ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 407/2017

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș la 20.01.2012, sub nr. x/2012 reclamanta S.C. Confort S.A. a chemat în judecată pârâta S.C. A. S.A., pentru obligarea acesteia la plata sumei de 1.054.952,12 RON din care: 768.768,41 RON, reprezentând diferența facturilor fiscale nr. x/03.11.2009, nr. y/15.01.2010, nr. z/07.04.2010, nr. w/07.04.2010, nr. t/30.06.2010, nr. s/27.12.2010, nr. q/27.12.2010, nr. r/18.07.2011 și nr. 286.183,717 RON, reprezentând penalitățile de întârziere calculate până la data de 15.01.2012. De asemenea, reclamanta a solicitat instanței să dispună actualizarea sumei până la data plății efective a debitului, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 446/LP/PI/27.04.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2012 s-a respins excepția de netimbrare a acțiunii, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. Confort S.A. în faliment, prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A.

Pârâta S.C. A. S.A. a fost obligată la plata către reclamanta S.C. Confort S.A. a sumelor de: 96.911,45 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/15.01.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 15.02.2010, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,05% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 15.02.2010, până la data plății efective; 106.414,68 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/07.04.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 04.10.2010, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 04.10.2010, până la data plății efective; 38.914,32 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/27.12.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 25.06.2011, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 25.06.2011, până la data plății efective; 153.094,66 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/18.07.2011, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 14.01.2012, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 14.01.2012, până la data plății efective; 90.685,50 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/03.11.2009, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 03.12.2009, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 03.12.2009, până la data plății efective; 67.604,58 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/07.04.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 07.05.2010, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 07.05.2010, până la data plății efective.

Pârâta S.C. A. S.A. a mai fost obligată la plata către reclamanta S.C. Confort S.A. a sumelor de: 147.086,51 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/30.06.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 30.07.2010, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 30.07.2010, până la data plății efective; 45.324,40 RON reprezentând parte din contravaloarea facturii fiscale nr. x/27.12.2010, sumă ce se va actualiza cu indicele de inflație de la data de 26.01.2011, la care se adaugă penalități în cuantum de 0,10% pe zi de întârziere calculate de la data scadenței, 26.01.2011, până la data plății efective. A respins în rest acțiunea. A obligat pârâta S.C. A. S.A. la plata către reclamanta S.C. Confort S.A. a sumei 24.705,58 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pe fondul cauzei, tribunalul a constatat că între reclamanta S.C. Confort S.A., în calitate de executant și pârâta S.C. A. S.A., în calitate de achizitor, au fost încheiate contractele de lucrări nr. x/15.09.2009, nr. y/25.02.2009 și nr. D02/50/25.02.2009 având ca obiect lucrările de:

"reabilitare, modernizare rețele termice secundare în municipiul Timișoara, PT 59, str. x, lucrări de construcții-montaj" și "modernizare CT Buziaș și CT Dunărea prin montarea unei unități de cogenerare de mică putere - locația CT Dunărea".

În baza acestor raporturi contractuale reclamanta a emis facturile fiscale a căror contravaloare parțială solicită, potrivit principiului disponibilității, pe calea acțiunii de față, respectiv: factura nr. x/15.01.2010 în valoare de 142.376,07 RON (din care s-a achitat suma de 22.732,31 RON, rămânând de achitat suma de 119.643,76 RON); nr. 20665/18.07.2011, în valoare de 189.837,38 RON (din care s-a achitat suma de 36.742,72 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 153.094,66 RON), nr. 20198/27.12.2010 în valoare de 48.253,32 RON (din care s-a achitat suma de 9.339 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 38.914,32 RON), nr. 10931/07.04.2010, în valoare de 126.634,04 RON (din care s-a achitat suma de 20.219,36 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 106.414,68 RON), nr. 20197/27.12.2010, în valoare de 55.439,40 RON (din care s-a achitat suma de 10.115 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 45.324,40 RON), nr. 12774/30.06.2010 în valoare de 175.032,51 RON (din care s-a achitat suma de 27.946 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 147.086,51 RON), nr. 8102/03.11.2019 în valoare de 435.311,08 RON (din care s-a achitat suma de 344.625,58 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 90.685,50 RON) și nr. 10930/07.04.2010, în valoare de 80.449,58 RON (din care s-a achitat suma de 12.845 RON, iar diferența rămasă neachitată este de 67.604,58 RON).

