ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3105/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta SC T.T. SRL a chemat în judecată pe pârâții A.N.A.F. (A.N.A.F.), A.N.A.F. - D.G.A.M.C., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecție Fiscală și A.N.A.F. - D.G.S.C., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea Raportului de inspecție fiscală din 01 octombrie 2007, a Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată din 10 iunie 2009 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 10 iunie 2009, acte emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C.

- Activitatea de inspecție fiscală, obligarea pârâților, în solidar, la restituirea sumei de 1.298.065 lei achitată de reclamantă, compusă din 702.759 lei reprezentând impozit pe profit, 30.213 lei, reprezentând TVA, suma de 527.089 lei reprezentând majorări de impozit pe profit și suma de 38.004 lei reprezentând majorări TVA în temeiul Deciziei de impunere din 10 iunie 2009 și a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere din 10 iunie 2009, obligarea pârâtelor, în solidar la plata dobânzii, conform art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și (2) din C. proc.

fisc., pentru suma de 1.298.065 lei, obligarea pârâtelor, în solidar la plata daunelor morale în sumă de 50.000 lei, iar în subsidiar să se dispună obligarea pârâtelor în solidar, a soluționa contestația formulată, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, în valoare de 10.000 lei pentru fiecare zi de întârziere, calculate de la momentul pronunțării hotărârii, până la executarea în fapt, cu cheltuieli de judecată. Prin întâmpinare la primul termen de judecată 14 ianuarie 2010 pârâta A.N.A.F. solicită respingerea acțiunii reclamantei ca prematură, iar în ceea ce privește capătul de cerere privind soluționarea contestației ca lipsită de obiect, având în vedere că a fost emisă Decizia nr. 1 din 06 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației reclamantei.

La primul termen de judecată reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că solicită anularea Raportului de inspecție fiscală din 01 octombrie 2007 a Deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată din 10 iunie 2009, a deciziei privind modificarea bazei de impunere din 10 iunie 2009 emise de D.G.A.M.C.

- Activitatea de inspecție fiscală și a Deciziei nr. 1 din 06 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației sale, obligarea pârâtelor în solidar, la restituirea sumei de 63.343 lei din care 26.436 lei, reprezentând impozit pe profit și suma de 36.907 lei reprezentând majorării impozit pe profit, sume pentru care a fost admisă contestația sa și desființată Decizia nr. 108 din 10 iunie 2009, anularea Deciziei nr. 109 din 10 iunie 2009, întrucât are același obiect și consecințe juridice ca și Decizia nr. 108 din 10 iunie 2009, obligarea pârâtelor, în solidar la restituirea sumei de 1.234.722 lei privind nemodificarea Decizie de impunere nr. 109 din 10 iunie 2009 și a Deciziei nr. 1 din 06 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației sale și obligarea pârâtelor, în solidar la plata dobânzilor conform art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc. pentru suma de 1.298.065 lei, cu cheltuieli de judecată. La data de 09 septembrie 2010 reclamanta a formulat o cerere de majorare a câtimii cererii sale, prin care a solicitat anularea raportului de inspecție fiscală din 01 octombrie 2007, a deciziei de impunere privind obligații fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală din 10 iunie 2009 emise de A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de inspecție fiscală și a Deciziei nr. 1 din 06 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației sale, emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., obligarea pârâtelor în solidar la restituirea sumei de 63.343 lei, reprezentând 26.436 lei impozit pe profit și 36.907 lei majorări impozit pe profit, sumă pentru care a fost admisă contestația sa și în consecință, desființarea Deciziei nr. 108 din 10 iunie 2009, anularea Decizie nr. 109 din 10 iunie 2009 emisă de A.N.A.F.

- D.G.A.M.C. - Activitatea de inspecție fiscală întrucât are același obiect și consecințe juridice ca decizia nr. 108 din 10 iunie 2009, obligarea pârâtelor în solidar, la restituirea sumei de 1.230.032 lei plătită în temeiul Deciziei de impunere nr. 108 din 10 iunie 2009, a Deciziei nr. 109 din 10 iunie 2009 și a Deciziei nr. 1 din 06 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației, emisă de A.N.A.F. - D.G.S.C., obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale în valoare de 79.231,86 lei conform art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și (2) C. proc. fisc., astfel încât în total, în conformitate cu concluziile raportului de expertiză, pârâtele datorează suma de 1.513.836,86 lei, cu cheltuieli de judecată.

