ÎCCJ, decizie (scj.ro #120642)

Încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor procedurale relative la trimiterea cauzei spre rejudecare. Nelegalitate.

Cuprins pe materii :

Drept procesual civil. Căi de atac. Apelul.

Index alfabetic :

cerere reconvențională

trimitere spre rejudecare

casare

C.proc.civ. din 1865, art. 297 alin. (1), art. 304 pct. 5

Dispunând trimiterea spre rejudecare a procesului - urmare a constatării încălcării prevederilor art. 105 alin. (2) C.proc.civ. - instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 297 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., în condițiile în care cererea reconvențională fusese respinsă ca inadmisibilă, pronunțând astfel o soluție nelegală.

Conform textului sus arătat, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare. Cum însă, prin cererile lor părțile nu s-au manifestat în sensul cerut de text, după ce admitea apelul, instanța trebuia să rețină cauza pentru judecata procesului, evocând fondul, așa cum stabilește, cu valoare de principiu, teza I din art. 297 alin. (1) C.proc.civ.

Secția I civilă, decizia  nr. 681 din 12 martie 2015

Prin decizia civilă nr. 457/A din 28 octombrie 2014, Curtea de Apel București, Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de pârâții G.I. și G.M. împotriva sentinței civile nr. 1961 din 07 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare, aceleași instanțe.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că din dispozitivul hotărârii apelate reiese că prima instanță a soluționat excepțiile invocate de pârâți prin întâmpinare, și anume excepția lipsei calității procesuale active și cea privind lipsa calității procesual pasive, iar în motivarea sentinței se regăsesc considerentele pe care instanța le-a avut în vedere spre a reține lipsa de temeinicie a acestor excepții procesuale.

Însă, din practicaua hotărârii - în care se regăsesc consemnările privind discuțiile purtate în ședință publică - reiese că instanța a acordat cuvântul părților și a luat concluziile acestora numai în privința fondului pricinii, nu și în privința apărărilor pe care pârâții apelanți le-au susținut pe calea celor două excepții.

Curtea a apreciat că soluționarea celor două excepții procesuale, fără a se lua concluziile părților asupra lor, reprezintă o atingere adusă principiului contradictorialității, dar, în egală măsură, și principiului respectării dreptului la apărare.

Conform prevederilor art. 128 alin. (2) C.pr.civ., instanța este ținută a acorda părților cuvântul cu privire la toate chestiunile asupra cărora a fost învestită a se pronunța, în acest mod asigurându-se posibilitatea părților ce se află în litigiu de a-și susține pretențiile și, respectiv de a se apăra împotriva pretențiilor ce le sunt opuse de adversarul procesual. Dreptul părților de a pune concluzii cu privire la chestiunile care formează obiect al litigiului pe care instanța este chemată să îl soluționeze constituie un element al exercitării dreptului la apărare (drept fundamental consacrat prin art. 24 din Constituție), pentru că numai în acest mod ele pot cunoaște pretențiile și apărările care li se opun, și limitele în care instanța urmează a se pronunța, având astfel posibilitatea de a susține propriile apărări în aceleași limite.

În ce privește cererea reconvențională, Curtea a reținut că soluția ce a fost pronunțată de instanța fondului în privința acesteia a fost de respingere. În condițiile în care, astfel cum reiese din practicaua hotărârii, la închiderea dezbaterilor s-a acordat părților cuvântul exclusiv pe fondul cauzei, iar cauza/litigiul implică, în conformitate cu prevederile art. 129 alin. ultim C.pr.civ., soluționarea atât a cererii principale, cât și a cererii reconvenționale sub aspectul temeiniciei lor, apare ca fiind vădit nefondată susținerea apelanților în sensul că nu li s-ar fi acordat cuvântul relativ la susținerea cererii reconvenționale.

Însă, în privința aceleași cereri, Curtea a constatat că motivarea instanței de fond în privința solicitărilor din conținutul cererii reconvenționale este în sensul unui fine de neprimire, respectiv al inadmisibilității pretențiilor formulate prin această cerere.

