ÎCCJ, decizie (scj.ro #86816)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #86816) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Contestație

împotriva decizie/dispoziției emisă de A.V.A.S. prin care se propune

acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent, valoarea acestora

urmând a fi stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 16 și

următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Cuprins

pe materii.

Drept civil. Drept de proprietate.

Contestație împotriva deciziei emisă de A.V.A.S. Masuri reparatorii

prin echivalent. Stabilirea măsurilor reparatorii prin echivalent în

condițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005.

Index

alfabetic.

Drept civil

-

Contestație;

-

Măsuri reparatorii prin echivalent;

Legea nr.247/2005: Titlul VII

Nu se poate reține că refuzul pârâtei și,

respectiv, al instanței de a determina valoarea măsurilor reparatorii

pentru un imobil preluat în mod abuziv de stat, echivalează cu o

încălcare a dreptului de acces la o instanță în sensul art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că

împotriva deciziei ce se va emite de către Comisia Centrală de

Stabilire a Despăgubirilor se poate declanșa controlul

judecătoresc, de data aceasta în baza Legii contenciosului administrativ,

așa cum prevăd dispozițiile art.19 din Legea nr. 247/2005.

În acest mod este întrunită exigența dreptului

de acces la un tribunal în sensul art.6 din Convenție, care presupune ca

orice hotărâre a unui organism administrativ cu atribuții

jurisdicționale să poată fi supusă examinării

complete, în fapt și în drept, de către o instanță care să

îndeplinească cerințele de independență și

imparțialitate impuse de

acest

articol.

Pe de altă parte, modificarea deciziei emise de

unitatea deținătoare, în sensul inserării valorii măsurilor

reparatorii de care ar urma să beneficieze reclamanta, nu poate avea ca

efect evitarea procedurii administrative, câtă vreme se menține

dispoziția de înaintare a întregului dosar către Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și, respectiv,

obligativitatea urmării procedurii prevăzută a se

desfășura în fața acesteia, conform art. 16 și

următoarele din Legea nr. 247/2005

.

Î.C.C.J.,

Secția civilă și de proprietate intelectuală, decizia nr.  5480

din 3 octombrie 2008.

Prin decizia nr.146 din 14 aprilie 2006, emisă de

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (A.V.A.S.) s-a respins

cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 700 m.p.,

ce a făcut obiectul notificării nr. 359/2001, formulată de E.F.E.

și s-a propus acordarea unor măsuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește notificarea nr. 83/2003, s-a constatat

că aceasta este tardivă, fiind formulată peste termenul legal

prevăzut de art. 22 din Legea nr. 10/2001.

Prin acțiunea înregistrată la 19 iunie 2006 reclamanta

E.F.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., anularea deciziei

și restituirea în natură a terenului, contestând totodată

și faptul că pârâta nu a indicat în decizie cuantumul

despăgubirilor ce ar urma să-i fie acordate în echivalent.

Prin sentința civilă nr.271 din 15 februarie 2007,

Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, a respins

acțiunea ca nefondată, cu următoarea motivare:

Terenul pentru care reclamanta a formulat notificarea se

află actualmente evidențiat în patrimoniul S.C. Băile Govora

S.A., societate comercială privatizată integral.

Pe teren s-a edificat anterior anului 1990, un complex turistic,

„O.”, care în prezent se numește „C.G”.

Invocând în drept dispozițiile art. 29 din Legea nr.

10/2001, tribunalul a stabilit că, în atare situație, reclamanta nu

poate fi îndreptățită decât la măsuri reparatorii în

echivalent care, potrivit alin. (3) al textului de lege menționat, se

propun de către instituția publică  implicată în

privatizare.

De asemenea, a stabilit că pârâta A.V.A.S. nu poate decât

să propună măsurile reparatorii prin echivalent, urmând ca în

raport de dispozițiile speciale ale Titlului VII din Legea nr.247/2005,

să înainteze decizia care conține propunerea de acordare a

măsurilor reparatorii către Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor.

Potrivit art. 26 alin. (3) din Legea nr.10/2001, se poate ataca

la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție

se află sediul unității deținătoare doar

dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de

restituire în natură.

În ceea ce privește însă solicitarea reclamantei de a

se stabili valoarea măsurilor reparatorii de către persoana

juridică notificată și, respectiv, de către

instanță ca urmare a contestației formulate, tribunalul a

reținut că, în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, care

au modificat Legea nr. 10/2001, instanța nu mai este competentă

să indice valoarea imobilului, această valoare urmând a fi

stabilită în conformitate cu dispozițiile art. 16 și

următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Decizia adoptată de Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor, care reprezintă titlul de despăgubire al persoanelor

îndreptățite, va putea fi atacată cu contestație în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, litigiu în

cadrul căruia se poate analiza printre altele și cuantumul

despăgubirilor în limita cărora s-a acordat de către comisie

titlul de despăgubire.

