ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1321/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1321/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față, în baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23 din 22

februarie 2011, Tribunalul Teleorman - Secția Penală i-a condamnat pe

inculpații O.F. și O.I.C. la câte o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru

infracțiunea prevăzută de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175 lit.

i) C. pen. cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 C. pen.,

cu executare în regim de detenție și la interzicerea drepturilor prevăzute de art.

64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a și b) C. pen., deducând prevenția de la 29

iulie 2009 la 09 octombrie 2009.

În baza art. 14 C. proc. pen. raportat

la art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. inculpații au fost obligați, în

solidar, la plata sumelor de 4.732,58 lei plus dobânda legală către partea

civilă Spitalul Județean de Urgență Alexandria și 10.000 lei cu titlu de daune

morale către partea civilă P.M.

În baza art. 118 lit. b) C. pen. s-a

confiscat de la inculpați autoturismele.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul O.F.

locuia împreună cu familia, soția (martora O.G.L.) și fiii săi (inculpatul O.I.C.

și martorul O.M.V.) la cantonul de apărare împotriva inundațiilor din

comuna Seaca, unde era angajat ca agent hidro,

fiind cunoscut ca o fire agresivă pe

fondul consumului de alcool și

având conflicte cu diferiți consăteni, cărora le interzicea să circule pe digul

de protecție.

La data de 7 iunie 2009, în jurul

orelor 23,00 - 23,30, inculpatul O.F., care se deplasa cu autoturismul

proprietate, a observat-o pe partea vătămată P.M. cu oile la pășunat, în

apropierea digului de protecție, iar la intrarea în comună s-a întâlnit cu fiul

său, inculpatul O.I.C., aflat la volanul autoturismului, cei doi hotărând să se

meargă la locul unde se afla partea vătămată.

Ajuns pe miriștea unde era partea

vătămată, inculpatul O.F., conducând autoturismul, a amenințat-o cu moartea,

motiv pentru care P.M.

a luat-o la fugă

fiind prins din urmă de inculpat a fost lovit cu mașina, suferind o fractură la

gamba piciorului stâng și căzând la pământ, moment în care la îndemnul tatălui

său, inculpatul O.I.C. a trecut cu autoturismul peste acesta,

care de

teamă, și-a acoperit capul cu mâna și s-a lipit de sol într-un loc unde era o

denivelare, fiindu-i cauzat un traumatism cranio

cerebral și un hematom periorbitar

stâng.

Acțiunile celor doi inculpații au fost

văzute de martora P.M., concubina victimei și de martorul O.N., iar faptul că

la volanul autoturismelor, în noapte incidentului, s-au aflat inculpații a fost

confirmat de martorii M.D.C., M.A. și M.R.L. și inculpatul O.I.

Ulterior lovirii părții vătămate,

martora P.M. l-a contacta telefonic pe martorul C.N., proprietarul animalelor,

relatându-i cele întâmplate, iar la insistențele acestuia s-au deplasat la fața

locului martorii M.I.S.,

U.M. și V.S.D.,

cărora P.M. le-a spus că a fost lovit

de mașinile conduse de inculpații O.I.C.

și O.F.

Lovirea părții vătămate de

autoturismele conduse de cei doi inculpați a rezultat și din depoziția

martorului G.I., care, aflat în apropierea locului

faptei, a auzit un țipăt și o persoană spunând „m-a omorât", iar

ulterior deplasându-

se la locul incidentului s-a întâlnit cu martora P.M.,

care i-a povestit ce s-a întâmplat.

Concluziile

raportului de expertiză tehnică judiciară au stabilit că hainele purtate de

victimă la momentul incidentului prezentau urme de contact cu obiecte metalice

ruginite și urme de lubrifiant, apariția acestora putând fi determinată de

contactul cu partea inferioară a autoturismelor implicate (planșee ruginite,

eșapament ruginit, pierderi de lubrifiant la motor și cutia de viteze).

Potrivit adresei nr. 1730 din 3 august

2009 a Primăriei comunei Seaca rezultată că suprafața de teren unde a avut loc

incidentul se află în inventarul Agenției Domeniilor Statului, fiind

administrată de SC „I." SA., motiv pentru care s-a constatat că nu se

poate înlătura agravanta săvârșirii faptei în public, în condițiile în care de

față au fost prezenți martorii P.M. și O.N.

