ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3375/2018

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data de 03.12.2014 pe Tribunalului București, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâții B., C. și D. și a solicitat, în principal, să se constate rezilierea antecontractului de vânzare-cumpărare și de construire autentificat sub nr. x/2010 din culpa exclusivă a pârâților, urmând ca aceștia să fie obligați, în solidar, la restituirea sumei de 900.000 euro, iar în subsidiar să fie obligați la restituirea sumei menționate în mod divizibil, potrivit cotelor ce revin fiecărei părți.

Prin cererea precizatoare depusă la dosar la data de 26.02.2016, reclamantul a învederat că solicită ca instanța să constate rezoluțiunea antecontractului de vânzare - cumpărare și construire autentificat sub nr. x/2010.

Prin sentința civilă nr. 273 de la 7 martie 2016, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost respinsă excepția privind lipsa de calitate procesuală pasivă a pârâților C. și D., ca neîntemeiată; a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B., C. și D.; s-a dispus rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și contract de constituire autentificat sub nr. x/2010 de B.N.P. E.; au fost obligați pârâții la restituirea sumei de 900.000 EURO, echivalent în RON la cursul B.N.R. de la data efectuării plății, reprezentând preț; au fost obligați pârâții la plata sumei de 42.305 RON, reprezentând taxa de timbru.

Prin încheierea de ședință din data de 08 mai 2017, instanța de apel a respins cererea formulată de apelanții-pârâți, în vederea efectuării unei expertize în specialitatea evaluare proprietății imobiliare și s-a dispus amânarea pronunțării la data de 15 mai 2017.

Apelurile declarate de pârâții C., D. și B. împotriva sentinței civile nr. 273 de la 7 martie 2016 au fost respinse prin decizia civilă nr. 459A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Motivele de apel suplimentare formulate de C. și D. la data de 27.02.2017, prin care au fost invocate excepția lipsei calității procesual pasive pe capătul de cerere referitor la obligarea în solidar la restituirea prețului vânzării și excepția puterii de lucru judecat față de dosarul nr. x, în care s-a stabilit irevocabil că nu dețin dreptul de proprietate decât pe terenul în litigiu, au fost respinse ca tardiv formulate, pe de o parte pentru faptul că lipsa calității procesual pasive a pârâților F. sunt critici formulate prin apelul declarat în termen.

Excepția lipsei calității procesual pasive a fost dezlegată la fond, astfel încât criticile împotriva modului de soluționare a acestei excepții trebuie formulate în termenul prevăzut de art. 468 C. proc. civ.. În ceea ce privește puterea de lucru judecat, aceasta reprezintă o prezumție, ca atare este o probă, astfel încât nu este o excepție de ordine publică, pentru a putea fi primită peste termenul de motivare.

Astfel, având în vedere dispozițiile art. 468 alin. (1), cu referire la art. 470 alin. (1) lit. c) și alin. (3) din C. proc. civ., constatând nu sunt motive de ordine publică în sensul art. 479 alin. (1) teza finală din același cod, Curtea a respins ca tardiv formulate motivele suplimentare din data de 27.02.2017.

În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților apelanți F., Curtea a apreciat că nu este fondată, având în vedere și probele noi administrate în apel, respectiv sentința civilă nr. 1372/3.03.2016, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 611/28.03.2017 a Curții de Apel București.

Astfel, prin sentința civilă nr. 1372/2016 s-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de A., în contradictoriu cu pârâții C. și CONSTANȚA și cu pârâta S.C. G. S.R.L., s-a constatat caracterul simulat al contractului de vânzare-cumpărare nr. x și s-a dispus revocarea actului pe calea acțiunii pauliene.

Ca urmare a reușitei în acțiunea revocatorie (pauliană), actul atacat, dovedit ca fiind fraudulos, va fi inopozabil creditorului. În această situație, față de reclamant, actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2010 își produce pe deplin efectele.

Potrivit acestui antecontract, promitenții vânzători, C. și CONSTANȚA s-au obligat să transmită cota indiviză din terenul aflat în proprietatea lor, în suprafață de 590 mp, pe care urma să se construiască imobilul de către B., acesta la rândul său urmând să transmită în proprietate reclamantului un spațiu comercial situat la parterul blocului și un apartament compus din 3 camere, situat la penultimul etaj (art. 1 și art. 7 din contract).

