ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1414/2020

Ședința publică din data de 8 iulie 2020

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brașov la data de 03.10.2017, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F., G., revocarea, cu efectul inopozabilității față de reclamanți, a actelor juridice reprezentate de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/27.10.2016 (încheiat între C., D. și E., având ca obiect apt. 3, etj. 1 din str. x, Brașov, CF. x), contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/26.11.2016 (încheiat între C., D. și E., având ca obiect apt. 5 din str. x, Brașov, CF x) și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.12.2015 (încheiat între C., D. și F. și G., având ca obiect spațiul comercial din str. x, apt. 12, Brașov, CF x) și rectificarea cărților funciare în sensul radierii drepturilor dobândite de pârâții cumpărători pentru imobilele ce constituie obiectul acestora.

Prin sentința nr. 81/S/19.04.2018, Tribunalul Brașov, secția I civilă a respins excepțiile lipsei de interes și a inadmisibilității acțiunii, excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune cu referire la contractul încheiat cu pârâții F. și G. și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.; a respins acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B. în contradictoriu cu pârâții C., D., E., F. și G., ca neîntemeiată.

Prin decizia nr. 1450/Ap/09.10.2018, Curtea de Apel Brașov, secția civilă a admis apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis acțiunea civilă și, în consecință, a dispus revocarea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către pârâții C. și D. cu pârâții E., pe de o parte și F. și G., pe de altă parte, în limitele creanței de 150.000 euro, cu consecința inopozabilității față de reclamanți a acestor acte juridice, după cum urmează: contract de vânzare - cumpărare din data de 27 octombrie 2016, autentificat cu încheierea nr. 2569/27.10.2016 la Societatea Profesională Notarială H. și I., încheiat între pârâții C. și D., în calitate de vânzători și pârâta E., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Brașov, județul Brașov; contract de vânzare - cumpărare din data de 26 noiembrie 2016, autentificat cu încheierea nr. 2770/26.11.2016 la Societatea Profesională Notarială H. și I., încheiat între pârâții C. și D., în calitate de vânzători și pârâta E., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Brașov, județul Brașov; contract de vânzare-cumpărare din data de 22 decembrie 2015, autentificat cu încheierea nr. 1509/22.12.2015 la Biroul Individual Notarial J., încheiat între pârâții C. și D., în calitate de vânzători și pârâtul F., în calitate de cumpărător, având ca obiect imobilul situat în Brașov, județul Brașov; a dispus înscrierea măsurii de indisponibilizare, până la încetarea executării silite a creanței de 150.000 euro deținute de reclamanții A. și B., în cartea funciară a imobilelor sus-amintite, la Partea a I-a, referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate și alte drepturi reale, după cum urmează: CF x Brașov identificat la A+l cu nr. top x nr. cadastral x CF x Brașov, identificat la A+l cu nr. top x și CF nr. x Brașov identificat la Al, cu nr. top x; a obligat pe pârâții intimați să plătească reclamanților apelanți următoarele sume cu titlu de cheltuieli de judecată la fond și apel: C. și D., în solidar, 17.106 RON, E., 13.648 RON și F. și G., în solidar, 3.458 RON; a respins apelul declarat de pârâții C. și D. împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți C. și D., formulând următoarele critici de nelegalitate:

-Instanța de apel a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil: principiul disponibilității, principiul contradictorialității și principiul fundamental al dreptului la apărare, cu referire la art. 20, art. 22 alin. (5) și (6), art. 14 alin. (4), (5), (6), art. 13 alin. (3) C. proc. civ. și art. 24 din Constituție. Au susținut această critică cu referire la împrejurarea că instanța de apel nu a pus în discuția contradictorie a părților o eventuală cerere de înscriere în partea a doua a cărții funciare a măsurii de indisponibilizare a bunurilor până la încetarea executării silite ci s-a pronunțat, din oficiu, fără ca reclamanții să fi solicitat acest lucru și fără ca pârâții să poată face apărări în raport de o atare solicitare.

Consideră că, din acest punct de vedere, nu au avut parte de un proces echitabil deoarece instanța de apel s-a pronunțat pe un lucru care nu s-a cerut, nu le-a acordat cuvântul pe această chestiune, nu i-a întrebat dacă e admisibil sau nu formularea unui nou petit în apel, nu s-a pronunțat în niciun fel asupra petitului privind radierea din cartea funciară, în schimb s-a pronunțat pe cu totul altceva. Invocă și prevederile art. 478 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora în apel nu se poate schimba obiectul procesului.

-Decizia din apel nu cuprinde motivele pe care s-a întemeiat respingerea apărărilor proprii, încălcându-se astfel dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.), împrejurare de natură să atragă nulitatea hotărârii.

