ÎCCJ, decizie (scj.ro #82895)

Competență materială. Clauză atributivă de competență. Condiții de validitate din perspectiva Regulamentului CE nr. 44/2001 Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența instanțelor Index alfabetic: comandă - clauză atributivă de competență - excepția de necompetență generală Regulamentul CE nr. 44/2001, art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță, art. 23 Pentru a se considera încheiată o convenție atributivă de competență conform dispozițiilor art. 23 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001 trebuie îndeplinite două condiții, respectiv să existe o relație de afaceri continuă între părți și utilizarea unei clauze de jurisdicție ce reglementează raportul dintre părți. Sunt îndeplinite aceste cerințe în cazul în care în condițiile generale ale unei comenzi -acceptate de către părțile contractante - a fost inserată o clauză de competență cu privire la care nu au fost ridicate nici un fel de obiecțiuni pe parcursul relațiilor comerciale îndelungate derulate între părți.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377 din 1 februarie 2012 Prin sentința nr. 210 din 01.11.2010, Tribunalul Dolj, Secția comercială și de contencios administrativ, a admis excepția de necompetență generală invocată de pârâta A.B.C. N.V. A respins cererea formulată de reclamanta SC F. SA, în contradictoriu cu pârâta A.B.C. N.V., ca nefiind de competența instanțelor române. Pentru a hotărî astfel cu privire la excepția de necompetență generală a instanțelor române în soluționarea litigiului invocată de către pârâtă, prima instanță a reținut următoarele: Prin comanda nr. 122687/01.12.2008, trimisă prin fax și poștă de către pârâta A.B.C. N.V. către reclamanta SC F. SA, s-a solicitat producerea a 500 biele, comandă acceptată de către reclamantă și în temeiul acesteia a livrat către pârâtă, parte din bielele solicitate, reclamanta pretinzând contravaloarea unui număr de 141 de biele livrate, respectiv suma de 60.316,52 EURO.

Între părți, anterior comenzii nr. 122687/01.12.2008, care face obiectul prezentului dosar, s-au derulat raporturi comerciale conform comenzilor nr. 120017/2007, nr. 119659/2007, nr. 121436/2008, nr. 402925/2008, nr. 120999/2008 și prin care SC A.B.C. N.V. comanda către SC F. SA, fabricarea de biele, pe fiecare dintre aceste comenzi, inclusiv pe comanda ce face obiectul judecății, există mențiunea că bunurile vor fi achiziționate conform condițiilor generale și speciale de cumpărare, menționate în comandă.

Conform pct. 15 – 16 din Condițiile generale de achiziție, achiziția se încheie și trebuie executată conform cu legislația belgiană aplicabilă și că orice litigii care ar putea rezulta din prezenta achiziție, afectându-i interpretarea execuției vor fi supuse instanței de la sediul central al firmei, sau filialei acesteia și care este singura competentă în această problemă, iar pentru filialele cu sediul în afara Belgiei, se va aplica legislația din țara respectivă. La pct. 1 – 2 din aceste Condiții generale se prevede că orice comandă care nu este confirmată în termen de 10 zile de la data transmiterii notei de comandă, poate fi considerată de către pârâtă ca fiind nulă și fără valabilitate, iar dacă furnizorul nu acceptă una sau mai multe condiții, are obligația să informeze în acest sens, lipsa unui răspuns însemnând acceptul său.

În cauză, comanda nr. 122687/01.12.2008 a fost transmisă reclamantei atât prin poștă cât și prin fax, aspect confirmat de aceasta prin cererea de chemare în judecată – al. 2, precum și corespondența cu pârâta, iar aceasta nu a avut nici o obiecțiune. Conform art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001, dacă prin convenția părților dintre care una sau mai multe au domiciliul într-un stat membru, competența de soluționare a litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această competență este exclusivă, cu excepția unei convenții contrare a părților.

Convenția atributivă de competență se încheie, în scris ori verbal, cu confirmare scrisă sau într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți, sau în comerțul internațional, într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care este cunoscută și respectată de către părțile la contractul de tipul pe care-l implică domeniul comercial respectiv. În speță, instanța a apreciat că între părți s-a încheiat o convenție, în scris, însușită de către părți și prin care acestea au stabilit ca orice litigiu ivit cu privire la livrarea acestor biele să fie de competența instanțelor belgiene.

Susținerile reclamantei că nu i s-ar fi comunicat și nu a acceptat condițiile generale de cumpărare nu pot fi reținute, din următoarele considerente: Pe comanda nr. 122687/2008, există mențiunea „prin prezenta comandăm următoarele produse conform cu condițiile noastre generale de achiziție și condițiile speciale menționate în comanda noastră”. În urma relațiilor solicitate de la părți, pârâta a confirmat că inițial comanda a fost trimisă prin fax, fără a avea atașate și condițiile generale, însă, ulterior, comanda împreună cu condițiile generale au fost trimise prin poștă, aspect confirmat și de către reclamantă. Dacă reclamanta ar fi avut vreo obiecție cu privire la existența, inexistența sau dezacordul cu privire la anumite clauze, aceasta ar fi trebuit să facă dovada că a comunicat pârâtei aceste obiecțiuni, simpla susținere că nu le-a primit neputând fi reținută de către instanță.