În cauză s-a mai solicitat de către reclamantă și încuviințat, efectuarea unei expertize de specialitate. Prin sentința civilă nr. 73 din 2 martie 2011 Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea modificată formulată de către de reclamanta - SC T.T. SRL în contradictoriu cu pârâții - A.N.A.F. București, A.N.A.F. - D.G.A.M.C., A.N.A.F. - D.G.A.M.C. - Activitatea de Inspecție Fiscală și A.N.A.F. - D.G.S.C., ca nefondată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut O precizare care se impune este aceea că raportul de inspecție fiscală nr. 2325, unul din actele atacate a cărei anulare se solicită, a fost încheiat de A.N.A.F.

- D.G.A.M.C. la data de 09 iunie 2009 și nu la data menționată de reclamantă, în cuprinsul cererii de chemare în judecată și în modificarea acesteia ca și în cuprinsul cererilor, 1 octombrie 2009 (fila 171 vol. II), iar raportul de inspecție fiscală din 08 aprilie 2010 nu poate forma obiectul prezentei judecăți.

Pe fondul cauzei în ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtelor în solidar la restituirea sumelor de 63.343 lei, compusă din 26.436 lei reprezentând impozit pe profit și 36.907 lei reprezentând majorări pe profit, aceasta a fost respinsă, deoarece prin Decizia nr. 1 din 06 ianuarie 2010 privind soluționarea contestației reclamantei formulată împotriva deciziei de impunere nr. 108 din 10 iunie 2009 și a raportului de inspecție fiscală din 09 iunie 2009, Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor a desființat Decizia de impunere nr. 108 din 10 iunie 2009 în ce privește aceste sume, dar a reținut că nu s-au stabilit greșit în sarcina reclamantei, ci, organele de inspecție fiscală urmează a proceda la o nouă verificare, pentru considerentele reținute în decizie, astfel încât instanța nu poate proceda direct la analizarea pe fond a pretențiilor acesteia și cu atât mai mult la obligarea pârâtelor la restituirea sumelor.

În ce privește celelalte pretenții s-a constatat că urmare controlului efectuat pentru stabilirea impozitului pe profit datorat de reclamantă, atât organele de inspecție fiscală, cât și prin soluționarea contestației acesteia au stabilit în mod corect sumele datorate de aceasta, respectiv 702.759 lei impozit și 527.089 lei majorări. Astfel, pentru anul 2004, cheltuielile în sumă de 31.711 lei, din care 22.557 lei cheltuieli cu cazarea în străinătate și 9.154 lei indemnizație de deplasare acordată administratorului, se constată că actele prezentate de societate nu conduc la justificarea deductibilității sumelor.

Ordinul de deplasare emis pe numele administratorului societății, pentru Turcia - pe perioada 20 martie 2004 - 04 aprilie 2004 copii ale mesajelor electronice privind cazarea sau cu privire la cantitatea de fier vechi descărcată din nave în perioada 25 - 26 martie 2004, sau întocmirea de acte ce urmează a fi transmise d-lui G.V., nu fac dovada susținerilor reclamantei potrivit cărora operațiunile efectuate sunt reale, efectuate cronologic și sistematic, au la bază înscrisuri ce dobândesc calitatea de document justificativ, reprezentând diurna și cazarea administratorului societății cu ocazia deplasărilor, fiind efectuate în scopul realizării de venituri impozabile deoarece, pentru perioada 20 martie 2004 - 04 aprilie 2004 nu s-au prezentat facturi fiscale emise de unitățile de cazare pe numele societății sau a administratorului, confirmarea rezervării pentru C.P.

fiind pentru data de 28 martie 2004 și nu 20 martie 2004 și nu s-au prezentat alte documente pentru cheltuielile pentru 20 martie 2004 - 04 aprilie 2004. Pentru perioada 28 aprilie 2004 - 27 mai 2004 și 16 iulie 2004 - 22 iulie 2004 s-a prezentat doar copia pașaportului administratorului, fără a se prezenta documente care să justifice cazarea, ordine de deplasare, decont de justificare a sumelor ridicate din casierie, facturi fiscale emise de unități de cazare. În aceste condiții, reclamanta neprezentând documente care să justifice efectuarea acestora, nu are relevanță în lipsa acestora încadrarea cuantumului în valorile limitate ale legii, situație în care impozitul pe profit aferent sumei de 22.557 lei a fost corect stabilit.