Din această perspectivă, instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și a analizat probele administrate în cauză, stabilind obligația de restituire a prețului în solidar cu B..

Susținerile apelanților referitoare la faptul că au fost nelegal menționați în antecontract, deoarece ei nu participau la executarea construcției și nici nu încasaseră prețul vânzării nu sunt fondate, întrucât în prezenta cauză nu se analizează legalitatea contractului din perspectiva respectării condițiilor de fond la încheierea acestuia, intimatului-reclamant, în calitate de promitent-cumpărător, nerevenindu-i nicio obligație față de apelanții F. în momentul încheierii antecontractului, câtă vreme mandatul de reprezentare dat lui B. nu fusese revocat.

De altfel, apelanții au avut calitatea de promitenți-vânzători, deoarece erau proprietarii terenului pe care urma să se edifice construcția și și-au asumat în cunoștință de cauză obligația de a transmite cota parte de teren aferentă spațiului comercial și apartamentului ce urma a fi edificat de constructorul B..

Sub acest aspect, faptul că apelanții nu au primit prețul achitat de reclamant și că acest preț a fost încasat prin darea în plată de către B. a spațiilor ce urmau să se edifice, în temeiul convenției nr. 839/27.03.2010 dintre acest pârât și A., nu înlătură răspunderea solidară, întrucât din antecontract nu rezultă o obligație divizibilă a promitenților-vânzători față de promitentul-cumpărător.

Prin contractul de asociere din 03.03.2010 dintre B. și C. și CONSTANȚA, aceștia au convenit că obiectul asocierii îl reprezintă edificarea unui imobil (construcție) cu destinație de locuințe, spații comerciale și/sau birouri cu regim de înălțime de S1+S2+P+M+6E sau superior, pe terenul situat în București, B-dul x nr. 15B, în suprafață de 590 mp. Scopul asocierii fiind de împărțire între asociați a profitului înregistrat în formă de loturi în natură și/sau sume de bani rezultate din vânzarea imobilului-construcție ce va fi edificată și terenul aferent acesteia în conformitate cu cota de participare stabilită prin contract.

Prin urmare, în temeiul acestui contract de asociere și a faptului că proprietatea terenului a rămas la apelanții F. până la finalizarea imobilului construcție, atât apelanții F., cât și pârâtul B. și-au asumat împreună obligațiile prevăzute la cap. II art. 3-8 din antecontractul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. x/2010, deoarece astfel cum rezultă din convenția din 03.03.2010, în calitate de proprietari beneficiari urmau să pună la dispoziția investitorului beneficiar (B.) imobilul teren de 590 mp., deci să asigure folosința pe toată durata construirii clădirii și să transmită dreptul de proprietate asupra terenului în cotă corespunzătoare cotei părți a construcției ce va reveni beneficiarului investitor, la finalizarea construcției, să primească în proprietate deplină o suprafață construită, respectiv etajul 1 (spațiu birouri) în totalitate și diferența suprafață convenită, în apartamente situate la etajele superioare.

Astfel, în virtutea raporturilor de asociere anterioare dintre pârâții F. și B. pentru edificarea imobilului construcție, obligația asumată de promitenții-vânzători este solidară.

Curtea nu a primit apărarea apelanților, în sensul că reclamantul nu a plătit nici o sumă cu titlu de preț, întrucât darea în plată este o modalitate de stingere a obligațiilor care duce la realizarea creanței creditorului, în speță A..

Desocotirea dintre B. și apelanții F. pentru împărțirea prețului este o chestiune exclusivă între aceștia și nu îi poate fi imputată intimatului reclamant A., după cum nici nu înlătură calitatea procesuală pasivă ori solidaritatea pârâților apelanți în prezenta cauză.

Cu privire la puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2211/17.12.2013 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă, prin această hotărâre, a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive; a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții F., prin care s-a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 1.800.000 euro, reprezentând dublul sumei achitate de către reclamant pârâților cu titlu de preț al antecontractului de vânzare-cumpărare și construire autentificat sub nr. x/2010.

Referitor la excepție, instanța a reținut că pârâții F. au calitate procesuală, aceasta derivând din calitatea de promitenți-vânzători, parte în contract.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin acțiune se solicită activarea clauzei prevăzute de art. 9.2 din contract, motivat de faptul că pârâții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, deși exista o interdicție de vânzare.