Având în vedere modul în care au

acționat inculpații, obiectele folosite (autoturisme), apte să producă urmări

letale, lovirea repetată a victimei, zonele anatomice vizate și leziunile

constatate (traumatism cranio cerebral, hematom periorbitar stâng, fractură

cominutivă 1/3 media ambele oase gamba stângă) s-a constatat că activitatea

infracțională nu se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii

prevăzute de art. 182 C. pen., ci celei de tentativă la omor calificat,

nerealizarea rezultatului letal datorându-se unor elemente independente de

voința inculpaților.

S-a apreciat că infracțiunea a fost

comisă în coautorat, întrucât inculpații au acționat împreună, lovind victima

fiecare cu autoturismele, activitatea acestora fiind indivizibilă și având ca

scop realizarea rezultatului letal.

Din probele administrate în cauză a

rezultat în mod neechivoc că O.I.C. s-a aflat împreună cu tatăl său în seara incidentului

la locul faptei, lovind pe partea vătămată cu autoturismul condus.

În drept, tribunalul a apreciat că

faptele comise de inculpați întrunesc elementele constitutive ale

infracțiunilor prevăzute de art. 20 C. pen. raportat la art. 174-175 lit. i) C.

pen.

La individualizarea pedepselor s-au

avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv gradul de

pericol social ridicat al faptelor, împrejurările în care s-au comis

(preexistenta unor conflicte mai vechi între inculpatul O.F. și partea

vătămată), circumstanțele personale ale inculpaților, care deși nu au

recunoscut faptele, nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, împrejurare care a

impus condamnarea la pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege, cu

executare însă în regim de detenție dată fiind gravitatea faptelor și poziția

oscilantă, din timpul procesului penal.

În raport de faptele comise s-a

apreciat că inculpații sunt nedemni a exercita drepturile prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.

Pe latura civilă s-a constatat că

părții vătămate i-a fost cauzat un prejudiciu nepatrimonial, constând în

suferința produsă de faptele inculpaților, și imposibilitatea acesteia de a se

deplasa o perioadă îndelungată de timp și de a munci ca îngrijitor de animale,

motiv pentru care inculpații au fost obligați în solidar la plata de daune

morale în cuantum de 10.000, dar și la achitarea cheltuielilor de spitalizare

aferente însănătoșirii victimei.

Având în vedere că la săvârșirea

activității infracționale inculpații s-au folosit de autoturismele proprietate

s-a dispus confiscarea acestora.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman și inculpații O.I.C. și O.F.

Parchetul a invocat omisiunea

stabilirii duratei pedepsei complementare aplicate inculpaților, obligarea în

solidar a acestora la plata cheltuielilor judiciare, greșita individualizare a

pedepselor aplicate care sunt prea blânde în raport de pericolul social ridicat

al faptelor, natura și circumstanțele de comitere, urmările produse și datele

ce caracterizează persoana inculpaților.

Inculpatului O.F. a criticat

încadrarea juridică a faptei, întrucât activitatea sa se circumscrie

elementelor constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală gravă.

Inculpatul O.I.C. a solicitat

achitarea în temeiul art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât din economia

probelor nu rezultă că a participat la incident.

Prin decizia penală nr. 289/A din 20

septembrie 2011, Curtea de Apel București, Secția a Ii-a Penală, a admis apelul

declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, a desființat, în parte,

hotărârea atacată și rejudecând, i-a condamnat pe inculpați la câte o pedeapsă

de 8 ani închisoare pentru infracțiunea

prevăzută

de art. 20 C. pen. raportat la art. 174 - art. 175

lit. i)

C. pen., cu executare în

regim de detenție și 4 ani interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Ii-a și b) C. pen.,după

executarea pedepsei principale, obligându-i la plata a câte 500 lei către

partea vătămată P.M., reprezentând cheltuieli judiciare făcute de aceasta, a

menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale și a respins ca nefondate

apelurile inculpaților O.F. și O.I.C.

Pentru a

pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că în mod corect a

stabilit prima instanță situația de

fapt pe baza materialului probator administrat care a fost judicios analizat,

rezultând indubitabil că, la data de 07 iunie 2009, în jurul orei 23,30,

inculpații au lovit-o pe partea vătămată, fiecare cu autoturismele pe care Ie

conduceau, cu intenția de a o ucide, cauzându-i leziuni ce au necesitat pentru

vindecare 90 - 100 zile de îngrijiri medicale.