În continuare, recurenții au expus apărările în raport de care au considerat că instanța de apel nu și-a motivat hotărârea: reclamanții nu au nicio creanță împotriva pârâtei D., bunurile comune ale soților nu pot fi urmărite de creditorul personal A., creditor care ar trebui să urmărească și să execute silit prima dată bunurile proprii ale debitorului său, în speță, părțile sociale deținute de debitorul său la S.C. K. S.R.L., societate ce are în proprietate un restaurant în centrul vechi al Brașovului, evaluat la câteva sute de mii de euro. Abia apoi, dacă nu-și îndestulează creanța, are dreptul să urmărească bunurile comune ale soților, promovând, eventual o acțiune pauliană, dar nicidecum înaintea executării silite a părților sociale (această apărare, dacă ar fi fost analizată, ar fi susținut soluția de respingere ca lipsită de interes a acțiunii dedusă judecății). Toate aceste apărări au fost susținute prin întâmpinarea proprie formulată în apel. De asemenea, instanța de apel nu a examinat apărări din întâmpinarea pârâților E. și L., prin care se arăta că actul la care este parte familia L. a fost încheiat la 21.12.2015 și că, la acea dată, în patrimoniul apelantului C. se mai aflau celelalte două imobile ce fac obiectul aceleiași acțiuni, dar și alte bunuri ușor urmăribil, astfel că actul în discuție nu a provocat vreun prejudiciu creditorului reclamant.

-Hotărârea a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a celor cuprinse la art. 1562 și art. 1563 C. civ. privind condițiile cumulative ale exercitării acțiunii revocatorii.

Aceasta întrucât: a) reclamanta B. nu are nicio creanță împotriva niciunui pârât din dosar. Prin admiterea acțiunii sale, instanța a încălcat prevederile art. 1563 C. civ. b) reclamantul A. nu are nicio creanță împotriva pârâtei D., iar prin admiterea acțiunii față de aceasta s-au încălcat aceleași prevederi legale; c)bunurile comune ale soților nu pot fi urmărite de creditorul personal A., în raport de dispozițiile art. 353 alin. (1) și (2) C. civ., care au fost încălcate prin soluția instanței de apel; d) în cauză nu au fost dovedite prejudiciul și insolvabilitatea debitorului întrucât pârâtul C. deține mai multe bunuri, inclusiv jumătate din societatea comercială care are în proprietate restaurantul, părțile sociale deținute în societate nefiind executate silit de creditor din vina sa. Cât timp C. deține bunuri proprii și comune cu soția sa, nu este insolvabil și nu este îndeplinită condiția privind existența prejudiciului creditorului urmăritor, fiind încălcate prevederile art. 1562 C. civ. e) creditorul ar putea executa silit bunurile a căror urmărire a și început, întrucât interdicțiile de înstrăinare și grevare care afectează imobilele se referă doar la actele benevole ale proprietarului, iar nu la executarea silită, însă el preferă să șicaneze soția debitorului; f) nelegal și ilogic se reține că plata altor creditori ar conduce la o însărăcire a debitorului, deoarece are loc o scădere cu aceeași valoare atât a activului, cât și a pasivului; g) creditorul din cadrul acțiunii pauliene este și rămâne un creditor chirografar, el nu devine unul privilegiat și nu are dreptul să revoce actele de plată făcute către alți creditori, neavavând un drept de preferință în fața altor creditori plătiți; h) nu există nicio complicitate la fraudă din partea unui terț, de vreme ce în cărțile funciare ale imobilului nu erau înscrise sarcini sau alte mențiuni relevante pe acest aspect.

Astfel, soluționând acțiunea, instanța de apel a utilizat indirect o prezumție de complicitate la fraudă în privința terților subdobânditori cu titlu oneros, ceea ce contravine art. 14 alin. (2) C. civ.. De asemenea, și instanța de apel a făcut o confuzie cu privire la efectele admiterii acțiunii revocatorii atunci când a decis sesizarea Camerei Notarilor Publici mai înainte de a aștepta soluționarea recursului.

Împotriva aceleiași decizii au formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurenții-pârâți E., F., G., susținând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

-Hotărârea instanței de apel este nemotivată, critică susținută cu argumentul neindicării motivelor de fapt și de drept care au dus la admiterea cererii reclamanților și prin care au fost înlăturate apărările proprii formulate în apel, respectiv cele privitoare la faptul că pârâtul C. a încheiat contractul de vânzare-cumpărare cu F. la 21.12.2015, la o epocă la care în patrimoniul debitorului se aflau bunuri mobile și imobile de o valoare foarte mare. În atare situație, în mod obiectiv nu se putea deduce sau prevede, nici cu cea mai mare diligență, că vânzătorul încheiase cu patru ani în urmă un contract de împrumut de o asemenea valoare și nici că la scadență acesta nu va restitui datoria.

În motivarea admiterii apelului, instanța de apel face referire la prețul derizoriu al vânzărilor efectuate de C., deși reclamanții nu au invocat niciodată acest motiv pentru declararea inopozabilității contractelor de vânzare-cumpărare.

Pentru aceste considerente, au solicitat sancționarea deciziei atacate ca nefiind corespunzătoare exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

-Instanța de apel a încălcat prevederile art. 1562, art. 1563 și art. 353 C. civ. privind condițiile acțiunii pauliene, menționând că situația financiară a intimatului C. permitea continuarea executării silite și îndestularea creditorului pe seama celor 10 părți sociale deținute la S.C. K. S.R.L..

