ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2018

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4092/2018

HOTĂRÂRE
22.11.2018
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4092/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2018)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 414 din data de 17 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva Deciziei nr. 4239A din data de 13 decembrie 2017, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Decizia a fost pronunțată cu mențiunea definitivă.

Împotriva acestei decizii, reclamantul A. a formulat recurs, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și repartizat completului C5 la data de 11 octombrie 2018.

La data de 15 octombrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, care a fost însușit de membrii completului de judecată și s-a dispus comunicarea către părțile în litigiu.

Raportul a fost comunicat părților la data de 19 octombrie 2018, iar părțile nu au depus punct de vedere.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.", iar art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Coroborând prevederile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs sunt definitive și nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de dispozițiile legale anterior menționate, precum și față de împrejurarea că hotărârea atacată este definitivă, fiind pronunțată într-un alt recurs, se constată că decizia recurată nu mai este supusă căii de atac recursului.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzută de lege, urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 414 din data de 17 septembrie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 noiembrie 2018.

Procesat de GGC - CT

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-22
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4094/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 252 din data de 7 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciz
ÎCCJ 2018-11-06
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3814/2018
intitulată de îndreptare greșeli materiale, ca fiind cerere de recurs. Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, prin Decizia nr. 509A din 03.05.2018, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Înaltei Curți de Casa
ÎCCJ 2019-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2000/2019
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 426 din 13 mai 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca inadmisibil, recursul formulat de re
ÎCCJ 2018-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4093/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 67/R din data de 12 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului și, în consecință, respins, ca
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3445/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 55 din 11 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentă împotriva deciziei civilă nr. 1377/A
Sursă