ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 393/2018

Ședința publică din data de 15 februarie 2018

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea la data de 29 decembrie 2015, declinată la Tribunalul Vâlcea prin sentința nr. 2069 din 12 aprilie 2016, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. și C., a solicitat instanței: să constate caracterul abuziv al clauzei de risc valutar inserată la art. II pct. 2.4. din contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/29.02.2008 și să dispună eliminarea acesteia; să dispună stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului, pe toată perioada de derulare a acestuia; să dispună denominarea plăților în moneda națională, în virtutea principiului din regulamentul valutar, conform căruia prețul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenți se plătește în moneda națională; să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor încasate în temeiul clauzei constatate abuzivă; să constate caracterul abuziv al clauzei înserată la art. 5 pct. 5.1 lit. b) din contractul menționat, privind comisionul de acordare credit de 2% din valoarea totală a creditului, să le oblige pe pârâte la restituirea sumei percepute și încasate cu titlu de comision de acordare în cuantum de 1900 CHF sau echivalentul sumei în RON, la cursul BNR de la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume calculată de la data încheierii contractului de credit și până la data plății efective; să pârâtele la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1357 din 14.10.2016, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantul A. și a constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. V. pct. 5.1 lit. b) din Contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/29.02.2008 privind comisionul de acordare; a dispus modificarea contractului de credit mai sus menționat în sensul înlăturării clauzei prevăzute la art. V, pct. 5.1 lit. b) și obligarea pârâtei B. la restituirea către reclamant a sumelor încasate de aceasta în virtutea clauzei privind comisionul de acordare. Totodată, a respins celelalte capete de cerere ca fiind neîntemeiate și a dispus obligarea pârâtei B. la plata către reclamant a sumei de 400 Ron cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând 2/5 din totalul cheltuielilor de judecată în cuantum de 1.000 Ron, avansate de acesta.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta B. S.A..

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 532/A-C din 28 iunie 2017, cu majoritate, a admis apelul pârâtei B. S.A. împotriva sentinței civile nr. 1357 din 14 octombrie 2016, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, secția I civilă, pe care a schimbat-o în sensul că a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei B. S.A.; a fost menținută în rest sentința; a fost obligat pe intimatul-reclamant A. să plătească în favoarea apelantei-pârâte B. suma de 4.000 RON, cheltuieli de judecată fond și apel; a fost respins ca lipsit de interes apelul declarat de pârâta C., împotriva aceleiași sentințe și a fost respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., împotriva aceleiași sentințe.

Împotriva deciziei nr. 532/A-C din 28 iunie 2017, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 13 noiembrie 2017, intimatele-pârâte B. și C. au invocat inadmisibilitatea cererii de recurs solicitând respingerea recursului, în principal, ca inadmisibil, iar în subsidiar ca nefondat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., soluția propusă fiind de respingere a recursului ca inadmisibil.

Prin încheierea din 14 decembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând recursul formulat, în conformitate cu dispozițiile art. 246-248 și ale art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 483 alin. (1) C. proc. civ., "hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului", iar potrivit art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi și până la data de 31 decembrie 2018 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a)-i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului".

Magistratul-asistent raportor constată că hotărârea atacată este pronunțată într-o cerere evaluabilă în bani, valoarea pretențiilor recurentului vizând constatarea caracterului abuziv al unor clauze de risc valutar inserate în contractul de facilitate de credit și de garanție nr. x/29.02.2008 a cărui sumă este de 95.000 CHF (echivalent a aproximativ 397.470,5 RON la un curs de 4,1839 RON la data de 29 decembrie 2015, momentul introducerii acțiunii), rezultă că acțiunea se situează sub plafonul prevăzut de lege pentru ca hotărârea atacată să fie supusă recursului.

Prin urmare, valoarea obiectului cererii de chemare în judecată se situează sub pragul valoric impus de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

În acest context, trebuie precizat că, prin Decizia nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582/20.07.2017 s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv" cuprinsă în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. este neconstituțională.

Curtea Constituțională a statuat că "efect al constatării neconstituționalității sintagmei "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv", cuprinse în art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în condițiile prorogării de la aplicare, până la 1 ianuarie 2019, a dispozițiilor art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., este acela că, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, urmează a se aplica prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 în sensul că sunt supuse recursului toate hotărârile pronunțate, după publicarea prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, în cererile evaluabile în bani, mai puțin cele exceptate după criteriul materiei, prevăzute expres în tezele cuprinse de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013."

În speță, hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 28 iunie 2017, deci anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale a României.

Prin urmare, raportat la considerentele evocate mai sus ale Deciziei nr. 369/2017 a Curții Constituționale, hotărârea atacată este una definitivă, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Astfel, deși decizia recurată poartă în dispozitiv mențiunea "cu recurs în termen de 30 de zile de la comunicare", față de prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora "hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei", se constată că aceasta nu este supusă recursului, în speță fiind operant principiul legalității căilor de atac consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în noul C. proc. civ., în art. 457.

Întrucât decizia atacată este o hotărâre definitivă, nesusceptibilă a fi cenzurată în calea extraordinară de atac a recursului, în raport cu dispozițiile legale evocate, pentru considerentele ce preced, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 532/A-C din 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 532/A-C din 28 iunie 2017 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 februarie 2018.