ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2017
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1574/2017 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2017)
Asupra cererii de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1535 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 501/A din 14 iunie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.
La data de 06 februarie 2017, petenta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar S.C. C. FILIALA TIMIȘ a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 1535 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în sensul acordării cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
Prin întâmpinarea înregistrată la 19 octombrie 2017, intimata S.C. A. S.R.L. a invocat excepția tardivității formulării cererii de completare a deciziei nr. 1535 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.
Înalta Curte în temeiul dispozițiilor art. 237 alin. (2) pct. 1 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepția tardivității formulării cererii de completare a deciziei nr. 1535 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pe care urmează să o admită având în vedere următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Cererea de completare a hotărârii prevăzută de dispozițiile art. 444 C. proc. civ. este reglementată prin norme de ordine publică, motiv pentru care nici părțile și nici instanța de judecată nu pot deroga, pe cale de interpretare, de la termenul prevăzut de lege pentru formularea ei și de la modalitatea în care acesta se calculează.
Așa fiind, potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) C. proc. civ., mai-sus citate, cererea de completare trebuia formulată în termen de 15 zile de la pronunțare.
Potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul.
În aplicarea acestor dispoziții legale, Înalta Curte constată că termenul de formulare a cererii de completare a deciziei nr. 1535 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a împlinit la data de 16 octombrie 2016.
Or, cererea a fost formulată la data de 06 februarie 2017, conform datei imprimate pe plicul de expediere (fila x), cu depășirea termenului de 15 zile prevăzut de textul legal menționat.
În considerarea argumentelor expuse, văzând și dispozițiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel, Înalta Curte, în temeiul art. 444 alin. (1) același cod, va admite excepția tardivității și va respinge ca tardivă cererea de completare formulată de petenta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar S.C. C. FILIALA TIMIȘ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția tardivității.
Respinge ca tardivă cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar S.C. C. FILIALA TIMIȘ privind completarea dispozitivului deciziei nr. 1535 din 29 septembrie 2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.
Cu recurs în termen de 30 de zile la Completul de 5 judecători.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2017.