ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1669/2019

HOTĂRÂRE

08.10.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1669/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Ședința publică din data de 8 octombrie 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Giurgiu la 28 februarie 2017, sub nr. x/2017, reclamanta Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. S.P.R.L. a solicitat obligarea pârâtei B. la plata sumei de 234 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 și februarie 2012, prestate în temeiul contractului nr. x din 26 noiembrie 2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 5058 din 12 octombrie 2017, Judecătoria Giurgiu a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei B. și a respins cererea formulată de reclamanta Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta B., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință.

Împotriva sentinței primei instanțe a declarat apel reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 289/2018 din 8 martie 2018, Tribunalul Giurgiu, secția Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., prin administrator judiciar A. S.P.R.L., împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta.

Prin decizia civilă nr. 598 din 8 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 87 din 18 ianuarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie sub același număr de dosar.

Prin încheierea nr. 38R din 11 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a scos cauza de pe rolul său și a înaintat-o în vederea repartizării aleatorii la una dintre secțiile specializate în litigii cu profesioniștii din cadrul aceleiași curți de apel.

Pentru a hotărî astfel, secția a III-a civilă a Curții de Apel București a constatat că litigiul are ca obiect obligarea pârâtei la plata contravalorii serviciilor de salubrizare și a penalităților aferente.

În continuare, a reținut că acest obiect se află în legătură indisolubilă cu activitatea comercială desfășurată de reclamantă, pretențiile deduse judecății derivând din pretinsa neexecutare a unui contract de prestări de servicii.

Pornind de la definiția profesioniștilor prevăzută de art. 3 C. civ., precum și de la criteriile înscrise în art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, secția a III-a civilă a Curții de Apel București a constatat că prezenta cauză intră în categoria litigiilor cu profesioniști, având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, cât și faptul că reclamanta este în procedura de insolvenței.

După evocarea dispozițiilor art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, art. 223 și art. 225 din Legea nr. 71/2011, aceeași secție a reținut că, prin Hotărârea de Colegiu nr. 29/2011 a Curții de Apel București, au fost înființate complete specializate în litigiile cu profesioniști în cadrul Secțiilor a V-a Civilă și a VI-a Civilă în domeniile: litigii cu profesioniști, insolvență, societăți comerciale, concurență neloială și registrul comerțului.

În aceste condiții, secția a III-a civilă a Curții de Apel București a apreciat că una dintre aceste două secții civile este competentă să soluționeze cauza dedusă judecății.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secției a V-a Civile a Curții de Apel București sub același număr de dosar.

Prin încheierea din 6 iunie 2019, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civile a aceleiași curți de apel; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență între cele două secții și a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a hotărî astfel, secția a V-a civilă a Curții de Apel București a reținut că, la primul termen de judecată din recurs, nu a fost invocată excepția necompetenței materiale procesuale, ci a fost declinată competența de soluționare a recursului în favoarea instanței supreme.

Astfel, la acel termen de judecată nici nu a fost avută în vedere excepția necompetenței materiale procesuale a secției a III-a Civile, ci doar excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, ca instanță de recurs.

În aceste condiții, secția a V-a civilă a apreciat că secția a III-a Civilă nu mai putea invoca necompetența sa materială procesuală după momentul prevăzut de art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ.

După expunerea unor considerente din decizia nr. 18/2016, pronunțată de instanța supremă într-un recurs în interesul legii, secția a V-a civilă a reținut că printr-o hotărâre a Colegiului de Conducere a Curții de Apel București nu s-ar putea crea reguli de competență în afara normelor legale.

Aceeași secție a constatat că prin încheierea secției a III-a Civile a Curții de Apel București nu au fost identificate elemente comune cu tipurile de litigii prevăzute de art. 226 alin. (1) lit. a)-d) din Legea nr. 71/2011, care să atragă competența unei secții specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii.

Secția a V-a Civilă a mai reținut că este irelevantă starea societății recurente, aflată în procedura insolvenței, întrucât litigiul nu are ca obiect soluționarea vreunei cereri incidentale în cadrul procedurii insolvenței, ci vizează o cerere în pretenții a unui profesionist împotriva unei persoane fizice.

Referitor la calitatea de profesionist a recurentei, secția a V-a civilă a constatat că această calitate nu atrage per se competența secțiilor specializate în soluționarea litigiilor cu profesioniștii.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 130 alin. (2), art. 131 alin. (1), art. 132 alin. (3) și art. 136 alin. (1) C. proc. civ., secția a V-a civilă a Curții de Apel București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civile a aceleiași curți de apel, constatând existența conflictului negativ de competență între cele două secții.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 5 iulie 2019, sub același număr de dosar.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Dispozițiile privitoare la conflictul de competență sunt aplicabile și în cazul secțiilor specializate ale aceleiași instanțe judecătorești, care se pronunță prin încheiere, conform art. 136 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestor texte de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două secții ale aceleiași instanțe, secția a III-a civilă și secția a V-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie din cadrul Curții de Apel București - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între secțiile sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două secții este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 234 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei cuprinse între februarie 2011 și februarie 2012, prestate în temeiul contractului nr. x din 26 noiembrie 2010.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1350 C. civ.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale".

Prin decizia nr. 18/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat că, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Prin raportare la aceste texte de lege și la cele statuate prin decizia pronunțată în interesul legii, instanța supremă constată că raportul juridic dedus judecății este reprezentat de contractul nr. x din 26 noiembrie 2010, încheiat între reclamanta Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A., în calitate de operator și pârâta B., în calitate de utilizator.

Având în vedere că pretențiile deduse judecății reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în temeiul unui contract încheiat de reclamantă în realizarea activității sale profesionale, rezultă aceste pretenții decurg din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

În aceste condiții, instanța supremă reține că litigiul dedus judecății prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011. Aceasta, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe activitatea profesională/economică și izvorăsc din exploatarea unei întreprinderi cu scop lucrativ de către un profesionist.

Cum litigiul de față derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare servicii de salubrizare, pentru desfășurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competența materială procesuală aparține secției specializate, chemate să se pronunțe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci și în cele care privesc activitatea curentă a profesioniștilor și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4), raportat la 136 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a V-a civilă.