ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 878/2020

Ședința publică din data de 27 mai 2020

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 21.09.2015 pe rolul Tribunalului Dâmbovița, reclamantul Sindicatul Dreptatea Moreni, în numele membrilor săi de sindicat A., B., C., D., E., F. și G. a chemat în judecată pe pârâta CN ROMARM S.A. - Filiala Uzina Automecanica Moreni, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să constate și să dispună încadrarea activității reclamanților în condițiile grupei I sau grupei II de muncă, în procent de 100%, respectiv condiții speciale sau deosebite de muncă; de asemenea, a solicitat să fie obligată pârâta să elibereze documente din care să rezulte că activitatea desfășurata se încadrează în grupa I/II în procent de 100%, respectiv condiții speciale/deosebite pentru perioadele lucrate efectiv.

Prin sentința nr. 276 din 16.02.2016, Tribunalul Dâmbovița, secția I civilă a admis în parte acțiunea, a constatat că reclamanții au lucrat în condițiile grupei a II de muncă, în procent de 100%, astfel: A. în perioadele 22.02.1980 - 29.09.1983, 06.02.1985 - 20.04.1992; B. în perioada 17.01.1977 - 01.04.2001, C. în perioada 01.10.1977 - 05.05.2000; E. în perioada 03.04.1978 -01.04.2001; F. în perioadele 27.03.1972 - 19.02.1974, 23.06.1975 - 26.09.1975, 03.10.1980 - 07.08.1992, 01.03.1996 - 05.05.2000; G. în perioada 22.12.1977 - 10.12.1999, D., având procent de 80%, în perioada 19.07.1978 - 01.04.2001; a obligat pârâta la emiterea de adeverințe în acest sens.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel expertul H..

Prin decizia nr. 660 din 07 martie 2019, Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active, invocată din oficiu și a respins apelul declarat de expertul H., pentru lipsa calității procesuale active.

Împotriva deciziei pronunțate în apel, expertul H. a declarat recurs.

În motivare, recurentul a arătat că, în cauză, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice în specialitatea protecția muncii, pentru care instanța a stabilit un onorariu provizoriu de 1.400 RON, în sarcina reclamanților, cu precizarea de a-l depune în termen de 5 zile, sub sancțiunea decăderii din probă, fiindu-i transmisă o dispoziție imperativă, pentru efectuarea expertizei, sub sancțiunea amenzii judiciare.

A mai arătat recurentul că raportul de expertiză a fost depus la dosar, iar părțile nu au formulat obiecțiuni la acesta și a subliniat că instanța nu și-a îndeplinit rolul activ de a verifica daca reclamanții au depus onorariul expertului și a pronunțat hotărârea în baza unei probe din care aceștia erau decăzuți.

În opinia recurentului, față de situația prezentată, instanța de apel a uzat în mod neîntemeiat de excepția lipsei calității procesuale active, fără să cerceteze fondul cauzei, astfel că decizia atacată este neîntemeiată.

Intimații nu au formulat întâmpinare.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, prin care s-a constatat că recursul nu este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 12 februarie 2020, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Părțile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Prioritar, analizând aspectul timbrajului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că prin adresa comunicată recurentului la data de 15 aprilie 2019, i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 50 RON.

Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentul a formulat cerere de reexaminare, arătând că materia dosarului este un litigiu de muncă, pentru care nu există obligația achitării taxei judiciare de timbru.

Prin încheierea din 6 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2015, cererea de reexaminare a fost respinsă ca tardiv formulată, așadar fără a fi fost analizată pe fond.

Înalta Curte de Casație și Justiție, raportat la dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, potrivit cărora "Determinarea cuantumului taxelor judiciare de timbru pentru acțiunile și cererile introduse la instanțele judecătorești se face de către instanța de judecată" și constatând că din eroare recurentului i s-a pus în vedere obligația achitării taxei judiciare de timbru, va reveni asupra acestei obligații și reține că litigiile de muncă sunt scutite de la obligația achitării taxei judiciare de timbru, față de dispozițiile art. 270 din Codul muncii, coroborat cu art. 29 alin. (1) lit. l) din O.U.G. nr. 80/2013.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Prezentul recurs are ca obiect decizia nr. 660 din 07 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă.

Decizia ce formează obiectul prezentului dosar are caracter definitiv de la pronunțarea sa, astfel că nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, aceasta neînscriindu-se în ipoteza legală reglementată de art. 483 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căreia hotărârile susceptibile de recurs sunt cele date în apel, cele date potrivit legii fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

În accepțiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunțării lor.

Potrivit dispozițiilor art. 208 din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată și modificată, în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată, conflictele individuale de muncă se soluționează în primă instanță de către tribunal, hotărârile instanței de fond fiind supuse numai apelului, astfel cum dispune art. 214 din același act normativ.

Art. 216 din Legea nr. 62/2011 statuează că prevederile acestui act normativ, referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă, se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ.

De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., nu sunt supuse recursului, hotărârile pronunțate în cauze având ca obiect conflicte de muncă și de asigurări sociale, precum și hotărârile date de instanțele de apel, în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține, de asemenea, că potrivit dispozițiilor art. 457 alin. (1) din noul C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei."

Prin urmare, decizia nr. 660 din 07 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat de art. 129 din Constituția României și de art. 457 C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, având în vedere dispozițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul H. împotriva deciziei nr. 660 din 07 martie 2019, pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, ca inadmisibil.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 mai 2020.