ÎCCJ, decizie (scj.ro #128100)

Hotărâre care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. Acțiune în constatarea nulității absolute a vânzării. Condiții și efecte

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Hotărârea

Index alfabetic :  acțiune în constatarea nulității absolute

-          hotărâre care ține loc de act autentic

-          vânzare-cumpărare

C. civ. din 1864, art. 948, art. 953, art. 961

Hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare nu este un contract judiciar, ci o hotărâre judecătorească, astfel încât aceasta nu poate face obiect al unei acțiuni în anulare, nici direct și nici indirect, ci numai al căilor de atac, ordinare sau extraordinare.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 653 din 26 februarie 2015

Prin cererea înregistrată la data de 02.02.2012 pe rolul Tribunalului Ilfov, Secția civilă sub nr. xx6/93/2012, reclamanta SC M.I. SRL, prin lichidator R.C.E. SPRL, a chemat în judecată pe pârâții M.V. și M.A., solicitând instanței constatarea nulității absolute a vânzării terenului extravilan arabil în suprafață de 5.000 m.p., situat în sat Căciulești, comuna Moara VIăsiei, județ Ilfov, tarlaua 81, parcela 288, conform deciziei civile nr. 944/17.12.2008 pronunțate de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. xx327/3/2007, devenită irevocabilă prin decizia nr. 545/29.01.2010 de respingere a recursului, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală; repunerea părților în situația anterioară și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 507/14.06.2012, Tribunalul Ilfov a respins cererea, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 235/01.03.2006 de B.N.P. P.A.A., pârâții, în calitate de promitenți-vânzători, s-au obligat să vândă reclamantei, în calitate de promitentă cumpărătoare, terenul extravilan arabil în suprafață de 5.000 m.p., situat în sat Căciulați, comuna Moara Vlăsiei, județ Ilfov, tarla 81, parcela 288. Prețul vânzării a fost stabilit la suma de 155.000 de euro, din care echivalentul a 10.000 euro a fost achitat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare, părțile convenind ca restul de preț să fie achitat la data încheierii actului de vânzare-cumpărare.

Prin decizia civilă nr. 944 din 17.12.2008 a Curții de Apel București, Secția a IV-a civilă, s-a admis apelul declarat de reclamanta din prezentul litigiu, s-a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că instanța de judecată a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru terenul în suprafață de 4890 m.p. situat în comuna Moara Vlăsiei, județul Ilfov, cu numărul cadastral 2176 și înscris în CF nr. 2282 a comunei Moara Vlăsiei, pentru prețul total de 155.000 euro. Această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 545 din 29.01.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală.

S-a constatat că în prezentul litigiu reclamanta invocă două motive de nulitate absolută a convenției consfințită prin decizia civilă nr. 944/2008, respectiv lucrul obiect al vânzării nu există și eroarea obstacol a cumpărătoarei.

În ceea ce privește primul motiv de nulitate, instanța a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare menționat pârâții s-au obligat să vândă, iar reclamanta să cumpere un teren de 5.000 m.p., iar prin decizia nr. 944/2008 s-a pronunțat o hotărâre care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare pentru un teren în suprafață de 4.890 m.p.. La momentul pronunțării hotărârii judecătorești, imobilul teren era înscris în cartea funciară, suprafața consemnată fiind de 4.890 m.p., și nu de 5.000 m.p., aspect pe care reclamanta îl cunoștea, fiind public. Reclamanta și-a dat consimțământul pentru încheierea convenției de vânzare-cumpărare pentru suprafața mai mică, instanța de judecată prin decizia civilă nr. 944/2008, suplinind doar consimțământul promitenților-vânzători, aspect ce reiese din considerentele hotărârii judecătorești. Reclamanta nu a exercitat cale de atac împotriva deciziei civile nr. 944/2008, prin care să invoce lipsa identității de suprafață dintre cea înscrisă în antecontract și cea menționată în hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

Tribunalul a înlăturat și susținerea potrivit căreia pe parcursul soluționării litigiului nu s-a identificat fizic terenul și nu s-a efectuat un raport de expertiză în specialitatea topografie, având în vedere că reclamanta a fost parte în respectivul demers judiciar, putând propune probe și critica în căile de atac eventuala respingere a administrării probelor solicitate.

