ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 911/2018

Asupra contestației de față;

În baza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 229/F din 26 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 (republicată), s-a dispus punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 24.09.2018 de către judecătorul din cadrul Curții Centrale de Instrucție nr. 5 din Madrid, Spania, pe numele persoanei solicitate A., predarea persoanei solicitate către autoritățile spaniole, cu respectarea regulii specialității și a condiției ca, în cazul în care se va pronunța împotriva acesteia o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România pentru executarea acelei pedepse.

S-a menținut măsura arestării în vederea predării persoanei solicitate, până la data predării efective, însă nu mai mult de 30 zile, respectiv până la data de 24.11.2018, inclusiv.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, la 04 octombrie 2018, s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, privind punerea în executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare spaniole față de persoana solicitată A., solicitându-se, totodată, și arestarea provizorie a acestuia, pe o perioadă de 15 zile până la primirea mandatului european de arestare tradus în limba română.

Împotriva persoanei solicitate s-a dispus măsura reținerii, pe o durată de 24 ore, începând cu data de 04.10.2018, ora 13:15 și până la 05.10.2018, ora 12:30.

Prin încheierea din 04 octombrie 2018, în baza art. 101 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 302/2004, s-a respins ca nefondată sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și, în baza art. 101 alin. (5) lit. b) teza a II-a din Legea nr. 302/2004 raportat la art. 211 C. proc. pen., s-a dispus măsura preventivă a controlului judiciar față de persoana solicitată A. pentru o durată de 30 de zile, de la 04.10.2018 la 02.11.2018, inclusiv.

După luarea măsurii controlului judiciar, a fost depus de către procuror, mandatul european de arestare tradus în limba română, mandat care a fost înmânat cetățeanului român solicitat, pentru a lua la cunoștință motivele pentru care se solicită predarea sa.

Prin declarația dată în fața instanței în ședința din 04.10.2018, persoana solicitată A. a arătat că este de acord cu predarea sa autorităților din Spania în vederea clarificării situației sale juridice.

Prin încheierea de ședință din 18.10.2018, Curtea, în baza art. 103 alin. (8) din Legea nr. 302/2004 a dispus luarea măsurii arestării în vederea predării cu privire la persoana solicitată A., pentru o durată de 30 de zile, de la 18.10.2018 la 16.11.2018, inclusiv.

S-a arătat în mandat că persoana solicitată este urmărită pentru o infracțiune de posesie și emitere de cărți de credit, conform art. 399 bis 1 din C. pen. spaniol, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 4 la 8 ani închisoare; o infracțiune continuată de falsificare de documente oficiale, conform articolelor 390, 392 și art. 74 din C. pen. spaniol, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 3 la 6 ani închisoare; o infracțiune de integrare într-o grupare criminală, conform art. 570 bis și art. 570 quarter 2o din C. pen. spaniol, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 4 la 8 ani de închisoare.

La termenul de judecată din data de 26.10.2018, Curtea a admis proba cu înscrisuri solicitată de apărătorul persoanei solicitate A., constând într-un set de înscrisuri medicale, pe care a constatat-o administrată prin depunerea acestora la dosar.

Examinând solicitarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, Curtea a apreciat că este întemeiată, că nu există niciun motiv de refuz în sensul art. 98 din Legea nr. 302/2004 pentru punerea în executare a mandatului european de arestare, iar faptele care motivează mandatul european de arestare sunt prevăzute și în dreptul nostru intern, respectiv de dispozițiile art. 367 C. pen., art. 320 C. pen. și art. 250 C. pen.

S-a mai constatat că numitul A. nu și-a manifestat acordul de a fi predat către autoritățile judiciare din Spania, nu a renunțat la efectele regulii specialității și nu a avut obiecții privind identitatea.

Curtea a constatat că nu sunt fondate criticile persoanei solicitate, prin apărător ales, vizând pretinse motive de neexecutare a mandatului european de arestare. Astfel, la dosarul Curții s-a depus mandatul european de arestare, în original și copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat și persoanei solicitate.

