ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1754/2019

Ședința publică din data de 15 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență se constată următoarele:

În drept, au fost invocate prevederile art. 1350 C. civ.

Prin încheierea nr. 23R din 1 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței funcționale și a trimis dosarul spre repartizare aleatorie uneia dintre Secțiile a V-a sau a VI-a Civile din cadrul aceleiași instanțe.

În argumentarea acestei soluții, instanța a reținut că obiectul litigiului constă în angajarea răspunderii pentru neexecutarea obligațiilor rezultate dintr-un contract încheiat între un profesionist și consumator și că competența aparține uneia dintre Secțiile a V-a și a VI-a ale Curții de Apel București.

Prin decizia civilă nr. 656R din 21 iunie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale, fiind declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civilă din cadrul aceleiași instanțe.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență, a fost suspendată judecarea cauzei și înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut în esență că dispozițiile art. 130 alin. (2) și cele ale art. 131 alin. (1) C. proc. civ. nu sunt potrivnice secțiunii privind calea de atac a recursului, de unde rezultă că ele sunt aplicabile și pentru instanța de recurs.

Astfel, în acord cu jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a reținut că prin neinvocarea excepției de necompetență materială procesuală la primul termen de judecată în recurs, respectiv 20 iunie 2018, secția a III-a a Curții de Apel București a devenit exclusiv competentă a judeca recursul cu care a fost învestită, iar în acel moment oricare altă secție, chiar dacă aceasta ar fi fost competentă potrivit regulilor generale, a pierdut această prerogativă.

De altfel, criteriul reținut de secția a III-a a Curții de Apel București, acela al calității de profesionist a uneia dintre părți, a fost considerat de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, în Decizia nr. 18/2016, ca neavând "nicio acoperire în dreptul pozitiv".

Faptul că, la primul termen de judecată în recurs, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție nu contrazice, ci întărește această concluzie, rezultând implicit că secția a III-a Civilă a Curții de Apel București s-a considerat competentă din perspectiva specializării să judece recursul.

Totodată, din interpretarea dispozițiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că verificarea competenței din perspectiva specializării reprezintă o operațiune prealabilă verificării competenței materiale pe verticală, întrucât aceasta din urmă nu poate fi efectuată decât în urma punerii în discuție la primul termen la care părțile sunt legal citate.

În același sens fiind și Decizia nr. 17/2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul.

Prin urmare, a fost admisă excepția necompetenței materiale procesuale și declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Constatându-se ivit conflictul negativ de competență s-a dispus suspendarea judecarea recursului, iar dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă pentru următoarele considerente:

Din lucrările aflate la dosar reiese că reclamanta a învestit instanța de judecată cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală, potrivit art. 1350 din C. civ., solicitând să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 252 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 și februarie 2012, prestate în temeiul contractului nr. x din 4 ianuarie 2011.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale".

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Prin raportare la aceste texte de lege și la cele statuate prin decizia pronunțată în interesul legii, instanța supremă constată că raportul juridic dedus judecății este reprezentat de contractul nr. x din 4 ianuarie 2011, încheiat între reclamanta Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., în calitate de operator și pârâta B., în calitate de utilizator.

Astfel, pretențiile deduse judecății reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în temeiul unui contract încheiat de reclamantă în realizarea activității sale profesionale, rezultând că reclamanta acționează în raportul juridic cu pârâta în caliltatea sa de profesionist, iar cererea de chemare în judecată având ca temei răspunderea civilă contractuală.

În aceste condiții, se reține că litigiul dedus judecății prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea profesională sau economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de față derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare servicii de salubrizare, pentru desfășurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competența materială procesuală aparține secției specializate, chemate să se pronunțe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci și în cele care privesc activitatea curentă a profesioniștilor și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 octombrie 2019.