ÎCCJ, decizie (scj.ro #82895)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #82895) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Competență

materială.

Clauză atributivă de competență. Condiții de

validitate din perspectiva Regulamentului CE nr. 44/2001

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Competența

instanțelor

Index

alfabetic: comandă

- clauză atributivă de competență

- excepția de necompetență

generală

Regulamentul CE nr. 44/2001, art. 5 pct. 1

lit. b) prima liniuță,

art. 23

Pentru a se considera

încheiată o convenție atributivă de competență conform

dispozițiilor art. 23 lit. b) din Regulamentul CE nr. 44/2001 trebuie

îndeplinite două condiții, respectiv să existe o relație de

afaceri continuă între părți și utilizarea unei clauze de

jurisdicție ce reglementează raportul dintre părți.

Sunt îndeplinite aceste

cerințe în cazul în care în condițiile generale ale unei comenzi

-acceptate de către părțile contractante - a fost inserată

o clauză de competență cu privire la care nu au fost ridicate

nici un fel de obiecțiuni pe parcursul relațiilor comerciale

îndelungate derulate între părți.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 377 din 1 februarie

2012

Prin sentința nr.

210 din 01.11.2010, Tribunalul Dolj, Secția comercială și de

contencios administrativ, a admis excepția de necompetență

generală invocată de pârâta A.B.C. N.V.

A respins cererea formulată

de reclamanta SC F. SA, în contradictoriu cu pârâta A.B.C. N.V., ca nefiind de

competența instanțelor române.

Pentru a hotărî

astfel cu privire la excepția de necompetență generală a

instanțelor române în soluționarea litigiului invocată de

către pârâtă, prima instanță a reținut

următoarele:

Prin comanda nr.

122687/01.12.2008, trimisă prin fax și poștă de către

pârâta A.B.C. N.V. către reclamanta SC F. SA, s-a solicitat producerea a

500 biele, comandă acceptată de către reclamantă și în

temeiul acesteia a livrat către pârâtă, parte din bielele solicitate,

reclamanta pretinzând contravaloarea unui număr de 141 de biele livrate,

respectiv suma de 60.316,52 EURO.

Între părți,

anterior comenzii nr. 122687/01.12.2008, care face obiectul prezentului dosar,

s-au derulat raporturi comerciale conform comenzilor nr. 120017/2007, nr.

119659/2007, nr. 121436/2008, nr. 402925/2008, nr. 120999/2008 și prin

care SC A.B.C. N.V. comanda către SC F. SA, fabricarea de biele, pe

fiecare dintre aceste comenzi, inclusiv pe comanda ce face obiectul

judecății, există mențiunea că bunurile vor fi

achiziționate conform condițiilor generale și speciale de

cumpărare, menționate în comandă.

Conform pct. 15 – 16 din

Condițiile generale de achiziție, achiziția se încheie și

trebuie executată conform cu legislația belgiană aplicabilă

și că orice litigii care ar putea rezulta din prezenta

achiziție, afectându-i interpretarea execuției vor fi supuse

instanței de la sediul central al firmei, sau filialei acesteia și

care este singura competentă în această problemă, iar pentru

filialele cu sediul în afara Belgiei, se va aplica legislația din

țara respectivă.

La pct. 1 – 2 din aceste

Condiții generale se prevede că orice comandă care nu este

confirmată în termen de 10 zile de la data transmiterii notei de

comandă, poate fi considerată de către pârâtă ca fiind

nulă și fără valabilitate, iar dacă furnizorul nu

acceptă una sau mai multe condiții, are obligația să

informeze în acest sens, lipsa unui răspuns însemnând acceptul său.

În cauză, comanda

nr. 122687/01.12.2008  a fost transmisă reclamantei atât prin

poștă cât și prin fax, aspect confirmat de aceasta prin cererea

de chemare în judecată – al. 2, precum și corespondența cu

pârâta, iar aceasta nu a avut nici o obiecțiune.

Conform art. 23 din

Regulamentul CE nr. 44/2001, dacă prin convenția părților

dintre care una sau mai multe au domiciliul într-un stat membru,

competența de soluționare a litigiului ce a survenit sau poate

surveni în legătură cu un raport juridic determinat revine

instanței sau instanțelor dintr-un stat membru, competența

revine acelei instanțe sau instanțelor respective. Această

competență este exclusivă, cu excepția unei convenții

contrare a părților.

Convenția

atributivă de competență se încheie, în scris ori verbal, cu

confirmare scrisă sau într-o formă conformă cu obiceiurile

statornicite între părți, sau în comerțul internațional,

într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt

sau ar trebui să fie la curent și care este cunoscută și

respectată de către părțile la contractul de tipul pe

care-l implică domeniul comercial respectiv.

În speță,

instanța a apreciat că între părți s-a încheiat o

convenție, în scris, însușită de către părți

și prin care acestea au stabilit ca orice litigiu ivit cu privire la livrarea

acestor biele să fie de competența instanțelor belgiene.

Susținerile

reclamantei că nu i s-ar fi comunicat și nu a acceptat

condițiile generale de cumpărare  nu pot fi reținute, din

următoarele considerente:

Pe comanda nr.

122687/2008, există mențiunea „prin prezenta comandăm

următoarele produse conform cu condițiile noastre generale de

achiziție și condițiile speciale menționate în comanda

noastră”.