Consideră că nu sunt suficiente probele constând în calitatea de rude între pârâți și lăsarea bunurilor în posesia vânzătorilor M., pentru a se statua în sensul complicității la fraudă a terților dobânditori ai bunurilor imobile, așa cum a făcut-o prin hotărârea sa instanța de apel. Nici cartea funciară nu conținea niciun fel de mențiuni nici în anul 2015 și nici în anul 2016, pârâții neputând fi făcuți culpabili pentru pasivitatea de care a dat dovadă creditorul. Pârâta E. a dorit să facă o investiție în viitor, în perspectiva revenirii sale în țară.

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților, iar prin încheierea din 20.11.2019 completul de filtru a admis în principiu recursurile și a fixat termen de judecată în ședință publică pentru soluționarea acestora la data de 15.01.2020, când pricina a fost amânată la termenele din 12.02.2020 și din 13.05.2020.

Prin întâmpinarea formulată în termen legal, intimații-reclamanți A. și B. au învederat următoarele:

Referitor la recursul pârâților E., F. și G. au solicitat, în principal, anularea acestuia pentru neîncadrare, iar în subsidiar, respingerea ca nefondat.

Ca aspecte prealabile, au solicitat a se avea în vedere excepțiile tardivității și netimbrării recursului.

Au apreciat că prin motivele subsumate pct. 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ., recurenții urmăresc o nouă judecată în apel a cererii de chemare în judecată, fără a menționa în ce constă încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept la care au făcut trimitere.

Întrucât recursul este o cale extraordinară de atac, neavând caracter devolutiv, în opinia intimaților-reclamanți nu poate provoca o nouă judecată asupra fondului cauzei, urmând a se examina hotărârea atacată numai din perspectiva conformității acesteia cu normele de drept aplicabile cazului dedus judecății.

Pe fond, au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

Referitor la recursul pârâților C. și D., au formulat aceleași apărări, solicitând, în plus, raportat la motivul de recurs circumscris pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., a se observa că nu s-au invocat care sunt regulile de procedură încălcate de instanța de apel a căror nerespectare este sancționată cu nulitatea.

Au invocat totodată și o serie de excepții procesuale, respectiv excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește primul motiv de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care împotriva deciziei, recurenții au formulat o cerere de revizuire pentru aceste motive, care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel Brașov.

În legătură cu acest motiv de recurs au înțeles să invoce și excepția lipsei de interes, întrucât recurenții nu mai sunt proprietarii imobilelor la care se referă acțiunea revocatorie de la data înstrăinării acestora prin contractele de vânzare-cumpărare identificate prin cererea de chemare în judecată, astfel încât măsura indisponibilizării imobilelor dispusă prin decizia atacată nu-i afectează.

Au solicitat și respingerea recursului, ca nefondat, cu cheltuieli și judecată.

La 15.07.2019, în afara termenului legal, recurenții-pârâți C. și D. au depus întâmpinare la recursul celorlalți pârâți, solicitând admiterea acestuia.

De asemenea, recurenții C. și D. au formulat, în termen legal, răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, solicitând a se respinge excepțiile tardivității și netimbrării recursului, care au fost ridicate formal.

Cu privire la excepția nulității recursului, au apreciat-o ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care motivele de recurs se încadrează la cele prevăzute la pct. 5, 6 și 8 ale art. 488 C. proc. civ.

Au solicitat și respingerea excepției autorității de lucru judecat, întrucât decizia nr. 383/21.03.2019 a Curții de Apel Brașov nu este definitivă, fiind declarat recurs împotriva acesteia pe rolul înaltei Curți, precum și a excepției lipsei de interes, deoarece prin exercitarea recursului se tinde a se evita angajarea răspunderii civile pentru evicțiune.

Prin raportul asupra recursului s-a apreciat asupra formulării în termen a ambelor memorii de recurs, s-a constat achitarea taxelor judiciare de timbru de către recurenți, s-a apreciat asupra încadrării recursurilor formulate în motivele de recurs indicate de părți, astfel că s-a constatat că excepțiile de nulitate a recursurilor pentru neîncadrare, de tardivitate și de netimbrare nu pot fi reținute, acestea având un caracter formal.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Analizând recursurile formulate în raport de criticile susținute în cuprinsul acestora, Înalta Curte reține caracterul lor nefondat, potrivit celor ce urmează:

a)Recursul pârâților D. și C. a susținut, prin cea dintâi critică a acestuia, nelegalitatea deciziei atacate, pe temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., decurgând din încălcarea principilor fundamentale care guvernează procesul civil - principiul disponibilității, contradictorialității și cel al dreptului la apărare - în legătură cu dispoziția instanței de apel (regăsită în dispozitivul hotărârii) de înscriere a măsurii de indisponibilizare, până la încetarea executării silite a creanței de 150.000 euro, a imobilelor ce au făcut obiectul material al actelor juridice în privința cărora a fost admisă acțiunea revocatorie.