În ceea ce privește amplasamentul terenului, respectiv dacă este pe raza localității Moara Vlăsiei sau pe raza localității Balotești, tribunalul a observat că asupra acestui aspect s-a pronunțat Înalta Curte de Casație și Justiție, reținând că imposibilitatea obținerii documentației cadastrale, împiedicare invocată de promitenții-vânzători, a fost înlăturată prin depunerea extrasului de carte funciară datat 28.11.2007, din care a rezultat că imobilul este intabulat pe raza comunei Moara Vlăsiei, județul Ilfov.

În ceea ce privește lipsa existenței fizice a obiectului contractului de vânzare-cumpărare, s-a reținut că una dintre condițiile de fond pentru încheierea valabilă a unui act de vânzare-cumpărare și a unui act juridic în general este ca lucrul să existe sau să poată exista în viitor. În speță, părțile au avut în vedere un bun actual și nu unul viitor, astfel că cerința existenței lucrului trebuie verificată în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, moment care este 17.12.2008, data pronunțării hotărârii judecătorești de Curtea de Apel București. Din probele administrate s-a constatat că reclamanta nu a dovedit lipsa existenței fizice a terenului în suprafață de 5.000 m.p. (4.890 m.p.), la data exprimării consimțământului părților cu ocazia pronunțării hotărârii care să țină loc de act autentic de vânzare-cumpărare.

S-a mai reținut că argumentele referitoare la neîntocmirea unui raport de expertiză în specialitatea topografie sau la neidentificarea fizică a terenului cu ocazia soluționării dosarului nr. xx327/3/2007 nu pot fi avute în vedere, pe de o parte, pentru că nu demonstrează motivul de nulitate absolută invocat de reclamantă și, pe de altă parte, pentru că partea însăși putea solicita încuviințarea unei astfel de probe în fața instanței de fond sau critica în căile de atac o eventuală respingere a probei cu expertiza tehnică. Lipsa de acțiune a părții reclamante nu poate fi considerată o dovadă a inexistenței fizice a obiectului contractului de vânzare-cumpărare la momentul încheierii sale.

S-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 1311 C. civ., conform cărora „dacă în momentul vânzării, lucrul vândut era pierit în tot, vinderea este nulă”.

În ceea ce privește cel de-al doilea motiv de nulitate absolută, s-a reținut că eroarea obstacol este cea mai gravă formă a erorii-viciu de consimțământ, reglementată în art. 953, 954, 961 C. civ., împiedicând formarea actului juridic. În cazul acesteia, falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie (

error in negotium

), fie asupra identității fizice a obiectului (

error in corpore

). Error in corpore presupune că una dintre părți crede că tratează cu privire la un anumit bun, iar cealaltă parte are în vedere un alt bun.

În speță, s-a reținut că voința ambelor părți a fost în sensul de a se transmite și a se dobândi dreptul de proprietate asupra aceluiași bun, terenul în suprafață de 5.000 m.p, reprezentarea părților vizând același bun, și nu bunuri diferite. Lipsa obiectului actului juridic încheiat nu reprezintă o falsă reprezentare asupra identității fizice a obiectului, în sensul definiției mai sus arătate, în condițiile în care reclamanta nu a fost în eroare asupra obiectului contractului de vânzare-cumpărare, intenționând să cumpere același teren de 5.000 de m.p., pe care pârâții i l-au vândut.

Împotriva acestei sentințe, la data de 27.07.2012, a declarat apel reclamanta, care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie la data de 06.08.2012.