În ce privește suma de 9.154 lei reprezentând cheltuieli cu indemnizația de deplasare a administratorului societății, se constată că, în aplicarea dispozițiilor legale mai sus reproduse (art. 21 alin. (3) lit. b) din C. fisc. și pct. 34 din H.G. nr. 44/2004) pentru ca aceste cheltuieli să fie deductibile la calculul impozitului pe profit, trebuie a fi acordate persoanelor ce au calitatea de salariat al societății, iar în situația în care nu s-a dovedit că administratorul are și calitatea de salariat al reclamantei, legal s-a stabilit că aceste cheltuieli nu sunt deductibile, de asemenea, fiind datorate și majorările de întârziere și penalitățile aferente sumelor mai sus analizate.

Pentru anul 2005, în ce privește calculul pentru impozitul pe profit, referitor la cheltuielile de deplasare a administratorului în străinătate, în sumă de 4.972 lei, justificate cu factura din 17 martie 2005 acestea corect nu s-au acceptat a fi cheltuieli deductibile, deoarece societatea nu a realizat profit, conform dispozițiilor art. 21 alin. (2) lit. e) din C. fisc.

Susținerea reclamantei conform căreia sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (1) lit. i) din C. fisc., potrivit cărora sunt cheltuieli efectuate în scopul realizării de venituri „cheltuielile pentru marketing, studiul pieții, promovarea pe piețe existente sau noi, participarea la târguri și expoziții, la misiuni de afaceri, editarea de materiale informative proprii, în cazul în care contribuabilul realizează profit în exercițiul curent și/ sau din anii precedenți, precum și în situația în care acesta se află înăuntrul perioadei de recuperare a pierderii fiscale, conform legii”, deoarece nu se prevăd restricții cu privire la deductibilitatea cheltuielilor în funcție de situația financiară a perioadei în care s-au făcut aceste cheltuieli, nu sunt întemeiate deoarece aceste cheltuieli cu biletul de avion al administratorului ar trebui să facă parte dintr-un contract de prestării servicii de marketing, studiul pieții, ș.a., încheiat între societate și administrator, iar prestarea efectivă să rezulte din documente.

În ce privește cheltuielile de cazare în sumă de 1.028 lei pentru Takis Vatistas conform facturii din 12 aprilie 2005 emisă de E.O. și aceste cheltuieli au fost apreciate de către instanță ca fiind nedeductibile, întrucât sunt aplicabile dispozițiile art. 21 alin. (2) lit. e) din C. fisc., pct. 27 și 28 din H.G. nr. 44/2004, T.V. neavând calitatea de salariat sau administrator al reclamantei. În ce privește suma de 40.456, ce face parte din suma de 56.722 lei, prevăzută în nota contabilă din 31 octombrie 2005, instanța a reținut că în privința acesteia, s-a dispus reanalizarea prin decizia nr. 1 din 06 ianuarie 2010, ca și în ce privește suma de 8.354 lei. Cu privire la suma de 3.900.314 lei considerată ca deductibilă, s-a reținut că aceasta provine într-adevăr din suma de 5.191.705 lei reprezentând pierderi tehnologice rezultate în urma manipulării fierului vechi înregistrată cu N.C.

din 31 martie 2006 și rezultată cu ocazia lichidării stocului de fier vechi (p.v. încheiat cu SC R.P.O. SA), întrucât societatea a omis să le înregistreze la momentul constatării acestora. Din suma de 5.191.705 lei, suma de 1.291.391 lei s-a stabilit de organele de inspecție fiscală că este deductibilă, întrucât privea perioada în care erau aplicabile prevederile art. 9 alin. (6) lit. b) din Legea nr. 414/2004 privind impozitul pe profit și pct. 9.6 din H.G.

nr. 859/2002 privind metodologia de calcul a impozitului pe profit, (1 octombrie 2001 - 31 decembrie 2003 ): Așadar susținerea reclamantei, conform căreia, având aceeași natură, cheltuielilor trebuie a le fi aplicat același tratament fiscal (concluzie preluată și în expertiza efectuată în cauză) este nefondată, deoarece pe anul 2004 se aplică prevederile art. 21 alin. (3) lit. d) din C. fisc., potrivit cărora „Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată: perisabilitățile, în limitele stabilite de organele de specialitate, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice” și potrivit pct. 35 din H.G. nr. 44/2004, „Nu sunt considerate perisabilități pierderile tehnologice care sunt cuprinse în norma de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau obținerea unui serviciu”.