În ceea ce privește excepția de neexecutare a contractelor invocate de pârâtă, în analiza acesteia s-a impus cu prioritate menționarea faptului că aceasta se referă numai la contractele nr. x/25.02.2009 și nr. y/25.02.2009, așa cum rezultă din cuprinsul întâmpinării, executarea de către reclamantă în totalitate a obligațiilor rezultate din contractul nr. x/374/15.09.2009 nefiind contestată.

Astfel, tribunalul a constatat că excepția de neexecutare a contractului reprezintă un mijloc de apărare aflat la dispoziția uneia dintre părțile contractului sinalagmatic, în cazul în care i se pretinde executarea obligației ce-i incumbă, fără ca partea care pretinde această executare să-și execute propriile obligațiile, însă, dovada îndeplinirii condițiilor acestei excepții revine părții care o invocă, în speță pârâtei.

În acest context, instanța a reținut că în sarcina pârâtei S.C. A. S.A. exista obligația punerii în funcțiune a noilor posturi trafo de 20KVA, acest fapt fiind stabilit anterior de către părțile contractante. În condițiile în care pârâta nu și-a respectat această obligație, nu poate fi reținută excepția de neexecutare a contractului de către reclamantă, una dintre condițiile legale pentru ca aceasta să fie considerată întemeiată fiind ca neexecutarea să nu se datoreze faptei înseși a celui care invocă excepția, faptă ce l-a împiedicat pe celălalt să-și execute obligația. Or, din cuprinsul expertizei efectuate în cauză reiese atât faptul că cele două posturi trafo de 20KVA nu fac posibilă punerea în funcțiune a celor două grupuri de cogenerare și nu permit realizarea integrală a lucrării contractate, cât și faptul că față de stadiile lucrărilor reclamanta nu a solicitat sume mai mari decât cele aferente lucrărilor efectiv executate.

Cu privire la susținerea pârâtei constând în faptul că reclamanta nu a respectat prevederile art. 13.1 din contractele nr. x/25.02.2009 și nr. y/25.02.2009, respectiv că nu a încheiat asigurări având ca obiect pierderi și daune produse lucrărilor, materialelor, echipamentelor și utilajelor antreprenorului, tribunalul a constatat, pe de o parte, că această obligație nu poate fi considerată una esențială pentru a se invoca excepția de neexecutare a contractului, neexecutarea acestei obligații nefiind suficient de importantă față de obiectul și valoarea contractelor și, pe de altă parte, că din chiar susținerile pârâtei rezultă faptul că în luna iunie 2011 au fost reparate deteriorările produse prin furtul invocat a fi fost cauzat de lipsa de pază.

Instanța a mai reținut că în cauză sunt întrunite condițiile de angajare a răspunderii contractuale a pârâtei, creanța fiind exigibilă, certă (în sensul că existența ei este neîndoielnică, reflectată în înscrisurile depuse în probațiune la dosar și încadrându-se în accepțiunea prevederilor art. 663 C. proc. civ.) și lichidă.

Cu privire la problema penalităților de întârziere solicitate de reclamantă, instanța, față de dispozițiile art. 1088 alin. (1) C. civ., a reținut că în cazul obligațiilor având ca obiect o sumă de bani, despăgubirile pentru neexecutare cuprind doar dobânda legală, iar potrivit alin. (2), această regulă poate suferi excepții în raporturile de drept comercial, iar în cauză este vorba despre un raport comercial, în care părțile au instituit o clauză penală, ceea ce face ca societatea reclamantă să aibă dreptul la penalități de întârziere în cuantumul convenit.

În ceea ce privește însă cuantumul, instanța a constatat că acesta este diferit în cele 3 contracte, respectiv la art. 12.2 din contractul nr. x/374/15.09.2009 s-a stabilit faptul că achizitorul va plăti executantului majorări de întârziere de 0,05 % din valoarea facturilor neonorate, iar la art. 11.5 din contractele nr. x/25.02.2009 și nr. y/25.02.2009 s-a stabilit un cuantum al acestora de 0,1%.

Referitor la cererea reclamantei de actualizare a sumei cu indicele de inflație, instanța a considerat-o întemeiată având în vedere principiul reparării integrale a pagubei. În baza acestui principiu, reclamanta este în drept să solicite daune cu caracter compensatoriu menite să acopere prejudiciul cauzat prin erodarea creanței datorită inflației, după ce aceasta a ajuns la scadență. Valoarea acestui din urmă prejudiciu constă în diferența dintre valoarea nominală a creanței și valoarea sa reală la data executării. Actualizarea în funcție de rata inflației este fundamentată pe păstrarea valorii reale a obligației bănești, urmând a fi stabilită de la data scadenței fiecărei facturi și până la data plății efective.

