BEREZIN v. MOLDOVA - [Romanian Translation]

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către organizația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 24159/04

depusă de Liubovi BEREZIN

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 17 iunie 2008, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ledi Bianku,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 19 mai 2004,

Având în vedere decizia de a aplica articolul 29 § 3 al Convenției și de a examina admisibilitatea cererii concomitent cu fondul acesteia,

Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul pârât și observațiile prezentate în răspuns de către reclamant,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Liubovi Berezin, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1944 și care locuiește în Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl Vladimir Grosu, și de către dna Lilia Grimalschi, șef al Direcției agent guvernamental.

A.

Circumstanțele cauzei

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În anul 1994, reclamantul a încheiat un contract cu ASITO (o companie de asigurări din Republica Moldova), potrivit căruia el a plătit o primă de asigurare în schimbul unei pensii viagere lunare de 1,000 lei moldovenești (MDL) (240 dolari SUA în acea perioadă).

În anul 1999, ASITO a încetat să plătească pensia, invocând schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei

și solicitând rezilierea contractului.

La o dată nespecificată în anul 2001, reclamantul a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva companiei ASITO, solicitând plata restanțelor la pensie și obligarea companiei să respecte contractul din anul 1994.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 9 aprilie 2002, Tribunalul Chișinău a hotărât în favoarea reclamantului și a obligat ASITO să-i plătească acestuia restanțele la pensie și să reia executarea contractului.

La 14

decembrie 2001, în cadrul altor proceduri similare, Procurorul General a depus la Curtea Supremă de Justiție un „demers în interesul legii”. Potrivit Procurorului General, demersul a avut drept scop clarificarea controversei în privința contractelor și stabilirea unei practici uniforme pentru toate instanțele de judecată.

La 11 martie 2002, Plenul Curții Supreme de Justiție a adoptat o hotărâre prin care a soluționat litigiul existent între ASITO și beneficiarii pensiei în favoarea companiei. În special, el a constatat că ASITO putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru rezilierea unilaterală a contractelor de pensie viageră. De asemenea, el a notat că hotărârea sa era obligatorie pentru toate instanțele judecătorești, deși această hotărâre nu putea afecta hotărârile deja examinate și nici părțile din acele procese.

Ulterior, la o dată nespecificată în anul 2002, ASITO a intentat o acțiune judiciară civilă împotriva reclamantului, solicitând rezilierea contractului încheiat în anul 1994. ASITO a invocat argumentele menționate în hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție din 11

martie

2002.

Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 19 noiembrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea companiei ASITO și a dispus rezilierea contractului încheiat în anul 1994.

La 25 octombrie 2004, Plenul Curții Supreme de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de un grup de pensionari ai companiei ASITO împotriva hotărârii sale din 11 martie 2002. Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea sa anterioară, constatând

inter alia

că ASITO nu putea invoca criza economică, inflația și schimbarea ratei dobânzii Băncii Naționale a Moldovei drept temei pentru neexecutarea contractelor de pensie viageră.

Ca urmare a comunicării

acestei cauze

de către Curte

, Agentul guvernamental a solicitat Procurorului General să depună o cerere de revizuire la Curtea Supremă de Justiție cu scopul casării hotărârii acesteia din 19 noiembrie 2003. La 30 noiembrie 2007, Procurorul General s-a conformat cererii Agentului guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 § 1 (j) al Codului de procedură civilă, susținând că, prin rezilierea contractului din anul 1994, a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenție similară celei care a avut loc în cauza

Macovei and Others v. Moldova

(nr.

19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, 25

aprilie 2006).

Printr-o hotărâre judecătorească din 19 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire a Procurorului General, a casat hotărârea sa din 19 noiembrie 2003 și a dispus reexaminarea cauzei de către Curtea Supremă de Justiție.