În procesul verbal încheiat la data de 01 iulie 2005 cu SC R.P.O. SA s-au avut în vedere deșeurile de fier vechi depozitate pe platforma închiriată de la această societate și s-a vizat lichidarea stocului de fier vechi din acest depozit dar temeiul legal reținut, respectiv H.G. nr. 111/2002 privind stabilirea procentelor maxime admise ca pierderi tehnologice în timpul manipulării și depozitării mărfurilor solide și lichide în vrac, în porturile maritime și fluviale românești nu este aplicabil deoarece se referă numai la manipularea și depozitarea mărfurilor și nu și la depozitarea mărfurilor în depozitele închiriate de la operator și nici la pierderile pe timpul transportului și manipulării mărfurilor pe traseul port - depozit.

Mai mult decât atât, potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 111/2002, aceste pierderi trebuiau specificate în declarația vamală, în detaliu, în cauză, aceste pierderi nefiind confirmate de operațiunile de import - export, valoarea acestora nereprezentând cheltuială deductibilă la calculul profitului impozabil. Așadar, instanța de fond a reținut că temeiul legal invocat pentru justificarea pierderilor tehnologice aferente perioadei 01 octombrie 2002 - 31 decembrie 2004 înregistrate pe cheltuielile deductibile ale exercițiului financiar 2005, (H.G. nr. 11/2002) nu este aplicabil, pentru că actul normativ se referă nu la pierderile tehnologice din operațiunile de manipulare a deșeurilor în depozitul închiriat, ci se referă la manipularea și depozitarea mărfurilor solide și lichide în vrac în porturile maritime și fluviale pe și de pe nave, confirmate de părțile contractante.

Totodată, s-a reținut faptul că reclamanta nu a prezentat documente din care să rezulte că aceste pierderi tehnologice au fost stabilite prin norme de consum tehnologic pe perioada 01 octombrie 2002 - 31 decembrie 2003, sau prin normă de consum proprie necesară pentru fabricarea unui produs sau obținerea unui serviciu, astfel cum prevăd actele normative, legal cheltuiala de 3.900.314 lei nefiind considerată deductibilă. În ce privește suma de 24.173 - cheltuială cu energia electrică - pe perioada noiembrie - decembrie 2005, suma de 114.716 lei aferentă anului 2006 și 8.272 lei pe lua ianuarie 2007 se rețin următoarele: Potrivit art. 21 alin. (1) din C. fisc., „Pentru determinarea profitului impozabil sunt considerate cheltuieli deductibile numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare”, iar potrivit pct. 22 din H.G.

nr. 44/2004 „Cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabil sunt cheltuieli înregistrate cu realizarea și comercializarea bunurilor, prestarea serviciilor sau executarea lucrărilor, inclusiv cele reglementate prin acte normative în vigoare”. În acest sens, în baza contractului nr. 189 din 20 iunie 2003 încheiat între reclamanta SC T.T. SRL și SC T. SRL cu actul adițional din 28 octombrie 2003 pentru spațiul din colonia Crivina - Anina, pentru perioada 01 noiembrie 2005 - 31 ianuarie 2007, s-au emis facturi fiscale către SC T. SRL numai pentru cheltuielile cu chiria și cu telefonul la punctul de lucru Anina, chiar reclamanta afirmând că „din situația reală rezultată în cadrul activității punctului de lucru s-a constatat că SC T. SRL nu a înregistrat consumuri de energie electrică la punctul de lucru Anina, fapt pentru care SC T.T.