Pe de altă parte, comanda în speță este practic ultima dintr-un șir de comenzi anterioare mai sus menționate și depuse la dosar de către pârâtă, pe fiecare dintre aceste comenzi existând aceeași mențiune, acest mod de tranzacționare între părți devenind o uzanță cunoscută și acceptată. Așadar, în condițiile în care chiar pe comandă s-a făcut mențiunea despre existența condițiilor generale, iar reclamanta a luat la cunoștință de acest conținut, fără să facă vreo obiecție, duce la concluzia că aceasta a acceptat condițiile de fabricare și livrare, mențiunile înscrise pe comandă fiind apreciate de către instanță ca reprezentând condițiile speciale și despre care, de asemenea, s-a făcut vorbire în cuprinsul comenzii.

Susținerea reclamantei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din Regulamentul CE 44/2001, respectiv competența de soluționare ar aparține Tribunalului Mehedinți, întrucât locul executării contractului ar fi fost Drobeta Turnu Severin, conform clauzei „Ex Work” nu va fi reținută în condițiile în care există o convenție între părți și prin care au stabilit exclusiv competența instanțelor belgiene în soluționarea litigiilor dintre părți. S-a mai susținut de către reclamantă că între părți există pe rolul Tribunalului din Antwerpen, cauza cu număr de referință JDB – 192523 și prin care pârâta împreună cu firma de asigurări tind să recupereze de la reclamantă o sumă de bani în legătură cu anumite livrări de bunuri și că acest litigiu a rămas în nelucrare datorită faptului că în fața instanței belgiene s-a pus problema existenței unei clauze atributive de competență, iar reclamantele, pârâta din această cauză nu a făcut această dovadă.

Din corespondența depusă la dosar de ambele părți rezultă că, într-adevăr, la instanța arătată există cauza JDB – 192523 și că, deși punctele de vedere exprimate de către părți au fost divergente, conform încheierii de ședință depusă la dosar de către pârâtă, în cauza respectivă, nu s-a pus problema acceptării sau neacceptării de către SC F. SA a condițiilor atributive de competență, cauza rămânând în nelucrare la cererea părților. Hotărârea A/08/1543, privind pe P.R. și B.B. Nw, depusă de către reclamantă la dosar, nu va fi avută în vedere întrucât, deși între cele două cauze există o asemănare, nu există identitate între ele, în această cauză între părți emițându-se o singură factură, iar instanța a precizat că pârâtul nu demonstrează suficient că reclamantul și-a dat preliminar acordul cu privire la condițiile generale de vânzare, declarația pârâtului fiind apreciată insuficientă în lipsa unor alte mijloace de probă.

Dimpotrivă, prin practica judiciară depusă de către pârâtă rezultă că, în condițiile în care părțile au relații comerciale de durată, care sunt guvernate de condițiile generale stabilite de către una dintre părți, în cauză pârâta, și a căror aplicare nu a fost niciodată contestată de către cealaltă parte, se poate vorbi de aplicarea art. 23 din Regulamentul 44/2001, respectiv existența unei învoieli a părților cu privire la competența de soluționare a litigiilor. În raport de aceste considerente, instanța de fond a admis excepția de necompetență generală invocată de către pârâtă și a respins acțiunea, ca nefiind de competența instanțelor române. Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta SC F. SA, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 62 de la 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția comercială, a admis apelul declarat de reclamanta SC F. SA, împotriva sentinței mai sus menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. În raport de motivele de apel invocate și de apărările formulate în întâmpinare, curtea de apel a reținut următoarele: Între SC F. SA și A.B.C. NV au existat relații de afaceri, prima livrând către cea de a doua produse solicitate pe baza unor comenzi transmise prin corespondență de ABC și ulterior acceptate de SC F. SA. Comenzile cuprind date privind vânzătorul și cumpărătorul, produsele solicitate cu specificații tehnice, termenele de livrare și condițiile plății și uneori alte clauze speciale.

În comanda nr. 122687 din data de 01.12.2008 cumpărătorul se referă la comandă „conform condițiilor generale de achiziție și condițiilor speciale menționate în comandă”. Condițiile generale cuprind o clauză referitoare la stabilirea competenței în favoarea instanțelor belgiene, însă nu există dovada certă că aceste condiții generale la care se referă comanda au fost transmise către SC F. SA odată cu comanda. În acest sens din scrisoarea apărătorului ABC reiese că până în octombrie 2010 ABC nu a transmis către SC F. SA condițiile generale. Același aspect este relevat și de registrul de intrări - ieșiri al SC F. SA care la numărul de înregistrare 3366 din 08.12.2002 menționează comanda nr. 122687, deci numărul de pagini al comenzii fără condiții generale.