În urma relațiilor

solicitate de la părți, pârâta a confirmat că inițial

comanda a fost trimisă prin fax, fără a avea atașate

și condițiile generale, însă, ulterior, comanda împreună cu

condițiile generale au fost trimise prin poștă, aspect confirmat

și de către reclamantă.

Dacă reclamanta ar

fi avut vreo obiecție cu privire la existența, inexistența sau

dezacordul cu privire la anumite clauze, aceasta ar fi trebuit să

facă dovada că a comunicat pârâtei aceste obiecțiuni, simpla

susținere că nu le-a primit neputând fi reținută de

către instanță.

Pe de altă parte,

comanda în speță este practic ultima dintr-un șir de comenzi

anterioare mai sus menționate și depuse la dosar de către

pârâtă, pe fiecare dintre aceste comenzi existând aceeași

mențiune, acest mod de tranzacționare între părți devenind

o uzanță cunoscută și acceptată.

Așadar, în

condițiile în care chiar pe comandă s-a făcut mențiunea

despre existența condițiilor generale, iar reclamanta a luat la

cunoștință de acest conținut, fără să

facă vreo obiecție, duce la concluzia că aceasta a acceptat

condițiile de fabricare și livrare, mențiunile înscrise pe

comandă fiind apreciate de către instanță ca reprezentând

condițiile speciale și despre care, de asemenea, s-a făcut

vorbire în cuprinsul comenzii.

Susținerea

reclamantei că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 5 din

Regulamentul CE 44/2001, respectiv competența de soluționare ar

aparține Tribunalului Mehedinți, întrucât locul executării

contractului ar fi fost Drobeta Turnu Severin, conform clauzei „Ex Work” nu va

fi reținută în condițiile în care există o convenție

între părți și prin care au stabilit exclusiv competența

instanțelor belgiene în soluționarea litigiilor dintre

părți.

S-a mai susținut de

către reclamantă că între părți există pe rolul

Tribunalului din Antwerpen, cauza cu număr de referință JDB –

192523 și prin care pârâta împreună cu firma de asigurări tind

să recupereze de la reclamantă o sumă de bani în

legătură cu anumite livrări de bunuri și că acest

litigiu a rămas în nelucrare datorită faptului că în fața

instanței belgiene s-a pus problema existenței unei clauze atributive

de competență, iar reclamantele, pârâta din această cauză

nu a făcut această dovadă.

Din corespondența

depusă la dosar de ambele părți rezultă că,

într-adevăr, la instanța arătată există cauza JDB –

192523 și că, deși punctele de vedere exprimate de către

părți au fost divergente, conform încheierii de

ședință depusă la dosar de către pârâtă, în cauza

respectivă, nu s-a pus problema acceptării sau neacceptării de

către SC F. SA a condițiilor atributive de competență,

cauza rămânând în nelucrare la cererea părților.

Hotărârea

A/08/1543, privind pe P.R. și B.B. Nw, depusă de către

reclamantă la dosar, nu va fi avută în vedere întrucât, deși

între cele două cauze există o asemănare, nu există

identitate între ele, în această cauză între părți

emițându-se o singură factură, iar instanța a precizat

că pârâtul nu demonstrează suficient că reclamantul și-a

dat preliminar acordul cu privire la condițiile generale de vânzare,

declarația pârâtului fiind apreciată insuficientă în lipsa unor

alte mijloace de probă.

Dimpotrivă, prin

practica judiciară depusă de către pârâtă rezultă

că, în condițiile în care părțile au relații

comerciale de durată, care sunt guvernate de condițiile generale

stabilite de către una dintre părți, în cauză pârâta,

și a căror aplicare nu a fost niciodată contestată de

către cealaltă parte, se poate vorbi de aplicarea art. 23 din

Regulamentul 44/2001, respectiv existența unei învoieli a

părților cu privire la competența de soluționare a litigiilor.

În raport de aceste

considerente, instanța de fond a admis excepția de

necompetență generală invocată de către pârâtă

și a respins acțiunea, ca nefiind de competența instanțelor

române.

Împotriva acestei

sentințe a formulat apel reclamanta SC F. SA, criticând-o ca

netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr. 62 de

la 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Craiova, Secția comercială, a

admis

apelul declarat de reclamanta SC F. SA, împotriva sentinței

mai sus menționate, pe care a desființat-o și a trimis cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

În raport de motivele de

apel invocate și de apărările formulate în întâmpinare, curtea

de apel a reținut  următoarele:

Între SC F. SA și A.B.C. NV au existat relații de afaceri, prima

livrând către cea de a doua produse solicitate pe baza unor comenzi

transmise prin corespondență de ABC și ulterior acceptate de SC

F. SA.

Comenzile cuprind date privind vânzătorul și cumpărătorul,

produsele solicitate cu specificații tehnice, termenele de livrare și

condițiile plății și uneori alte clauze speciale.

În comanda nr. 122687 din data de 01.12.2008 cumpărătorul se

referă la comandă „conform condițiilor generale de

achiziție și condițiilor speciale menționate în

comandă”.

Condițiile generale cuprind o clauză referitoare la stabilirea

competenței în favoarea instanțelor belgiene, însă nu

există dovada certă că aceste condiții generale la care se

referă comanda au fost transmise către SC F. SA odată cu

comanda.

În acest sens din scrisoarea apărătorului ABC reiese că

până în octombrie 2010 ABC nu a transmis către SC F. SA

condițiile generale.

Același aspect este relevat și de registrul de intrări -

ieșiri al SC F. SA care la numărul de înregistrare 3366 din

08.12.2002 menționează comanda nr. 122687, deci numărul de

pagini al comenzii fără condiții generale.

Primele patru comenzi acceptate au fost onorate produsele comandate fiind

livrate și, deoarece au fost  considerate corespunzătoare, au

fost plătite.

Pentru cea de-a cincia comandă acceptată, deși produsele au fost

livrate nu s-a efectuat plata, produsele fiind considerate

necorespunzătoare din punct de vedere tehnic.

SC F. SA a chemat în judecată A.B.C. NV solicitând obligarea acesteia din

urmă la plata unei sume de bani reprezentând un rest de plată

neachitat la comanda fermă nr. 122687/2008, urmată de acceptare.

Față de situația de fapt descrisă, curtea de apel a

constatat că nu există o clauză atributivă de

competență expres acceptată de SC F. SA în contextul în care nu

există dovada că SC F. SA a cunoscut și a consimțit pentru

derularea relațiilor comerciale cu ABC la aplicarea unei clauze prin care

se stabilește competența eventualelor litigii în favoarea instanțelor

belgiene.

Atunci când este vorba de o clauză atributivă de competență

voința de acceptare trebuie să rezulte dintr-un fapt pozitiv care

să o exprime în mod clar și neîndoielnic.

Atitudinea pasivă a SC F. SA care a continuat desfășurarea

relațiilor comerciale fără a-și pune problema

conținutului condițiilor generale la care se referă una dintre

comenzi, nu poate fi interpretată ca acceptare a unei clauze atributive de

competență a instanțelor belgiene.

Tăcerea SC F. SA nu poate fi considerată acceptare a clauzei cu atât

mai mult cu cât ar fi greu de constatat care este momentul acceptării

și deci momentul de la care produce efecte.

În privința formării contractelor prin corespondență sub

aspectul efectelor juridice ale tăcerii destinatarului există

practică internațională în conformitate cu care, deși

destinatarul ofertei nu a răspuns și a păstrat tăcere,

această tăcere produce efecte ca acceptare dacă între

părți au existat relații anterioare de afaceri care să

conducă la ideea unor uzanțe comerciale.

Este adevărat că în practica marilor societăți comerciale

s-a impus o tipizare a modului de contractare, uneori sub forma

condițiilor generale, însă aceste condiții generale se

referă la condițiile generale de încheiere și de derulare a contractului,

în nici un caz la competența instanțelor.

Condițiile generale, ca de altfel și contractele tip, au drept scop

facilitarea încheierii contractului după norme uniforme ce privesc

elementele contractului și redactate în așa fel încât părțile

nu trebuie să precizeze decât elementele specifice contractului cum ar fi

cantitate, preț, termene de predare, condiții de plată și

altele asemănătoare.

O clauză  referitoare la competența de soluționare a

eventualelor litigii nu poate fi inserată în ceea ce se denumește

generic condiții generale ale încheierii contractului, ea trebuind

menționată expres întrucât constituie o clauză specială.

În concluzie, în contextul în care nu există o clauză atributivă

de competență dispozițiile art. 23 din Regulamentul CE nr.

44/2001 nu sunt aplicabile.

În sprijinul acestei concluzii este chiar modul de redactare al art. 23 din

Regulamentul CE nr. 44/2001.

Potrivit art. 23 convenția atributivă se încheie în scris ori verbal

cu confirmare scrisă sau într-o formă conformă cu obiceiurile

statornicite între părți sau în comerțul internațional

într-o formă conformă cu uzanța cu care părțile sunt

sau ar trebui să fie la curent și care în cadrul acestui tip de

comerț este cunoscută pe larg și respectată cu regularitate

de către părțile la contractele de tipul pe care îl implică

domeniul comercial respectiv.

Textul art. 23 se referă la convenție scrisă ori verbală cu

confirmare scrisă sau la o convenție conformă cu obiceiurile sau

cu uzanța pe care însă toate părțile contractante o cunosc

pe larg și o respectă cu regularitate sau cu care ar trebui să

fie la curent.

În speță, nu rezultă încheierea cu acordul SC F. SA a

convenției atributive de competență în vreuna din formele

prevăzute de art. 23 din Regulamentul nr. 44 al CE.

În cadrul relațiilor ce ar putea fi caracterizate ca obiceiuri

statornicite sau uzanțe comerciale nu există dovada că așa

numitele condiții generale, care cuprind clauza atributivă de

competență, au fost comunicate SC F. SA și acceptate și

respectate de aceasta,  pe parcursul derulării tuturor celor cinci

comenzi.

Cum nu există o convenție atributivă de competență se

pune problema stabilirii instanței competente în conformitate cu

dispozițiile art. 5 din Regulamentul CE nr. 44/2001.

Art. 5 pct. 1 lit. a) prevede posibilitatea acționării în

justiție a unei persoane care are domiciliul pe teritoriul unui stat

membru în materie contractuală în fața instanțelor de la locul

în care obligația care formează obiectul cererii a fost sau

urmează a fi executată.

Litera b) determină locul de executare a obligației în cazul

vânzărilor de mărfuri în general, cum este cazul în speță,

ca fiind locul dintr-un stat membru unde în temeiul contractului au fost sau ar

fi trebuit să fie livrate mărfurile.

În speță, din toate comenzile rezultă locul livrării SC F.

SA Drobeta Turnu Severin.

În plus pe comanda nr. 122687 din 01.12.2008 apare menționat expres

livrare EX WORKS.

În concluzie locul livrării a fost stabilit de părți la Drobeta

Turnu Severin, cumpărătorul înțelegând să-și asume

riscurile din momentul în care marfa a fost livrată Ex Works ( la

fabrică).

Față de clauza expresă vizând locul livrării aspectele

referitoare la transportul mărfii livrate, invocate de intimata

pârâtă ABC, nu prezintă relevanță.

Pentru considerentele expuse, curtea de apel a apreciat că litigiul este

de competența instanței de la locul livrării anume Drobeta Turnu

Severin, deci de competența Tribunalului Mehedinți.

Împotriva deciziei curții de apel a declarat recurs pârâta

A.B.C.

NV, întemeindu-se  pe

dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. și solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei

recurate, în sensul respingerii

apelului și menținerea sentinței de fond, ca fiind

temeinică și legală.

Recurenta a formulat următoarele critici:

I. Hotărârea este

dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii

(art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

A. Instanța de apel

a interpretat greșit dispozițiile art. 23 din Regulamentul 44/2001

decizând că

litigiul

este de

competența instanțelor române întrucât nu a existat convenție

atributivă

de competență între

părți.

Interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 23 din Regulamentul 44/2001 a

pornit de la aprecierea greșită a contractului dintre

părți, a conduitei acestora în faza formării acordului de

voință precum și a ignorării semnificației juridice pe

care o are conduita pasivă a reclamantei. Instanța de apel a decis

că intimata nu a recepționat și primit niciodată

condițiile generale de achiziție de la pârâta A.B.C. N.V. care

prevăd că

litigiile

dintre

părți în legătură cu achiziția bielelor care au

făcut obiectul vânzării-cumpărării sunt de competența

instanțelor belgiene și că tăcerea apelantei nu are nicio

semnificație juridică.

Cu privire la raportul

contractual, pârâta a indicat instanței de apel că prin comanda nr.

122687/2008 care a fost transmisă prin fax și prin poștă de

către ABC către apelanta F. SA s-a solicitat producerea a 500 de

biele manivelă, comandă care a fost acceptată de către

apelantă prin inițierea procesului de fabricare și prin livrarea

a o parte din aceste biele,

litigiul

având ca obiect pretențiile apelantei de a i se plăti un număr

de 141 biele livrate.

Pe comanda de

achiziție nr. 122687/2008, pe prima pagină, este menționat

expres că prin aceasta intimata

ABC "comandă următoarele

produse conform condițiilor noastre generale de achiziție și

condițiilor speciale menționate în cuprinsul comenzii".

Instanța de apel nu

a reținut în mod corect situația de fapt, ignorând aspecte din care

rezultă că intimata F. a primit condițiile generale de

achiziție cu care lucra ABC, de unde și interpretarea

greșită a dispozițiilor art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001.

Recurenta a

susținut că deși a arătat că prin cererea de chemare

în judecată, F. menționează faptul că comanda fermă

nr. 122687 a fost urmată de acceptare din partea sa și că a recepționat

la ,,Drobeta Turnu Severin prin fax și prin poștă comanda

ABC" instanța de apel păstrează tăcerea asupra

semnificației acestei afirmații.

Instanța de apel

își construiește raționamentul pe baza unor înscrisuri pe care

fie le schimbă înțelesul lămurit fie pe baza unora care nu au

relevanță asupra chestiunilor care trebuie stabilite. Pentru a

ilustra această afirmație învederează că instanța de

apel a reținut greșit două împrejurări:

(i) argumentul privind

scrisoarea apărătorului belgian al ABC, precum că până în

octombrie 2010 ABC nu a transmis către F. SA condițiile generale este

fals și se bazează pe o neînțelegere a conținutului

acesteia întrucât din conținutul acestei scrisori reiese contrariul celor

afirmate de către instanță (scrisoare la care se va  referi

pe larg în cadrul celui de al doilea motiv de recurs);

(ii) acordarea de

relevanță în raționament al registrului de

intrări-ieșiri al F. SA care menționează comanda nr. 122687

la data de 2.12.2008 în număr de 2 pagini s-a făcut în mod greșit,

întrucât așa cum a arătat comanda a fost transmisă către F.

SA mai întâi prin fax la data de 1.12.2008

,

iar mai apoi prin

poștă împreună cu

condițiile

generale de achiziție.

Prin urmare, aceste

două argumente sunt nefondate și nu pot crea convingerea neprimirii

condițiilor

generale ale

achiziției mai ales în contextul în care au existat relații

comerciale desfășurate pe parcursul a 2 ani de zile, timp în care

transmiterea comenzilor și a condițiilor generale s-a efectuat în

același mod.

Pe de altă parte,

judecătorii apelului au interpretat greșit că atitudinea

pasivă a intimatei, respectiv neridicarea niciunei obiecții în

legătură cu clauza de competență din cadrul

condițiilor generale de achiziție  nu produce efecte juridice în

contradicție cu dispozițiile art. 23 pct. 1 lit. b) din Regulamentul

nr. 44/2001 astfel cum a fost interpretat și aplicat în practica

instanțelor comunitare (ignorată de către instanță).

Niciodată

încheierea unei convenții atributive de competență în

accepțiunea art. 23 din Regulamentul 44/2001 nu poate fi apreciată

conform dreptului comercial intern, așa cum apare să fi făcut

instanța de apel. Acceptarea unei oferte/comenzi în condițiile

exprese impuse de către cel care lansează comanda trebuie

apreciată în funcție de dispozițiile acestui Regulament și

în funcție de interpretarea autonomă dată de către Curtea

Europeană de Justiție în practica sa.

Instanța de apel a

susținut că ,,atunci când este vorba de o clauză atributivă

de competență voința de acceptare trebuie să rezulte dintr-un

fapt pozitiv care să o exprime clar și neîndoielnic” or

tocmai

executarea fără nici un fel de obiecții a comenzii primite de la

ABC reprezintă tocmai acest lucru și determină inclusiv care

este momentul acceptării condițiilor generale ale achiziției.

Relația

comercială desfășurată între părțile din

prezentul litigiu nu s-a desfășurat numai prin intermediul

corespondenței, existând vizite reciproce ale reprezentanților

ambelor societăți în vederea rezolvării problemelor tehnice

apărute în urma ruperii bielelor livrate de către F. și

producerii unor prejudicii la motoarele unor vase. Împrejurarea că au

existat deplasări la ABC în Belgia a reprezentanților F. rezultă

din

înscrisurile depuse la dosar, iar

acest lucru este recunoscut și de către intimată. În cadrul

acestor vizite, condițiile generale de achiziție au fost înmânate

reprezentanților F. de două ori. Niciodată pe parcursul celor 2

ani nu s-a ridicat nici o obiecțiune cu privire la condițiile

generale de achiziție ale ABC.

În concluzie, pentru a

se considera încheiată o convenție atributivă de

competență conform dispozițiilor art. 23 lit. b) din

Regulamentul 44/2001 trebuie îndeplinite două condiții, respectiv

să existe o relație de afaceri continuă între părți

și utilizarea unei clauze de jurisdicție ce reglementează

raportul dintre părți acceptată prin neridicarea vreunei

obiecțiuni pe parcursul a celor 2 ani. Ambele condiții au fost

îndeplinite, după cum s-a arătat.

B. Interpretarea și

aplicarea greșită a dispozițiilor art. 5 pct. 1 lit. b) prima liniuță

din Regulamentul nr. 44/2001.

Pe de altă parte,

chiar dacă nu ar fi existat o convenție atributivă de

competență conform art. 23 din Regulamentul 44/2001 și în

speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 5 pct. 1 din

Regulamentul CE nr. 44/2001 tot instanțele belgiene ar fi competente

să soluționeze

litigiul.

Art. 5 pct. 1 lit. b)

prima liniuță din Regulamentul 44/2001 trebuie interpretat în lumina

istoricului legislativ, a obiectivelor și a sistemului acestui regulament.

În acest context regulamentul urmărește să consolideze

protecția juridică a persoanelor stabilite în comunitate,

permițând atât reclamantului să identifice cu ușurință

instanța pe care poate o sesiza cât și pârâtului să prevadă

în mod rezonabil instanța în fața căreia poate fi acționat

în justiție.

Trebuie precizat că

norma de competență a instanței de la domiciliul pârâtului

enunțată la art. 2 din Regulament este completată cu o

normă de competență specială la art. 5 pct. 1 în materie

contractuală.

,,Această

ultimă normă, care răspunde unui obiectiv de proximitate este

motivată de existența unei legături strânse între contract

și instanța chemată să se pronunțe asupra

acestuia”.

(CJE în speța Color Drack).

În temeiul acestei norme

pârâtul poate, de asemenea, să fie acționat în justiție în

fața instanței de la locul unde obligația care face obiectul

cererii a fost sau urmează să fie executată, prezumându-se

existența unei legături strânse a acestei instanțe cu contractul

respectiv.

În temeiul art. 5 pct. 1

lit. b) prima liniuță, locul de executare a obligației care face

obiectul cererii este locul dintr-un stat membru unde în temeiul contractului

mărfurile au fost sau ar fi trebuit livrate. De aici rezultă că

judecătorul este chemat să stabilească care locul livrării

mărfurilor pentru a își verifica competența, devreme ce

Regulamentul 44/2001 nu definește locul livrării.

Practica

internațională arată că, competența unei instanțe

de judecată urmează să fie determinată în funcție de

locul livrării mărfurilor, în lipsa convenției

părților de alegere a instanțelor competente în

soluționarea

litigiilor.

(Hotărârea Car Trim GmbH împotriva KeySafety Systems Srl, cauza C-381/08,

25 februarie 2010; cauza Tessili -CJCE 6 octombrie 1976).

Greșeala

instanței de apel constă în interpretarea greșită a dispozițiilor

art. 5 pct. 1 din Regulamentul 44/2001 cu privire la locul livrării

mărfurilor și a faptului că decide că, în sine, clauza Ex

Works ar atrage automat că locul livrării a fost ales la Drobeta

Turnu Severin, ignorând care a fost acordul de voință a

părților.

Instanța nu a

analizat nici argumentele ABC cu privire la speța depusă de

către F. care arătau că în realitate aceasta venea să

întărească modul în care se interpretează dispozițiile art.

5 pct. 1 lit. b) din Regulamentul nr. 44/2001 și care stabilea, de

asemenea, că locul livrării este acolo unde cumpărătorul

dobândește bunurile în materialitatea lor și poate dispune de

acestea.

Jurisprudența

invocată de către intimata-reclamantă la momentul judecării

fondului, respectiv hotărârea pronunțată la data de 29.10.2009

în cauza cu numărul A/08/1543 de către Tribunalul din Antwerp,

susține și completează teza cu privire la locul livrării ca

fiind destinația finală a mărfurilor, adică locul în care

cumpărătorul a intrat în posesia acestora, respectiv în statul

cumpărătorului. În cauza respectivă au fost puse aceleași

probleme de drept ca și în

litigiul

de

față, respectiv, dacă părțile au încheiat o

convenție atributivă de competență în

condițiile

art. 23 lit. b) din

Regulamentul 44/2001 și dacă locul livrării este la

vânzător sau la cumpărător, adică acolo unde era

destinația finală a mărfii. La pagina 11 din speța

invocată judecătorul explică și rațiunea pentru care

locul livrării este cel în care cumpărătorul a primit bunurile,

respectiv " în

cazul în  care litigiul își are originea

într-o divergență privind livrarea neconformă, judecătorul

locului unde a avut loc livrarea are legătura cea mai strânsă cu

litigiul referitor la plata prețului, și nu judecătorul de la

sediul vânzătorului. Judecătorul din locul unde se găsesc atunci

aceste bunuri va fi considerat cel mai bine plasat  pentru a aprecia

conformitatea bunurilor livrate".

apel, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a

schimbat natura sau înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia ( art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

A. Interpretarea

greșită a scrisorii apărătorului

din

Belgia al ABC aflată la fila 200 dosar fond.

Așa cum s-a

arătat în cadrul primului motiv de recurs, instanța de apel a

reținut

că nu există dovada

certă a transmiterii condițiilor generale de achiziție

către F. odată cu comanda, bazându-se pe scrisoarea

apărătorului belgian al ABC.

Instanța a schimbat

înțelesul vădit lămurit al acestui înscris, întrucât din

conținut reiese tocmai contrariul. Această scrisoare reprezintă

o corespondență purtată între apărătorul ABC în cadrul

litigiului

din Belgia pornit între

ABC și F. și apărătorul acesteia din urmă.

La termenul din data de

27 septembrie 2010 instanța de fond a întrebat părțile dacă

în cadrul

litigiului

aflat pe rolul

Tribunalului Antwerpen s-a ridicat aceeași problemă privind

competența prin prisma condițiilor generale invocate și a pus în

vedere apărătorului recurentei să depună la dosar fie

(i)

acte

din

dosarul aflat pe rolul Tribunalului Antwerpen fie (ii) punctul de vedere al

apărătorului ABC din care să rezulte dacă la acest tribunal

s-a pus în discuție condițiile generale și ce s-a dispus.

În urma acestei

dispoziții a instanței și pentru a înlătura orice urmă

de îndoială cu privire la stadiul dosarului de pe rolul Tribunalului

Antwerpen și dacă s-a pus problema comunicării condițiilor

generale și a competenței generale a instanțelor belgiene din

această perspectivă, s-a depus la prezentul dosar corespondența

dintre avocații străini ai ABC și F. care au fost

apărători în cadrul dosarului din Belgia.

La dosarul de fond a

fost depusă o scrisoare a apărătorului F.

din

21 septembrie 2010 adresată

departamentului juridic al intimatei din data 21 septembrie 2010 prin care la

punctul 3 și 4 se susținea că

"pentru a-și verifica

competența a solicitat reclamantei (ABC n.a.) să depună dovada

acceptării de către F. a condițiilor generale care ar fi

însoțit comenzile de execuție a bielelor ( această dovadă

nu există până în prezent la dosarul cauzei)"

și

că

"în situația în care reclamantele vor depune dovezile

solicitate de către instanță și Tribunalul din Antwerpen va

fixa un termen de judecată, firma de avocatură A..A. va

înștiința F. în timp util cu privire la aceste aspecte ".

Ținând cont de

faptul că această informare

din

partea avocatului belgian al F. adresată departamentului

juridic

al intimatei a fost depusă la

prezentul dosar și că aceste

susțineri

nu

erau reale, avocatul belgian al ABC a adresat o scrisoare confratelui

său prin care i-a adus la cunoștință aceste aspecte

cerându-i să retracteze cele afirmate.

Prin urmare, din

scrisoarea apărătorului ABC rezultă tocmai contrariul celor

reținute de instanța de apel de unde rezultă că aceasta a

schimbat înțelesul vădit lămurit și neîndoielnic al acestei

scrisori care este un act de recunoaștere a avocatului F. că pentru

dosarul aflat pe rolul instanțelor belgiene nu s-a pus niciodată

problema comunicării sau acceptării condițiilor generale de

achiziție

ale ABC sau aspectul

competentei instanțelor.

B. Interpretarea

greșită și schimbarea naturii juridice a condițiilor

generale de achiziție depuse la dosarul cauzei.

Pornind de la

raționamentul pe care îl face cu privire la nedovedirea acceptării

condițiilor de achiziție de către F., instanța de apel

analizează valabilitatea acestor condiții generale susținând la

fila 7 din decizia atacată că o clauză de competență

nu poate fi cuprinsă în

condițiile

generale de achiziție și că această clauză de

competență, fiind o clauză specială, trebuie

menționată expres.

Instanța de apel a

schimbat înțelesul lămurit și neîndoielnic al condițiilor

generale de achiziție ale ABC. Din analiza acestora se desprinde în mod

clar și neîndoielnic că respectiva clauză de competență

este menționată la un art. 16 în mod distinct și prevede că

orice dispută care izvorăște din această achiziție

și care afectează interpretarea sau executarea este de

competența exclusivă a instanțelor de la locul unde societatea

sau filialele sale își are sediul.

Este de notorietate

că toți marii comercianți din spațiul european folosesc

condiții generale de vânzare/achiziție în relațiile comerciale

și acestea includ clauze de competență. Valabilitatea

inserării acestor clauze de competență în condițiile

generale ale unui comerciant nu au fost vreodată puse în discuție, ci

aspectul care face des obiectul unor cauze aduse în fața Curții

Europene de Justiție este dacă acestea au fost cunoscute sau nu de

către cealaltă parte contractantă.

Pentru lămurirea

acestui

din

urmă aspect vin

dispozițiile art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001 care stabilesc modurile

în care se poate încheia o convenție atributivă de

competență între părți. Contrar a ceea ce în mod

greșit susține instanța de apel, din practica

internațională depusă la dosarul cauzei și ignorată în

mod nejustificat reiese că se pot insera clauze de competență în

condițiile generale și că acestea se aplică în

condițiile în care există relații comerciale îndelungate între

părți și nu au fost ridicate nici un fel de obiecțiuni cu

privire la acestea.

Recursul este fondat.

Din examinarea

criticilor formulate de pârâtă în recurs, în raport  de actele

dosarului, precum și de dispozițiile legale aplicabile în cauză,

s-au constatat următoarele:

fundamentează primul motiv de recurs pe dispozițiile art. 304 pct. 9

C. proc. civ., susținând că hotărârea curții de apel a fost

dată cu încălcarea și aplicarea  greșită a legii.

A. A arătat, astfel, recurenta că instanța de apel a interpretat

greșit dispozițiile art. 23 din  Regulamentul nr. 44/2001,

atunci când eronat a hotărât că litigiul dedus judecății

este de competența instanțelor române, atât timp cât între

părți nu a existat o convenție atributivă de

competență privind soluționarea litigiului intervenit între ele.

Critica este întemeiată.

Se observă în primul rând, sub acest aspect, că în conformitate cu

prevederile art. 23 din Regulamentul CE nr. 44/2001, dacă prin

convenția părților dintre care una sau mai multe au domiciliul

într-un stat membru, competența de soluționare a litigiului ce a

survenit sau poate surveni în legătură cu un raport  juridic

determinat revine instanței sau instanțelor dintr-un stat membru,

competența revine acelei instanțe sau instanțelor respective.

Această competență este exclusivă cu excepția unei

convenții contrare  a părților.

Potrivit aceluiași art. 23, convenția atributivă de

competență se încheie în scris ori verbal, cu confirmare scrisă

sau într-o formă conformă cu obiceiurile statornicite între

părți sau în comerțul internațional, într-o formă

conformă cu uzanța cu care părțile sunt sau ar trebui

să fie la curent și care în cadrul acestui tip de comerț este

cunoscută pe larg și respectată cu regularitate de către

părțile la contractele de tipul pe care îl implică domeniul

comercial respectiv.

Totodată, se impune a avea în vedere că potrivit pct. 15-16 din

Condițiile generale de achiziție, achiziția se încheie și

trebuie executată conform cu legislația belgiană aplicabilă

și că orice litigii care ar putea rezulta din prezenta

achiziție, afectându-i interpretarea execuției vor fi supuse

instanței de la sediul central al firmei sau al filialei acesteia și

care este singura competentă în această problemă, iar pentru

filialele cu sediul în afara Belgiei se va aplica legislația din țara

respectivă.

De asemenea, trebuie menționat că, în conformitate cu pct. 1-2 din

Condițiile generale, orice comandă care nu este confirmată în

termen de 10 zile de la data transmiterii notei de comandă poate fi

considerată de către pârâtă ca fiind nulă și

fără valabilitate, iar dacă furnizorul nu acceptă una sau

mai multe condiții, are obligația să informeze în acest sens,

lipsa unui răspuns însemnând acceptul său.

În speță, comanda nr. 122687 din 1 decembrie 2008, transmisă

prin fax și poștă de către pârâtă către

reclamantă, a fost acceptată de aceasta din urmă, prin

inițierea procesului de fabricare și prin livrarea unei

părți din produsele comandate, pe comanda de achiziție,

respectiv pe prima pagină menționându-se expres că prin aceasta

pârâta ,,comandă următoarele produse conform condițiilor noastre

generale de achiziție și condițiile speciale menționate în

cuprinsul comenzii”.

Contractul de vânzare-cumpărare dintre părți s-a încheiat cu

două tipuri de condiții: speciale și generale, acestea

făcând corp comun cu comanda, atâta timp cât s-a făcut mențiune

despre existența lor în conținutul comenzii, iar condițiile generale

chiar dacă nu au fost atașate inițial comenzii au fost

trimise  ulterior prin poștă, aspect confirmat și de

către reclamantă, care nu a făcut nicio obiecție cu privire

la existența, inexistența sau dezacordul privind anumite clauze.