În esență, recurenții pârâți au criticat o pronunțare a instanței de apel realizată din oficiu și direct în apel, pe o cerere cu care aceasta nu fusese învestită prin acțiunea reclamanților, fără a o pune în discuția părților și fără a se mai pronunța pe ceea ce solicitaseră, de fapt, reclamanții, anume radierea din cartea funciară a drepturilor înscrise pe numele terților subdobânditori.

Critica pârâților nu poate fi primită, neputându-se reține incidența motivului de recurs instituit prin dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în legătură cu partea din hotărâre vizată de aceștia.

Potrivit art. 1565 alin. (2) teza a II-a C. civ., "hotărârea judecătorească de admitere a acțiunii revocatorii indisponibilizează bunul până la încetarea executării silite a creanței pe care s-a întemeiat acțiunea, dispozițiile privitoare la publicitatea și efectele clauzei de inalienabilitate aplicându-se în mod corespunzător".

Reglementată ca un efect legal al admiterii acțiunii revocatorii, indisponibilizarea bunului imobil poate fi dispusă de instanță în mod independent de existența unei solicitări exprese a părții, luarea ori, dimpotrivă, neluarea unei atare măsuri de către instanța care admite acțiunea revocatorie neconstituind o chestiune care să țină de respectarea ori încălcarea principiului disponibilității părților în procesul civil.

Nepronunțarea instanței de apel pe cererea accesorie cu care reclamanții învestiseră instanțele, de rectificare a cărților funciare prin radierea drepturilor dobândite de pârâții cumpărători, și reală de ar fi, nu vatămă interesele pârâților M., cei care au formulat această critică, singurii în măsură să reclame o neregularitate a judecății înfăptuite în apel, sub acest aspect, neputând fi alții decât înșiși titularii cererii, respectiv reclamanții.

Înalta Curte apreciază însă că nu poate fi vorba despre o nepronunțare a instanței de apel pe această solicitare cât timp, atât considerentele, cât și dispozitivul deciziei atacate reflectă soluția dată cererii de chemare în judecată (în întregul său și în privința tuturor capetelor de cerere) și justificarea legală a acesteia, potrivit raționamentului curții de apel (cu referire la primul paragraf al filei 7 a considerentelor, unde se regăsește tratat motivul de apel al apelanților-reclamanți N. vizând radierea din cartea funciară a terțului subdobânditor, și la primul paragraf al dispozitivului, prin care se admite în parte apelul reclamanților).

Din aceste motive, Înalta Curte nu poate primi critica recurenților-pârâți de încălcare a principiului disponibilității părților în procesul civil în raport cu dispoziția criticată din hotărârea instanței de apel.

De altfel, argumentelor invocate în susținerea acestui prim motiv de recurs li se opun, cu puterea lucrului judecat sub aspect pozitiv, dezlegările definitive ale deciziei nr. 383Ap/21.03.2019 a Curții de Apel Brașov care a soluționat, între aceleași părți, cererea de revizuire formulată de pârâții D. și C. întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. ("s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut"), și care a atacat acea parte a soluției pronunțate de instanța de apel, criticată și prin motivul de recurs prezentat anterior. Cererea de revizuire cu acest obiect și având atare temei a fost respinsă ca lipsită de interes prin decizia nr. 383/21.03.2019 a Curții de Apel Brașov, care și-a justificat soluția prin argumentul decisiv - dedus pe baza observării conținutului normativ al art. 1565 alin. (2) din C. civ. și a art. 185 alin. (8) din Ordinul nr. 700/2014 al directorului ANCPI - în sensul că admiterea acțiunii revocatorii a unui act juridic este aptă în sine să conducă la înscrierea în cartea funciară a măsurii indisponibilizării bunului imobil, obiect material al acestuia, sau să fundamenteze măsura deja înscrisă. Astfel fiind, s-a apreciat că înlăturarea din decizia atacată a dispoziției de notare a indisponibilizării celor trei imobile nu le-ar aduce revizuenților (actuali recurenți-pârâți) niciun beneficiu practic deoarece prin aceeași decizie s-a admis acțiunea revocatorie în privința actelor juridice de înstrăinare a imobilelor.

Deși definitivă, hotărârea în cauză, fiind susceptibilă de a fi atacată cu recurs în condițiile art. 513 alin. (5) C. proc. civ. (care a și fost exercitat, având termen stabilit pentru soluționare la 6.10.2020, conform evidențelor ecris), se bucură, în conformitate cu prevederile art. 430 alin. (4) C. proc. civ., de autoritate de lucru judecat provizorie.