Prin decizia civilă nr. 406 din 07.10.2014, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins apelul declarat de apelanta-reclamantă SC M.I. SRL ca nefondat. S-a luat act că apelanta-reclamantă și intimatul-pârât M.V. și-au rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut că hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare, nefiind un contract judiciar, ci o hotărâre judecătorească, nu poate face obiect al unei acțiuni în anulare, nici direct și nici indirect (în cauză solicitându-se nulitatea vânzării realizate printr-o decizie a instanței), ci numai al căilor de atac, ordinare sau extraordinare. Faptul că obiectul pricinii nu s-ar afla în ființă nu poate fi invocat decât pe calea revizuirii, conform art. 322 pct. 3 C. proc. civ. În cauza ce a format obiectul dosarului nr. xx327/3/2007, reclamanta a formulat, corespunzător naturii mixte de hotărâre care ține loc de act autentic, două capete de cerere, unul prin care a solicitat să se constate validitatea convenției încheiate de părți la data de 01.03.2006, numite antecontract de vânzare-cumpărare și celălalt prin care a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de contract de vânzare-cumpărare, primul fiind admis de Tribunalul București, Secția a III-a civilă prin sentința civilă nr. 1675/14.12.2007 și cel de-al doilea prin decizia civilă nr. 944/17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă. Aspectul negativ al puterii de lucru judecat se opune repunerii în discuție într-un alt litigiu a existenței obiectului obligației pârâților (transferul dreptului de proprietate asupra terenului în suprafață de 4.890 m.p. situat în com. Moara Vlăsiei, județul Ilfov, cu nr. cadastral 2176 și înscris în CF nr. 2282 a comunei Moara Vlăsiei) la momentul realizării transferului, prin decizia civilă nr. 944/17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă.

Curtea a avut în vedere că soluția nu ar fi fost diferită nici dacă ar fi fost vorba de un contract de vânzare-cumpărare, iar nu de o hotărâre judecătorească care să țină loc de act autentic.

S-a reținut că în speță există suficiente elemente din care să reiasă care este delimitarea în spațiu a terenului care a format obiectul transmiterii dreptului de proprietate, și anume identificarea prin numărul cadastral. Art. 2 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 prevede că prin sistemul de cadastru general se realizează, între altele, identificarea, descrierea și înregistrarea în documentele cadastrale a imobilelor prin natura lor, măsurarea și reprezentarea acestora pe hărți și planuri cadastrale, precum și stocarea datelor pe suporturi informatice. În art. 10 alin. (1) se arată că funcția tehnică a cadastrului general se realizează prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției configurației și mărimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosință și pe proprietari, precum și ale construcțiilor. Părțile au avut în mod cert reprezentarea terenului transmis (în cauză, prin hotărâre judecătorească) ca fiind cel cu liniile despărțitoare indicate în schița ce face parte din documentația cadastrală a imobilului cu numărul cadastral 2176.

S-a mai reținut că, și în ipoteza în care s-ar dovedi că documentația cadastrală nu ar corespunde limitelor în spațiu date de titlul de proprietate al autoarei intimaților-pârâți, problemele juridice s-ar situa în planul existenței dreptului de proprietate al înstrăinătorilor asupra bunului transmis, iar nu în cel al identificării sale în spațiu.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC M.I. SRL prin administrator judiciar R.C.E. SPRL București invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul căruia a solicitat admiterea recursului, în principal, casarea deciziei recurate  și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel în vederea readministrării/completării probei cu expertiză tehnică judiciară; în subsidiar, modificarea în tot a deciziei recurate, în sensul admiterii apelului formulat de M.I., urmând a se dispune modificarea în tot a sentinței civile nr. 507 din 14.06.2012, pronunțată de către Tribunalul Ilfov, în dosarul mai sus rubricat, astfel:

- Constatarea nulității absolute a vânzării terenului extravilan arabil în suprafață de 5.000 mp, situat în sat Căciulești, corn. Moara Vlăsiei, Jud. Ilfov, tarlaua 81, parcela 288 (în continuare „Terenul"), conform deciziei civile nr. 944/17.12.2008 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a IV-a civilă în dosarul nr. xx327/3/2007 devenită irevocabilă prin decizia nr. 545/29.01.2010 de respingere a recursului, pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție, Secția civilă și de proprietate intelectuală;

- Repunerea părților în situația anterioară, urmare a desființării operațiunii de vânzare cu privire la teren;