Primele patru comenzi acceptate au fost onorate produsele comandate fiind livrate și, deoarece au fost considerate corespunzătoare, au fost plătite. Pentru cea de-a cincia comandă acceptată, deși produsele au fost livrate nu s-a efectuat plata, produsele fiind considerate necorespunzătoare din punct de vedere tehnic. SC F. SA a chemat în judecată A.B.C. NV solicitând obligarea acesteia din urmă la plata unei sume de bani reprezentând un rest de plată neachitat la comanda fermă nr. 122687/2008, urmată de acceptare. Față de situația de fapt descrisă, curtea de apel a constatat că nu există o clauză atributivă de competență expres acceptată de SC F. SA în contextul în care nu există dovada că SC F. SA a cunoscut și a consimțit pentru derularea relațiilor comerciale cu ABC la aplicarea unei clauze prin care se stabilește competența eventualelor litigii în favoarea instanțelor belgiene.

Atunci când este vorba de o clauză atributivă de competență voința de acceptare trebuie să rezulte dintr-un fapt pozitiv care să o exprime în mod clar și neîndoielnic. Atitudinea pasivă a SC F. SA care a continuat desfășurarea relațiilor comerciale fără a-și pune problema conținutului condițiilor generale la care se referă una dintre comenzi, nu poate fi interpretată ca acceptare a unei clauze atributive de competență a instanțelor belgiene. Tăcerea SC F. SA nu poate fi considerată acceptare a clauzei cu atât mai mult cu cât ar fi greu de constatat care este momentul acceptării și deci momentul de la care produce efecte.

În privința formării contractelor prin corespondență sub aspectul efectelor juridice ale tăcerii destinatarului există practică internațională în conformitate cu care, deși destinatarul ofertei nu a răspuns și a păstrat tăcere, această tăcere produce efecte ca acceptare dacă între părți au existat relații anterioare de afaceri care să conducă la ideea unor uzanțe comerciale. Este adevărat că în practica marilor societăți comerciale s-a impus o tipizare a modului de contractare, uneori sub forma condițiilor generale, însă aceste condiții generale se referă la condițiile generale de încheiere și de derulare a contractului, în nici un caz la competența instanțelor.

Condițiile generale, ca de altfel și contractele tip, au drept scop facilitarea încheierii contractului după norme uniforme ce privesc elementele contractului și redactate în așa fel încât părțile nu trebuie să precizeze decât elementele specifice contractului cum ar fi cantitate, preț, termene de predare, condiții de plată și altele asemănătoare. O clauză referitoare la competența de soluționare a eventualelor litigii nu poate fi inserată în ceea ce se denumește generic condiții generale ale încheierii contractului, ea trebuind menționată expres întrucât constituie o clauză specială. În concluzie, în contextul în care nu există o clauză atributivă de competență dispozițiile art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001 nu sunt aplicabile.

În sprijinul acestei concluzii este chiar modul de redactare al art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001. Potrivit art. 23 convenția atributivă se încheie în scris ori verbal cu confirmare scrisă sau într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau în comerțul internațional într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care în cadrul acestui tip de comerț este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv. Textul art. 23 se referă la convenție scrisă ori verbală cu confirmare scrisă sau la o convenție conformă cu obiceiurile sau cu uzanța pe care însă toate părțile contractante o cunosc pe larg și o respectă cu regularitate sau cu care ar trebui să fie la curent.

În speță, nu rezultă încheierea cu acordul SC F. SA a convenției atributive de competență în vreuna din formele prevăzute de art. 23 din Regulamentul nr. 44 al CE. În cadrul relațiilor ce ar putea fi caracterizate ca obiceiuri statornicite sau uzanțe comerciale nu există dovada că așa numitele condiții generale, care cuprind clauza atributivă de competență, au fost comunicate SC F. SA și acceptate și respectate de aceasta, pe parcursul derulării tuturor celor cinci comenzi. Cum nu există o convenție atributivă de competență se pune problema stabilirii instanței competente în conformitate cu dispozițiile art. 5 din Regulamentul CE nr. 44/2001. Art. 5 pct. 1 lit. a) prevede posibilitatea acționării în justiție a unei persoane care are domiciliul pe teritoriul unui stat membru în materie contractuală în fața instanțelor de la locul în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau urmează a fi executată.