Această dezlegare a instanței de revizuire se impune cu puterea lucrului judecat sub aspect pozitiv iar nu extinctiv (după cum a fost invocată de intimații-reclamanți prin întâmpinare), observându-se că argumentele de nelegalitate a deciziei de apel atacate, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., depășesc sfera celor susținute prin motivul de revizuire întemeiat pe art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. (subsumate, în esență, încălcării principiului disponibilității părților în procesul civil), prin recurs invocându-se, în plus față de cererea de revizuire, că instanța de apel ar fi schimbat obiectul judecății direct în apel, încălcând totodată principiul dublului grad de jurisdicție, principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Observația de mai sus se opune aprecierii că motivul de recurs supus analizei ar putea fi considerat complet și definitiv rezolvat prin chiar decizia instanței de revizuire spre a fi respins (ca și cererea de revizuire având aceiași titulari) ca lipsit de interes sau prin reținerea autorității de lucru judecat a deciziei nr. 383/2019 a Curți de Apel Brașov, după cum intimații-reclamanți au indicat prin întâmpinare.

Totuși, dezlegarea obligatorie între părți dată prin decizia nr. 383/21.03.2019 cererii de revizuire, care rezolvă prin ea însăși doar criticile de recurs circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care s-a susținut încălcarea principiului disponibilității în proces, și argumentele proprii ale prezentei instanțe de recurs prin care s-a răspuns acestei prime critici (încălcarea principiului disponibilității) demonstrează caracterul nefondat în ansamblu al celui dintâi motiv de recurs, sub toate aspectele invocate. În esență, considerentele instanței de revizuire exprimă ideea, dedusă pe baza conținutului legal al prevederilor art. 1565 alin. (2) din C. civ. și art. 185 alin. (8) din Ordinul nr. 700/2014 al directorului ANCPI, că măsura indisponibilizării bunului, obiect al actului juridic în privința căruia a fost soluționată acțiunea revocatorie, constituie efectul legal al admiterii acesteia. De altfel, în același fel și-a justificat dispoziția atacată și instanța de apel, opinie împărtășită, potrivit celor de mai sus, și de instanța de recurs.

Or, o atare statuare lipsește de fundament susținerea recurenților-pârâți care au acuzat o schimbare a obiectului cauzei direct în apel și înfrângerea principiului dublului grad de jurisdicție prin decizia atacată, prin a cărei soluție instanța de apel a dispus înscrierea măsurii de indisponibilizare, până la încetarea executării silite a creanței de 150.000 euro, în cartea funciară a imobilelor tranzacționate prin actele juridice a căror revocare s-a dispus, de asemenea.

În alte cuvinte, dispunând în acest sens, instanța de apel nu a făcut decât să dea curs acelei dispoziții legale (art. 1565 alin. (2) C. civ.) care reglementează efectul admiterii acțiunii revocatorii și care ține de regimul juridic al acțiunii pe care a soluționat-o. Nu era, prin urmare necesară o învestire cu un capăt de cerere având un atare conținut, singură admiterea acțiunii autorizând instanța să ia respectiva măsură. Pe cale de consecință, nu se poate vorbi nici de o schimbare a obiectului cauzei în apel și nici de o înfrângere a principiului dublului grad de jurisdicție. Aceeași dezlegare dovedește caracterul nefondat și al acuzației de încălcare a principiului contradictorialității ori a dreptului la apărare al recurenților, cât timp este vorba de consecințe pe care legea le deduce din anumite împrejurări legale (în speță, admiterea acțiunii revocatorii în privința celor trei contracte de vânzare-cumpărare).

- Cel deal doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a criticat lipsa motivelor pentru care nu ar fi fost primite apărările formulate în apel, pe cale de întâmpinare, pe de o parte cele ale pârâților M., pe de altă parte, cele ale pârâților L. și E..

Cu referire la apărările din întâmpinarea pârâților Cristoiu pretins a fi fost omise din analiza instanței de apel, au fost indicate ca aflate în această situație cele prin care se invocase lipsa unei creanțe a reclamanților împotriva pârâtei D. și cele întemeiate pe dispozițiile art. 353 din C. civ. care instituie regulile de urmărire a bunurilor comune ale soților, acestea din urmă susținând, de altfel, și lipsa de interes a acțiunii invocată ca apărare de aceleași părți încă din fața primei instanțe.

Înalta Curte reține că în apel, pârâții M. au fost titulari ai acestei căi de atac prin care au criticat soluția primei instanțe exclusiv sub aspectul dezlegării date excepției lipsei de interes a acțiunii, excepție susținută tocmai cu argumente legate de regulile de urmărire a bunurilor care fac parte din patrimoniul comun al soților.

Or, analiza în apel a acestei "apărări" din proces a pârâților M. se regăsește chiar în partea considerentelor dedicată cercetării însuși apelului formulat de aceștia, apel care, pentru motivele expuse în al doilea paragraf al file x a deciziei atacate, a fost apreciat ca fiind nefondat.

Este, prin urmare, lipsită de orice fundament critica acestor pârâți relativă la omisiunea analizării de către instanța de apel a apărării lor privitoare la regulile de urmărire a bunurilor comune instituite prin dispozițiile art. 353 C. civ. și a consecințelor asupra acțiunii dedusă judecății, astfel cum aceștia le înțeleg.

