ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3680/2018
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3680/2018 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Analizând recursul în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., cu aplicarea dispozițiilor art. 499 C. proc. civ., potrivii cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numen motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin decizia civilă nr. 112 din data de 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 58 din data de 12 aprilie 2018 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.
Împotriva acestei decizii, contestatoarea A. declarat recurs.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 6 august 2018 și repartizat spre soluționare completului de filtru CF 5.
În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 12 septembrie 203 8, dispunându-se comunicarea acestuia către părțile din cauză.
Raportul a fost comunicat părților la data de 17 septembrie 2018.
La data de 24 septembrie 2018 recurenta-contestatoare a depus punct de vedere la raport, arătând că recursul este admisibil în principiu, chiar dacă hotărârea atacată este definitivă.
Analizând excepția inadmisibilități recursului, invocata din oficiu, Înalta Curte reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor ari 508 alin. (4) C. proc. civ., hotărârea dată în contestație în anulare este supusa acelorași căi de atac ca și hotărârea atacată.
În conformitate cu prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., simt hotărâri definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, precum și cele neatacate cu recurs, iar pct. 5 al aceluiași articol prevede că sunt definitive hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluționat fondul pricinii.
În speță, calea de atac a recursului a fost declarată împotriva unei decizii pronunțate în soluționarea unei contestații în anulare - cale extraordinară de atac formulată împotriva unei hotărâri definitive pronunțată de instanța de recurs, decizie ce nu este supusă, prin lege, căii de atac a recursului.
Astfel, prin decizia civilă nr. 58 din data de 12 aprilie 2018, Curtea de Apel Timișoara a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta A. împotriva deciziei civile nr. 1201 din data de 23 octombrie 2017 pronunțată de Tribunalul Timiș, hotărârea instanței de recurs fiind definitivă, având în vedere obiectul litigiului - plângere împotriva încheierii de carte funciară.
Prin decizia civilă nr. 112 din data de 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, s-a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 58 din data de 12 aprilie 2018 pronunțată de aceeași instanță în dosarul nr. x/2017.
Coroborând prevederile legale anterior menționate, cum hotărârea ce a făcut obiectul contestației în anulare este definitivă, reiese că și decizia nr. 112 din data de 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă, prin care a fost soluționată contestația în anulare este definitivă, nefiind supusă prin lege căii de atac a recursului.
Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) C. proc. civ. presupune faptul ca o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta.
Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești.
Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii.
Pentru considerentele prezentate, constatând că decizia atacată cu recurs nu este supusă, prin lege, cenzurii acestei căi de atac, Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 112 din data de 20 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 18.10.2018.