ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4615/2019
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4615/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Ședința publică din data de 10 octombrie 2019
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, suspendarea Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/6.08.2018 privind modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, precum și pentru modificarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1850/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a activității de distribuție și comercializare angro de băuturi alcoolice și/sau tutun prelucrat, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, modificat ulterior prin Ordinul nr. 2761/7.11.2018, până la soluționarea definitivă a acțiunii privind anularea acestuia.
Hotărârea primei instanțe
Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5477 din 19 decembrie 2018, a admis în parte cererea formulată de
Reclamantă și a dispus suspendarea parțială a executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/06.08.2018, cu modificările ulterioare, în ceea ce privește art. I și art. III, până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal.
Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
În motivarea căii de atac, recurenta a solicitat, în principal, admiterea excepției rămânerii fără obiect a cererii de suspendare, având în vedere că, la data de 28.12.2018 în Monitorul Oficial al României nr. 1115, a fost publicat Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018 care, la pct. 9, a prevăzut că se abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016, publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 474/24.06.2016, cu modificările și completările ulterioare.
În subsidiar, pe fond, recurenta a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate în sensul respingerii cererii de suspendare, ca neîntemeiată, susținând că prima instanță a interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale privind îndeplinirea cumulativă a condițiilor impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată, în raport cu actele dosarului și cu dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele arătate în continuare.
Argumentele de fapt și de drept relevante
Intimata-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea executării Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/6.08.2018, cu modificările ulterioare, până la soluționarea definitivă a acțiunii având ca obiect anularea acestuia.
Prin Ordinului Președintelui ANAF nr. 1960/2018 a fost modificat Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en détail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, fiind introduse condiții suplimentare de autorizare a operatorilor economici vizați de această procedură.
Instanța de control judiciar reține că Prin Ordinul Președintelui ANAF nr. 3236/2018 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României la data de 28.12.2018, se prevede, la art. 9, că se abrogă Ordinul Președintelui ANAF nr. 1849/2016, pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a operatorilor economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice - benzine, motorine, petrol lampant, gaz petrolier lichefiat și biocombustibili, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formulare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 24 iunie 2016, cu modificările și completările ulterioare.
Ulterior, Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 3236/2018 a fost modificat prin Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 508/2019, publicat în Monitorul Oficial nr. 171/04.03.2019, fiind abrogată Anexa 1 la ordin, respectiv au fost abrogate dispozițiile care impuneau deținerea de spații de depozitare de către operatorii economici care comercializează în sistem angro sau en detail produse energetice, dispoziție similară celei criticate în prezenta cauză.
În raport cu modificarea legislativă intervenită, constând în abrogarea Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, se constată că cererea de suspendare a executării acestui ordin a rămas fără obiect, întrucât o astfel de cerere nu poate viza decât un act administrativ apt de a fi pus în executare, iar în ipoteza în care actul atacat a fost abrogat această condiție nu mai este îndeplinită.
Instanța de control judiciar reține că, deși abrogarea vizează Ordinul președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1849/2016, efectele abrogării se extind, incontestabil, și asupra Ordinului președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 1960/2018, care are natura unui act modificator al actului normativ principal și urmează situația juridică a acestuia.
De altfel, această soluție se impune și în situația în care instanța de contencios administrativ poate, în principiu, să analizeze pe fond legalitatea unui act administrativ și după ieșirea din vigoare a acestuia, dar cu condiția să fi produs efectele vătămătoare prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004.
În cauză, pretenția dedusă judecății nu este aceea de anulare a actului administrativ, ci vizează suspendarea executării acestui act, ca măsură de protecție provizorie împotriva efectelor actului administrativ, presupunând, așadar, executorialitatea actului, așa încât este evidentă rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată.
În fine, Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că, unul dintre elementele acțiunii civile, este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac.
Temeiul legal al soluției adoptate în recurs
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul, va casa hotărârea atacată și va respinge acțiunea formulată de reclamantă ca rămasă fără obiect, ținând seama, totodată, de prevederile art. 499 teza a doua din Cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței nr. 5477 din 19 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Casează sentința atacată și, rejudecând, respinge cererea de suspendare ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2019.