ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 956/2018

Ședința publică din data de 15 martie 2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 24.11.2015 sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., reprezentată de administrator judiciar B. SPRL, a solicitat obligarea pârâtei IOR S.A. la plata sumei de 114.404 Euro, cât și a sumei de 1.299.720 USD echivalent al sumei de 5.898.359,64 RON, reprezentând investiții în spațiul deținut în baza contractului de asociere în participațiune nr. 166/2006, din care 114.404 Euro reprezintă contravaloarea investițiilor în spațiul alocat, astfel cum rezultă din raportul de evaluare anexat cererii, iar suma de 1.299.720 USD reprezintă contravaloarea utilajului asamblat și montat în acest spațiu.

Prin cererea reconvențională depusă la dosar la data de 24.12.2015, pârâta-reclamantă IOR S.A. a solicitat să fie obligată reclamanta-pârâtă A. S.R.L. la plata contravalorii lipsei de folosință, în cuantum de 114.900 Euro (în RON la cursul BNR), a imobilului proprietatea sa, situat în Obiectivul 4-4b din Bd. x, sector 3 București, pentru perioada 01.01.2013- 06.07.2015. Această valoare a fost calculată ținându-se cont de suma stabilită ca și cotă minimă de participare la asociere prin Actul adițional nr. x/03.12.2007 la Contractul de asociere în participațiune nr. 166/2006, respectiv 3.830 Euro/lună.

Prin sentința civilă nr. 3172/24.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, au fost respinse atât cererea principală, cât și cererea reconvențională, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel ambele părți.

Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă prin decizia civilă nr. 67/A/2017 din 17.01.2017 a respins apelul formulat de reclamanta-pârâtă A. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3172/24.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015, ca nefondat; a admis apelul formulat de pârâta-reclamantă IOR S.A., împotriva sentinței civile nr. 3172/24.05.2016 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2015; a anulat în parte sentința atacată, numai în ceea ce privește cererea reconvențională și a încetat acțiunea formulată de pârâta-reclamantă IOR S.A; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței. Împotriva deciziei civile nr. 67/A/2017 din 17.01.2017 Curtea de Apel, secția a VI-a Civilă pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a declarat recurs recurenta-reclamantă A. S.R.L., reprezentată de administrator judiciar B. SPRL, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 08.09.2017 la Curtea de Apel București.

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În temeiul acestor dispoziții legale, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate și pe fondul cauzei admiterea acțiunii.

Recurenta apreciază că decizia pronunțată în apel este nelegală, în raport de interpretarea greșită a dispozițiilor art. 4.3 din contractul de asociere, care reglementează modul de întocmire a documentației de execuție pentru lucrările de investiții, în vederea obținerii acordului proprietarului.

Potrivit art. 4.3 reclamanta nu avea obligația de a întocmi documentația decât pentru lucrări care necesitau autorizație de construire. Pentru investiții care nu necesită autorizație, pârâta și-a dat acordul prin contract în acest sens.

Pentru amenajarea spațiului, reclamanta a investit suma de 114.404 Euro, având în vedere că spațiul nu putea fi utilizat conform destinației sale.

Recurenta susține că pentru aceste investiții nu avea nevoie de acordul pârâtei, în privința acestora acordul fiind dat prin contract. Necesitatea acordului subzistă numai în ce privește investiții care necesită autorizație de construire.

În raport de motivul de nelegalitate invocat, recurenta arată că motivarea instanței de apel în ce privește îmbogățirea fără justă cauză este contradictorie. Astfel, deși instanța invocă dispozițiile art. 5.1 din contract, acestea se referă la repartizarea beneficiilor realizate din activitățile comune, aspect care nu are legătură cu obiectul cauzei.

În ce privește utilajul denumit linia tehnologică pentru fabricarea absorbantelor pentru copii, recurenta arată că în mod greșit a reținut instanța de apel că nu au fost dovedite afirmațiile, expertiza tehnică putând fi dispusă de către instanță.

În ce privește motivarea instanței de apel cu privire la recuperarea investițiilor efectuate de către reclamantă, instanța de apel nu a ținut cont de prevederile art. 4.4 din contractul de asociere în participațiune, unde se specifică că la încetarea asocierii, fiecare parte rămâne cu ceea ce a deținut înainte de încheierea contractului.

În concluzie, recurenta apreciază că aceste investiții reprezintă aport al spațiului proprietatea pârâtei și sporesc valoarea clădirii, motiv pentru care se impune admiterea acțiunii și obligarea pârâtei la contravaloarea acestora.

A fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, în sensul că soluția preconizată este aceea de anulare a recursului.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 1 februarie 2018, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere.

Analizând recursul sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) d) din noul C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 din același cod, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere atunci când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

De asemenea, art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (2) C. proc. civ., prevede că cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor sub sancțiunea nulității.

Totodată, art. 489 alin. (2) C. proc. civ. prevede că recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 menționat mai sus.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să își exprime nemulțumirea în tiparele fixate de lege.

În speță, instanța supremă constată că dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-reclamantă referitor la pretinsa greșită aplicare a art. 4.3, 5.1, 4.4 din contract nu se încadrează în cazurile de casare indicate, fiind invocate pur formal și vizând în realitate interpretarea instanței de prim control judiciar asupra unor aspecte ce țin de situația de fapt.

De asemenea, trimiterea recurentei la probele administrate în cauză, vizează aspecte de temeinicie, care scapă controlului de legalitate în această etapă procesuală.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar indicarea celor reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În considerarea celor anterior expuse, chiar dacă prin decizia de apel se menține hotărârea primei instanțe, al cărei raționament este astfel confirmat, motivele de recurs trebuie să vizeze exclusiv obiectul căii de atac, care este constituit de decizia instanței de prim control judiciar.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să cuprindă critica hotărârii judecătorești recurate, iar nu doar reiterarea susținerilor făcute de părți în fața instanței de prim control judiciar devolutiv.

În speță, susținerile recurentei prezentate de aceasta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care și-au primit deja rezolvarea prin hotărârea atacată.

Trebuie subliniat însă că, pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În considerarea celor anterior expuse, din care rezultă fără echivoc că pretinsele critici formulate de recurenta-reclamantă nu vizează în concret elemente de nelegalitate a hotărârii atacate, Înalta Curte apreciază că nu se circumscriu motivelor de nelegalitate indicate și că autoarea căii de atac solicită practic instanței de recurs să decidă cu privire la chestiuni ce țin eventual de temeinicia deciziei recurate, iar nu de legalitatea acesteia, situație nepermisă în contextul reglementării actuale a căii extraordinare de atac a recursului.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 67/A/2017 din 17 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. SPRL în contradictoriu cu pârâta S.C. IOR S.A. împotriva deciziei civile nr. 67/A/2017 din 17 ianuarie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2018.