Litera b) determină locul de executare a obligației în cazul vânzărilor de mărfuri în general, cum este cazul în speță, ca fiind locul dintr-un stat membru unde în temeiul contractului au fost sau ar fi trebuit să fie livrate mărfurile. În speță, din toate comenzile rezultă locul livrării SC F. SA Drobeta Turnu Severin. În plus pe comanda nr. 122687 din 01.12.2008 apare menționat expres livrare EX WORKS. În concluzie locul livrării a fost stabilit de părți la Drobeta Turnu Severin, cumpărătorul înțelegând să-și asume riscurile din momentul în care marfa a fost livrată Ex Works ( la fabrică). Față de clauza expresă vizând locul livrării aspectele referitoare la transportul mărfii livrate, invocate de intimata pârâtă ABC, nu prezintă relevanță.

Pentru considerentele expuse, curtea de apel a apreciat că litigiul este de competența instanței de la locul livrării anume Drobeta Turnu Severin, deci de competența Tribunalului Mehedinți. Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta A.B.C. NV, întemeindu-se pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul respingerii apelului și menținerea sentinței de fond, ca fiind temeinică și legală. Recurenta a formulat următoarele critici: I. Hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.). A. Instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 23 din Regulamentul 44/2001 decizând că litigiul este de competența instanțelor române întrucât nu a existat convenție atributivă de competență între părți.

Interpretarea greșită a dispozițiilor art. 23 din Regulamentul 44/2001 a pornit de la aprecierea greșită a contractului dintre părți, a conduitei acestora în faza formării acordului de voință precum și a ignorării semnificației juridice pe care o are conduita pasivă a reclamantei. Instanța de apel a decis că intimata nu a recepționat și primit niciodată condițiile generale de achiziție de la pârâta A.B.C. N.V. care prevăd că litigiile dintre părți în legătură cu achiziția bielelor care au făcut obiectul vânzării-cumpărării sunt de competența instanțelor belgiene și că tăcerea apelantei nu are nicio semnificație juridică.

Cu privire la raportul contractual, pârâta a indicat instanței de apel că prin comanda nr. 122687/2008 care a fost transmisă prin fax și prin poștă de către ABC către apelanta F. SA s-a solicitat producerea a 500 de biele manivelă, comandă care a fost acceptată de către apelantă prin inițierea procesului de fabricare și prin livrarea a o parte din aceste biele, litigiul având ca obiect pretențiile apelantei de a i se plăti un număr de 141 biele livrate. Pe comanda de achiziție nr. 122687/2008, pe prima pagină, este menționat expres că prin aceasta intimata ABC "comandă următoarele produse conform condițiilor noastre generale de achiziție și condițiilor speciale menționate în cuprinsul comenzii". Instanța de apel nu a reținut în mod corect situația de fapt, ignorând aspecte din care rezultă că intimata F. a primit condițiile generale de achiziție cu care lucra ABC, de unde și interpretarea greșită a dispozițiilor art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001.

Recurenta a susținut că deși a arătat că prin cererea de chemare în judecată, F. menționează faptul că comanda fermă nr. 122687 a fost urmată de acceptare din partea sa și că a recepționat la ,,Drobeta Turnu Severin prin fax și prin poștă comanda ABC" instanța de apel păstrează tăcerea asupra semnificației acestei afirmații. Instanța de apel își construiește raționamentul pe baza unor înscrisuri pe care fie le schimbă înțelesul lămurit fie pe baza unora care nu au relevanță asupra chestiunilor care trebuie stabilite.

Pentru a ilustra această afirmație învederează că instanța de apel a reținut greșit două împrejurări: (i) argumentul privind scrisoarea apărătorului belgian al ABC, precum că până în octombrie 2010 ABC nu a transmis către F. SA condițiile generale este fals și se bazează pe o neînțelegere a conținutului acesteia întrucât din conținutul acestei scrisori reiese contrariul celor afirmate de către instanță (scrisoare la care se va referi pe larg în cadrul celui de al doilea motiv de recurs); (ii) acordarea de relevanță în raționament al registrului de intrări-ieșiri al F. SA care menționează comanda nr. 122687 la data de 2.12.2008 în număr de 2 pagini s-a făcut în mod greșit, întrucât așa cum a arătat comanda a fost transmisă către F. SA mai întâi prin fax la data de 1.12.2008 , iar mai apoi prin poștă împreună cu condițiile generale de achiziție.

Prin urmare, aceste două argumente sunt nefondate și nu pot crea convingerea neprimirii condițiilor generale ale achiziției mai ales în contextul în care au existat relații comerciale desfășurate pe parcursul a 2 ani de zile, timp în care transmiterea comenzilor și a condițiilor generale s-a efectuat în același mod. Pe de altă parte, judecătorii apelului au interpretat greșit că atitudinea pasivă a intimatei, respectiv neridicarea niciunei obiecții în legătură cu clauza de competență din cadrul condițiilor generale de achiziție nu produce efecte juridice în contradicție cu dispozițiile art. 23 pct. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 44/2001 astfel cum a fost interpretat și aplicat în practica instanțelor comunitare (ignorată de către instanță).