SRL nu a refacturat energia electrică și aceasta în mod justificat”, arătându-se și că „aceste cheltuieli (cu energia electrică) sunt reale, au la bază facturi fiscale emise de SC E.E.B. SA iar reclamanta a procedat la refacturarea energiei electrice consumate de singurul consumator din punctul de trafo al punctului de lucru Anina, care este către Regia Națională a Pădurilor, Direcția Silvică Reșița, Ocolul Silvic Anina”. Mai mult art. 1 din actul adițional nr. 1 din 28 octombrie 2003 modifică art. 5.16 din Contractul de prestări de servicii, în sensul că „Beneficiarul (reclamantul) a refacturat prestatorului energia electrică consumată în punctul Ticranu Mic deoarece valoarea acesteia va fi cuprinsă în prețul prestației”.

Reclamanta nu a mai prezentat un document din care să rezulte că părțile ar fi convenit ca beneficiarul să achite contra/valoarea energiei electrice consumate de prestator și să nu mai refactureze contravaloarea acesteia prestatorului iar prestatorul să nu includă contravaloarea energiei consumată la prețul prestației, din deconturile prezentate rezultând doar numărul avizului de expediție, data cântar, cantitatea, diferențele apărute între cantitățile de la punctul de lucru Anina și cantitățile la platforma Ades Constanța, cantitatea finală la SC T.T.

SRL prețul în valută, cursul valutar și valoarea cantităților la reclamantă, contra/valoarea prețului prestației în funcție de cantitatea de fier vechi pregătit, fără a se prezenta detaliat structura prețului prestației pe elemente de tarif, adică materiale, manoperă, energie electrică, etc. Prin urmare, au fost prestate servicii la punctul de lucru Anina, iar reclamanta nu a refacturat energia electrică primită de la SC E.E.B.

SA către prestatorul SC T. SRL și nici nu există documente din care să rezulte că ar fi refacturat energia electrică către SC T. SRL consumată într-un alt punct trafo decât Anina, iar din documentele existente nu reiese că părțile ar fi convenit ca beneficiarul să achite contravaloarea energiei electrice consumate de prestator și să nu mai refactureze contravaloarea acesteia prestatorului iar prestatorul să nu includă contra/valoarea energiei electrice consumată în prețul prestației, refacturarea energiei electrice de către reclamantă către prestator fiind voința părților stabilită în scris prin act adițional la contractul de prestări servicii, voința părților nefiind anulată prin vreun înscris pe perioada în cauză.

Prin urmare, toate susținerile reclamantei în ce privește aceste cheltuieli sunt nefondate, iar suma de 27.961 lei reprezentând TVA la care pârâtele au fost obligate a o restitui către reclamantă trebuie a fi solicitată de la acestea conform Codului de procedură fiscală, TVA - ul nefiind obiectul cauzei.

Prin urmare, corect au fost considerate aceste cheltuieli ca nedeductibile și au fost avute în vedere la stabilirea impozitului pe profit în sumă de 23.546 lei aferent cheltuielilor cu energia electrică în sumă totală de 147.161 lei ca au influențat pierderea pe anii 2005 și 2006 profitul impozabil pe 2007. În ceea ce privește cheltuielile cu cazarea în sumă de 19.586 pe anul 2007, pentru suma de 2.470 lei pe luna aprilie 2007, s-a admis contestația reclamantei dispunându-se reanalizarea actelor prezentate și a se stabili dacă reclamanta are drept de deducere total sau parțial a acestor cheltuieli, iar pentru suma de 17.116 lei, aceste cheltuieli nu vor fi acceptate la deducere deoarece persoanele care au beneficiat de aceste cheltuieli nu au calitatea de salariat sau administrator al societății.

Argumentul conform căruia aceste persoane sunt delegate oficial de către SC G.I.C. SA, G.S.R.C.O.S. pentru care reclamanta are obligația a asigura cazarea în perioada cât asigură inspecția, reparația și întreținerea utilajelor nu poate fi reținută pentru deductibilitatea acestora deoarece acestea intră în costul serviciilor prestate.