De asemenea, s-a mai reținut că nu pârâților F. le revenea obligația de înstrăinare a spațiului comercial de la parter și a apartamentului nr. 3 B situat la penultimul etaj, ci intervenientului B., astfel încât chiar la finalizarea construcției pârâții nu ar fi avut posibilitatea de a încheia contractul de vânzare - cumpărare privind spațiile în litigiu, aceasta revenind investitorului.

Statuările din considerentele sentinței civile nr. 2211/17.12.2013, privite ca mijloc de probă în prezenta cauză, sunt irelevante, întrucât în primul litigiu s-a analizat răspunderea contractuală a pârâților F. în temeiul clauzei prevăzute de art. 9.2 din contract, în timp ce în prezenta cauză se analizează rezoluțiunea antecontractului în întregul său, act în care apelanții au fost parte și și-au asumat obligația de a înstrăina cotă parte din teren.

Cu privire la excepția autorității de lucru judecat relativ la aceeași hotărâre civilă, nu există identitate de obiect și cauză, astfel încât excepția este neîntemeiată.

Nici apelul formulat de pârâtul B. nu este fondat.

Critica referitoare la lipsa calității procesuale pasive a pârâților C. și CONSTANȚA nu este fondată, considerentele Curții în dezlegarea aceleași critici formulate și de apelanții F. sunt comune și identice cu precedentele dezlegări, astfel încât acestea nu vor mai fi reluate în mod formal.

Nici critica referitoare la temeinicia capătului de cerere de constatare a rezilierii antecontractului de vânzare - cumpărare nr. x nu sunt fondate.

Astfel apelantul susține că părțile semnatare au înțeles să deroge de la dispozițiile art. 1020 C. civ. - dreptul comun, potrivit cărora se subînțelege clauza rezolutorie atunci când o parte nu-și îndeplinește obligațiile asumate în contractul sinalagmatic, prin clauzele inserate la art. 9.3 din antecontract.

În fapt, apelantul susține că reclamantul, în calitate de promitent- cumpărător nu mai putea să solicite rezoluțiunea antecontractului, ci putea doar să ceară executarea garanțiilor reale imobiliare, având astfel posibilitatea de a se îndestula pentru recuperarea prețului.

Potrivit art. 1019-1021 C. civ., condiția rezolutorie este aceea care supune desființarea obligației la un eveniment viitor și necert. Ea nu suspendă executarea obligației, ci numai obligă pe creditor a restitui aceea ce a primit, în caz de îndeplinire a evenimentului prevăzut prin condiție. Condiția rezolutorie este subînțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său. În acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune-interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate.

Prin dispozițiile inserate în art. 9.3 din antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x, părțile nu au derogat de la dreptul comun în materia rezoluțiunii, ci au prevăzut garantarea îndeplinirii obligațiilor asumate prin executarea silită a unor imobile, menționându-se în finalul articolului că beneficiarul are dreptul și nu obligația, de a accepta darea în plată a acestor imobile în schimbul nepreluării spațiului.

Instituirea unor garanții reale ipotecare, nu înlătură dispozițiile art. 1020-1021 C. civ., întrucât ele sunt mijloace care conferă creditorului garantat anumite prerogative suplimentare, în caz de neexecutare, o prioritate față de ceilalți creditori, creditorul având dreptul de opțiune între rezoluțiune și repunerea părților în situația anterioară, fie executarea directă a garanțiilor imobiliare instituite prin ipotecă de rangul I.

Argumentul apelantului B., în sensul că reclamantul nu este îndrituit să obțină restituirea prețului pretins achitat, a fost apreciat ca nefondat, darea în plată fiind un mod de stingere a obligațiilor prin care debitorul, în speță apelantul, execută către creditorul său - A., o altă prestație decât aceea la care s-a obligat la încheierea raportului juridic obligațional.

În cauză, prin convenția nr. 839/2010, anterioară antecontractului nr. x/2010, B. și A. au convenit să stingă drepturile și obligațiile reciproce din contractele de asociere nr. 84 și 87, ambele încheiate în anul 2006, astfel încât B. a oferit spre vânzare prin antecontract de vânzare-cumpărare, cu prețul achitat în totalitate, cele două spații ce se vor edifica în imobilul din str. x. Șincai nr. 15B.

Rezultă astfel, că suma de 900.000 euro menționată ca preț de vânzare - cumpărare a imobilelor în antecontractul nr. x/2010 a reprezentat plata datoriei pe care debitorul B. o avea către creditorul A. din derularea contractelor de asociere 84 și 87/2006, urmând ca în schimb, apelantul să transfere dreptul de proprietate, considerând prețul deja achitat.

În fapt, această operațiune este o novație obiectivă, schimbându-se obiectul și cauza, iar efectul acestei operațiuni este acela al stingerii vechii obligații și înlocuirea ei cu o obligație nouă. Practic între părți se naște un nou raport juridic obligațional, de natură contractuală, fiind voința părților de a nova, prin încheierea antecontractului nr. x/2010.

De asemenea, Curtea a constatat că s-a dat naștere unei obligații valabile, respectiv obligația debitorului promitent-vânzător de a transfera dreptul de proprietate creditorului pentru două spații în noua construcție, evaluate la prețul de 900.000 euro, sumă pe care B. o datora reclamantului din relațiile contractuale de asociere anterioare.

În acest context, nu se poate reține existența unei compensări, astfel cum este reglementată de art. 1143-1153 C. civ., în condițiile în care s-a încheiat doar un antecontract de vânzare-cumpărare, iar dreptul de proprietate urma să fie transferat în viitor și nu la momentul încheierii actului.

Pârâții C. și D. au declarat recurs împotriva încheierii din 08 mai 2017 și a deciziei civile nr. 459A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, motivele fiind, în esență, următoarele:

Instanța de apel a aplicat greșit legea, raportat la temeiurile de drept pe care și-a întemeiat reclamantul A. cererea de chemare în judecată, respectiv art. 1020 și 1039 din C. civ., coroborat cu dispozițiile art. 270, art. 430, art. 434, art. 435 din noul C. proc. civ.

În dosarul nr. x s-a statuat, cu putere de lucru judecat, pe aspectul drepturilor și obligațiilor părților, respectiv s-a reținut definitiv că nu există obligație solidară F. - B., ci individual determinată și în plus:

- că promisiunea de vânzare-cumpărare pentru construcție s-a purtat între reclamantul A. și pârâtul B..

- s-a reținut de către instanțe faptul că recurenții, "nefiind în vreun fel proprietari asupra celor două spații nici nu puteau să le înstrăineze, în contractul de vânzare-cumpărare mentionându-se în mod expres că pârâții "cedează toate drepturile asupra construcției ce se va edifica " (dreptul de proprietate asupra celor două spații nefăcând parte din drepturile pârâților, acesta aparținând dlui. B.."

Puterea de lucru judecat din dosarul nr. x privește următoarele:

1.1. " toate părțile implicate au cunoscut întinderea drepturilor fiecăruia cu privire la construcția ce urma să se edifice.

Astfel, în urma finalizării construcției potrivit "asocierii" dintre B. și pârâți, spațiul comercial de la parterul imobilului și apartamentul 3B, situat la penultimul etaj al imobilului, reveneau investitorului beneficiar B., iar nu pârâților F., care urmau să primească spațiul comercial de la etaj și mai multe apartamente, neindividualizate până la concurența suprafeței totale de 800 mp din întregul imobil.

Prin urmare, față de această evidență, pârâții F., chiar la finalizarea construcției, nu ar fi avut posibilitatea de a încheia contractul de vânzare cumpărare privind spatiile în litigiu, acestea revenind investitorului beneficiar B.."

1.2. Pârâții F. s-au prezentat în fata B.E.J. H. și au informat reclamantul despre cedarea obligațiilor izvorâte din antecontract către G., care își asumase obligațiile din antecontract.

- pag 11 decizie alin. (1): " spatiile ce au făcut obiectul antecontractului urmând a reveni intervenientului B.;

- alin. (2):" Potrivit clauzei de la pct. 9.2. din antecontractul de vânzare cumpărare "în cazul în care promitenții-vânzători înstrăinează sau promit înstrăinarea spațiului sau apartamentului către altă persoană . . . . . . . . . ."

