COREIBA v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 32911/03

depusă de Ion COREIBA

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 12 februarie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Stanislav Pavlovschi,

David Thór Björgvinsson,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 14 iulie 2003,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere acordul de reglementare amiabilă la care au ajuns părțile,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Ion Coreiba, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1936 și care locuiește la Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl V.

Constantinov, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere. Reclamantul a început să primească pensia sa viageră de 100 lei moldovenești (MDL) (aproximativ 21 dolari SUA (USD)) începând cu 1 februarie 1997. În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei,

și a solicitat rezilierea contractului.

La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie și obligarea companiei să se conformeze contractului.

La 11 decembrie 2001, Judecătoria sectorului Rîșcani a hotărât în favoarea reclamantului și a obligat ASITO să-i plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului.

ASITO a contestat această hotărâre cu apel, cerând,

inter alia

, rezilierea contractului încheiat cu reclamantul în anul 1994, pe motiv că situația economică a țării s-a înrăutățit, iar rata dobânzii Băncii Naționale a Moldovei s-a schimbat.

La 29 mai 2002, Tribunalul Chișinău a respins apelul, susținând că contractul din anul 1994 era conform legii și valabil.

ASITO nu a contestat decizia. Astfel, ea a devenit irevocabilă și executorie.

La o dată nespecificată, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiție un „demers în interesul legii”. Conform Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei pe marginea acestor contracte și stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanțele de judecată.

La 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. Instanța a mai notat că hotărârea sa nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.

La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acțiune judiciară împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în anul 1994.

La 3 septembrie 2002, Judecătoria sectorului Rîșcani a hotărât în favoarea reclamantului.

ASITO a contestat această hotărâre.

La 18 decembrie 2002, Tribunalul Chișinău a admis apelul și a reziliat contractul din anul 1994. El s-a bazat pe aceleași argumente ca cele invocate de Plenul Curții Supreme de Justiție în hotărârea sa din 11

martie

2002.

Reclamantul a depus un recurs la Curtea de Apel; totuși, acesta a fost respins la 22 aprilie 2003.

PRETENȚII

6 § 1 al Convenției. El a susținut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată prin hotărâri judecătorești irevocabile pronunțate în favoarea sa; însă acestea au fost mai târziu lipsite de efect, când instanțele judecătorești au admis acțiunea companiei ASITO împotriva lui și au dispus rezilierea contractului.

ÎN DREPT

La 22 noiembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre semnarea, în aceeași zi, de către părți a unui acord de reglementare amiabilă. Ei au prezentat Curții o copie a acordului, semnat de către Agentul Guvernamental și reprezentantul reclamantului, potrivit căruia Guvernul a recunoscut că a avut loc o violare a articolului 6 § 1 al Convenției și a articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție și s-a angajat să plătească reclamantului, în termen de trei luni

de la data adoptării de către Curte a deciziei de scoatere a cererii de pe rol, 600 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material, EUR 2,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 500 cu titlu de costuri și cheltuieli. Guvernul s-a mai angajat să solicite Procurorului General să ceară Curții Supreme de Justiție revizuirea hotărârilor judecătorești care au generat încălcarea drepturilor reclamantului. În schimb, reclamantul a acceptat să-și retragă cererea și să renunțe la orice pretenții ulterioare împotriva Guvernului în legătură cu această cauză. Părțile au cerut Curții să scoată această cerere de pe rol.

Curtea ia notă de acordul de reglementare amiabilă la care au ajuns părțile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale și constată că nu există niciun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează a fi scoasă de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte