ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2019

HOTĂRÂRE

06.02.2019

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 253/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, la data de 28.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. S.A. ca, în urma probelor, să se dispună obligarea acesteia din urmă să îi comunice, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești, următoarele înscrisuri:

contractul încheiat cu pârâta pentru emiterea cardului de credit cu nr. x;

înscrisurile din care să rezulte că reclamanta este datoare acestei societăți, precum și că societatea este îndreptățită să încaseze sumele de bani achitate de reclamantă până în prezent;

extrasul de cont din care să rezulte soldul inițial pe care reclamanta l-ar datora societății, ce reprezintă această sumă, sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat până în prezent pârâtei, precum și sumele de bani pe care se susține că le mai are de plată și ce reprezintă aceste sume.

Prin Sentința civilă nr. 1385 din 19.06.2018, Judecătoria Alba Iulia, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâtă, prin întâmpinare, și a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 București.

La adoptarea soluției, prin raportare la obiectul litigiului, care îl reprezintă o obligație de a face, s-a reținut incidența dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Prevederile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. care reglementează o competență alternativă în favoarea instanței de la domiciliul consumatorului, nu sunt operante în speță, întrucât litigiul nu vizează executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau o cerere având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

La rândul său, Judecătoria Sectorului 2 București, secția civilă, prin Sentința civilă nr. 9423 din 3 octombrie 2018, a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a pricinii în favoarea Judecătoriei Alba Iulia. A constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru pronunțarea regulatorului de competență.

Pentru a decide astfel, instanța a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă "obligație de a face", respectiv obligarea pârâtei la comunicarea, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești, a contractului încheiat cu reclamanta, pentru emiterea cardului de credit cu nr. x, a înscrisurilor din care să rezulte datoria către societate, precum și dacă această societate este îndreptățită să încaseze sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat până în prezent și extrasul de cont din care să rezulte soldul inițial pe care l-ar datora acestei societăți, ce reprezintă această sumă, sumele de bani achitate până în prezent, sumele de bani rămase de plată și ce reprezintă aceste sume.

Art. 107 C. proc. civ. stipulează: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel. Instanța rămâne competentă să judece procesul chiar dacă, ulterior sesizării, pârâtul își schimbă domiciliul sau sediul.", iar potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

S-a reținut că, deși litigiul are ca obiect obligație de a face, această obligație izvorăște din contractul încheiat între părți, respectiv cel privind cardul de credit cu numărul x, pentru care s-a eliberat extrasul de cont anexat la dosarul cauzei de pârâtă. Prin urmare, cererea de chemare în judecată are ca obiect tocmai executarea obligațiilor al căror izvor juridic îl constituie contractul de credit menționat, aspectele invocate de părți reprezentând chestiuni ce țin de fondul cauzei.

Așadar, din declarațiile părților, reiese că între acestea a fost încheiat un contract de credit (prin cerere fiind solicitat doar înscrisul constatator), iar cauza juridică a cererii de chemare în judecată este reprezentată chiar de acest contract, în care reclamanta are fără putință de tăgadă calitatea de consumator.

Prin urmare, câtă vreme potrivit art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. coroborate cu ale art. 116 din același cod, în cererile având ca obiect executarea contractului încheiat cu un profesionist, în afară de instanța de la domiciliul pârâtului mai este competentă instanța de la domiciliul consumatorului, rezultă că instanța competentă să soluționeze prezenta cauză este Judecătoria Alba Iulia (localitate în care domiciliază reclamanta), alegerea revenindu-i doar reclamantului.

Instanța a mai avut în vedere că reclamanta, în calitate de consumator, are domiciliul în localitatea Alba Iulia, iar părțile nu și-au manifestat voința în sensul alegerii unei instanțe pentru soluționarea litigiilor izvorâte din acest contract, conform art. 126 C. proc. civ.

Constatând că este un caz de competență teritorială alternativă, alegerea instanței fiind opțiunea reclamantului, iar nu a pârâtului, a fost admisă excepția necompetenței teritoriale.

Învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență, Înalta Curte constată că, în cauză, competența soluționării litigiului revine Judecătoriei Alba Iulia, pentru considerentele ce succed:

Prin acțiunea depusă pe rolul Judecătoriei Alba Iulia, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta B. S.A., să se dispună obligarea acesteia să îi comunice, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sentinței judecătorești următoarele documente: contractul încheiat cu pârâta pentru emiterea cardului de credit cu nr. x; înscrisurile din care să rezulte că reclamanta este datoare acestei societăți, precum și că societatea este îndreptățită să încaseze sumele de bani achitate până în prezent; extrasul de cont din care să rezulte soldul inițial pe care reclamanta l-ar datora societății, ce reprezintă această sumă, sumele de bani pe care reclamanta le-a achitat până în prezent pârâtei, precum și sumele de bani pe care societatea susține că le mai are de plată și ce reprezintă aceste sume.

Înalta Curte reține că dezînvestirea reciprocă a celor două instanțe aflate în conflict a fost generată de aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, prin prisma obiectului litigiului, respectiv norma de competență de drept comun din art. 107 C. proc. civ. și cea din art. 113 alin. (1) pct. 8 din același cod, referitoare la competența teritorială alternativă.

Regula generală în materia competenței teritoriale este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede: "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Dispozițiile art. 113 C. proc. civ., referitoare la competența teritorială alternativă, stipulează în alin. (1) pct. 8 că "în afară de instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, mai este competentă instanța domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulității absolute, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanța constată că prezentul litigiu, astfel cum a fost configurat prin petitele cererii de chemare în judecată evocate anterior, are ca obiect obligație de a face, însă demersul judiciar al reclamantei vizează tocmai executarea de către pârâta B. S.A. a unor obligații ce își au izvorul în contractul privind cardul de credit nr. x. Așadar, acest contract în care pârâta deține fără dubiu calitatea de consumator, constituie cauza juridică a cererii de chemare în judecată.

În raport de aceste aspecte, pentru determinarea competenței de soluționare a pricinii, este aplicabilă norma înscrisă în art. 113 C. proc. civ. alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Totodată, scopul instituit prin reglementarea art. 113 alin. (1) pct. 8 este de a proteja consumatorul, facilitându-i accesul la justiție printr-o dispoziție favorabilă, ceea ce îi conferă prerogativa de a alege între două sau mai multe instanțe competente.

Mai departe, este de reținut că pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate, revine exclusiv reclamantului, în temeiul art. 116 C. proc. civ.

Cum, în aplicarea art. 116 C. proc. civ., reclamanta a înțeles să introducă acțiunea la instanța de la domiciliul său din Alba Iulia, județ Alba, care se află în circumscripția Judecătoriei Alba Iulia, acestei instanțe îi revine competența de a se pronunța asupra cererii de chemare în judecată.