ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3445/2018

CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3445/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 55 din 11 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentă împotriva deciziei civilă nr. 1377/A din 22.11.2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, secția I civilă.

Decizia a fost pronunțată cu mențiunea definitivă.

Împotriva acestei din urma decizii, petenta A. a declarat recurs, cu a cărui soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție în prezenta cauză.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, și repartizat completului C5 la data de 22 august 2018.

La data de 3 septembrie 2018 a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursurilor, care a fost însușit de membrii completului de judecată, iar la data de 11 septembrie 2018 s-a dispus comunicarea raportului către părțile în litigiu.

Conform dovezilor aflate la filele 22 - 23 din dosar, raportul a fost comunicat părților la data de 17 septembrie 2018.

Petenta A. a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte urmează să îl respingă, ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. "Sunt hotărâri definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii", iar art. 483 alin. (1) C. proc. civ. prevede că "Hotărârile date în apel, cele date fără drept de apel precum și alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege sunt supuse recursului".

Coroborând prevederile legale mai sus citate, rezultă că hotărârile judecătorești pronunțate în recurs sunt definitive și nu sunt supuse căii de atac a recursului.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege.

Așa fiind, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.

Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Față de obiectul cererii de chemare în judecată, prin care reclamanta a făcut plângere împotriva unei încheieri de carte funciară, în raport de dispozițiile legale anterior menționate, decizia nu mai este supusă recursului.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție Curte fiind învestită cu judecata unei căii de atac neprevăzută de lege, urmează să respingă recursul, ca inadmisibil.

Respinge, ca inadmisibil, petenta A. împotriva deciziei nr. 55 din 11 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 04.10.2018.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2018-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4093/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 67/R din data de 12 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția I civilă, a fost admisă excepția inadmisibilității recursului și, în consecință, respins, ca
ÎCCJ 2018-11-22
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4092/2018
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 414 din data de 17 septembrie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost respins, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamant împotriva Decizie
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3680/2018
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivii cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numen motivarea so
ÎCCJ
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2902/2018
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai mo
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2893/2018
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai mo
Sursă