- alin. (4): "prin acest contract (nn. x/7.02.2013) încheiat între C. și D. în calitate de vânzători și S.C. G. S.R.L. în calitate de cumpărător, vânzătorii au vândut întreg dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 590 mp situat în București, Bdul. x 15B, sector 4;

- alin. (5) "în cuprinsul contractului se menționează de asemenea că vânzătorii cedează toate drepturile și obligațiile ce le revin conform autorizației de construire nr. x/18006/23.07.2010 emisă de Primăria Sector 4 București, precum și toate drepturile asupra construcției ce se va edifica pe terenul ce face obiectul prezentului act"

- alin. (6): "Analizând conținutul clauzei inserate la art. 9.2. din antecontract, Curtea constată că aceasta se referă în mod exclusiv la spațiul sau apartamentul ce au făcut obiectul convenției, nu și la teren."

În concluzie, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, întrucât a considerat că în cauză există o solidaritate a obligației de vânzare, când în realitate, prin puterea lucrului judecat, s-a stabilit întinderea drepturilor și obligațiilor părților.

Instanța de apel a aplicat greșit legea, raportat la temeiurile de drept care reglementează efectele juridice ale hotărârii judecătorești irevocabile, respectiv art. 430, art. 434, art. 435, art. 270 din noul C. proc. civ.

Instanța de apel a pronunțat o încheiere interlocutorie nelegală - la momentul când a respins cererea de efectuare a unei expertize judiciare în materia evaluării proprietății imobiliare, cu obiectivul de a se stabili care era valoarea terenului și care era valoarea construcției la momentul semnării antecontractului și cât reprezentau fiecare din prețul total.

Instanța de apel a reținut că imobilul nu are carte funciară deschisă și acesta a reprezentat argumentul de respingere a probei - în condițiile în care intabularea în cartea funciară era finalizată.

În acest context, adevărul judiciar nu a fost stabilit cu precizie și hotărârea este practic nemotivată.

Instanța a pronunțat și o decizie nelegală pe acest aspect, întrucât a reținut ca premisă dispozițiile art. 1020 C. civ., fără a analiza consecința juridică precizată de dispozițiile art. 1021 din același cod.

În cauză, instanța de apel a reținut în mod greșit că vânzarea nu se poate finaliza, când în realitate vânzarea se poate finaliza oricând, dar reclamantul nu a dorit acest lucru.

Nelegalitatea este dată de faptul că la momentul la care reclamantul a promovat acest litigiu, era deja soluționat definitiv dosarul nr. x - constatându-se că familia F. nu putea vinde decât cota parte de teren.

Instanța de apel a aplicat greșit legea, raportat la temeiurile de drept care reglementează efectele juridice ale actului autentic - contractul de vânzare- cumpărare autentificat sub nr. x/2013, respectiv art. 270 din noul C. proc. civ.

Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat la B.N.P. I. sub nr. x/2013, recurenții arată că au vândut către S.C. G. S.R.L., dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 590 mp., situat în București, B-dul x nr. 15B, înregistrat în C.F. nr. x a localității București, cu nr. cadastral x și au cedat toate drepturile și obligațiile ce le reveneau conform autorizației de construire nr. 33/29.03.2010 emisă de Primăria Sectorului 4 București.

S.C. G. S.R.L. avea drept acționar cu 95% pe pârâtul B., la momentul vânzării, acesta fiind semnatarul actului autentic în calitate de reprezentant legal.

În cuprinsul acestui act autentic, ce reprezintă voința reală a părților, se menționează că: "am citit personal cuprinsul acestuia constatând că el corespunde voinței și condițiilor stabilite de noi părțile de comun acord."

În contractul se menționează calitatea de proprietar a dlui. B.: "cu mențiunea expresă că realizarea construcției a fost făcută din banii încasați efectiv de domnul B. și nu de proprietarii terenului, din încheierea precontractelor."

În baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013, S.C. G. S.R.L., a preluat toate drepturile și obligațiile privind executarea lucrărilor de construire și ulterior vânzarea spațiilor către promitenții-cumpărători, așa cum se menționează expres în art. 5 din contract.

În concluzie, S.C. G. S.R.L. are calitate de succesor cu titlu particular în toate drepturile și obligațiile recurenților, motiv pentru care aceștia nu au calitate de promitenți-vânzători.

În aceste împrejurări, se poate constata faptul că:

- prin contractual de asociere din 03.03.2010, încheiat între recurenți și B. nu s-a menționat vreo clauză care să interzică vreuneia dintre părți să își înstrăineze drepturile și obligațiile ce decurgeau din asociere;

- B. a fost de acord cu hotărârea recurenților de a înstrăina către societate drepturile și obligațiile ce decurgeau din asociere;

- de la momentul 07.02.2013, S.C. G. S.R.L. a devenit succesoare a drepturilor și obligațiilor recurenților.