Împrejurarea că

partea vătămată P.M. a fost lovită și de autoturismul

condus de inculpatul O.I.C., acțiunea

acestuia fiind conjugată cu

cea a

inculpatului O.F., în vederea rezultatului urmărit, s-a constatat că

este

probată cu declarațiile martorilor P.M. și O.N., prezenți la locul producerii

faptei, ce se coroborează cu cele ale părții vătămate, cu rapoartele de

expertiză medico - legală și tehnică judiciară, precum și cu depozițiile

martorilor G.I., M.I.S., U.M. și V.S.D.

S-a apreciat că tribunalul justificat

a înlăturat declarațiile inculpaților și cele ale martorului M.D.C., acestuia

din urmă fiindu-i testată sinceritatea, iar conform raportului de constatare

tehnico-științifică din 12 noiembrie 2009, la întrebările relevante ale cauzei

au fost evidențiate reacții specifice comportamentului simulat.

Sub aspectul laturii subiective,

inculpații au acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptelor,

urmărind producerea lor, având în vedere modul în care au realizat activitatea

infracțională (lovirea repetată a victimei cu autoturismele), intensitatea

loviturilor, leziunile suferite de partea vătămată, astfel că în mod corect s-a

respins cererea inculpatului O.F. de schimbare a încadrării juridice în

infracțiunea de vătămare corporală gravă.

Instanța de prim control judiciar a

constatat că faptele au fost săvârșite în

public,

în raport de dispozițiile art. 152 lit. c) C. pen., modalitatea și

împrejurările în

care au acționat inculpații denotă că au intenționat ca

acțiunile lor să fie auzite și văzute, de față fiind martorii P.M. și O.N.

Hotărârea instanței de fond s-a

considerat că este nelegală întrucât nu s-a stabilit durata pedepselor

complementare aplicate inculpaților și nu s-a individualizat cuantumul

cheltuielilor judiciare ce reveneau să fie plătite de fiecare inculpat în

parte.

S-a apreciat ca fiind greșită

reținerea beneficiul circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 alin. (1) lit.

a) C. pen., în raport de pericolul social ridicat al infracțiunilor, natura și

împrejurările în care au fost comise, urmările produse și datele ce

caracterizează persoana inculpaților, care deși nu au antecedente penale au

manifestat un comportament violent și în alte dați față de persoanele care

pășunau animalele în apropierea digului, iar pe parcursul procesului au avut

poziții nesincere, oscilante.

Împotriva

acestei hotărâri au declarat, în termen, recurs inculpații O.I.C. și O.F.

Inculpatul O.I.C.,

invocând cazul de casare prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen.,

a solicitat achitarea întrucât probele administrate în cauză îi dovedesc

nevinovăția sub aspectul infracțiunii reținute în sarcina sa.

Inculpatul O.F. a criticat greșita

încadrare juridică dată faptei, arătând că din probele administrate rezultă că

activitatea sa infracțională se circumscrie conținutului constitutiv al

infracțiunii de vătămare corporală gravă, precum și caracterul sever al

pedepsei care nu reflectă circumstanțele atenuante favorabile care

caracterizează propria sa persoană.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma cazurilor de casare invocate și prevăzute de art. 385

9

alin. (1)

pct. 17, 18 și 14 C. proc. pen., precum și din oficiu,

potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., înalta Curte

apreciază că recursurile inculpaților

O.I.C. și O.F. ca nefondate,

pentru următoarele considerent:

Atât infracțiunea de omor cât și cea

de vătămare corporală gravă se comit numai cu intenție directă sau indirectă,

circumscrierea acțiuni de lovire conținutului constitutiv al uneia dintre cele

două infracțiuni făcându-se în raport de poziția psihică a făptuitorului.

La stabilirea intenției cu care se

acționează trebuie avute în vedere, între altele, obiectul vulnerant folosit,

zona spre care au fost îndreptate actele de violență, numărul și intensitatea

acestora, raporturile dintre infractor și victimă, precum și atitudinea

infractorului după comiterea faptei.

În speță, în raport de împrejurările

comiterii infracțiunii, înalta Curte constată că inculpatul O.F. a acționat cu

intenția de a o ucide pe partea vătămată P.M., acesta având reprezentarea

rezultatului faptei sale și care a fost evitat numai datorită unui element

independent de voința sa, respectiv denivelările suprafeței de teren.

