fond. Din compararea planșelor foto cu autovehiculul "agresor" înainte și după efectuarea reparației, în ceea ce privește dimensiunea avariilor, reiese cu claritate lipsa de biunivocitate între daunele celor două autoturisme. Cu toate acestea, în considerentele sale, instanța de fond a constatat că, "deși pârâta susține că prin compararea amprentelor de pe cele două autovehicule, rezultă o neconcordanță evidentă între avariile autoturismelor implicate, nu poate fi reținută această susținere, câtă vreme din analizarea planșelor fotografice existente la dosar reiese o concordanță între configurația barei de protecție față a autoturismului x, pe care se observă, în partea stângă față, cele trei striații proeminente, suprafață de contact care corespunde cu avariile în profunzime de pe cele două portiere ale auto x, care au același diametru fiecare". În mod evident, arată recurentul-pârât, hotărârea instanței de fond conține motive străine de natura cauzei, întrucât s-a raportat la o situație de fapt care nu reținea cu precizie avariile produse, relevante pentru stabilirea împrejurărilor privind producerea accidentului fiind daunele astfel cum se prezentau după producerea acestuia, iar nu după efectuarea reparațiilor, fiind denaturate astfel aspecte privind întinderea și dimensiunea avariilor. De asemenea, hotărârea pronunțată de instanța de fond încalcă dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora, FGA procedează la verificarea dosarelor de daună ținând seama de normele aplicabile în materie și de condițiile de asigurare generale și specifice cuprinse în contractele de asigurare încheiate cu asigurătorul în faliment. Cât privește constatarea avariilor, recurentul-pârât arată că au fost respectate dispozițiile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, coroborate cu cele ale Normei ASF nr. 23/2014, respectiv a fost efectuată pe baza elementelor justificative de la momentul producerii accidentului, acestea fiind relevante pentru dimensionarea avariilor produse.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 25.01.2018, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Intimatul-reclamant arată că inspectorii de daune în materie de asigurări auto nu au procedat la efectuarea verificărilor la locul de producere a accidentului rutier din data de 2.09.2015, deși a formulat o solicitare telefonică în acest sens, precum și că autoturismul marca x cu numărul de înmatriculare x nu a fost verificat niciodată de către acești inspectori, care au făcut doar verificări sumare pe baza fotografiilor pe care acesta le-a trimis la dosar, aspect ce poate fi verificat. Inspectorii de daune nu și-au putut face o părere concludentă, obiectivă și reală cu privire la mecanismul de producere al accidentului, doar pe baza unor fotografii efectuate de terțe persoane, fără a repune autoturismele în poziția inițială producerii accidentului. Astfel, consideră intimatul-reclamant, era necesară și obligatorie efectuarea verificărilor la fața locului pentru a se efectua măsurători cu ruleta metrică, privind înălțimea de la nivelul solului, precum și concordanța dintre avariile produse celor două autoturisme pentru a se putea vedea foarte clar că acestea corespund ca dimensiuni, precum și ca mecanism de producere. Mai arată intimatul-reclamant că declarația pe care a dat-o la data de 25.09.2015 în prezența inspectorului de daune corespunde adevărului. Totodată, dacă reprezentanții Fondului de Garantare a Asiguraților care s-au ocupat de analizarea dosarului de daună aveau dubii cu privire la locul producerii evenimentului și a mecanismului de producere, de la data de 25.09.2015, când s-a făcut constatarea, și până la data de 9.05.2015, când s-a emis decizia de respingere a cererii de plată, consideră intimatul-reclamant că aceștia aveau posibilitatea să ceară date suplimentare atât de la el, cât și de la A., însă nu au făcut acest lucru.