Prin decizia civilă nr.33 din 22 ianuarie 2008, Curtea de

Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu

minori și de familie a admis apelul declarat de reclamantă, a

schimbat sentința, a admis contestația și a modificat în parte

decizia nr.146/2006 emisă de pârâtă, în sensul că valoarea

măsurilor reparatorii pentru terenul în suprafață de 700 m.p. ce

i se cuvin reclamantei va fi de 33.472 Euro, echivalentul în lei la data

plății.

Pentru a decide astfel, curtea de apel a reținut următoarele:

În ceea ce privește natura măsurilor reparatorii de

care urmează a beneficia reclamanta pentru terenul în litigiu

hotărârea primei instanțe este legală, fiind dată cu

corecta aplicare a dispozițiilor art. 29 din Legea nr. 10/2001.

Critica referitoare la faptul că pârâta nu a indicat

cuantumul despăgubirilor de care urmează să beneficieze

reclamanta este întemeiată, deoarece a se primi punctul de vedere contrar

ar însemna să se încalce dreptul reclamantei la un proces echitabil, cu

componenta sa materială esențială, a dreptului de a acces la o

instanță, la un tribunal independent și imparțial,

prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

În ipoteza existenței a unei proceduri administrative

prealabile, dreptul de acces la un tribunal în sensul art. 6 din Convenție

presupune ca orice hotărâre a unui organism administrativ cu

atribuții jurisdicționale  să poată fi supusă

examinării complete, în fapt și în drept, de către o

instanță care să îndeplinească cerințele de

independență și imparțialitate impuse de acest articol.

Împrejurarea că decizia adoptată de Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor poate fi atacată cu

contestație în condițiile Legii contenciosului administrativ

nr.554/2004, în contradictoriu cu statul, reprezentat prin Comisia

Centrală de Stabilire a Despăgubirilor, iar în cazul acestui litigiu

se poate analiza printre altele și cuantumul despăgubirilor nu

imprimă un caracter efectiv dreptului de acces la o instanță al

reclamantei în procedura deja declanșată.

Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat că o

persoană nu poate fi obligată să epuizeze ansamblul mijloacelor

procesuale pe care dreptul intern i le pune la dispoziție pentru a-și

proteja drepturile, ceea ce ar echivala cu o sarcină excesivă

impusă reclamantei, care s-ar vedea în imposibilitate de a dobândi

măsurile reparatorii ce i se cuvin pentru o perioadă foarte

lungă de timp, statul fiind responsabil de existența unei

legislații coerente în materia proprietății, care să

determine realizarea unor drepturi concrete și efective iar nu teoretice

și iluzorii, de reglementarea unei căi de atac ce trebuie să fie

efectivă atât din punct de vedere al reglementării, cât și al

rezultatului practic obținut.

În drept, curtea a invocat jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului din cauzele Glod contra României, Crișan

contra României, Ortenberg contra Austriei, Porțeanu contra României, Matache

contra României și Păduraru contra României, precum și decizia nr.

IX din 20 martie 2006, pronunțată în interesul legii de Înalta Curte

de Casație și Justiție, care recunoaște dreptul persoanei

îndreptățite de a se adresa instanței competente și în

situația în care persoana juridică deținătoare a imobilului

nu emite decizia ori dispoziția prevăzută de art. 25 alin. (1)

al Legii nr. 10/2001, în termenul legal.

Împotriva deciziei a declarat recurs pârâta A.V.A.S., invocând

în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, pârâta arată

că în mod legal a emis o decizie prin care a propus măsuri

reparatorii prin echivalent, fără a indica și cuantumul

acestora, respectând astfel dispozițiile art. 29 alin. (3) din Legea nr.

10/2001.

Stabilirea cuantumului măsurilor reparatorii nu se face

nici de către instituția implicată în privatizarea

societății comerciale și nici de către instanța de

judecată, ci de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor așa cum prevăd dispozițiile art. 13 alin. (1)

din Cap. III al Legii nr. 247/2005.

Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al

despăgubirilor care se acordă potrivit prezentei legi se constituie

în subordinea Cancelariei primului ministru Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor .

În conformitate cu dispozițiile art. 16 din același

act normativ, evaluatorul sau societatea de evaluatori desemnată va

efectua procedura de specialitate și va întocmi un raport de evaluare pe

care îl va transmite Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor.

În baza acestui raport de evaluare, comisia va proceda la

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire.

Recurenta mai invocă nelegalitatea deciziei și din

perspectiva faptului că expertiza care a fost avută în vedere de

către instanța de apel a fost efectuată extrajudiciar, cu

încălcarea dispozițiilor art. 129 și ale  art. 86 alin. (1) Cod

procedură civilă, a dreptului la apărare al pârâtei și a

principiului contradictorialității.

Recurenta solicită admiterea recursului, modificarea

deciziei, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Recursul este fondat și va fi admis pentru următoarele

considerente:

Decizia contestată în prezenta cauză a fost emisă

la data de 14 aprilie 2006, după intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005,

care a modificat o serie de dispoziții ale Legii nr. 10/2001.