Decizia de apel este nelegală prin raportare la dispozițiile de drept privind mărturisirea făcută de reclamant în fata instanței de apel, din care rezultă că prețul nu a fost plătit recurenților, respectiv art. 349 din C. proc. civ.

Apare vădit nelegală decizia instanței de apel de a menține obligarea recurenților la plata în solidar a sumei reprezentând prețul, cât timp atât A., cât și B. au recunoscut faptul că prețul de 900.000 euro nu a fost niciodată plătit, ci s-au compensat sume mai vechi între aceste părți - fără nicio legătură cu familia F. - care nu a încasat nicio sumă.

Mărturisirea rezulta atât din declarațiile părților în ședința publică, din întâmpinări, dar și din faptul că la dosarul cauzei există înscrisuri care atestă că la momentul încheierii antecontractului cu reclamantul A. nu a fost plătită nici o sumă cu titlu de preț, în acest sens fiind convenția nr. 839/27.04.2010.

Instanța, în mod greșit a respins excepția lipsei calității procesual pasive a recurenților pe capătul de cerere de obligare în solidar cu pârâtul B. la restituirea prețului antecontractului.

Soluția pronunțată pe acest aspect este nelegală, întrucât A. și B. au stabilit prin convenția nr. 839/27.04.2010 - art. 3 alin. final că de fapt, sumele stabilite contractual au fost achitate prin compensare totală cu sumele datorate de B..

În drept, a fost invocat art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 noiembrie 2017, comunicarea acestuia părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părțile nu au depus puncte de vedere cu privire la raportul întocmit în cauză.

Prin încheierea de ședință din data de 21 februarie 2018 a fost admis în principiu recursul de face obiectul prezentei cauze, fixându-se termen la data de 25 aprilie 2018, termen la care soluționarea cauzei a fost amânată pentru data de 19 septembrie 2018, în vederea îndeplinirii procedurii de citare a părților.

Intimatul-reclamant A. a formulat note scrise.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată, constată că recursul nu este fondat pentru considerentele care urmează:

Motivul de recurs invocat este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., un prim argument fiind reprezentat de aplicarea greșită a legii, raportat la temeiurile de drept pe care și-a întemeiat reclamantul A. cererea de chemare în judecată, respectiv art. 1020 și art. 1039 din vechiul C. civ., coroborat cu art. 270, art. 430, art. 434, art. 435 din noul C. proc. civ.

Recurenții invocă în acest sens puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2211 din 17 decembrie 2013, pronunțate în dosarul nr. x de Tribunalul București, secția a III-a civilă, menținută prin decizia civilă nr. 217A din 15 mai 2014, pronunțată în apel, hotărârea recurată fiind nelegală, întrucât instanța a reținut că în cauză operează o solidaritate a obligației de vânzare, deși s-a stabilit, cu putere de lucru judecat, întinderea drepturilor și obligațiilor părților.

Obligațiile solidare sunt reglementate de dispozițiile art. 1034-1056 din vechiul C. civ., aplicabil în cauză, raportat la data încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare și de construire autentificat sub nr. x/2010, a cărui rezoluțiune se cere.

Art. 1039 din C. civ. statuează că: "Obligația este solidară din partea debitorilor, când toți s-au obligat la același lucru, astfel că fiecare poate fi constrâns pentru totalitate, și că plata făcută de unul din debitori liberează și pe ceilalți către creditor."

Raportat la textul de lege mai sus menționat, obligația solidară pasivă este acea obligație cu mai mulți debitori, la care creditorul este îndreptățit să ceară oricărui codebitor executarea integrală a prestației care formează obiectul obligației, fiind o garanție a executării creanței creditorului.

Deși obligația solidară pasivă are un singur obiect, întrucât debitorii se obligă la aceeași prestație, acest fapt nu exclude ca între debitori și creditor să se formeze mai multe legături de obligație distincte.

Așadar, o trăsătură a obligației solidare pasive este reprezentată de existența unei pluralități de legături obligaționale distincte, ce leagă pe codebitori cu creditorul lor.

Antecontractul de vânzare-cumpărare și contract de construire din data de 27.04.2010, autentificat sub nr. x de B.N.P. E., a fost încheiat între B., în nume propriu și în calitate de mandatar al numiților C. și D., în calitate de promitenți-vânzători și A., în calitate de beneficiar (promitent-cumpărător), la cap. II lit. A) art. 3 din act menționându-se:

"Prin prezentul contract, PROMNIENȚII VÂNZĂTORI, își asumă următoarele obligații:

Art. 3. Să construiască pentru BENEFICIAR Spațiul și Apartamentul ce fac obiectul contractului, în conformitate cu prevederile art. 1 din contract, pe care se obligă să îl transmită BENEFICIARULUI după terminarea construcției ...".

Raportat la considerentele expuse mai sus, Înalta Curte constată că în mod legal a reținut curtea de apel incidența în cauză a solidarității pasive.

Puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2211 din 17 decembrie 2013, pronunțate în dosarul nr. x, invocată de către recurenți pe aspectul obligației solidare nu poate fi reținută.

În esență, puterea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat și puterea de lucru judecat nu sunt sinonime.

Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existența unei hotărâri judecătorești poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleași părți, să se discute același obiect și aceeași cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătorești irevocabile privind soluționarea unei probleme juridice nu este necesară existența triplei identități de părți, cauză și obiect, ci este necesară doar probarea identității între problema soluționată irevocabil și problema dedusă judecății, instanța de judecată fiind ținută să pronunțe aceeași soluție.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă, printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noțiunea de proces echitabil presupune că dezlegările date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluționate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece s-ar încălca principiul securității raporturilor juridice, cu consecința generării incertitudinii jurisprudențiale.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel a făcut o corectă aplicare a principiului puterii de lucru judecat, cu referire la sentința civilă nr. 2211 din 17 decembrie 2013, pronunțată în dosarul nr. x, cât timp obiectul dosarului nr. x l-a constituit răspunderea contractuală a pârâților C. și D. în temeiul dispozițiilor art. 9.2 din contract, în timp ce în speța dedusă judecății instanța a fost învestită cu o acțiune în rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare și contractului de construire, problemele de drept dezlegate în litigiul anterior vizând alte aspecte decât cele analizate în prezenta cauză.

Nu poate fi reținută nici autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 2211 din 17 decembrie 2013, pronunțate în dosarul nr. x

Autoritatea de lucru judecat este o prezumție legală absolută și irefragabilă.

Ceea ce legimitează autoritatea de lucru judecat este adevărul care trebuie să stea la baza hotărârii, urmărind în același timp evitarea contrazicerilor dintre două hotărâri judecătorești, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioară, dată în alt proces.

Pentru a se verifica existența autorității de lucru judecat trebuie observată tripla identitate de elemente, respectiv identitatea de părți, obiect și cauză.

Raportat la aceste considerente legale și la argumentele enunțate anterior, în mod legal instanța de apel a reținut că nu există identitate de obiect și cauză, respingând excepția autorității de lucru judecat.

Argumentele invocate de către recurenți cu privire la nelegalitatea încheierii interlocutorii prin care a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize judiciare în materia evaluării proprietății imobiliare nu pot fi analizate, întrucât vizează aspecte de netemeinicie și nu de nelegalitate, instanța de apel fiind suverană în a aprecia sub aspectul probelor noi ce urmează a fi administrate, așa cum reiese, de altfel din dispozițiile art. 479 alin. (2) din C. proc. civ.

Nelegalitatea hotărârii din prisma greșitei aplicări a prevederilor art. 1020 din vechiul C. civ., motivat de faptul că instanța nu a analizat consecința juridică prevăzută de art. 1021 din același cod, nu poate fi reținută.

Art. 1020 din vechiul C. civ. statuează:

"Condiția rezolutorie este subânțeleasă totdeauna în contractele sinalagmatice, în caz când una din părți nu îndeplinește angajamentul său."

De asemenea, art. 1021 din același cod prevede:

"Într-acest caz, contractul nu este desființat de drept. Partea în privința căreia angajamentul nu s-a executat are alegerea sau să silească pe cealaltă a executa convenția, când este posibil, sau să-i ceară desființarea, cu daune interese. Desființarea trebuie să se ceară înaintea justiției, care, după circumstanțe, poate acorda un termen părții acționate."

Rezoluțiunea este sancțiunea ce intervine în cazul neexecutării culpabile a contractului sinalagmatic, constând în desființarea retroactivă a acestuia și repunerea părților în situația anterioară.