Cât privește cealaltă apărare, privitoare la faptul că reclamanții nu dețin nicio creanță împotriva pârâtei D., se observă că nu se poate vorbi despre o omisiune a instanței de apel în analiză (reflectată într-o lipsă a motivării), ci de aplicarea în apel a regulilor de judecată instituite prin dispozițiile art. 477 alin. (1) C. proc. civ. (ce dau expresie regulii tantum devolutum quantum apellatum), potrivit cu care rejudecarea fondului în apel are loc în limitele stabilite, expres sau implicit, de către apelant. Or, în analiza sa, instanța de apel a făcut precizarea, pe de o parte, a faptului că rejudecarea cauzei va avea loc cu aplicarea regulii prevăzute de art. 477 C. proc. civ., iar pe de altă parte că, în calitatea lor de titulari ai unui apel împotriva sentinței tribunalului, pârâții Cristoiu nu au criticat și soluția primei instanțe care le-a respins o altă apărare, respectiv cea a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D. justificată cu argumentul inexistenței unei creanțe a reclamanților împotriva acesteia.

Or, fiind vorba despre apărări formulate în primă instanță, a căror respingere s-a concretizat într-o soluție a dispozitivului hotărârii tribunalului, repunerea acestora în discuție în calea de atac a apelului nu mai putea avea loc pe cale de întâmpinare, ci doar prin exercitarea căii de atac prevăzute de lege - apelul - împotriva respectivei soluții. Cum pârâții Cristoiu nu au atacat în apel soluția primei instanțe ce respingea apărarea lor vizând lipsa unei creanțe a reclamanților împotriva pârâtei D., transpusă în soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestei părți, în mod corect instanța de apel, evocând limitele învestirii sale și definitivarea acestei soluții a sentinței tribunalului (în condițiile art. 634 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.) nu a reluat judecata în privința acestei apărări reiterate pe cale de întâmpinare în apel.

Cât privește critica de neexaminare a apărărilor din apel formulate de ceilalți pârâți (intimați) L. și E., Înalta Curte reține că nu poate fi analizată în recursul pârâților M. întrucât, deși a fost formulată de aceștia, nu vizează interesul lor procesual, care trebuie să fie direct și personal, și nu sprijină apărarea acestora. De asemenea, și întemeiată fiind susținerea, activitatea instanței de apel astfel criticată nu putea vătăma părțile care au invocat-o (pârâții M.). Urmează ca examinarea acestei critici să aibă loc cu prilejul analizării recursului declarat de pârâții L. și E., în cuprinsul căruia aceasta se regăsește, de asemenea, invocată.

Pentru toate aceste considerente, se apreciază că hotărârea instanței de apel nu suferă deficiențe în raport de exigențele impuse prin dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) teza finală C. proc. civ. care să impună sancționarea sa pe tărâmul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

- Cel de-al treilea motiv al recursului declarat de pârâții M. a susținut nelegalitatea hotărârii din apel ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.), respectiv a celor prevăzute prin dispozițiile art. 1562 și 1563 din C. civ.

Nici criticile subsumate acestui motiv de recurs nu sunt fondate, reținându-se că, atunci când invocă o încălcare a art. 1563 C. civ. prin admiterea acțiunii, cu motivația că B. nu ar deține nicio creanță împotriva niciunui pârât din dosar, recurenții-pârâți (sau, cel puțin recurentul-pârât C., ca semnatar direct al actului de împrumut) ignoră clauzele contractului de împrumut încheiat,autentificat sub nr. x/06.06.2012, în care se arată că A. a acordat cu titlu de împrumut suma de 150.000 euro, căsătorit fiind cu B. în regimul comunității legale de bunuri. Aceasta semnifică faptul că, în regimul legal al dispozițiilor art. 339 și următoarele din C. civ., suma de bani acordată cu titlu de împrumut constituie bun comun al soților Radomir și că același regim legal îl are și creanța născută în patrimoniul acestora.

Afirmația că reclamantul A. nu deține nicio creanță împotriva pârâtei D. nu constituie un argument de încălcare în speță a dispoziției art. 1563 din C. civ., normă legală ce impune condiția unei creanțe care trebuie să fi certe la data introducerii acțiunii. Or, îndeplinirea acestei condiții, a existenței unei creanțe certe în patrimoniul reclamanților (dovedită cu contractul de împrumut autentificat sub nr. x/06.06.2012) a fost recunoscută, necontestat în proces până la acest moment, chiar prin hotărârea de primă instanță. Din acest motiv, critica pârâților Cristoiu, astfel susținută, apare a fi adresată instanței de recurs omisso medio, în condițiile în care apelul lor a vizat exclusiv soluția primei instanțe de respingere a excepției lipsei de interes a reclamanților în promovarea acțiunii.