Procedura de soluționare a recursului Prin rezoluția din 29 noiembrie 2018 a fost fixat termen de judecată pentru soluționarea recursului în ședință publică, la data de 3 iunie 2020, cu citarea părților, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și Hotărârile Colegiului de Conducere nr. 109 și 110 din data de 20 septembrie 2018. II. Soluția instanței de recurs Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte reține caracterul fondat al recursului declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, pentru considerentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-pârât a criticat sentința primei instanțe indicând drept motive de casare prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Hotărârea recurată va fi verificată, sub un prim aspect, din perspectiva incidenței prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce constituie un motiv de casare de ordine publică. Potrivit acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. În literatura de specialitate s-a precizat că, deși la punctul 6 ar fi vorba de trei motive distincte, în realitate este vorba despre ipoteze diferite ale aceluiași motiv de casare, și anume nemotivarea hotărârii, deoarece astfel trebuie calificată și o hotărâre care nu este deloc motivată și una care cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii. Un atare motiv de casare se justifică prin prisma faptului că în lipsa oricăror considerente, a unor considerente contradictorii sau străine de natura pricinii, nu se poate aprecia dacă soluția adoptată este sau nu rezultatul cercetării fondului cauzei. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și motivele pentru care s-au respins cererile părților. Motivarea este de esența hotărârilor și este necesară pentru a permite instanței de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situației de fapt și a aplicării legii sau numai aplicarea legii. Verificând sentința atacată prin prisma considerentelor teoretice de mai sus, se constată că judecătorul fondului nu a efectuat o cercetare a litigiului, întrucât nu a lămurit pe deplin împrejurările de fapt ale cauzei. Prin recursul său, a susținut recurentul-pârât că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii, întrucât judecătorul fondului a avut în vedere o altă situație de fapt, respectiv cea ulterioară evenimentului rutier, în condițiile în care relevantă era situația de la momentul când autovehiculul avariat nu fusese încă reparat iar daunele erau vizibile. Înalta Curte reține că reclamantul A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând legalitatea deciziei nr. 30 din 6 mai 2016, prin care Fondul de Garantare a respins cererea de plată formulată de către reclamant, prin care acesta a solicitat să fie despăgubit din disponibilitățile FGA cu suma de 6.403,605 RON, suma reprezentând contravaloare reparații la autovehiculul avariat. Prin actul administrativ contestat, autoritatea pârâtă a reținut, în esență, că, între avariile prezente pe cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier nu există o legătură biunivocă, nici ca unitate de mărime (pe bara de protecție față a autoturismului marca x, asigurat RCA la B. S.A., se poate vedea o avarie pe o suprafață cu înălțimea de aproximativ 25 de cm, iar pe autovehiculul marca x aparținând petentului A., de-a lungul portierelor de pe partea stângă se poate observa o avarie cu o lățime de 10 cm) și nici ca formă a acestor deformări. Contestând concluziile actului administrativ atacat, reclamantul a susținut că dosarul de daună a fost instrumentat și analizat superficial, cu multiple date neconforme cu realitatea, în referire la avariile la cele două portiere față-spate ale autoturismului său, arătând că dimensiunile acestora sunt de 23-25 cm și nu de 10 cm, astfel cum s-a precizat în decizie, sens în care, reclamantul a depus la dosarul cauzei un set de fotografii pe care le-a realizat el însuși cu ruleta metrică. Instanța de fond, soluționând cauza, și-a întemeiat, în mare parte, considerentele hotărârii pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, concluzionând succint că, "deși pârâta susține că prin compararea amprentelor de pe cele două autovehicule, rezultă o neconcordanță evidentă între avariile autoturismelor implicate, nu poate fi reținută această susținere, câtă vreme din analizarea planșelor fotografice existente la dosar reiese o concordanță între configurația barei de protecție față a autoturismului x, pe care se observă în partea stângă față, cele trei striații proeminente, suprafață de contact care corespunde cu avariile în profunzime de pe cele două portiere ale auto x, care au același diametru fiecare". În contextul anterior expus, este evident că soluția judecătorului s-a bazat pe alte aspecte decât cele avute în vedere de emitentul actului atacat pentru a-i confirma legalitatea, fiind astfel identificate contradicții în raționamentul instanței de fond și considerente străine de natura cauzei. Înalta Curte reține că, pentru o corectă soluționare a cauzei, chestiunea litigioasă principală ce se impunea a fi analizată în speță se referă la corecta identificare a daunelor suferite, urmare producerii accidentului de circulație din 2 septembrie 2015, împrejurare de natură a clarifica aspectele de legalitate a actului administrativ atacat, din perspectiva cuantumului prejudiciilor propuse. Instanța de fond avea obligația, conform art. 22 alin. (2) C. proc. civ., să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest sens, Înalta Curte reține că nu s-a clarificat dacă există o concordanță între avariile autoturismelor implicate în evenimentul rutier din 2 septembrie 2015, astfel cum a apreciat prima instanță. În atare condiții, Înalta Curte reține temeinicia criticilor recurentului din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., constatând că prima instanță nu a făcut o veritabilă cercetare a fondului cauzei deduse judecății, pe care a soluționat-o fără a pune în discuție necesitatea administrării probei cu expertiză tehnică auto, ignorând astfel pozițiile antagonice ale părților cu privire la situația de fapt dedusă judecății. Așa fiind, casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție. Întrucât lămurirea cauzei necesită administrarea probei cu expertiză de specialitate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ., constată că se impune casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Cu ocazia rejudecării, în raport de dispozițiile art. 501 C. proc. civ., instanța de fond urmează să pună în discuția părților administrarea probei cu expertiză tehnică, precum și orice alte probatorii vor fi apreciate ca fiind concludente în soluționarea cauzei, în vederea lămuririi aspectelor menționate mai sus, asupra cărora părțile au poziții divergente, urmând ca instanța de rejudecare să analizeze și celelalte motive de recurs ale recurentului, ce vizează fondul cauzei, ca apărări de fond. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., dispunându-se casarea sentinței civile nr. 1058 din 24 martie 2017 și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond care va rejudeca pricina ținând cont de îndrumările prezentei decizii.