Totodată, din conținutul mandatului european de arestare a rezultat cu certitudine că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român), astfel încât nu au putut fi reținute criticile apărării sub acest aspect.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, persoana solicitată A. a formulat contestație, solicitând, potrivit motivelor scrise și concluziilor orale formulate de apărătorul ales cu ocazia dezbaterilor, admiterea căii de atac, desființarea hotărârii atacate și, în principal, respingerea cererii de punere în executare a mandatului european de arestare, iar, în subsidiar, luarea măsurii controlului judiciar, având în vedere că în mandatul european de arestare lipsește orice referire cu privire la garanțiile pe care autoritatea emitentă ar fi trebuit să le ofere, față de motivul de refuz al executării prevăzut de art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 (persoana solicitată nu a fost prezentă personal la judecată), precum și hotărârea în baza căreia a fost emis acest mandat, raportat și la starea sa precară de sănătate.

Înalta Curte, verificând cauza atât sub aspectul criticilor invocate, cât și din oficiu, conform art. 425

1

C. proc. pen., apreciază contestația formulată de persoana solicitată A. ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin sesizarea nr. x/2018, Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, emis de autoritățile judiciare spaniole la 09 mai 2018, față de persoana solicitată A., urmărită internațional pentru săvârșirea infracțiunilor de posesie și emitere de cărți de credit, falsificare de documente oficiale și integrare într-o grupare organizată, prevăzute de art. 399 bis 1, art. 390, art. 392, art. 74, art. 570 bis și art. 570 quarter 2 din C. pen. spaniol.

Sesizării i-au fost anexate procesul-verbal de depistare și de aducere la cunoștință a emiterii de către autoritățile spaniole a unui mandat european de arestare, precum și a drepturilor din 04 octombrie 2018, ordonanța nr. 116 din 04 octombrie 2018 dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018 prin care s-a dispus reținerea persoanei solicitate A. pe 24 de ore începând cu data 04 octombrie 2018, ora 13:15, semnalarea introdusă la data de 27 septembrie 2018 de Biroul SIRENE Național din Spania, copia cazierului judiciar, iar, ulterior, și mandatul european de arestare tradus în limba română.

Înalta Curte mai constată că pe numele persoanei solicitate A. a fost emis, la 09 mai 2018, de către de către Curtea Centrală de Instrucție nr. 5, Înalta Curte Națională (Madrid, Spania), pentru săvârșirea infracțiunilor de posesie și emitere de cărți de credit, falsificare de documente oficiale și integrare într-o grupare organizată, prevăzute de art. 399 bis 1, art. 390, art. 392, art. 74, art. 570 bis și art. 570 quarter 2 din C. pen. spaniol, constând în aceea că, împreună cu alții, a făcut parte dintr-o organizație criminală angajată în achiziționarea de bunuri cu carduri de credit falsificate, persoana solicitată fiind responsabilă cu supravegherea și controlul celor care utilizau carduri de credit false, însoțindu-le în magazin, în mai multe rânduri, în timp ce achiziționau bunuri.

În declarația dată în fața instanței la data de 04 octombrie 2018, A. a arătat că este persoana indicată de autoritățile spaniole, nu a avut obiecțiuni privind identitatea, că este de acord să meargă în Spania pentru a-și clarifica situație, că locuiește de 4 ani în Germania împreună cu familia. La termenul din data de 18 octombrie, în declarația dată, persoana solicitată a precizat că dorește ca, în continuare, să se afle sub control judiciar și că a respectat toate obligațiile impuse.

Mandatul european de arestare este o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în speță cea română, în vederea arestării și predării către un alt stat membru, respectiv Spania, a unei persoane solicitate, în acest caz, în vederea efectuării urmăririi penale, care se execută în baza principiului recunoașterii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002, cât și cu respectarea drepturilor fundamentale ale omului, așa cum acestea sunt consacrate de art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În temeiul acestor principii, stipulate atât în norma internă cât și în cea europeană, este evident că executarea unei asemenea decizii judiciare în cadrul unei cooperări judiciare în materie penală presupune respectarea deplină a condițiilor de fond și formă, a domeniului de aplicare și a cadrului instituțional în care funcționează această procedură specială, pentru ca astfel să existe o deplină respectare a drepturilor și libertăților persoanei, așa cum acestea sunt prevăzute de Constituția României și de normele europene.