Or, un atare incident procedural nu a fost pus în discuția părților, situație în care apelanții pârâți reclamanți nu au avut posibilitatea de a formula apărări relativ la aspectul asupra căruia instanța s-a pronunțat. Astfel fiind, și prin soluționarea în acest mod a cererii reconvenționale s-a adus atingere dreptului la apărare al apelanților pârâți reclamanți.

Principiul contradictorialității și principiul respectării dreptului la apărare dau expresie întregului complex de garanții și drepturi procesuale instituite de lege spre a servi părților la apărarea intereselor lor legitime; printre aceste drepturi și garanții se înscriu: dreptul părților de a face cereri, de a cunoaște actele de la dosar, de a propune probe, de a recuza pe judecători sau pe procuror etc., precum și dreptul lor de a participa la dezbateri și de a pune concluzii în legătură cu problemele dezbătute, dreptul de a exercita căile de atac etc.

Principiul garantării dreptului la apărare este de ordin constituțional, fiind consacrat prin art. 24 al Legii fundamentale și depășește interesul părților întrucât respectarea sa tinde la aflarea adevărului în procesul civil, încălcarea lui atrăgând casarea hotărârii.

Contradictorialitatea constă în posibilitatea conferită de lege părților de a discuta și combate orice element de fapt sau de drept al procesului civil. Existența contradictorialității impune cerința ca nicio măsură să nu fie ordonată de instanță înainte ca aceasta să fie pusă în discuția contradictorie a părților, pentru că nicio măsură nu poate fi dispusă de judecător fără a acorda părților dreptul de a se apăra, asigurându-le acestora posibilitatea de a a-și susține și de a-și argumenta cererile, de a solicita administrarea de probe, de a combate susținerile adversarului, nerespectarea principiului contradictorialității și al garantării dreptului la apărare fiind sancționată cu nulitatea hotărârii.

Date fiind aceste coordonate ale celor două principii proprii procesului civil, se impune concluzia că nesocotirea de către instanță a garanțiilor procesuale constituie încălcări care atrag nulitatea hotărârii, vătămarea produsă părților rezultând cu evidență din lipsa posibilității de a-și susține apărările și cererile în coordonatele deduse judecății, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin reluarea judecății în etapa procesuală în care s-a produs încălcarea menționatelor drepturi, spre a exista astfel posibilitatea de a avea beneficiul unei judecăți care parcurge toate gradele de jurisdicție permise de lege.

Având în vedere că se impune a fi anulată sentința pentru a fi puse în discuția părților atât excepțiile

privind lipsa calității procesual active și lipsa calității procesual pasive a ambilor pârâți reclamanți, precum și excepția inadmisibilității cererii reconvenționale, iar soluția relativă la fondul cererii principale este într-o legătură indisolubilă cu soluția ce urmează a se pronunța asupra acestor excepții, dar și cu soluția care, în măsura în care excepțiile menționate ar fi găsite nefondate, se va pronunța pe fondul cererii reconvenționale, Curtea urmează a dispune anularea în tot a sentinței (în privința soluției date cererii principale, această dispoziție impunându-se ca și consecință a anulării soluției date asupra cererii reconvenționale). În aceste condiții, criticile formulate de apelanți cu privire la considerentele ce sunt expuse în sentința apelată în analiza fondului cererii principale au rămas fără obiect, astfel că nu se mai subzistă suportul realizării controlului judiciar din această

perspectivă.

Reclamantul P.A.L. a declarat recurs, prin care a formulat următoarele critici:

Instanța de apel a aplicat greșit legea, respectiv art. 24 din Constituție, art. 6 din CEDO și art. 297 alin. (1) C.proc.civ.

Instanța fondului a procedat în mod legal, pentru că a soluționat cauza după ce a acordat părților cuvântul pe toate cererile și apărările formulate.