Împotriva sentinței civile nr. 446/LP/PI/27.04.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2012 a formulat apel pârâta A. "A." S.A. Timișoara prin care a solicitat admiterea în parte a apelului, schimbarea în tot a hotărârii și pe cale de consecință, respingerea acțiunii reclamantei ca fiind nedovedită, nefondată, netemeinică și nelegală.

Prin decizia civilă nr. 799 din 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă a admis apelul declarat de pârâta A. "A." S.A. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 446/LP/PI/27.04.2016 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/2012, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat pârâta și la plata penalităților de întârziere doar până la limita debitului principal.

Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate, fiind obligată pârâta la 1.500 RON cheltuieli de judecată parțiale în apel către reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a apreciat că prima instanță a nesocotit dispozițiile legale și contractuale cu prilejul stabilirii penalităților de întârziere datorate de pârâtă pentru sumele ce reprezintă contravaloarea facturilor fiscale, omițând că aceste penalități de întârziere nu vor putea depăși debitele principale pentru fiecare sumă în parte și pentru toate contractele și facturile încheiate, deoarece în contractul încheiat la data de 15.09.2009, părțile au prevăzut în mod expres în art. 12.12 că valoarea majorărilor de întârziere nu va putea depăși valoarea facturilor neonorate la plată;

Tot în același context, instanța de apel a reținut că pentru contractele încheiate la data de 25.02.2009, părțile nu au prevăzut o astfel de clauză, însă acestea intră sub incidența dispozițiilor Legii nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale, care în art. 4 alin. (3) prevede că "totalul penalităților pentru întârziere în decontare, prevăzute la alin. (1) și (2), nu poate depăși cuantumul sumei asupra căreia sunt calculate, cu excepția cazului în care prin contract s-a stipulat contrariul".

Totodată s-a reținut că această lege a fost abrogată doar la data de 30.06.2009, prin Legea nr. 246/2009, fiind deci în vigoare la momentul încheierii acestor contracte și incidentă raportului juridic dedus judecății.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta S.C. A. S.A. Timișoara a declarat recurs, prin care a solicitat admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii atacate și, pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamantei ca total nedovedită, nefondată, netemeinică și nelegală.

În argumentarea memoriului de recurs, se susține că cererea reclamantei trebuia respinsă în tot, având în vedere faptul că nu societatea recurentă datorează sumele la care a fost obligată, deoarece Consiliul Local al Municipiului Timișoara este proprietarul celor două obiective aflate în litigiu.

În acest sens se susține că societatea pârâtă, A. S.A. Timișoara, este o societate comercială având ca acționar unic Consiliul Local al Municipiului Timișoara, înființată prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Timișoara nr. 313/2003 și care prestează un serviciu public de interes local astfel cum este definit de Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, respectiv furnizează energie termică sub formă de încălzire și apă caldă de consum.

Astfel, în realizarea obiectului de activitate, recurenta exploatează rețelele, instalațiile de termoficare, centralele și punctele termice care aparțin domeniului public al Municipiului Timișoara care au ca scop alimentarea cu energie termică - încălzire și apă caldă - a populației și agenților economici din Municipiul Timișoara.

Totodată, recurenta solicită instanței de recurs să constatate faptul că în cauză nu sunt întrunite cumulativ condițiile esențiale pentru angajarea răspunderii civile a societății pârâte, atâta timp cât nedecontarea în termen a alocațiilor bugetare reprezintă o împrejurare care înlătură vinovăția acestora.

Mai susține recurenta, că cererea reclamantei nu este întemeiată deoarece nu sunt finalizate lucrările și în consecință nu sunt semnate procesele-verbale de recepție finală la terminarea lucrării așa cum s-a constatat și prin contraexpertiza efectuată în cauză.

În acest sens, recurenta arată că înțelege să invoce exceptio non adimpleti contractus ca urmare a neîndeplinirii de către reclamantă a obligațiilor contractuale asumate față de societatea pârâtă deoarece nici contractul nr. x/25.02.2009 și nici contractul nr. x/25.02.2009 nu sunt finalizate.

Astfel, față de situația în care se solicită obligarea societății pârâte la plata vreunei sume, aceasta apreciază că se impune formularea și admiterea unei cereri reconvenționale prin care reclamanta să fie obligată la plata tuturor despăgubirilor cauzate atât prin nerespectarea clauzelor contractuale, cât și pentru eventuale prejudicii cauzate de furtul din turnurile de răcire și care sunt posibil a fi cuantificate doar după punerea în funcțiune a instalației.