Niciodată încheierea unei convenții atributive de competență în accepțiunea art. 23 din Regulamentul 44/2001 nu poate fi apreciată conform dreptului comercial intern, așa cum apare să fi făcut instanța de apel. Acceptarea unei oferte/comenzi în condițiile exprese impuse de către cel care lansează comanda trebuie apreciată în funcție de dispozițiile acestui Regulament și în funcție de interpretarea autonomă dată de către Curtea Europeană de Justiție în practica sa. Instanța de apel a susținut că ,,atunci când este vorba de o clauză atributivă de competență voința de acceptare trebuie să rezulte dintr-un fapt pozitiv care să o exprime clar și neîndoielnic” or tocmai executarea fără nici un fel de obiecții a comenzii primite de la ABC reprezintă tocmai acest lucru și determină inclusiv care este momentul acceptării condițiilor generale ale achiziției.

Relația comercială desfășurată între părțile din prezentul litigiu nu s-a desfășurat numai prin intermediul corespondenței, existând vizite reciproce ale reprezentanților ambelor societăți în vederea rezolvării problemelor tehnice apărute în urma ruperii bielelor livrate de către F. și producerii unor prejudicii la motoarele unor vase. Împrejurarea că au existat deplasări la ABC în Belgia a reprezentanților F. rezultă din înscrisurile depuse la dosar, iar acest lucru este recunoscut și de către intimată. În cadrul acestor vizite, condițiile generale de achiziție au fost înmânate reprezentanților F. de două ori. Niciodată pe parcursul celor 2 ani nu s-a ridicat nici o obiecțiune cu privire la condițiile generale de achiziție ale ABC.

În concluzie, pentru a se considera încheiată o convenție atributivă de competență conform dispozițiilor art. 23 lit. b) din Regulamentul 44/2001 trebuie îndeplinite două condiții, respectiv să existe o relație de afaceri continuă între părți și utilizarea unei clauze de jurisdicție ce reglementează raportul dintre părți acceptată prin neridicarea vreunei obiecțiuni pe parcursul a celor 2 ani. Ambele condiții au fost îndeplinite, după cum s-a arătat. B. Interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță din Regulamentul nr. 44/2001. Pe de altă parte, chiar dacă nu ar fi existat o convenție atributivă de competență conform art. 23 din Regulamentul 44/2001 și în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 5 pct. 1 din Regulamentul CE nr. 44/2001 tot instanțele belgiene ar fi competente să soluționeze litigiul.

Art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță din Regulamentul 44/2001 trebuie interpretat în lumina istoricului legislativ, a obiectivelor și a sistemului acestui regulament. În acest context regulamentul urmărește să consolideze protecția juridică a persoanelor stabilite în comunitate, permițând atât reclamantului să identifice cu ușurință instanța pe care poate o sesiza cât și pârâtului să prevadă în mod rezonabil instanța în fața căreia poate fi acționat în justiție. Trebuie precizat că norma de competență a instanței de la domiciliul pârâtului enunțată la art. 2 din Regulament este completată cu o normă de competență specială la art. 5 pct. 1 în materie contractuală. ,,Această ultimă normă, care răspunde unui obiectiv de proximitate este motivată de existența unei legături strânse între contract și instanța chemată să se pronunțe asupra acestuia”.

(CJE în speța Color Drack). În temeiul acestei norme pârâtul poate, de asemenea, să fie acționat în justiție în fața instanței de la locul unde obligația care face obiectul cererii a fost sau urmează să fie executată, prezumându-se existența unei legături strânse a acestei instanțe cu contractul respectiv. În temeiul art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță, locul de executare a obligației care face obiectul cererii este locul dintr-un stat membru unde în temeiul contractului mărfurile au fost sau ar fi trebuit livrate. De aici rezultă că judecătorul este chemat să stabilească care locul livrării mărfurilor pentru a își verifica competența, devreme ce Regulamentul 44/2001 nu definește locul livrării.

Practica internațională arată că, competența unei instanțe de judecată urmează să fie determinată în funcție de locul livrării mărfurilor, în lipsa convenției părților de alegere a instanțelor competente în soluționarea litigiilor. (Hotărârea Car Trim GmbH împotriva KeySafety Systems Srl, cauza C-381/08, 25 februarie 2010; cauza Tessili -CJCE 6 octombrie 1976). Greșeala instanței de apel constă în interpretarea greșită a dispozițiilor art. 5 pct. 1 din Regulamentul 44/2001 cu privire la locul livrării mărfurilor și a faptului că decide că, în sine, clauza Ex Works ar atrage automat că locul livrării a fost ales la Drobeta Turnu Severin, ignorând care a fost acordul de voință a părților.