Faptul că în practicaua hotărârii nu se face vorbire despre împrejurarea că părților li s-a acordat cuvântul și asupra excepțiilor și asupra cererii reconvenționale odată cu acordarea cuvântului pe cererea principală reprezintă o simplă eroare materială care poate fi îndreptată pe calea procedurii prevăzute de art. 281 C.proc.civ. Or, un asemenea motiv de apel este inadmisibil, având în vedere prevederile art. 282 C.proc.civ.

Instanța de apel a făcut o interpretare excesivă a art. 24 din Constituție și art. 6 din Convenția europeană, atunci când a considerat că prima instanță a încălcat principiile contradictorialității și al dreptului la apărare. În realitate, apelanții nu au suferit nicio vătămare procesuală și nu au fost încălcate prevederile art. 105 alin. (2) C.proc.civ., singurul lor scop fiind acela de a tergiversa judecata. Chiar dacă părților nu li s-ar fi acordat cuvântul asupra excepțiilor procesuale, câtă vreme acestea au fost analizate în considerentele hotărârii nu li s-a produs nicio vătămare procesuală.

Au fost încălcate prevederile art. 297 C.proc.civ., în cauză neexistând niciuna dintre ipotezele înscrise în acest text.

Prima instanță s-a pronunțat asupra excepțiilor procesuale și asupra cererii reconvenționale, astfel încât nimic nu justifica soluția de casare în tot a sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Recursul este întemeiat, în sensul următoarelor considerente:

Este cert că în practicaua sentinței civile nr. 1961/2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a III-a civilă, nu apare nicio mențiune vizând acordarea cuvântului părților asupra excepțiilor lipsei de calitate procesuală activă și pasivă, analizate în considerente și soluționate prin dispozitiv.

O asemenea omisiune ar fi putut avea natura unei simple erori materiale, de îndreptat în cadrul procedurii reglementate de art. 281 C.proc.civ., numai în măsura în care, la ultimul termen de judecată părțile și-ar fi exprimat opinia asupra excepțiilor procesuale, însă din eroare aceasta nu ar fi fost consemnată în practica.

În litigiul de față, însă, nu suntem în prezența unei asemenea situații, câtă vreme părțile nu s-au exprimat deloc asupra excepțiilor procesuale, nepuse în dezbaterea lor contradictorie.

Prin urmare, instanța de apel a apreciat în mod corect faptul că au fost nesocotite principii procesuale fundamentale, respectiv principiul contradictorialității și al dreptului la apărare.

Or, încălcarea unor principii fundamentale este de natură să producă părții ocrotite prin instituirea lor, o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului de procedură săvârșit în aceste condiții. Așadar, interpretarea dispozițiilor art. 105 alin. (2) C.proc.civ. a fost corect făcută, iar admiterea apelului este legală.

Dispunând însă trimiterea spre rejudecare a procesului, instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile art. 297 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ. - aplicabile în cauză, față de faptul că, astfel cum rezultă din considerentele sentinței, cererea reconvențională a fost respinsă ca inadmisibilă.

Conform acestui text, în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție,

dacă părțile au solicitat în mod expres luarea acestei măsuri prin cererea de apel ori prin întâmpinare

.

Cum prin cererile lor, părțile nu s-au manifestat în sensul cerut de text, după ce admitea apelul, instanța trebuia să rețină cauza pentru judecata procesului, evocând fondul, așa cum stabilește, cu valoare de principiu, teza I din art. 297 alin. (1) C.proc.civ.

Față de cele ce preced, instanța de apel a pronunțat o soluție nelegală, ce decurge din nesocotirea cerințelor unui text procedural, astfel încât criticile formulate în recurs întrunesc cerințele art. 304 pct. 5 C.proc.civ.

În raport cu dispozițiile art. 312 alin. (3) C.proc.civ., recursul a fost admis și hotărârea a fost casată cu trimitere spre judecare la aceeași instanță.