Așa cum se arată în art. 1021 din vechiul C. civ., pentru rezoluțiunea contractului este necesar să se obțină o hotărâre judecătorească, în acest caz, partea care cere rezoluțiunea având dreptul ca după ce a intervenit faptul neexecutării culpabile a obligației, să renunțe la dreptul de a cere aplicarea sancțiunii și să solicite executarea contractului.

Fiind un drept și nu o obligație, creditorul nu poate fi constrâns să opteze pentru executarea contractului, astfel cum invocă recurenții.

Argumentele privitoare la nelegalitatea hotărârii determinată de faptul că la momentul la care reclamantul a promovat prezentul litigiu era soluționat definitiv dosarul nr. x, rezultând că familia F. nu putea vinde decât cota parte de teren nu pot fi analizate.

Înalta Curte reține că, prin hotărârea recurată, instanța de apel a respins ca tardiv formulate motivele suplimentare de apel din 27 februarie 2017, prin care apelanții-pârâți C. și D. au invocat excepția puterii de lucru judecat față de dosarul nr. x, în sensul că s-a stabilit irevocabil că nu dețin dreptul de proprietate decât pe terenul în litigiu.

Aplicarea greșită a legii, raportat la temeiurile de drept care reglementează efectele juridice ale contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/2013 nu poate fi reținută, în condițiile în care, astfel cum a arătat și instanța de apel, contractul invocat de către recurenți a fost revocat pe calea acțiunii pauliene, prin sentința civilă nr. 1372 din 03 martie 2016, definitivă prin respingerea apelului prin decizia civilă nr. 611 din 28 martie 2017, pronunțată de Curtea de Apel București.

Și argumentele de recurs ce vizează nelegalitatea deciziei prin raportare la dispozițiile de drept privind mărturisirea făcută de reclamant în fața instanței de apel din care rezultă că prețul nu a fost plătit recurenților vor fi înlăturate.

Conform dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material".

Invocarea încălcării unor norme de procedură nu se circumscrie condiției impuse de legiuitor în motivul de casare mai sus enunțat, care vizează, în exclusivitate, încălcarea sau greșita aplicare a normelor de drept material.

În fapt, recurenții, prin argumentele aduse în susținerea acestui motiv de recurs tind la o nouă analiză și apreciere a probelor administrate, fapt care nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului.

Motivul de recurs ce vizează nelegala respingere a excepției lipsei calității procesual pasive a recurenților pe capătul de cerere privind obligarea în solidar cu pârâtul B. la restituirea prețului antecontractului este, de asemenea, nefondat.

Modul în care părțile au înțeles să stingă obligațiile dintre ele nu poate înlătura caracterul solidar al obligației, pentru argumentele pe care Înalta Curte le-a expus mai sus și care nu vor mai fi reluate.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenții - pârâți C. și D. împotriva încheierii din 08 mai 2017 și a deciziei civile nr. 459A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca nefondat.

Raportat la dispozițiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., va admite în parte cererea formulată de intimatul - reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte constată că prin sentința civilă nr. 273 din 07 martie 2016, Tribunalul București, secția a III-a civilă a dispus obligarea pârâților la plata sumei de 42.305 RON, taxă judiciară de timbru, astfel că, în recurs, reclamantul nu mai poate solicita plata aceleiași sume.

De asemenea, astfel cum reiese din încheierea din 08 mai 2017, în fața instanței de apel, reclamantul A., prin apărător, a arătat că înțelege să solicite pe cale separată cheltuielile de judecată efectuate în faza de judecată a apelului, astfel că acestea nu pot fi solicitate direct în recurs.

Raportat la aceste considerente, instanța va obliga recurenții - pârâți C. și D. la plata, în solidar, a sumei de 1.466,61 USD, plătibili în RON la cursul de la data plății, către intimatul - reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat aferente soluționării recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenții - pârâți C. și D. împotriva încheierii din 08 mai 2017 și a deciziei civile nr. 459A din 22 mai 2017, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie, ca nefondat.

Admite în parte cererea formulată de intimatul - reclamant A. privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Obligă recurenții - pârâți C. și D. la plata, în solidar, a sumei de 1.466,61 USD, plătibili în RON la cursul de la data plății, către intimatul - reclamant A., cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu de avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2018.