Instanța nu a analizat nici argumentele ABC cu privire la speța depusă de către F. care arătau că în realitate aceasta venea să întărească modul în care se interpretează dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 44/2001 și care stabilea, de asemenea, că locul livrării este acolo unde cumpărătorul dobândește bunurile în materialitatea lor și poate dispune de acestea. Jurisprudența invocată de către intimata-reclamantă la momentul judecării fondului, respectiv hotărârea pronunțată la data de 29.10.2009 în cauza cu numărul A/08/1543 de către Tribunalul din Antwerp, susține și completează teza cu privire la locul livrării ca fiind destinația finală a mărfurilor, adică locul în care cumpărătorul a intrat în posesia acestora, respectiv în statul cumpărătorului.

În cauza respectivă au fost puse aceleași probleme de drept ca și în litigiul de față, respectiv, dacă părțile au încheiat o convenție atributivă de competență în condițiile art. 23 lit. b) din Regulamentul 44/2001 și dacă locul livrării este la vânzător sau la cumpărător, adică acolo unde era destinația finală a mărfii. La pagina 11 din speța invocată judecătorul explică și rațiunea pentru care locul livrării este cel în care cumpărătorul a primit bunurile, respectiv " în cazul în care litigiul își are originea într-o divergență privind livrarea neconformă, judecătorul locului unde a avut loc livrarea are legătura cea mai strânsă cu litigiul referitor la plata prețului, și nu judecătorul de la sediul vânzătorului.

Judecătorul din locul unde se găsesc atunci aceste bunuri va fi considerat cel mai bine plasat pentru a aprecia conformitatea bunurilor livrate". 2. Instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia ( art. 304 pct. 8 C. proc. civ.). A. Interpretarea greșită a scrisorii apărătorului din Belgia al ABC aflată la fila 200 dosar fond. Așa cum s-a arătat în cadrul primului motiv de recurs, instanța de apel a reținut că nu există dovada certă a transmiterii condițiilor generale de achiziție către F. odată cu comanda, bazându-se pe scrisoarea apărătorului belgian al ABC. Instanța a schimbat înțelesul vădit lămurit al acestui înscris, întrucât din conținut reiese tocmai contrariul.

Această scrisoare reprezintă o corespondență purtată între apărătorul ABC în cadrul litigiului din Belgia pornit între ABC și F. și apărătorul acesteia din urmă. La termenul din data de 27 septembrie 2010 instanța de fond a întrebat părțile dacă în cadrul litigiului aflat pe rolul Tribunalului Antwerpen s-a ridicat aceeași problemă privind competența prin prisma condițiilor generale invocate și a pus în vedere apărătorului recurentei să depună la dosar fie (i) acte din dosarul aflat pe rolul Tribunalului Antwerpen fie (ii) punctul de vedere al apărătorului ABC din care să rezulte dacă la acest tribunal s-a pus în discuție condițiile generale și ce s-a dispus.

În urma acestei dispoziții a instanței și pentru a înlătura orice urmă de îndoială cu privire la stadiul dosarului de pe rolul Tribunalului Antwerpen și dacă s-a pus problema comunicării condițiilor generale și a competenței generale a instanțelor belgiene din această perspectivă, s-a depus la prezentul dosar corespondența dintre avocații străini ai ABC și F. care au fost apărători în cadrul dosarului din Belgia.

La dosarul de fond a fost depusă o scrisoare a apărătorului F. din 21 septembrie 2010 adresată departamentului juridic al intimatei din data 21 septembrie 2010 prin care la punctul 3 și 4 se susținea că "pentru a-și verifica competența a solicitat reclamantei (ABC n.a.) să depună dovada acceptării de către F. a condițiilor generale care ar fi însoțit comenzile de execuție a bielelor ( această dovadă nu există până în prezent la dosarul cauzei)" și că "în situația în care reclamantele vor depune dovezile solicitate de către instanță și Tribunalul din Antwerpen va fixa un termen de judecată, firma de avocatură A..A.

va înștiința F. în timp util cu privire la aceste aspecte ". Ținând cont de faptul că această informare din partea avocatului belgian al F. adresată departamentului juridic al intimatei a fost depusă la prezentul dosar și că aceste susțineri nu erau reale, avocatul belgian al ABC a adresat o scrisoare confratelui său prin care i-a adus la cunoștință aceste aspecte cerându-i să retracteze cele afirmate. Prin urmare, din scrisoarea apărătorului ABC rezultă tocmai contrariul celor reținute de instanța de apel de unde rezultă că aceasta a schimbat înțelesul vădit lămurit și neîndoielnic al acestei scrisori care este un act de recunoaștere a avocatului F. că pentru dosarul aflat pe rolul instanțelor belgiene nu s-a pus niciodată problema comunicării sau acceptării condițiilor generale de achiziție ale ABC sau aspectul competentei instanțelor.

