ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.10.2019

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2019

HOTĂRÂRE
18.10.2019
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1841/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 18 octombrie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub număr de dosar x/2017, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - Membră a D. București și C. - Sucursala Târgu Jiu, au solicitat instanței ca prin sentința civilă ce va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a clauzei înscrisă la art. 16 pct. 2 din contractul de credit bancar ipotecar nr. x/05.05.2008, ca fiind abuzivă; constatarea nulității absolute a clauzei înscrisă la art. 5 pct. 1 lit. a) din contractul de credit bancar ipotecar nr. x/05.05.2008, ca fiind abuzivă și, pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la restituirea sumelor încasate cu titlu de comision de administrare a creditului în cuantum de 1% din valoarea creditului (591 CHF), în echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data încasării și până la data încasării și până la data restituirii efective; constatarea nulității absolute a clauzei înscrise la art. 5 pct. 1 lit. b) referitoare la perceperea unui comision de rambursare în avans de 4% calculat asupra sumei rambursate în avans și, în consecință, obligarea pârâtelor la restituirea acestuia în echivalent în RON la cursul BNR din ziua plății, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data încasării și până la data restituirii efective, precum și eliminarea acesteia din contract; constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise la art. 1 pct. 2, art. 8 pct. 1, art. 9 pct. 1 din Contractul de credit bancar ipotecar nr. x/05.05.2008 privind efectuarea plaților în moneda creditului si suportarea de către consumator a diferențelor de curs valutar ca fiind abuzive si, pe cale de consecința, să se dispună înghețarea cursului de schimb valutar CHF - leu pentru efectuarea plaților în temeiul contractului de credit la valoarea de la data încheierii contractului, respectiv calcularea și plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în RON a francului elvețian, de la data încheierii contractului pe întreaga perioada de valabilitate a contractului, urmând ca pârâtele să le restituie sumele plătite în plus, actualizate cu dobânda legală de la data încasării și până la data restituirii efective; cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1729/2018 din 14 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. - Membră a D. București și C. - SUCURSALA TÂRGU JIU, ca fiind neîntemeiată.

S-a luat act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței civile nr. 1729/2018 din 14 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, secția Civilă, reclamanții A. și B. au declarat apel.

Prin decizia nr. 533 din 19 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă a fost admis apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B. împotriva sentinței civile nr. 1729/2018 din 14 martie 2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu, în dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimatele pârâte C. S.A. - Membră a D. București și C. S.A. - Sucursala Tg-Jiu.

A fost schimbată sentința în sensul că a fost admisă în parte acțiunea și s-a constatat ca fiind abuzive clauzele prin care riscul creditului este lăsat exclusiv în sarcina consumatorului (art. 8.1 și 9.1 din contract) și s-a dispus ca plata ratelor creditului să fie făcută la cursul CHF de la data contractării creditului.

S-a dispus restituirea sumelor plătite în plus față de acest curs, de la data reținerii până la restituirea efectivă, sume actualizate cu dobânda legală și rata inflației.

S-a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

Invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., pârâta C. S.A. - Membră a D. București a declarat recurs împotriva deciziei nr. 533 din 19 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Recursul a fost înregistrat la 20 mai 2019 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. (1) raportat la art. 494 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale în soluționarea recursului declarat în cauză, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.

Potrivit art. 96 pct. 3 C. proc. civ., "curțile de apel judecă: ca instanțe de recurs, în cazurile anume prevăzute de lege", iar potrivit art. 97 pct. 1 din același act normativ, "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă: recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".

Prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 965 din 14 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel.

Având în vedere că deciziile pronunțate în interesul legii au caracter obligatoriu pentru instanțele judecătorești de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., rezultă că dezlegarea dată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin decizia nr. 18 din 1 octombrie 2018, se impune a fi respectată, începând cu data publicării în Monitorul Oficial, 14 noiembrie 2018.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că obiectul prezentului recurs îl reprezintă decizia nr. 533 din 19 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Fiind atacată o hotărâre pronunțată în apel de tribunal, rezultă că recursul declarat împotriva acestei hotărâri este de competența materială a curții de apel, ca instanță imediat superioară tribunalului.

Având în vedere că instanța imediat superioară Tribunalului Gorj este Curtea de Apel Craiova, rezultă că soluționarea recursului declarat în prezenta cauză este de competența materială a celei din urmă menționate instanțe.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) raportat la art. 96 pct. 3 și art. 97 pct. 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. împotriva deciziei nr. 533 din 19 noiembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-09-25
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3629/2018
Ședința publică din data de 25 septembrie 2018 Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu la 26 aprilie 2017, sub nr. x/2017, re
ÎCCJ 2019-06-13
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1300/2019
credit, la valoarea cursului de la data încheierii contractului, care să rămână valabil pe toată perioada contractuală; 5. să le oblige pe pârâte la restituirea sumelor reprezentând diferența de curs valutar, actualizate cu dobânda legală d
ÎCCJ 2019-06-04
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1164/2019
Ședința publică din data de 4 iunie 2019 Din examinarea lucrărilor din dosar s-au constatat următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Târgu-Jiu, secția Civilă la data de 26 ianuarie 2017 sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au c
ÎCCJ 2019-03-22
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 623/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea actelor din dosar, constată următoarele: I. Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu, sub nr. x/2017, reclamanții A. și B. au solicitat instanței, în contradictoriu cu pârât
ÎCCJ 2018-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3422/2018
Ședința publică din data de 19 septembrie 2018 Asupra cererii de recurs de față Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Tg-Jiu, la data de 26.10.2016, reclama
Sursă