Referitor la suma de 141.230 lei stabilită de expert și care a stat la baza cererii de majorare a câtimii cererii inițiale a reclamantei, instanța a reținut că expertul a stabilit impozit pe profit de 141.230 lei de recuperat prin luarea în considerare a împrejurării că sunt deductibile fiscal la calculul profitului impozabil cheltuielile cu energia electrică și cu pierderile tehnologice, precum și faptul că pe anul 2004 reclamanta a virat în plus impozit pe profit în valoare de 325.037 lei, dar în privința cheltuielilor cu energia electrică și pierderile tehnologice, în cuprinsul prezentei hotărâri s-a explicat regimul acestora, iar Raportul de inspecție fiscală din 08 aprilie 2010 și decizia de impunere emisă în baza acestuia nu au făcut obiectul prezentei acțiuni, iar sumele virate în plus nu au făcut obiectul deciziei contestate nr. 1 din 06 ianuarie 2010. Aceleași sunt concluziile și pentru suma de 79.231,86 lei stabilită ca dobânzi legale de încasat pentru perioada 21 iulie 2007 - (data plății) - 05 iulie 2010 (data raportului de expertiză).

În ce privește anularea Deciziei nr. 109 din 10 iunie 2009, aceasta a fost respinsă ca nemotivată de Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor și cum aceasta privește nemodificarea bazei de impunere, cum acțiunea formulată împotriva Deciziei nr. 108 din 10 iunie 2009 a fost respinsă, în ce privește Decizia nr. 108/2009 a fost respinsă și solicitarea de anulare a Deciziei nr. 109 din 10 iunie 2010. Cum capătul principal al acțiunii privind obligarea pârâților la restituirea sumelor de bani precizate în acțiune, urmare admiterii contestației sale formulate împotriva Deciziei nr. 1 din 06 ianuarie 2010 a Direcției Generale de Soluționare a Contestațiilor a fost respins, se vor respinge și capetele de cerere accesorii privind obligarea pârâtelor la plata dobânzii prevăzute de art. 21 alin. (4) coroborat cu art. 124 alin. (1) și (2) C. proc.

fisc. și obligarea pârâtelor la plata de daune morale de 50.000 lei, ca și obligarea cheltuielilor de judecată. În ceea ce privește concluziile expertizei, instanța a reținut că acestea nu vor fi luate în considerație deoarece, în referire la unele obiective, chiar expertul a avut în vedere la stabilirea cuantumului sumelor la care a făcut referire: cu condiția ca instanța „să accepte deductibilități”, unele răspunsuri nu sunt conforme cu legea s-a avut în vedere și calculul TVA - ului (în situația în care prin Decizia nr. 1 din 06 ianuarie 2010 s-a soluționat contestația reclamantei formulată împotriva stabilirii sumei de 1.229.848 lei reprezentând: 702.759 lei impozit pe profit și 527.089 majorări de întârziere aferente impozitului pe profit (Decizia nr. 108/2009) și a Deciziei nr. 109 din 10 iunie 2009 privind nemodificarea bazei de impunere din Decizie nr. 108 din 10 iunie 2009), pe baza acestor concluzii reclamanta chiar majorându-și câtimea cererii.

În referire la solicitările din cererea depusă la 09 septembrie 2010 (fila 120 Vol. II) prin care se precizează că se cere și obligarea pârâtelor în solidar la sumele pentru care a fost admisă contestația sa administrativă (total 63.343 lei), precum și la suma de 30.213 lei reprezentând TVA și 38.004 lei - majorări TVA, s-a constatat că sumele pentru care a fost admisă contestația nu au format obiectul cererii de chemare în judecată chiar modificată după depunerea Deciziei nr. 1 din 06 ianuarie 2010 a A.N.A.F. - Direcția Generală a Soluționare a Contestațiilor, prima cale legală fiind aceea de a solicita restituirea direct de la beneficiarii sumelor, solicitarea din 09 septembrie 2010 nefiind majorarea câtimii obiectului cererii de chemare în judecată în sensul reglementat de art. 132 C. proc.

civ. (nesolicitându-se anularea parțială a Deciziei nr. 108 din 10 iunie 2009). Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs reclamanta SC T.T. SRL, criticând-o ca nelegală și netemeinică în temeiul art. 304 1 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs invocate, recurenta-reclamantă a susținut în esență că în mod greșit instanța de fond a apreciat și reținut prin sentința criticată următoarele:

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.T. SRL Constanța, împotriva sentinței civile nr. 73 din 2 martie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 19 iunie 2012.