-   Obligarea intimaților-pârâți la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea în fapt a recursului, recurenta a prezentat starea de fapt și fazele procesuale parcurse, susținând, în esență, următoarele critici de nelegalitate:

- Soluția casării cu trimitere spre rejudecare se impune, având în vedere că, deși a fost administrată proba cu expertiză tehnică judiciară topografică în fața instanței de apel, raportul de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză nu a clarificat situația terenului ce face obiectul judecății, existând în continuarea dubii cu privire la existența sa fizică în parcela 288 din tarlaua 81. Cu toate că s-au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză judiciară, solicitând instanței de apel să dispună clarificarea/completarea acestuia, aceasta Ie-a respins, chiar dacă era evident faptul că expertiza în cauză este incompletă și contradictorie, prin raportare la următoarele neconcordanțe: - în răspunsul la obiectivul nr. 3, expertul, calculând suprafața parcelei 288 conform limitelor care reieșeau din planul parcelar aflat în evidența OCPI Ilfov, a ajuns la concluzia că, aceasta are 153014 mp cu 6086 mp mai puțin decât suprafața rezultată din titlurile de proprietate; - expertul ar fi trebuit să clarifice de ce a ajuns la concluzia că la nivelul întregii parcele 288 există un deficit de 6986 mp, luând ca reper limitele din planului parcelar aflat în evidența OCPI Ilfov, în condițiile în care a precizat că din măsurătorile executate cu ocazia convocării părților a rezultat un deficit de 7623 mp față de suprafața rezultată din titlurile de proprietate; care este deficitul de suprafață de care trebuie să țină cont instanța: - 6986 mp, conform limitelor din planul parcelar aflat în evidența OCPI Ilfov (Nord și Est din marginea de 84, la Sud până în marginea Văii Pociovaliștea, respectiv la vest până la limita administrativă cu UAT Balotești); - 12074 mp, conform limitelor care au fost luate ca reper în raportul de expertiză extrajudiciară; - expertul ar fi trebuit să explice argumentat de ce este preferabilă varianta existentă conform planului depus la OCPI (pe care chiar expertul îl critică în aceeași lucrare) variantei avute în vedere în raportul de expertiză extrajudiciară la care s-a raportat; în răspunsul la obiectivul nr. 4, expertul a ajuns la concluzia că terenul ce face obiectul dosarului are un deficit de suprafață de numai 110 mp, astfel cum rezulta din documentația cadastrală depusă la OCPI; comparând răspunsurile de la obiectivele nr. 1 și 2 cu răspunsurile la obiectivele 3 și 4 rezultă că localizarea în fapt a terenului dedus judecății și stabilirea suprafeței acestuia prin raportare la întreaga suprafață a parcelei în care este cuprins s-a făcut numai .formal, prin raportare la documentația cadastrală existentă deja la cartea funciară și care, din punctul de vedere al recurentei, nu corespunde realității din teren.

- Decizia recurată este nelegală fiind încălcate prevederile art. 166 C. proc. civ., raportate la prevederile art. 1201 C. civ. - în mod eronat instanțele de fond și apel au reținut existența puterii de lucru judecat.

- Decizia recurată este nelegală fiind încălcate prevederile art. 948 C. civ., art.953 C. civ. și art. 961 C. civ. Voința recurentei a fost alterată de o falsă reprezentare asupra identității obiectului actului juridic încheiat, în sensul că s-a semnat respectivul antecontract de vânzare-cumpărare în scopul dobândirii unui teren de 5000 mp care, deși există în parte în acte, nu există în realitate, motiv pentru care nu a fost pusă în posesia lui nici până la momentul formulării prezentei acțiuni.

- Decizia recurată este nelegală - în mod eronat instanțele de fond și apel nu au constatat nulitatea absolută a vânzării pentru lipsa obiectului vânzării întrucât atât din expertiza extrajudiciară cât și din expertiza judiciară rezultă că documentația cadastrală a terenului din prezenta cauză este eronată.

Recursul este nefondat.