Conform Deciziei - cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI/2002 mandatul european de arestare este un act procesual cu putere obligatorie în vederea executării unui mandat de arestare, de executare a unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate, numai atunci când, persoana împotriva căruia s-a emis mandatul se sustrage de la executare, refugiindu-se pe teritoriul unui alt stat membru.

În virtutea principiului recunoașterii și încrederii reciproce consacrat de Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002, precum și raportat la dispozițiile art. 84 din Legea nr. 302/2004, care reglementează mandatul european de arestare, instanța română, ca autoritate judiciară de executare, nu are competența de a verifica temeinicia soluției dispuse de autoritatea judiciară emitentă dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în speță cel din Spania, în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și nici asupra oportunității mandatului european de arestare.

În cadrul acestei proceduri, judecătorul hotărăște, asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, la identificarea persoanei solicitate, la existența dublei încriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau dacă există situații ce se constituie în motive de refuz.

Astfel, se constată că infracțiunile pentru care s-a cerut predarea, respectiv de posesie și emitere de cărți de credit, falsificare de documente oficiale și integrare într-o grupare organizată se regăsesc printre cele 32 de infracțiuni care permit predarea fără a fi necesară verificarea dublei incriminări, conform art. 96 alin. (1) punctul 16 din Legea nr. 302/2004.

Astfel, Înalta Curte constată că, din conținutul mandatului european de arestare rezultă că nu este prescrisă executarea pedepsei pentru faptele pentru care s-a solicitat predarea persoanei solicitate, că la dosar s-a depus mandatul european de arestare, în original și copie tradusă, un exemplar al mandatului fiind înmânat și persoanei solicitate, precum și că acesta a fost emis în baza unei hotărâri de arestare dată în procedura de anchetă preliminară (corespondent, urmărire penală în dreptul român).

Totodată, se constată că dispozițiile art. 98 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 prevăd că instanța română poate refuza executarea mandatului european de arestare atunci când persoana condamnată nu a fost prezentă personal la judecată, însă aceste dispoziții vizează exclusiv situația executării unei pedepse cu închisoare, respectiv cea a pronunțării unei hotărâri definitive de condamnare, or, în speță, mandatul european de arestare a fost emis în vederea efectuării anchetei preliminare (urmăririi penale în dreptul român) împotriva persoanei solicitate, context în care aceste prevederi nu sunt aplicabile contestatorului.

Pe de altă parte, situațiile prevăzute de art. 98 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 constituie motive facultative de refuz pentru autoritatea judiciară română (legiuitorul utilizând expresia poate refuza) și nu motive obligatorii, astfel că instanța română poate dispune executarea mandatului european de arestare, chiar în lipsa acordului persoanei solicitate dacă apreciază că sunt îndeplinite toate condițiile pentru aceasta. Mai mult, motivele invocate de persoana solicitată pentru a justifica refuzul la predare (faptul că lipsește orice referire cu privire la garanțiile pe care autoritatea emitentă ar fi trebuit să le ofere, precum și hotărârea în baza căreia a fost emis mandatul european de arestare, dar și starea sa precară de sănătate), nu se încadrează în niciuna dintre situațiile prevăzute expres și limitativ de dispozițiile art. 98 din Legea nr. 302/2004, și, ca atare, criticile apărării cu privire la acest aspect nu pot fi primite.

Totodată, nici cererea de înlocuire a măsurii arestării cu cea a controlului judiciar nu poate fi admisă, întrucât, pe de o parte, punerea în executare a mandatului european de arestare și predarea se fac în stare arest preventiv, iar, pe de altă parte, raportat la infracțiunile comise, orice altă măsură preventivă ar fi lipsită de eficiență.

În contextul celor expuse mai sus, fiind îndeplinite condițiile de formă și de fond reglementate de art. 86 alin. (1) lit. a)-e) din Legea nr. 302/2004, nefiind constatată incidența vreunui motiv de refuz obligatoriu sau opțional dintre cele prevăzută de art. 98 din Legea nr. 303/2004, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, constată că cererea pentru executarea mandatului european de arestare este fondată.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 229/F din 26 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală și, întrucât acesta se află în culpă procesuală, în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., o va obliga la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, urmând a fi plătit din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 229/F din 26 octombrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22.11.2018.