Pe de altă parte, din actele dosarului rezultă că între

părți, anterior comenzii nr. 122687 din 1 februarie 2008, au mai

existat comenzi similare, toate  aceste comenzi purtând mențiunea

că bunurile vor fi achiziționate conform condițiilor generale

și speciale de cumpărare, menționate în comandă.

Astfel fiind, cum reclamanta nu a făcut nicio obiecție cu privire la

vreo clauză a comenzii, ci a trecut la executarea ei și cum pe

parcursul relațiilor comerciale de durată, respectiv de 2 ani,

reclamanta nu a contestat niciodată condițiile generale stabilite de

către una din părți, nu pot fi primite susținerile

reclamantei potrivit cărora nu i-au fost comunicate și nu a acceptat

condițiile generale.

Prin urmare, se reține că în mod greșit instanța de apel a

considerat că între părți nu a existat o clauză

atributivă de competență și urmează a fi

menținută, ca fiind corectă, aprecierea primei instanțe

potrivit căreia, făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 23 din

Regulamentul nr. 44/2001 la speța dedusă judecății,

rezultă existența unei învoieli a părților cu privire la

competența de soluționare a litigiului, consfințită prin

convenție scrisă, însușită de părți, prin care

acestea au stabilit ca orice litigiu ivit cu privire la livrarea produselor –

biele – să fie de competența instanțelor belgiene.

B. Recurenta a mai susținut, în recursul formulat, că instanța

de apel a interpretat și aplicat greșit dispozițiile art. 5 pct.

1 lit. b) prima liniuță din Regulamentul nr. 44/2001, având în vedere

că chiar dacă nu ar fi existat o convenție atributivă de

competență conform art. 23 din Regulamentul nr. 44/2001 și în

speță ar fi aplicabile dispozițiile art. 5 pct. 1 din

Regulamentul CE nr. 44/2001, tot instanțele belgiene ar fi competente

să soluționeze litigiul și își argumentează exhaustiv

acest punct de vedere potrivit căruia din probele depuse la dosar

rezultă că părțile au ales ca locul livrării să

fie Belgia.

Sub acest aspect este de amintit că art. 5 pct. 1 lit. b) prima

liniuță prevede că locul de executare a obligației care

face obiectul cererii este locul dintr-un stat membru unde în temeiul

contractului mărfurile au fost livrate sau ar fi trebuit livrate.

Curtea de apel apreciind eronat că, în speță, nu există o convenție

atributivă de competență, a considerat că se pune problema

stabilirii instanței competente, în raport de dispozițiile art. 5,

mai sus menționat și luând în considerare că pe comanda nr.

122687 din 1 decembrie 2008 apare termenul EX WORKS, a concluzionat că

locul livrării a fost stabilit de părți la Drobeta Turnu

Severin, ceea ce ar atrage competența instanțelor române, respectiv

la fond, a Tribunalului Mehedinți.

Or, în condițiile în care, așa cum s-a arătat la A., există

o convenție intervenită între părți prin care s-a stabilit

exclusiv competența instanțelor belgiene în soluționarea

litigiilor, prin urmare și a celui de față, examinarea

incidenței dispozițiilor art. 5 apare ca fiind lipsită de

relevanță și, deci, superfluă, pentru că o astfel de

examinare s-ar fi impus doar în lipsa unei convenții atributive de

competență.

dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. și potrivit acestuia se

susține că instanța de apel, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura sau înțelesul

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia.

2.A. Recurenta a susținut astfel că instanța de apel a dat o

interpretare greșită scrisorii apărătorului din Belgia al

pârâtei, deoarece a reținut că nu există dovada certă a

transmiterii condițiilor generale de achiziție către F.

odată cu comanda, bazându-se pe scrisoarea apărătorului belgian

al pârâtei, însă se constată că această susținere

vizează eventual netemeinicia, și nu nelegalitatea hotărârii

curții de apel, așa încât excede obiectului examinării în

recurs.

2.B. În fine, recurenta a mai susținut și că instanța de

apel a interpretat greșit și a schimbat natura juridică a

condițiilor generale de achiziție depuse la dosar, or, sub acest

aspect critica recurentei se dovedește a fi întemeiată, deoarece,

contrar celor reținute în decizia criticată, instanța de recurs,

așa cum s-a arătat cu ocazia examinării motivului de recurs

întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. – 1.A.,

apreciază că respectivele condiții generale ale achiziției

fac corp comun cu comanda, fiind menționate chiar în conținutul

acesteia, iar la art. 15-16 din Condițiile Generale de Cumpărare este

stipulată în mod clar și neîndoios clauza de competență

care prevede că:

„15. Achiziționarea este încheiată și trebuie executată în

concordanță cu legile Belgiene care i se aplică.

afectează executarea, vor fi subiecte ale Curților în raza

cărora firma noastră sau subsidiarele au biroul și au

competența în această problemă.”

În consecință, față de cele mai sus arătate, s-a admis

recursul declarat de pârâta A.B.C. N.V. București și s-a modificat

decizia atacată, în sensul că a fost respins apelul reclamantei

și s-a menținut sentința apelată.