Astfel, inculpatul O.F. nemulțumit de

faptul că partea vătămate ieșise cu turma de oi la pășunat pe un teren ce se

afla în apropierea digului de

protecție, a

urmărit-o și a lovit-o cu autoturismul, provocându-i o fractură la gamba

piciorului

stâng, după care l-a îndemnat pe fiul său, inculpatul O.I.C. care se afla la

volanul altei mașini să treacă peste victimă care căzuse la pământ, cauzându-i

astfel un traumatism cranio cerebral și un hematom periorbitar stâng.

Împrejurarea

că leziunile produse prin activitatea infracțională, deși au necesitat pentru

vindecare un număr de 90 - 100 zile de îngrijiri medicale, nu au pus în pericol

viața părții vătămate P.M. nu prezintă relevanță pentru încadrarea juridică a

faptei, intenția de a ucide fiind determinată de folosirea unui obiect apt să

producă rezultatul letal și anume un autoturism, iar pe de altă parte de zona

lovită, respectiv a feței, a capului și a corpului și intensitatea loviturilor

aplicate.

În plus, modul

în care au acționat inculpații, tată și fiu, prin desfășurarea unor activități

materiale concordante, aflate într-o unitate indivizibilă, fiecare contribuind

nemijlocit la săvârșirea infracțiunii face dovada existenței participației în

forma coautoratului.

Chiar dacă

doar inculpatul O.I.C. a trecut cu autoturismul peste partea vătămată, înalta

Curte constată ca fiind indispensabilă comiterii infracțiunii de tentativă la

omor activitatea inculpatului O.F. de punere

a

părții vătămate în imposibilitate de a se apăra, împrejurare care dovedește

dincolo

de orice dubiu că sub aspect subiectiv acest inculpat a urmărit

să ucidă victima și a acționat nemijlocit pentru realizarea rezultatului letal.

Pe de altă parte, reținerea agravantei

săvârșirii faptei în loc public este corectă, deși locul unde s-a derulat

incidentul făcea parte din domeniu privată, întrucât în momentul în care partea

vătămată a fost lovită au fost față de mai mult de două persoane, pe lângă

subiecții activi și pasivi ai infracțiunii, respectiv martorii P.M., concubina

victimei, O.N. și M.D.C.

În aceste condiții,

inculpatul O.F. a avut reprezentarea rezultatului

acțiunii sale, ceea ce pe plan

subiectiv caracterizează activitatea sa infracțională ca o tentativă la omor

calificat, dat fiind și locul accesibil publicului și nu ca infracțiune de

vătămare corporală gravă.

Așadar, înalta Curte apreciază că nu este

fondată critica inculpatului O.F. privind greșita încadrare juridică a faptei

reținute în sarcina acestuia, împrejurare care face inaplicabil cazul de casare

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., la speța de față.

Potrivit dispozițiilor art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o gravă

eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de

achitare sau de condamnare. Eroarea de fapt constituie caz de casare ori de

câte ori într-o cauză este evidentă stabilirea eronată a faptelor în

existența sau inexistența lor, în natura acestora

sau în împrejurările în care au fost

comise, fie prin neluarea în

considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului

acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției. Așadar, greșita

examinare a probelor administrate la instanța de fond, sens în care se constată

că la dosar este o probă când în realitate aceasta nu există, ori se consideră

că anumite probe demonstrează existența unei împrejurări, când de fapt, din

mijloacele de probă reiese contrariul, conduce la comiterea unei erori grave în

reținerea situației de fapt.

Ca atare, existența erorii de fapt, ca

motiv de casare, nu poate rezulta dintr-o reapreciere a probelor administrate,

atribut ce îi este recunoscut doar instanței de prim control judiciar, prin

prisma dispozițiilor art. 378 alin. (2) C. proc. pen.

În speță, inculpatul O.I.C., în cadrul

motivelor de recurs dezvoltate în scris și în ședință publică, nu a fost în

măsură să evidențieze vreo contradicție evidentă și controversată între

conținutul probelor și împrejurările de

fapt

stabilite de către instanțele inferioare, fiind neîntemeiate susținerile

acestuia că

nu a săvârșit infracțiunea de tentativă la omor calificat.