B. Interpretarea greșită și schimbarea naturii juridice a condițiilor generale de achiziție depuse la dosarul cauzei. Pornind de la raționamentul pe care îl face cu privire la nedovedirea acceptării condițiilor de achiziție de către F., instanța de apel analizează valabilitatea acestor condiții generale susținând la fila 7 din decizia atacată că o clauză de competență nu poate fi cuprinsă în condițiile generale de achiziție și că această clauză de competență, fiind o clauză specială, trebuie menționată expres. Instanța de apel a schimbat înțelesul lămurit și neîndoielnic al condițiilor generale de achiziție ale ABC.

Din analiza acestora se desprinde în mod clar și neîndoielnic că respectiva clauză de competență este menționată la un art. 16 în mod distinct și prevede că orice dispută care izvorăște din această achiziție și care afectează interpretarea sau executarea este de competența exclusivă a instanțelor de la locul unde societatea sau filialele sale își are sediul. Este de notorietate că toți marii comercianți din spațiul european folosesc condiții generale de vânzare/achiziție în relațiile comerciale și acestea includ clauze de competență. Valabilitatea inserării acestor clauze de competență în condițiile generale ale unui comerciant nu au fost vreodată puse în discuție, ci aspectul care face des obiectul unor cauze aduse în fața Curții Europene de Justiție este dacă acestea au fost cunoscute sau nu de către cealaltă parte contractantă.

Pentru lămurirea acestui din urmă aspect vin dispozițiile art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001 care stabilesc modurile în care se poate încheia o convenție atributivă de competență între părți. Contrar a ceea ce în mod greșit susține instanța de apel, din practica internațională depusă la dosarul cauzei și ignorată în mod nejustificat reiese că se pot insera clauze de competență în condițiile generale și că acestea se aplică în condițiile în care există relații comerciale îndelungate între părți și nu au fost ridicate nici un fel de obiecțiuni cu privire la acestea. Recursul este fondat. Din examinarea criticilor formulate de pârâtă în recurs, în raport de actele dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză, s-au constatat următoarele: 1. Recurenta își fundamentează primul motiv de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., susținând că hotărârea curții de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. A. A arătat, astfel, recurenta că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001, atunci când eronat a hotărât că litigiul dedus judecății este de competența instanțelor române, atât timp cât între părți nu a existat o convenție atributivă de competență privind soluționarea litigiului intervenit între ele. Critica este întemeiată. Se observă în primul rând, sub acest aspect, că în conformitate cu prevederile art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001, dacă prin convenția părților dintre care una sau mai multe au domiciliul într-un stat membru, competența de soluționare a litigiului ce a survenit sau poate surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective.

Această competență este exclusivă cu excepția unei convenții contrare a părților. Potrivit aceluiași art. 23, convenția atributivă de competență se încheie în scris ori verbal, cu confirmare scrisă sau într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între părți sau în comerțul internațional, într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui să fie la curent și care în cadrul acestui tip de comerț este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul comercial respectiv.

Totodată, se impune a avea în vedere că potrivit pct. 15-16 din Condițiile generale de achiziție, achiziția se încheie și trebuie executată conform cu legislația belgiană aplicabilă și că orice litigii care ar putea rezulta din prezenta achiziție, afectându-i interpretarea execuției vor fi supuse instanței de la sediul central al firmei sau al filialei acesteia și care este singura competentă în această problemă, iar pentru filialele cu sediul în afara Belgiei se va aplica legislația din țara respectivă. De asemenea, trebuie menționat că, în conformitate cu pct. 1-2 din Condițiile generale, orice comandă care nu este confirmată în termen de 10 zile de la data transmiterii notei de comandă poate fi considerată de către pârâtă ca fiind nulă și fără valabilitate, iar dacă furnizorul nu acceptă una sau mai multe condiții, are obligația să informeze în acest sens, lipsa unui răspuns însemnând acceptul său.