La 20 decembrie 2007, Curtea Supremă de Justiție a adoptat o nouă hotărâre în cadrul procedurilor inițiate de ASITO în 2002 prin care a respins acțiunea. Bazându-se pe hotărârea

Macovei and Others

(citată mai sus), Curtea Supremă de Justiție a constatat că a avut loc o încălcare a drepturilor reclamantului, garantate de articolul 6 §

1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, ca rezultat a lipsirii de efecte a deciziei Tribunalului Chișinău din 9 aprilie 2002. De asemenea, Curtea Supremă de Justiție a acordat reclamantului 3,515

euro (EUR) în calitate de compensație pentru prejudiciul material, reprezentând restanțele la pensia acestuia și EUR

2,000 cu titlu de prejudiciu moral. De asemenea, în hotărârea judecătorească se menționa că contractul din anul 1994 era valid și că părțile erau obligate să respecte prevederile acestuia.

B.

Dreptul intern relevant

Dreptul intern relevant este expus în hotărârea Curții în cauza

Macovei and Others

, citată mai sus, §§

16-18.

Prevederile relevante ale Codului de procedură civilă sunt următoarele:

Articolul 449: Temeiurile declarării revizuirii

„Revizuirea se declară în cazul în care:

...

j) Guvernul Republicii Moldova, reprezentat de Agentul guvernamental, sau Curtea Europeană a Drepturilor Omului a inițiat o procedură

amiabilă într-o cauză pendinte împotriva Republicii Moldova, care consideră că prin hotărîrea instanței s-a încălcat grav un drept prevăzut de Constituția Republicii

Moldova

sau de Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale;

k) Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale, precum și faptul că persoana interesată poate obține, potrivit legii naționale, o despăgubire, cel puțin parțială, prin anularea hotărîrii pronunțate de o judecată din țară.”

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în substanță, de violarea

principiului securității raporturilor juridice garantat de articolul

6 § 1 al Convenției. El a susținut că validitatea contractului său de pensie viageră a fost confirmată printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă pronunțată în favoarea sa; totuși, aceasta a fost lipsită de efect ca urmare a hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 11 martie 2002, când instanțele judecătorești au admis acțiunea companiei ASITO intentată împotriva sa și au dispus rezilierea contractului.

Reclamantul a mai pretins că dreptul său la protecția proprietății, garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (și anume dreptul lui la pensie), a fost încălcat de către stat, în special prin hotărârile instanțelor judecătorești care au reziliat contractul său de pensie viageră.

ÎN DREPT

Articolul 37 al Convenției, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„1. În orice stadiu al procedurii, Curtea poate hotărî scoaterea de pe rol a unei cereri atunci când circumstanțele permit să se tragă concluzia că:

(a) solicitantul nu dorește să o mai mențină; sau

(b) litigiul a fost rezolvat; ...”

Articolul 43 § 1 a1 Regulamentului Curții, în partea sa relevantă, prevede următoarele:

„La orice stadiu al procedurii, Curtea poate decide scoaterea unei cauze de pe rol în condițiile art. 37 al Convenției.”

La 26 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. La 21 mai 2008, el a prezentat copia unei dispoziții de plată din 23 aprilie 2008, potrivit căreia reclamantul a primit sumele de bani acordate la 20 decembrie 2007. Guvernul a considerat că reclamantului i-a fost acordată o redresare adecvată și a invitat Curtea să scoată cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenției.

La 11 aprilie 2008, reclamantul de asemenea a informat Curtea despre rezultatul procedurilor care s-au finalizat cu hotărârea Curții Supreme de Justiție din 20 decembrie 2007. La 21 mai 2008, el a mai confirmat că a primit sumele de bani care i-au fost acordate la 20 decembrie 2007. Deoarece Curtea Supremă i-a acordat o redresare adecvată pentru violarea Convenției, el a cerut Curții să scoată cererea de pe rol.

Având în vedere articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției și faptul că situația reclamantului a fost rezolvată de către instanțele judecătorești naționale, Curtea constată că acesta nu mai dorește să-și mențină cererea. Mai mult, în conformitate cu articolul 37 § 1

in fine

, Curtea nu constată existența circumstanțelor speciale cu privire la respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale care ar justifica continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (a) și (b) al Convenției și articolul 43 al Regulamentului Curții). Prin urmare, articolul 29 § 3 al Convenției nu mai este aplicabil acestei cauze și cererea urmează să fie scoasă de pe rolul Curții.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Decide

să scoată cererea de pe rolul său.

Lawrence Early

Nicolas

Bratza

Grefier

Președinte