De asemenea, argumentul sprijinit pe dispozițiile art. 353 alin. (1) și (2) C. civ., în sensul că bunurile comune ale soților nu pot fi urmărite de creditorul A., dat fiind că acesta ar fi un creditor personal doar al soțului împrumutat C., nu are aptitudinea de a demonstra încălcarea ori aplicarea greșită a niciunei dispoziții legale ce dau sediul materiei acțiunii revocatorii pentru simplul motiv că nu se referă la niciuna din condițiile de admisibilitate a acesteia. Argumentul este propriu, mai degrabă, unei contestații la executarea silită a bunurilor comune ale soților urmărite de către creditorul personal al unuia dintre ei, fiind, deci, străin litigiului pendinte care nu judecă o atare acțiune și în care nu s-a determinat/stabilit cu certitudine că A. ar fi creditorul personal al pârâtului C., singura informație a semnării (doar) de către acesta din urmă, în calitate de împrumutat, a contractului de împrumut fiind insuficientă unei atare calificări.

Așa cum corect a statuat instanța de apel, un astfel de argument nu demonstrează nici măcar lipsa condiției interesului în promovarea acțiunii revocatorii întrucât efectul admiterii acesteia nu este cel al readucerii bunurilor din patrimoniul terților dobânditori în cel al soților M., ci acela al inopozabilității față de creditor a actelor juridice de înstrăinare. Doar ca efect al declarării inopozabilității acestora devine admisibilă o eventuală acțiune de partajare a bunurilor comune ale soților și devin actuale probleme legate de clarificarea regimului juridic al bunurilor și datoriilor acestora.

Neîntrunirea condițiilor legale a producerii unui prejudiciu creditorului și a insolvabilității debitorului, prevăzute prin dispozițiile art. 1562 din C. civ., au fost contestate de recurenții-pârâți cu elemente ale situației de fapt a cauzei, invocându-se că pârâtul C. deține bunuri proprii și bunuri comune cu soția sa, inclusiv jumătate din societatea comercială ce are în proprietate restaurantul din centrul vechi al orașului Brașov, iar neurmărirea de către reclamantul-creditor a celor 10 părți sociale deținute nu ar demonstra nici condiția prejudiciului, nici pe cea a insolvabilității debitorului. De asemenea, s-a susținut că plata altor creditori nu poate fi văzută ca o acțiune ce conduce la însărăcirea debitorului și că nu pot face obiectul acțiunii revocatorii actele prin care s-a plătit un alt creditor de bună-credință.

Înalta Curte constă că toate elementele contestate de recurenții-pârâți la subpunctele d)-i) ale celui de-al treilea motiv al recursului acestora vizează judecății de valoare ale instanței de apel realizate pe baza evaluării de ansamblu a elementelor de fapt ale cauzei, astfel că ele scapă cenzurii instanței de recurs a cărei activitate urmărește să supună, în condițiile legii, examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile (potrivit art. 484 alin. (3) C. proc. civ.). Este atributul instanței de fond de a evalua în ce măsură, în raport cu creanța rămasă neachitată, cu actele a căror revocare s-a cerut pe calea acțiunii pauliene și cu bunurile rămase în patrimoniul debitorului, funcție și de aptitudinea acestora de a putea fi efectiv valorificate pentru realizarea creanței, se poate aprecia ca întrunită condiția prejudiciului și/ori cea a insolvabilității debitorului. Tot în puterea de apreciere a instanței de fond se află și evaluarea conduitei părților implicate, care pot să-și justifice acțiunile sub aparența intenției de stingere a altor datorii, plății altor creditori, eventual, de bună-credință.

Analiza tuturor acestor elemente de fapt ale cazului a fost realizată de instanța de apel care, în urma evaluării proprii, a concluzionat asupra întrunirii atât a condiției prejudicierii creditorului N., cât și asupra condiției relative la crearea sau mărirea stării de insolvabilitate a debitorului iar concluziile sale, pentru motivele arătate, nu pot fi supuse cenzurii instanței de recurs.

În mod nefondat critică recurenții-pârâți condiția complicității la fraudă a terților subdobânditori cu trimitere la inexistența de mențiuni relevante în cărțile funciare ale imobilelor, în condițiile în care instanța de apel a reținut demonstrarea acesteia prin legătura de rudenie existentă între pârâți, vânzările efectuate la prețuri derizorii pentru imobile situate în centrul istoric al municipiului Brașov, încheierea actelor de înstrăinare a bunurilor la un moment anterior scadenței împrumutului, lăsarea imobilelor vândute în posesia vânzătorilor de către cumpărători ulterior încheierii actelor și transferării proprietății asupra acestora.

Desigur că, față de toate aceste elemente avute în vedere de instanța de apel, acuzația recurenților de încălcare a dispozițiilor art. 14 alin. (2) din C. civ. (care instituie prezumția de bună-credință) prin utilizarea în soluționarea cauzei a unei prezumții de complicitate la fraudă a terților subdobânditori cu titlu oneros apare ca fiind lipsită de orice fundament, sfidând evidența.

b)Recursul pârâților E. și L. a fost întemeiat exclusiv pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., nefiind permisă, din acest motiv, posibilitatea acestor părți nici de a completa și nici măcar de a nuanța motivele recursului declarat de pârâții M., în partea sa întemeiată pe dispozițiile art. 488 (1) pct. 5 C. proc. civ., astfel cum s-a încercat la termenul de dezbatere a recursurilor, prin susținerea de către acești recurenți a viciilor judecății înfăptuite în apel relative la dispoziția instanței de înscriere a măsurii indisponibilizării bunurilor imobile în cărțile funciare ale acestora.