Din împrejurările de fapt, corect

stabilite de tribunal și însușite de instanța de prim control judiciar,

rezultă, fără echivoc, că probele administrate în cauză atât în faza de

urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești - declarațiile

părții vătămate P.M. care a susținut că inculpatul O.I.C. a trecut cu

autoturismul peste el, confirmate de susținerile martorilor M.I.S., U.M. și V.S.D.

cărora victima le-a povestit imediat după incident că a fost lovit de mașinile

conduse de cei doi inculpați, ce se coroborează cu depozițiile martorilor

oculari P.M. și O.N. care au văzut când inculpatul O.I.C. a călcat partea

vătămată cu autoturismul P.M., precum și cu concluziile raportului de

constatare medico-legal potrivit cărora leziunile suferite de victimă s-au

putut produce prin lovire cu corp dur, dovedesc, dincolo de orice îndoială

rezonabilă, vinovăția inculpatului O.I.C., chiar dacă acesta a încercat să

acrediteze ideea că autorul infracțiunii este o altă persoană în scopul

sustragerii de la răspunderea penală.

De fapt, prin

criticile formulate se tinde la o reapreciere a materialului probator din

perspectiva unor raționamente care în opinia inculpatului ar putea demonstra că

infracțiunea de omor pentru care a fost condamnat a fost comisă de un vecin,

operațiune ce nu este permis a fi realizată prin prisma cazului de casare

prevăzut de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen.

În ceea ce privește cazul de casare

prevăzut de art. 385 alin. (1) pct. 14 C. proc. pen., înalta Curte constată că

instanța de prim control judiciar a proporționalizat în mod corect pedeapsa

aplicată inculpatului O.F. pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat,

luând în considerarea toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

La stabilirea cuantumului pedepsei s-a

ținut seama, cu precădere, de natura și importanța valorilor sociale ocrotite

de lege (integritatea corporală și viața persoanei) și puse în pericol prin

acțiunea ilicită, caracterul și gravitatea faptei și a urmărilor care s-ar fi

putut produce (lovirea și călcarea părții vătămate cu autoturismul, obiect

vulnerant apt să producă moartea acesteia, în zone vitale ale corpului),

limitele de pedeapsă stabilite de lege, precum și caracterul agresiv al

acestuia cu membrii comunității, fără să se acorde o eficiență sporită

celorlalte circumstanțelor personale favorabile inculpatului O.F., respectiv

lipsa antecedentelor penale și vârsta, care au fost însă valorificate în

operațiunea de individualizare judiciară a tratamentului sancționator, fiind

reflectate într-o pedeapsă aproape egală cu minimul special prevăzut de lege.

De altfel, înlăturarea în apel a

dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen. se justifică, în opinia,

înaltei Curții în raport de gravitatea faptei, lipsa antecedentelor penale

nereprezentând un element suficient pentru coborârea pedepsei sub limita

specială prevăzută de lege.

Ca atare, toate aceste considerați

exclud aplicare unei pedepse mai blânde, întrucât tratamentul sancționator pe

lângă rolul de constrângere, are și o finalitate de exemplaritate, iar felul și

modalitatea de executare trebuie individualizate în așa fel încât să convingă

inculpatul O.F. de necesitate respectării legii și a evitării în viitor a

comiteri altor fapte penale.

În consecință, față de toate aceste

considerente, înalta Curte apreciază că se impune menținerea cuantumului

pedepsei de 8 ani închisoare, întrucât numai o asemenea sancțiune penală este

în măsură să asigure reeducarea inculpatului O.F. și realizarea scopului

preventiv - educativ prevăzut de art. 52 C. pen.

Constatând, așadar, că, în cauză, nu

sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (1) pct.

17, 18 și 14 C. proc. pen. și nici nu se regăsește vreun alt motiv de recurs

care, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., să poată fi luat

în considerare din oficiu, înalta Curte, în temeiul art. 385 pct. (1) lit. b)

C. proc. pen., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpați O.I.C.

și O.F.

Având în

vedere că recurenții inculpați sunt cei care se află în culpă procesuală, în

baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., înalta Curte îi va obliga la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de recurenții inculpați O.I.C. și O.F. împotriva deciziei penale nr. 289/A

din 20 septembrie 2011 a Curții de Apel București - Secția a II-a Penală.

Obligă recurenții inculpați la plata

sumei de câte 575 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de câte 75 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

aprilie 2012.