ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 608/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 2 octombrie 2015 sub nr. x/2015, reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A. SA/B. SA, C. alcătuit din C. SA și B. SA, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii arbitrale pronunțată în data de 11 august 2015 de Curtea Internațională de Arbitraj în Dosarul nr. x/MHM.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința civilă nr. 2419 din 14 iulie 2016, instanța de fond Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea în anulare formulată de reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contradictoriu cu pârâta D. SA/B. SA, ca neîntemeiată.

Recursul

Împotriva Sentinței civile nr. 2419 din data de 14 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal reclamantul Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a formulat recurs, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a afirmat că motivele respingerii acțiunii sunt rezumate de instanța de fond prin 3 fraze. Apreciază astfel recurentul că, instanța de fond nu răspunde criticilor formulate de parte prin cererea de chemare în judecată, mulțumindu-se că răspundă generic, în sensul că hotărârea arbitrală este motivată.

În continuare, recurentul-reclamant invocă faptul că hotărârea este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 608 lit. g) C. proc. civ. această critică putând fi încadrată în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Susține astfel recurentul-reclamant că, așa cum a arătat și la judecata pe fond a cauzei, atât literatura de specialitate cât și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție au statuat că este admisibilă o acțiune în anularea hotărârii arbitrale întemeiată pe prevederile art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., atunci când nu există o motivare sau motivarea existentă nu poate să justifice soluția.

Astfel, recurentul-reclamant arată că Tribunalul arbitral a refuzat să analizeze acest punct al apărării sale, prin nota de subsol nr. 259 statuând faptul că "Din aceste motive, nu este de asemenea necesar ca instanța să decidă asupra momentului exact la care Antreprenorul a luat sau ar fi trebuit să ia la cunoștință evenimentele care îi justificau cererile pentru prelungiri și costuri asociate, așa cum o face unul dintre arbitrii prin opinia sa separată (la paginile 10 - 11 din opinia separată). Nu este de asemenea necesar ca instanța să cerceteze relevanța corespondenței aferente li a altor documente la care se face trimitere în opinia separată. Conform celor menționate anterior, se consideră că Inginerul a renunțat la obiecțiile sale referitoare la actualitatea înștiințărilor Reclamantului, iar Pârâtul nu a respins acele Decizii, rezultatul fiind că acestea au devenit finale și cu caracter obligatoriu".

Aceasta notă de subsol se raportează la paragraful 257 din decizia arbitrală în care se consemna că "Prin fapta de a fi acceptat cererile Reclamantului din 5 august 2008 și 20 aprilie 2009 ca fiind înștiințări valide și la timp în termenii Sub-Clauzei 20.1 din CGC, se consideră că Inginerul a renunțat la orice posibilă nerespectare a cerințelor înștiințărilor, în conformitate cu Sub-Clauzele 1.9 și 4.12 din CGC". Chiar dacă ar accepta că această "motivare" este suficientă în sensul că Tribunalul Arbitral a motivat nerespectarea termenului de 28 de zile menționat de clauza 20.1 din CGC, apreciază că, prin ea însăși, această "motivare" nu poate justifica soluția pronunțată.

Astfel, potrivit art. 1.9 din CGC "Dacă Antreprenorul suferă întârzieri și/sau suportă Costuri ca urmare a nefurnizării de către Inginer a desenului sau instrucțiunea notificate, într-un interval de timp rezonabil și specificat în notificarea cu detalii justificative, Antreprenorul va transmite Inginerului o notificare adițională și, cu condiția respectării prevederilor subpunctului 20.1 [Pretențiile Antreprenorului], va fi îndreptățit la: ...".

Conform art. 4.12 din CGC "Dacă și în măsura în care Antreprenorul întâmpină condiții fizice neprevăzute, transmite notificarea menționată către Inginer și suferă întârzieri și/sau suportă costuri datorită acestor condiții, Antreprenorul, cu condiția respectării prevederilor subpunctului 20.1 [Pretențiile Antreprenorului], va fi îndreptățit la: ...".

În consecință, chiar dacă ar accepta motivarea tribunalului arbitral în sensul că cererile constructorului au fost acceptate, acesta nu era scutit de respectarea termenului de 28 de zile, raportat la prevederile imperative ale clauzelor 1.9 și 4.12 din CGC (cu condițiile respectării prevederilor subpunctului 20.1).

Cu atât mai mult, susține în continuare recurentul-reclamant, trebuie avut în vedere faptul că unul dintre motivele Inginerului de respingere a revendicărilor constructorului l-a constituit tocmai depășirea termenului imperativ de 28 de zile prevăzut de clauza 20.1 din CGC.

Toate aceste aspecte se coroborează și cu opinia separată a arbitrului care a consemnat refuzul Tribunalului arbitral de a se pronunța pe inadmisibilitatea acțiunii raportat la prevederile clauzei 20.1 din CGC.

Apreciază recurentul-reclamant că nu poate fi reținută nici motivarea instanței de fond cu privire la faptul că argumentele cuprinse în paragrafele 245 - 257 din sentința arbitrală sunt suficiente deoarece, aceste argumente nu pot justifica soluția la care a ajuns Tribunalul arbitral.

Astfel, la paragraful 250 din hotărârea arbitrală se reține că "Dacă, din punctul de vedere al Pârâtului, solicitarea Reclamantului din 5 august 2008 nu reprezentă o înștiințare în sensul sub-clauzei 20.1 din FIDIC pentru a cere prelungire a duratei și bani, având drept consecință faptul că Inginerul în mod greșit a acordat prelungirea și banii, atunci ar fi trebuit să respingă modul de soluționare al Inginerului din 27 august 2008 și să ridice această problemă în fața CAD".

Privitor la acest aspect, apreciază că soluția Tribunalului arbitral s-a bazat pe o "motivare" formală, respectiv faptul că, din moment ce Inginerul a acceptat cererea de extensie de timp, iar MDRAP nu a contestat acordarea extensiei de timp, implicit se consideră că aceasta reprezintă și revendicare financiară, însă MDRAP nu avea motiv să conteste soluția de prelungire a duratei de realizare a lucrărilor din moment ce voința părților a fost în sensul de a se întâmpla acest lucru (a se vedea în acest sens actele adiționale de prelungire a perioadei de realizare a lucrărilor în care se prevedea expres că celelalte clauze rămân neschimbate). Astfel,Tribunalul arbitral nu a contraargumentat niciun moment voința reală a părților: aceea de a se acorda doar o extensie de timp.

În concluzie, recurentul-reclamant solicită admiterea recursului și, în principal, casarea hotărârii și trimiterea cauzei la instanța de fond în vederea rejudecării, iar în subsidiar, Înalta Curte de Casație și Justiție să procedeze la rejudecarea cauzei în fond și, în urma rejudecării, să admită acțiunea, să anuleze hotărârea arbitrală și, în consecință, să trimită cauza spre rejudecare către instanța arbitrală.

Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Asocierea D. SA (fosta C. SA) . B. SA, reprezentată prin D. SA (succesoare de drepturi și obligații a C. SA) în calitate de lider al Asocierii, a formulat întâmpinare împotriva recursului, solicitând respingerea acestuia, ca fiind neîntemeiat și nefondat și menținerea sentinței de fond, ca legală și temeinică.

Susține în esență intimata-pârâtă că întreaga motivare a recurentului-reclamant privește exclusiv temeinicia hotărârii arbitrale atacate, apărările și argumentele formulate de acesta în cuprinsul recursului fiind de fapt aceleași apărări formulate pentru susținerea excepției inadmisibilității asupra cererilor formulate de Antreprenor și a tardivității cererii privind pretențiile financiare ale Antreprenorului expuse și prezentate de recurentul-reclamant și în cadrul procedurii arbitrale.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea dedusă judecății, recurentul-reclamant a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 608 alin. (1) lit. g) C. proc. civ., anularea Hotărârii Arbitrale pronunțată în data de 11 august 2015 de Curtea Internațională de Arbitraj în Dosarul nr. x/MHM.

Potrivit prevederilor C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desființată numai prin acțiune în anulare pentru unul din următoarele motive:

a) litigiul nu era susceptibil de soluționare pe calea arbitrajului;

b) tribunalul arbitral a soluționat litigiul fără să existe o convenție arbitrală sau în temeiul unei convenții nule sau inoperante;

c) tribunalul arbitral nu a fost constituit în conformitate cu convenția arbitrală;

d) partea a lipsit la termenul când au avut loc dezbaterile și procedura de citare nu a fost legal îndeplinită;

e) hotărârea a fost pronunțată după expirarea termenului stabilit de părți sau prevăzut la art. 567, deși cel puțin una dintre părți a declarat că înțelege să invoce caducitatea, iar părțile nu au fost de acord cu continuarea judecății, potrivit art. 568 alin. (1) și (2);

f) tribunalul arbitral s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul și motivele, nu arată data și locul pronunțării, nu este semnată de arbitri;

h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii;

i) dacă, după pronunțarea hotărârii arbitrale, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi disociate de prevederile menționate în sesizare.

Răspunzând punctual la motivele prezentate în calea de atac, Înalta Curte reține următoarele:

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), instanța de control judiciar reține că,

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Verificând conținutul sentinței atacate, instanța de control judiciar constată că aceasta îndeplinește exigențele menționate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar și logic argumentele care au fundamentat soluția adoptată.

Motivul de recurs analizat nu are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt și de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanța având posibilitatea să le grupeze și să le structureze în funcție de problemele de drept deduse judecății, putând să le răspundă prin considerente comune.

Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc literal toate susținerile invocate de reclamant în legătură cu nelegalitatea Hotărârii Arbitrale, sentința nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat; prima instanță reținând corect situația de fapt, raportat la limitele impuse de dispozițiile art. 608 C. proc. civ. și la materialul probator administrat în cauză și, totodată, realizând o încadrare juridică adecvată.

Astfel, analizând sentința recurată, din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., prin raportare la limitele impuse de dispozițiile art. 608 C. proc. civ., dispoziții care nu permit instanței cenzurarea temeiniciei hotărârii arbitrale, ci numai un control judecătoresc al legalității acesteia, Înalta Curte apreciază că soluția primei instanțe, de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

Astfel, verificându-se considerentele sentinței recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigențele dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și explică, în mod convingător, soluția pronunțată în dispozitiv, prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susținerile părților și probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri și a explicat raționamentul pe baza căruia a reținut că acțiunea în anulare formulată de reclamant este neîntemeiată.

Totodată, reține Înalta Curte că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

O hotărâre motivată corespunzător, astfel încât să fie posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa și să ofere toate garanțiile unui proces echitabil, cu respectarea prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituția României și ale art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, nu poate fi atinsă de un viciu de nelegalitate rezultat din lipsa unui răspuns la fiecare argument cuprins în cererile părților, cât timp raționamentul logico-juridic s-a format cu luarea în considerare a acestor argumente, chiar și în condițiile în care nu s-a referit expres la fiecare dintre ele.

Astfel, în mod corect, instanța de fond a apreciat că acțiunea în anularea unei Hotărâri Arbitrale este o cale specifică prin care se exercită controlul judecătoresc asupra legalității sale și nu este, nici nu poate fi asimilată cu o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, fiind nedevolutivă; nefiind permisă reluarea aspectelor ce țin de temeinicia hotărârii arbitrale.

Ca atare, pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că toate criticile recurentului-reclamant, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sunt neîntemeiate.

În ceea ce privește motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), invocă recurentul-reclamant greșita aplicare a dispozițiilor art. 608 lit. g) C. proc. civ.

Cu titlu prealabil trebuie precizat că acțiunea în anulare, ca mijloc procedural, nu este o cale de atac ordinară.

Așadar, astfel cum și instanța de fond în mod corect a reținut, niciunul dintre motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. nu privește controlul legalității și temeiniciei hotărârii arbitrale sub aspectul soluționării fondului litigiului arbitral; acțiunea în anularea hotărârii arbitrale fiind o cale restrictivă și nedevolutivă de atac, exercitată în condiții care nu permit decât analiza limitată a hotărârii atacate.

Hotărârea arbitrală nu poate fi desființată pe calea acțiunii în anulare decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de art. 608 noul C. proc. civ. (și nici unul dintre aceste motive de anulare nu vizează însă greșelile de judecată, în fapt sau în drept.)

Astfel, acțiunea în anulare hotărârii arbitrale este expresia dreptului de acces al părții la jurisdicția statală potrivit limitelor sale de exercitare, impuse prin art. 608 C. proc. civ.

În această ordine de idei, acțiunea în anularea hotărârii arbitrale nu poate fi considerată o cale de atac de reformare și nici o procedură alternativă de rejudecare în fond a cauzei atunci când părțile se declară nemulțumite de hotărârea dată în arbitraj.

Astfel, hotărârea unei instanțe arbitrale - act jurisdicțional de origine privată - nu poate fi desființată decât pentru motivele exhaustiv enumerate de art. 608 C. proc. civ., fiind de remarcat ca niciunul dintre acestea nu se referă la greșita judecată a procesului în fapt sau în drept.

Așa cum și instanța de fond a reținut în mod corect, controlul statal realizat asupra hotărârii arbitrale este unul de legalitate, iar nu unul de temeinicie, iar aceasta nu reprezintă o sustragere nejustificată a actului de jurisdicție arbitrală de la controlul exercitat de către o instanță statală, ci rezidă în natura contractuală a arbitrajului și obligativitatea actului emanat de la instituția de arbitraj la care părțile au consimțit să apeleze.

Având de analizat motivul de recurs invocat de recurentul-reclamant, în sensul că hotărârea este dată cu greșita aplicare a dispozițiilor art. 608 lit. g) C. proc. civ., Înalta Curte va avea în vedere dacă, prin susținerile sale, recurentul-reclamant a formulat critici de legalitate sau de temeinicie, dat fiind caracterul limitativ al motivelor ce pot fi invocate în anularea hotărârii arbitrale.

Or, analizând cererea de chemare în judecată și criticile aduse de recurentul-reclamant hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că acestea exced ipotezelor limitative prevăzute de art. 608 C. proc. civ., fiind de fapt susțineri pe fondul acțiunii arbitrale, recurentul-reclamant încercând să repună în discuția instanței de fond chestiuni ce țin exclusiv de modalitatea în care Tribunalul Arbitral a interpretat prevederile clauzei 20.1 CGC și modul concret în care aceste prevederi au fost aplicate de către Tribunalul Arbitral. Astfel, instanța de fond, respectând dispozițiile legale incidente speței, în mod temeinic a reținut că este învestită să stabilească doar dacă Tribunalul Arbitral a motivat soluția adoptată, dezlegând, sub toate aspectele relevante, susținerile părților.

Sub acest aspect, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului constată că recurentul-reclamant a invocat, ca și motiv de nelegalitate a hotărârii arbitrale lipsa motivării excepției inadmisibilității raportată la prevederile clauzei 20.1 din Condițiile Generale ale Contractului.

Analizând sentința recurată din această perspectivă, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut un judicios examen de legalitate prin raportare la motivul invocat de recurentul-reclamant în susținerea cererii de anulare a hotărârii arbitrale (referitor la lipsa motivării excepției inadmisibilității raportată la prevederile clauzei 20.1 din Condițiile Generale ale Contractului) hotărârea atacată îndeplinindu-și prin considerentele sale punctuale și concise, rolul bivalent de informare a reclamantului cu privire la motivele înlăturării cauzelor de nelegalitate invocate împotriva hotărârii arbitrale atacate și de mijloc prin care se dă posibilitatea de a se putea exercita controlul judiciar ulterior.

Distincția pe care instanța de anulare a făcut-o cu privire la sfera de aplicare a dispozițiilor art. 608 noul C. proc. civ. este pertinentă, dat fiind faptul că a înlăturat motivat argumentația reclamantului, conform căreia decizia nu ar fi fost suficient motivată, în condițiile în care aceasta nu poate constitui obiect de analiză în cadrul strict și limitativ configurat de art. 608 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța de control judiciar constată însă că, sub pretextul lipsei de motivare, în realitate, recurentul-reclamant încearcă să supună analizei instanței critici care privesc temeinicia hotărârii arbitrale.

De altfel, analizând inclusiv cererea de recurs, Înalta Curte reține că, în cuprinsul acesteia, în proporție covârșitoare, argumentația adusă de recurent în susținerea celor două motive de nelegalitate subsumate art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ. se constituie în critici aduse hotărârii arbitrale, fiind reiterate, în esență, susținerile din acțiunea în anulare.

Înalta Curte reține că, în cadrul unei acțiuni în anulare a unei hotărâri arbitrale, instanța nu poate reanaliza problemele de fond ce au fost soluționate prin hotărârea arbitrală, controlul instanței fiind redus, la limitele impuse de art. 608 C. proc. civ. de aceea, referirile recurentei la modalitatea de interpretare a prevederilor clauzei 20.1 din Condițiile Generale ale Contractului sunt aspecte de fond care exced controlului de legalitate ce poate fi făcut în acțiunea în anulare și, desigur, în recursul îndreptat împotriva sentinței pronunțate într-o asemenea acțiune. Astfel cum și instanța de fond a reținut, instanța învestită cu acțiunea în anulare a unei hotărâri arbitrale nu poate proceda la verificarea legalității modalității de interpretare a prevederilor Clauzei nr. 20.1 din CGC și a modului concret în care aceste prevederi au fost aplicate de către Tribunalul Arbitral, prin raportare la înscrisurile și la totalitatea probatoriilor administrate în cauza de arbitraj; aceasta fiind ținută de dispozițiile mai sus menționate să stabilească doar dacă Tribunalul Arbitral a motivat sau nu soluția adoptată prin raportare la aspectele invocate în legătură cu Clauza 20.1 din Condițiile Generale ale Contractului. De altfel, instanța de control judiciar constată că, în esență, prin cererea de recurs, recurentul-reclamant critică modalitatea în care Tribunalul Arbitral a analizat pe fond raporturile dintre părți și probatoriile administrate, precum și dezlegările date de instanța arbitrală asupra fondului pricinii.

Or, față de dispozițiile legale mai sus menționate, această analiză excede cadrului strict și limitativ configurat de art. 608 C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte constată că susținerile și criticile recurentului-reclamant sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar hotărârea instanței de fond este legală, fiind dată cu interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În consecință, pentru toate considerentele expuse anterior, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și pct. (8) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat, menținând sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice împotriva Sentinței civile nr. 2419 din 14 iulie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 februarie 2019.

Procesat de GGC - LM