Din examinarea motivelor de recurs prin prisma dispozițiilor legale incidente cauzei se apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și temeinică care nu poate fi reformată prin recursul declarat de reclamantă.

Instanța de apel a procedat la administrarea expertizei tehnice judiciare și considerându-se lămurită a respins motivat obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de recurentă, explicând de o manieră convingătoare raționamentul juridic pe care l-a adoptat așa încât să poată fi realizat controlul judiciar.

Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, prin garanțiile date de art. 6 paragraf I din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, presupune, printre altele, dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv real consistent al mijloacelor, argumentelor părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt, ceea ce s-a întâmplat în cauză, recurenta beneficiind de un proces echitabil.

Prin urmare, instanța de apel a trecut corect la soluționarea cauzei uzând de dreptul suveran de apreciere a probelor, constatând că acestea sunt pertinente și suficiente pentru soluționarea cauzei și nu a încălcat principiul rolului activ și nici dreptul la apărare care să atragă casarea hotărârii. Curtea de apel a stăruit pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice.

În realitate, prin primul motiv de recurs ce ar atrage casarea hotărârii recurenta tinde la rejudecarea în fond a recursului. Rediscutarea admisibilității probelor și a aprecierii dacă acestea sunt pertinente și utile cauzei nu poate fi examinată într-o cale extraordinară de atac.

Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. reglementează situația când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 166 C. proc. civ., art. 1201 C. civ., reținând în mod eronat existența puterii de lucru judecat.

În cauză, în mod corect instanța de apel a reținut că aspectul negativ al puterii de lucru judecat se opune repunerii în discuție într-un alt litigiu, respectiv în prezenta cauză a existenței obiectului obligației pârâților (transferul dreptului de proprietate asupra terenului, situat în comuna Moara Vlăsiei, jud. Ilfov, cu nr. cadastral 2176 și înscris în CF nr.2282 a comunei Moara Vlăsiei) la momentul realizării transferului prin decizia civilă nr. 944/17 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București.

Curtea de apel a reținut în mod judicios că, prin hotărârea care ține loc de act autentic, instanța a făcut o verificare jurisdicțională asupra existenței dreptului (de creanță) al reclamantei de a obține transferul dreptului (real) de proprietate asupra bunului, ipoteză similară verificării obligatorii a existenței dreptului reclamantei pentru a putea obține predarea bunului în cadrul unei acțiuni în revendicare sau în evacuare - situații în care toate aspectele legate de identificarea obiectului obligației pârâților nu pot fi puse în discuție decât prin mijloacele procedurale specifice unei hotărâri judecătorești (căi de atac, cereri de lămurire).

Instanța de apel, în mod corect, a reținut că hotărârea care ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare nefiind un contract judiciar, ci o hotărâre judecătorească, nu poate face obiect al unei acțiuni în anulare nici direct și nici indirect, ci numai a căilor de atac, ordinare sau extraordinare, recurenta neînțelegând să uzeze de acestea.

Recurenta a invocat prin ultimele motive de recurs încălcarea prevederilor art. 948 C. civ., art. 953 C. civ. și art. 961 C. civ., și, în consecință, nelegalitatea soluției privind capătul de cerere de constatare a nulității absolute a vânzării pentru lipsa obiectului vânzării și eroarea obstacol a cumpărătoarei.

Cu referire la criticile invocate se reține că instanța de apel în mod judicios, raportat la starea de fapt stabilită, a concluzionat că reclamanta nu a dovedit motivele de nulitate absolută invocate și că aspectele referitoare la întinderea terenului cumpărat de reclamantă și la amplasamentul acestuia au fost soluționate cu putere de lucru judecat prin hotărârile judecătorești evocate în cauză.

Prin argumentele aduse sub acest aspect recurenta a cerut instanței de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond, și nu doar să verifice decizia din apel în ce privește modul de aplicare a legii, de natură să impună casarea sau modificarea soluției adoptate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 C. proc. civ., s-a respins recursul declarat de ­­­­­­­­­­­reclamanta SC M.I. SRL prin administrator judiciar R.C.E. SPRL București, ca nefondat.