ÎCCJ, decizie (scj.ro #82627)

Contract. Interpretare. Criterii

Interpretarea contractelor presupune determinarea și calificarea

conținutului acesteia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și

obligațiilor  părților. Dacă voința părților este clar exprimată, nu se

pune problema interpretării, care este necesară doar în situația în care există

discrepanță între voința reală și voința declarată a părților, când clauzele

sunt echivoce, confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet.

Secția

civilă, decizia nr.1753 din 6 mai 2003

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat, în temeiul art.330 pct.2 C.proc.civ. astfel cum a fost modificat prin

O.U.G. nr.138/2000 și O.U.G. nr.59/2001, recurs în anularea deciziei civile

nr.1055 din 11 mai 2001.

Recursul în anulare urmează să fie admis.

B.L. a chemat în judecată pe pârâții B.T. și B.N. solicitând rezilierea

convenției încheiate prin actul sub semnătură privată întocmit la 13 iunie

1997, obligarea pârâților să-i recunoască dreptul de proprietate asupra

terenului în suprafață de 52 ari.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că,  împreună cu defunctul său

soț B.F., a încheiat cu pârâții o convenție prin care aceștia s-au obligat să

le plătească suma de 10 milioane lei și să le presteze întreținere în schimbul

suprafeței de 52 ari, teren intravilan, obligații pe care aceștia nu și le-au

îndeplinit.

Reclamanta B.L. a decedat la data de 17 mai 1998, iar poziția sa procesuală a

fost preluată de fiica moștenitoare I.I.

Prin sentința civilă nr.422 din 17 februarie 2000, pronunțată de Judecătoria

Năsăud, în urma rejudecării după casare, acțiunea a fost respinsă. Instanța de

fond a calificat convenția părților ca fiind o promisiune sinalagmatică de

înstrăinare în schimbul căreia pârâții s-au obligat să-i întrețină pe B.F. și

B.L.

În considerentele sentinței s-a reținut că prețul de 10 milioane lei prevăzut

în înscris a fost simulat, el reprezentând de fapt contravaloarea prestațiilor

pe care pârâții le-au efectuat anterior încheierii convenției. Neexecutarea

obligației de întreținere nu este imputabilă acestora întrucât B.F. a decedat

la data de 25 iunie 1997, la 12 zile după încheierea contractului. Instanța a

concluzionat că reclamanta nu poate cere rezoluțiunea contractului în temeiul

art.1020-1021 C.civ., nefiind îndeplinită condiția culpei debitorului în

neexecutarea prestației la care s-a obligat.

Tribunalul Bistrița Năsăud, prin decizia civilă nr.794 din 12 octombrie 2000, a

admis apelul declarat de reclamanta I.I., a schimbat în totalitate sentința

atacată iar pe fond a admis acțiunea în sensul că a dispus rezoluțiunea

convenției de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere pentru neplata

prețului. A dispus repunerea părților în situația anterioară prin obligarea

pârâților de a preda reclamantei terenul în litigiu și de a se abține de la

orice acte de tulburare a posesiei.

Instanța de apel a reținut că la încheierea antecontractului de

vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere prețul de 10 milioane lei s-a

stabilit prin acordul părților contractante, iar pârâții nu și-au îndeplinit

obligația de plată, astfel încât B.L. era îndreptățită să solicite rezoluțiunea

convenției sub semnătură privată, potrivit art.1365 C.civ.

Prin decizia civilă nr.1055 din 11 mai 2001, Curtea de Apel Cluj a admis

recursul pârâților B.T. și B.N. și a modificat decizia pronunțată de Tribunalul

Bistrița în sensul că a respins apelul declarat împotriva sentinței civile

nr.422 din 17 februarie 2000 a Judecătoriei Năsăud.

Instanța de recurs a reținut că actul încheiat la data de 13 iunie 1997 are

natura juridică a unui contract de întreținere iar din probele administrate

rezultă că după decesul lui B.F., B.L. a refuzat primirea prestațiilor de

întreținere ale pârâților, o asemenea atitudine neputând justifica acțiunea în

rezilierea contractului.

Hotărârea instanței de recurs a fost pronunțată cu încălcarea esențială a legii

ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și, totodată este

vădit netemeinică.

Instanța de recurs a calificat actul ca fiind un contract de întreținere, cu

aplicarea greșită a regulilor privind stabilirea voinței reale a părților.

Interpretarea contractului presupune determinarea și calificarea conținutului

acestuia, a clauzelor sale, în scopul stabilirii drepturilor și obligațiilor

născute în temeiul său.

Dacă voința părților este clar exprimată, nu se pune problema interpretării.

Interpretarea este necesară doar în situația în care există discrepanță între

voința reală și voința declarată a părților, când clauzele sunt echivoce,

confuze sau contradictorii ori când contractul este incomplet.

În speță, părțile au calificat actul juridic prin înscrisul constatator, al

convenției, folosind termeni expliciți, care nu reclamă interpretare. Astfel,

în înscris se stipulează că „... prin prezenta convenție am vândut ... terenul

în suprafață de 52 ari, cu suma de 10 milioane lei și întreținere”. De

asemenea,  denumirea părților semnatare este proprie unei convenții de

vânzare-cumpărare: „vânzători”, „cumpărători”.

Cumpărătorii și-au asumat obligația de a plăti suma de 10 milioane lei în

schimbul imobilului, ceea ce reprezintă de fapt prețul lucrului vândut, ca

element esențial al contractului de vânzare-cumpărare.

Suma de 10 milioane lei stabilită ca preț de vânzare reprezintă la nivelul

anului 1997 o valoare semnificativă pentru cumpărarea unui teren de 52 ari și preponderentă

în raport cu obligația de întreținere care, așa cum pârâții au recunoscut, s-a

limitat la anumite munci în gospodărie.

Rezultă că intenția comună a părților a fost aceea de a încheia un act

translativ de proprietate în schimbul unui preț și a întreținerii

înstrăinătorilor, obligația principală a dobânditorului fiind aceea de a plăti

prețul iar convenția are natura unei promisiuni bilaterale de vânzare

cumpărare, astfel încât raportul juridic este supus regulilor privitoare la vânzare-cumpărare.

Obligația principală a cumpărătorului este aceea de a plăti prețul, cum a fost

stabilit în contract, potrivit art.1361 C.civ.

Pârâții nu au contestat că au preluat imobilul în posesie și că nu au achitat

prețul de 10 milioane lei însă au apreciat că și-au îndeplinit obligația

asumată prin munca prestată în gospodăria reclamantei, anterior încheierii

convenției.

Or, în contract s-a prevăzut plata prețului în bani iar debitorii nu se pot

considera liberați de obligații prin efectuarea unor prestații, în contul

prețului, întrucât, potrivit dispozițiilor art.1100 C.civ., creditorul nu poate

fi silit a primi alt lucru decât de ce i se datorește, chiar dacă valoarea

lucrului oferit ar fi egală sau mai mare.

Întrucât obligația de întreținere, comunicată prin aceeași convenție, are

caracter accesoriu față de obligația de plată a prețului, iar pârâții nu și-au

îndeplinit obligația principală, este irelevant dacă și-au îndeplinit sau nu

obligația accesorie de întreținere.

Față de considerentele menționate, Curtea a admis recursul în anulare, a casat

decizia curții de apel și  a respins recursul declarat împotriva deciziei

tribunalului.