În speță, comanda nr. 122687 din 1 decembrie 2008, transmisă prin fax și poștă de către pârâtă către reclamantă, a fost acceptată de aceasta din urmă, prin inițierea procesului de fabricare și prin livrarea unei părți din produsele comandate, pe comanda de achiziție, respectiv pe prima pagină menționându-se expres că prin aceasta pârâta ,,comandă următoarele produse conform condițiilor noastre generale de achiziție și condițiile speciale menționate în cuprinsul comenzii”. Contractul de vânzare-cumpărare dintre părți s-a încheiat cu două tipuri de condiții: speciale și generale, acestea făcând corp comun cu comanda, atâta timp cât s-a făcut mențiune despre existența lor în conținutul comenzii, iar condițiile generale chiar dacă nu au fost atașate inițial comenzii au fost trimise ulterior prin poștă, aspect confirmat și de către reclamantă, care nu a făcut nicio obiecție cu privire la existența, inexistența sau dezacordul privind anumite clauze.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că între părți, anterior comenzii nr. 122687 din 1 februarie 2008, au mai existat comenzi similare, toate aceste comenzi purtând mențiunea că bunurile vor fi achiziționate conform condițiilor generale și speciale de cumpărare, menționate în comandă. Astfel fiind, cum reclamanta nu a făcut nicio obiecție cu privire la vreo clauză a comenzii, ci a trecut la executarea ei și cum pe parcursul relațiilor comerciale de durată, respectiv de 2 ani, reclamanta nu a contestat niciodată condițiile generale stabilite de către una din părți, nu pot fi primite susținerile reclamantei potrivit cărora nu i-au fost comunicate și nu a acceptat condițiile generale.

Prin urmare, se reține că în mod greșit instanța de apel a considerat că între părți nu a existat o clauză atributivă de competență și urmează a fi menținută, ca fiind corectă, aprecierea primei instanțe potrivit căreia, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001 la speța dedusă judecății, rezultă existența unei învoieli a părților cu privire la competența de soluționare a litigiului, consfințită prin convenție scrisă, însușită de părți, prin care acestea au stabilit ca orice litigiu ivit cu privire la livrarea produselor – biele – să fie de competența instanțelor belgiene.

B. Recurenta a mai susținut, în recursul formulat, că instanța de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță din Regulamentul nr. 44/2001, având în vedere că chiar dacă nu ar fi existat o convenție atributivă de competență conform art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001 și în speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 5 pct. 1 din Regulamentul CE nr. 44/2001, tot instanțele belgiene ar fi competente să soluționeze litigiul și își argumentează exhaustiv acest punct de vedere potrivit căruia din probele depuse la dosar rezultă că părțile au ales ca locul livrării să fie Belgia. Sub acest aspect este de amintit că art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță prevede că locul de executare a obligației care face obiectul cererii este locul dintr-un stat membru unde în temeiul contractului mărfurile au fost livrate sau ar fi trebuit livrate.

Curtea de apel apreciind eronat că, în speță, nu există o convenție atributivă de competență, a considerat că se pune problema stabilirii instanței competente, în raport de dispozițiile art. 5, mai sus menționat și luând în considerare că pe comanda nr. 122687 din 1 decembrie 2008 apare termenul EX WORKS, a concluzionat că locul livrării a fost stabilit de părți la Drobeta Turnu Severin, ceea ce ar atrage competența instanțelor române, respectiv la fond, a Tribunalului Mehedinți. Or, în condițiile în care, așa cum s-a arătat la A., există o convenție intervenită între părți prin care s-a stabilit exclusiv competența instanțelor belgiene în soluționarea litigiilor, prin urmare și a celui de față, examinarea incidenței dispozițiilor art. 5 apare ca fiind lipsită de relevanță și, deci, superfluă, pentru că o astfel de examinare s-ar fi impus doar în lipsa unei convenții atributive de competență.

2. Cel de-al doilea motiv de recurs este fundamentat de recurentă pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și potrivit acestuia se susține că instanța de apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia. 2.A. Recurenta a susținut astfel că instanța de apel a dat o interpretare greșită scrisorii apărătorului din Belgia al pârâtei, deoarece a reținut că nu există dovada certă a transmiterii condițiilor generale de achiziție către F. odată cu comanda, bazându-se pe scrisoarea apărătorului belgian al pârâtei, însă se constată că această susținere vizează eventual netemeinicia, și nu nelegalitatea hotărârii curții de apel, așa încât excede obiectului examinării în recurs.

2.B. În fine, recurenta a mai susținut și că instanța de apel a interpretat greșit și a schimbat natura juridică a condițiilor generale de achiziție depuse la dosar, or, sub acest aspect critica recurentei se dovedește a fi întemeiată, deoarece, contrar celor reținute în decizia criticată, instanța de recurs, așa cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – 1.A., apreciază că respectivele condiții generale ale achiziției fac corp comun cu comanda, fiind menționate chiar în conținutul acesteia, iar la art. 15-16 din Condițiile Generale de Cumpărare este stipulată în mod clar și neîndoios clauza de competență care prevede că: „15.

Achiziționarea este încheiată și trebuie executată în concordanță cu legile Belgiene care i se aplică. 16. Orice controverse care reies din această achiziție și care îi afectează executarea, vor fi subiecte ale Curților în raza cărora firma noastră sau subsidiarele au biroul și au competența în această problemă.” În consecință, față de cele mai sus arătate, s-a admis recursul declarat de pârâta A.B.C. N.V. București și s-a modificat decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul reclamantei și s-a menținut sentința apelată.