NOVICOV v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr.

507/04

depusă de Vera NOVICOV

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 20 mai 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 17 februarie 2005,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere declarațiile formale ale părților prin care a fost acceptată reglementarea amiabilă a cauzei,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Vera Novicov, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1935 și care locuiește în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica

Moldova) potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere. Reclamantul a început să-și primească pensia viageră de 200 lei moldovenești (aproximativ 45 dolari SUA la acea dată) la 1 august 1996. În ianuarie 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei și solicitând rezilierea contractului.

La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o procedură judiciară civilă împotriva companiei ASITO, cerând plata restanțelor la pensie acumulate până la acea dată și obligarea companiei să respecte contractul. ASITO a depus o acțiune reconvențională prin care a solicitat rezilierea contractului din anul 1994, invocând drept temei înrăutățirea situației economice din țară și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei.

La 30 august 2001, Judecătoria sectorului Rîșcani a hotărât în favoarea reclamantului și a obligat ASITO să plătească restanțele la pensie și să reia executarea contractului. De asemenea, ea a respins acțiunea reconvențională intentată de ASITO. Potrivit instanței judecătorești, contractul din anul 1994 era legal și valabil și, astfel, trebuia respectat de părți.

ASITO a contestat această hotărâre cu apel.

La 17 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a respins apelul.

ASITO nu a contestat decizia. Astfel, ea a devenit irevocabilă și executorie și reclamantul a primit un titlu executoriu.

La 14

decembrie 2001, în cadrul unor alte proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiție un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privința contractelor și stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanțele de judecată.

La 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.

La o dată nespecificată, ASITO a intentat o acțiune judiciară împotriva reclamantului și a solicitat rezilierea contractului încheiat în anul 1994, invocând drept temei înrăutățirea situației economice din țară și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei.

La 12 februarie 2003, Judecătoria sectorului Ciocana a hotărât în favoarea ASITO și a reziliat contractul din anul 1994. Ea a invocat argumentele menționate în hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 11

martie

La 16 aprilie 2003, Tribunalul Chișinău a respins apelul. Reclamantul a depus recurs la Curtea de Apel.

La 10 iunie 2003, Curtea de Apel a respins recursul.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în substanță, de violarea

principiului securității raporturilor juridice garantat de articolul

6 § 1 al Convenției. El a susținut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa; totuși, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2002, când instanțele judecătorești au admis acțiunea companiei ASITO intentată împotriva sa și au dispus rezilierea contractului.

ÎN DREPT

La 20 martie 2008, Curtea a primit de la Guvern și reclamant următoarea declarație:

„1.

Guvernul recunoaște că dreptul reclamantului la un proces echitabil, garantat de articolul 6 § 1 al Convenției, și dreptul lui la proprietate, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, au fost încălcate prin hotărârile Judecătoriei sectorului Ciocana, Tribunalului Chișinău și Curții de Apel din 12 februarie 2003, 16 aprilie 2003 și, respectiv, 10 iunie 2003.

2.

Guvernul se angajează să plătească reclamantului, în vederea reglementării amiabile a cauzei, pentru orice prejudiciu, suma de 2,500 euro, care va fi convertită în lei moldovenești conform ratei aplicabile la data plății

și care va fi plătită în termen de trei luni

de la data pronunțării de către Curte a unei decizii pe marginea [acestei cauze].

3.

Plata sumei sus-menționate va constitui soluționarea integrală și definitivă a cauzei.

4.

Reclamantul va declara pretențiile sale satisfăcute și își va retrage cererea [...] de la Curte.

5.

Reclamantul declară că el nu va mai avea alte pretenții materiale, morale, sau de alt gen față de Guvern în legătură cu această cauză.

6.

Părțile vor informa Curtea despre prezentul acord și vor solicita scoaterea cererii de pe rol.”

Curtea ia notă de reglementarea

amiabilă

la care au ajuns părțile. Ea este satisfăcută că reglementarea este bazată pe respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale și nu găsește vreun motiv care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează a fi scoasă de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte