ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 130/2020

HOTĂRÂRE

22.01.2020

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2020
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 130/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la 17.03.2017 pe rolul Judecătoriei Giurgiu, reclamanta S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. - societate în insolvență, prin administrator judiciar A.., a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să oblige pârâta la plata către reclamantă a sumei de 117 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de salubrizare aferente perioadei februarie 2011- februarie 2012.

Prin sentința civilă nr. 3011/13.06.2017, Judecătoria Giurgiu, secția Civilă a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune și a respins acțiunea, ca prescrisă.

Apelul declarat de reclamantă împotriva acestei sentințe a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 1341/22.11.2017 a Tribunalului Giurgiu, secția Civilă.

Împotriva acestei decizii, S.C. Administrația Domeniului Public și Privat Giurgiu S.A. - societate în insolvență, prin administrator judiciar A.., a declarat recurs, care a fost înaintat spre soluționare Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, pe rolul căreia a fost înregistrat la 02.03.2018.

La primul termen de judecată, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a pronunțat decizia civilă nr. 306/18.06.2018, prin care a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Prin decizia nr. 5128/22.11.2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel București.

Dosarul a fost înregistrat la 25.02.2019 pe rolul Curții Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, care, prin încheierea nr. 59 R/20.05.2019, a admis excepția necompetenței sale materiale de atribuțiune și a înaintat dosarul spre repartizare aleatorie uneia dintre secțiile specializate în materia litigiilor cu profesioniști.

Pentru a hotărî astfel, a evocat dispozițiile art. 3 C. civ., art. 8 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 și a reținut, în esență, că reclamanta a acționat în calitatea sa de profesionist în cadrul raporturilor juridice contractuale stabilite cu pârâta, iar prin hotărârea nr. 29/2011, Colegiul de conducere al Curții de Apel București a dispus înființarea unor complete specializate în litigiile cu profesioniști în cadrul Secțiilor a V-a și a VI-a Civile.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă la 24.06.2019.

Prin decizia civilă nr. 964R/18.10.2019, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția necompetenței sale materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea secției a III-a Civile și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență; totodată, a dispus suspendarea judecății cauzei, conform art. 134 C. proc. civ.

Pentru a hotărî astfel, a reținut că potrivit dispozițiilor art. 130 alin. (2) C. proc. civ.., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Notând că aceste dispoziții legale sunt incidente și în recurs, potrivit art. 494 C. proc. civ., a subliniat că necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața instanței de recurs.

Cum prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică, a apreciat că excepția trebuia invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile au fost legal citate.

În continuare, a evocat jurisprudența instanței supreme și a reținut că prin neinvocarea excepției de necompetență materială procesuală la primul termen de judecată în recurs (18.06.2018), secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București a devenit exclusiv competentă a judeca recursul cu care a fost învestită.

Astfel, din moment ce a dispus o măsură precum admiterea excepției de necompetență materială, rezultă implicit că secția a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București s-a considerat competentă din perspectiva specializării să judece recursul.

De asemenea, a reținut că din interpretarea dispozițiilor art. 200 alin. (2) C. proc. civ. rezultă că stabilirea competenței funcționale reprezintă o operațiune prealabilă verificării competenței materiale, întrucât aceasta din urmă nu poate fi efectuată decât în urma punerii în discuție la primul termen la care părțile sunt legal citate.

În același sens, a reținut că în decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a reținut că posibilitatea instanței de a invoca necompetența specializată anterior verificării cererii de chemare în judecată și primului termen la care părțile sunt legal citate, în condiții derogatorii de la dispozițiile art. 130 alin. (2)-(4) C. proc. civ., fără contradictorialitate, plasează această necompetență în sfera unui regim juridic diferit de cel al necompetenței materiale funcționale sau procesuale "când procesul este de competența unei instanțe de alt grad" și de cel al necompetenței de ordine privată (teritorială neexclusivă); or, acest regim juridic diferit semnifică inclusiv prioritatea verificării specializării în raport cu competența materială "când procesul este de competența unei instanțe de alt grad".

Analizând actele dosarului din perspectiva conflictului de competență ivit în soluționarea litigiului, Înalta Curte reține următoarele:

Cererea de chemare în judecată are ca obiect obligarea pârâtei la plata sumei de 117 RON, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate pentru serviciile de salubrizare aferente perioadei februarie 2011- februarie 2012, prestate de reclamantă în temeiul contractului nr. x/2011.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1.350 C. civ.

Așadar, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în pretenții, întemeiată pe răspunderea civilă contractuală.

Potrivit art. 35 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, "în cadrul curților de apel funcționează, în raport cu complexitatea și numărul cauzelor, secții sau, după caz, completuri specializate pentru cauze civile, cauze cu profesioniști, cauze penale, cauze cu minori și de familie, cauze de contencios administrativ și fiscal, cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, insolvență, concurență neloială sau pentru alte materii, precum și completuri specializate pentru cauze maritime și fluviale".

În sensul deciziei nr. 18/2016, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, "competența materială procesuală a tribunalelor/secțiilor specializate se determină în funcție de obiectul sau natura litigiilor de genul celor avute în vedere cu titlu exemplificativ de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., cu modificările și completările ulterioare".

În considerentele acestei decizii, s-a stabilit că revine judecătorului, ca prim interpret al legii, rolul "de a decela elementele comune, cum sunt cele avute în vedere de legiuitor la stabilirea celor patru categorii de litigii exemplificate" în vederea determinării la speță a competenței materiale procesuale proprii (paragraful 176).

Înalta Curte notează că raporturile juridice dintre părți s-au desfășurat în baza contractului nr. x/2011, încheiat între reclamantă, în calitate de operator, în realizarea activității sale profesionale și pârâtă, ca utilizator.

Prin urmare, pretențiile deduse judecății decurg din exploatarea unei întreprinderi, în sensul art. 3 alin. (3) C. civ.

Așa fiind, instanța supremă reține că litigiul dedus judecății prezintă elemente comune cu cele avute în vedere de art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, întrucât cele patru categorii de litigii prevăzute de acest text de lege sunt grefate pe una și aceeași activitate, respectiv pe cea profesională/economică și izvorăsc din exploatarea de către un profesionist a unei întreprinderi cu scop lucrativ.

Cum obiectul litigiului derivă dintr-o astfel de activitate, de prestare de servicii de salubrizare, pentru desfășurarea căreia reclamanta a fost autorizată în cadrul obiectului ei de activitate, competența materială procesuală aparține secției specializate, chemate să se pronunțe nu doar în litigiile enumerate exemplificativ în art. 226 alin. (1) din Legea nr. 71/2011, ci și în cele care privesc activitatea curentă a profesioniștilor și interacțiunea lor cu celelalte subiecte de drept.

Sub un alt aspect, trebuie precizat că prin decizia nr. 17/2018, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că necompetența materială procesuală a secției/completului specializat este de ordine publică.

Potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ., necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, iar potrivit art. 131 alin. (1) C. proc. civ., la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice și să stabilească dacă instanța sesizată este competentă general, material și teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de ședință temeiurile de drept pentru care constată competența instanței sesizate.

Instituirea prin lege a unor termene situate la începutul procedurii pentru stabilirea definitivă a instanței competente relevă scopul edictării acestor norme, respectiv accelerarea judecății și respectarea unui termen optim și previzibil al procesului.

Invocarea, la primul termen de judecată stabilit în recurs, după declinarea competenței, a excepției necompetenței materiale procesuale a secției a III-a Civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie a Curții de Apel București înfrânge doar aparent normele prevăzute la art. 130 alin. (2) și art. 131 C. proc. civ., nu însă și scopul reglementării, care nu trebuie aplicată formal.

În speță, nu se impunea invocarea cu prioritate a excepției necompetenței materiale de atribuțiune, subsumată, de altfel, necompetenței materiale, pentru că interpretarea rațională a legii impune concluzia că excepția necompetenței materiale trebuie examinată înaintea celei de necompetență materială de atribuțiune, deoarece doar instanța competentă material este cea care verifică, apoi, dacă este și specializată.

Având în vedere considerentele anterior expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., competența de soluționare a litigiului va fi stabilită în favoarea Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.