Nemotivarea hotărârii - critică întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. - a fost susținută cu referire la neanalizarea apărării din apel a acestor pârâți relativă la încheierea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/22.12.2015 la o epocă la care în patrimoniul debitorului se mai aflau alte bunuri mobile și imobile de o valoare mare.

Critica nu poate fi primită deoarece se pretinde, în realitate, ca instanța de apel să fi realizat o evaluare individuală și izolată a acestui act juridic, rupt din contextul acțiunilor debitorului și a celorlalte acte de înstrăinare care i-au urmat. Or, date fiind legăturile strânse dintre părți (cele de rudenie) și modul în care acestea au acționat, evaluarea situației de fapt, reflectată în considerentele instanței de apel, nu putea fi decât una de ansamblu și retrospectiv, pornind de la data exigibilității creanței și, înapoi, până la momentul nașterii acesteia, prin urmărirea succesiunii de acte juridice încheiate de debitor și observarea acțiunilor, care, cumulat, dovedesc voința și intenția acestuia și a celorlalți contractanți.

Apărarea acestor recurenți cum că la data încheierii contractului menționat ei nu ar fi putut prevedea nici existența împrumutului și nici eventuala nerestituire (viitoare) a acestuia de către C. este nerelevantă față de toate celelalte elemente reținute de instanța de apel ca demonstrând, fără putință de tăgadă, complicitatea la fraudă a terților dobânditori (evocate cu prilejul analizei recursului pârâților Cristoiu), elemente prevăzute și repetate de aceeași manieră în toate cele trei contracte de vânzare-cumpărare ce au făcut obiectul acțiunii de față (actele fiind încheiate anterior scadenței împrumutului, între rude, pentru prețuri situate cu mult sub valoarea de piață a bunurilor tranzacționate, în cazul actului vizat prin critica recurenților fiind semnificativă vârsta cumpărătorului F., de peste 80 de ani, și destinația de spațiu comercial a bunului).

Contrar recurenților-pârâți, prețul derizoriu al vânzărilor efectuate a fost subliniat de reclamanți, ca indiciu al fraudei concurente a debitorului și terților achizitori, încă din cererea de chemare în judecată a acestora, prin urmare valorificarea unui atare argument în considerentele deciziei atacate nu are nicidecum semnificația unui element "niciodată" invocat de apelanții-reclamanți, după cum s-a susținut.

Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acești recurenți au făcut trimitere generică la nerespectarea dispozițiilor art. 1562, 1563 și 353 C. civ., indicate ca greșit aplicate ori încălcate și prin recursul recurenților-pârâți Cristoiu. Singura trimitere concretă a fost făcută cu referire la situația financiară a debitorului C. și la posibilitatea îndestulării creditorului pe seama celor 10 părți sociale deținute în S.C. K. S.R.L. Se mențin, prin urmare, și în cazul acestui recurs, considerentele expuse cu prilejul examinării recursului pârâților M., în privința condițiilor existenței unui prejudiciu adus reclamanților N. prin încheierea celor trei acte juridice și a insolvabilității debitorului.

Pretinzând o insuficiență a argumentelor, pe baza cărora instanța de apel a dedus concluzia complicității lor la fraudă (ca terți achizitori), acești recurenți-pârâți s-au referit la calitatea de rude cu pârâții M. și la lăsarea bunurilor în posesia acestora, omițând, pe de o parte, să explice acest comportament al lor aproape deloc întâlnit în tipologia actelor de vânzare-cumpărare imobiliare, iar pe de altă parte, împrejurarea că la baza concluziei contestate s-au regăsit și alte elemente relevante analizei, cum ar fi prețurile derizorii din actele încheiate, realizarea actelor premergător scadenței împrumutului, cunoașterea de către pârâta E. a stării patrimoniale de insolvabilitate a pârâților M..

În considerarea tuturor acestor motive, reținând că, pe baza criticilor formulate, nu s-a demonstrat nelegalitatea deciziei atacate, Înalta Curte va respinge ca nefondate cele două recursuri declarate.

Deși prin întâmpinările formulate, intimații-reclamanții au solicitat acordarea cheltuielilor de judecată din recurs, se reține că în concluziile formulate cu prilejul dezbaterii recursurilor, aceleași părți au precizat prin apărătorii lor, că vor uza de o cale separată pentru recuperarea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâții G., E. ambele cu domiciliul procesual ales în Brașov, județul Brașov, F. (în prezent decedat) și de pârâții C., D., ambii domiciliați în municipiul Brașov, județul Brașov, cu domiciliul procesual ales la Cabinet de Avocat O., cu sediul în municipiul Brașov, județul Brașov împotriva deciziei nr. 1450/Ap din 9 octombrie 2018 a Curții de Apel Brașov, secția civilă, în contradictoriu cu intimații-reclamanți A., B., domiciliați în municipiul Brașov, județul Brașov.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi,8 iulie 2020.