Așa cum corect a reținut prima instanță,

dispozițiile Legii nr. 247/2005 sunt de imediată aplicare și,

conformându-se art. 16 din Titlul VII al acestui act normativ, intimata a

hotărât la pct. 4 din decizie, înaintarea acesteia cu propunerea de

acordare de măsuri reparatorii, însoțită de documentele aferente

la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.

Prin decizia nr. LII din 4 iunie 2007 pronunțată în

interesul legii, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație

și Justiție au statuat că prevederile cuprinse în art. 16

și următoarele din Legea nr. 247/2005, privind procedura

administrativă pentru acordarea despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor sau dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a

legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, astfel cum a

fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În considerentele acestei decizii, s-a reținut că în art.

16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 legiuitorul a înțeles să

facă distincție între notificările ce erau deja soluționate

la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul

unor decizii sau dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca

despăgubire – ipoteză ce se referă la alin. 1 - și notificările

care nu erau soluționate într-o asemenea modalitate, în privința

cărora s-a reglementat în cuprinsul alin. 2 să fie predate

Secretariatului Comisiei Centrală de Stabilire a Despăgubirilor

însoțite de documente cu propuneri de acordare a despăgubirilor.

Referindu-se la notificările soluționate înainte de

intrarea în vigoare a noii legi, Înalta Curte a arătat că, în cazul

în care contestațiile formulate privesc nu doar îndreptățirea

persoanelor la măsuri reparatorii pentru imobilele preluate abuziv ci

și după caz, natura sau întinderea acestora, instanțele se vor

pronunța asupra contestațiilor în limitele învestirii lor, în baza

principiului plenitudinii de competență.

În speță nu este vorba despre o notificare

soluționată la data intrării în vigoare a legii noi sau de o

decizie emisă anterior acestei date și contestată în termenul

prevăzut de art. 26 al Legii nr.10/2001 și nici de refuzul

entității sesizate cu notificare de a soluționa în termenul

prevăzut de art.22.

Ceea ce se discută este o notificare care încă nu

fusese soluționată la data intrării în vigoare a Legii nr.

247/2005 și în soluționarea căreia, la data de 14 aprilie 2007,

entitatea sesizată a ținut seama de dispozițiile art. 16 din

Legea nr. 247/2005.

Nu se poate reține că refuzul pârâtei și,

respectiv, al instanței de a determina valoarea măsurilor reparatorii

echivalează cu o încălcare a dreptului de acces la o

instanță în sensul art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului.

Pe de o parte, Înalta Curte constată că împotriva

deciziei ce se va emite de către Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor se poate declanșa controlul judecătoresc, de data

aceasta în baza Legii contenciosului administrativ, așa cum prevăd

dispozițiile art.19 din Legea nr. 247/2005.

În acest mod este întrunită exigența dreptului de

acces la un tribunal în sensul art.6 din Convenție, care presupune ca

orice hotărâre a unui organism administrativ cu atribuții

jurisdicționale să poată fi supusă examinării

complete, în fapt și în drept, de către o instanță care

să îndeplinească cerințele de independență și

imparțialitate impuse de acest articol.

Pe de altă parte, modificarea deciziei nr. 146/2006, în

sensul inserării valorii măsurilor reparatorii de care ar urma

să beneficieze reclamanta, nu poate avea ca efect evitarea procedurii

administrative, câtă vreme se menține dispoziția de înaintare a

întregului dosar către Comisia Centrală de Stabilire a

Despăgubirilor și, respectiv, obligativitatea urmării procedurii

prevăzută a se desfășura în fața acesteia, conform art.

16 și următoarele din Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, dacă parcurgerea procedurii prealabile ar

constitui, în opinia curții de apel, o sarcină exorbitantă

pentru reclamantă, această procedură nu este eliminată prin

modificarea în parte a deciziei, doar în ce privește menționarea

valorii propuse de A.V.A.S.

Aceasta cu atât mai mult cu cât art.16 alin. (8) din Legea

nr.247/2005 prevede că procedura de evaluare prevăzută de acest

articol se aplică și deciziilor sau ordinelor prin care s-au

consemnat sau propus sume care urmează a se acorda ca despăgubire.

Pentru aceste considerente, în baza art. 304 pct. 9 și art.

312 Cod procedură civilă, Înalta Curte a admis recursul declarat de

pârâtă, a modificat decizia și a respins ca nefondat, apelul declarat

de reclamantă.

Având în vedere că în mod greșit curtea de apel a

determinat valoarea măsurilor reparatorii de care urmează să

beneficieze reclamanta și înlăturând această mențiune din

sentința tribunalului ca efect al respingerii apelului, Înalta Curte a constatat

că nu mai este necesar să analizeze critica referitoare la

greșita aplicare a dispozițiilor procedurale cu ocazia întocmirii

raportului de expertiză.