În finalul memoriului de recurs, recurenta solicită instanței de recurs, să observe faptul că, doar instanța de apel a constatat în mod temeinic și legal faptul că penalitățile de întârziere pot fi solicitate doar până la limita debitului principal.

Cererea de recurs nu indică motivarea în drept, mai exact motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 alin. (1) pct. 1-9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la 21 februarie 2017, intimata-reclamantă S.C. Confort S.A. - prin administrator judiciar B. a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepția nulității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepția nulității cererii de recurs și în raport de dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, textul impunând, așadar, ca o condiție de formă a recursului, menționarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurenta înțelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul trebuie să conțină o dezvoltare a motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speță, nu numai că recurenta nu s-a conformat exigențelor art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din același cod, dar mai mult, reiterează motivele prezentate în fața instanței de apel, fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

Astfel, cu privire la susținerile recurentei, în sensul că acționarul unic al societății A. S.A., respectiv Consiliul Local al Municipiului Timișoara, în calitate de proprietar al obiectivelor aflate în litigiu, ar fi obligat la plata sumelor solicitate, acestea nu pot fi primite.

Aceasta deoarece, societatea pe acțiuni A. este o persoană juridică cu personalitate juridică distinctă de cea a acționarului unic Consiliul Local al Municipiului Timișoara având capacitatea de a participa la circuitul civil prin încheierea de acte juridice civile. Raporturile dintre cele două entități sunt distincte și fără legătură cu raporturile născute între pârâta și reclamantă, ca urmare a încheierii contractelor de lucrări.

Referitor la lipsa de vinovăție, invocată de către recurentă raportat la nedecontarea în termen a alocațiilor bugetare, se constată că prima instanță, în mod corect a reținut că acest aspect privește alte raporturi juridice, care nu sunt opozabile reclamantei, acest fapt nefiind de natură să înlăture respectarea obligațiilor asumate de a achita facturile emise în baza contractelor încheiate între părți.

În ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor contractuale de către reclamantă, se constată că aceste susțineri sunt contrazise de probatoriul de la dosar.

Astfel, lucrarea executată în baza contractului nr. x/374/15.09.2009 a fost executată integral, fiind emisă factura x/15.01.2010, achitată parțial, iar lucrările executate în baza contractelor nr. x/25.02.2009 și nr. y/25.02.2009 au fost executate parțial, fiind facturate doar prestațiile executate, achitate tot parțial.

De asemenea, nefinalizarea lucrărilor s-a datorat exclusiv culpei pârâtei, acest aspect fiind evidențiat în cauză de cele două rapoarte de expertiză tehnică judiciară în specialitatea construcții. Ambele rapoarte de expertiză au confirmat starea de fapt expusă de reclamantă în cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește apărarea de fond exceptio non adimpleti contractus, aceasta a fost respinsă și de către prima instanță, reținându-se că pârâta nu a făcut dovada neîndeplinirii obligațiilor contractuale de către reclamantă, rapoartele de expertiză efectuate în cauză statuând contrariul acestor susțineri.

Totodată, s-a reținut că față de neîndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 13.1. din contract, respectiv că reclamanta nu ar fi încheiat asigurări în caz de pierdere sau daune produse lucrărilor, în mod corect prima instanță a considerat că aceasta nu este una esențială, de natură să disculpe neîndeplinirea obligațiilor de plată a pârâtei, raportat la valoarea și obiectul contractelor.

Acest motiv de exonerare de la plată nu a putut fi primit, în condițiile în care obligațiile de plată sunt corelative contravalorii unor lucrări deja executate, iar existența unei eventuale daune nu a fost dovedită.

Cu privire la obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri pentru nerespectarea clauzelor contractuale sau pentru eventuale prejudicii cauzate la turnurile de răcire, se constată că această solicitare nu poate face obiectul prezentei cauze în lipsa formulării unei cereri reconvenționale, care la acest moment ar fi în mod evident tardivă, iar în această situație, obligarea reclamantei la plata unor despăgubiri poate fi realizată doar pe cale separată în condițiile dovedirii unor asemenea susțineri.

Din observarea criticilor formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către recurentă în susținerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1- 9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situației de fapt în cauză și de administrare și interpretare a probatoriilor.

Înalta Curte reține, că recurenta nu a arătat în ce modalitate decizia instanței de apel nu este conformă legii, și nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de apel deja s-a pronunțat.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătorești atacate, iar nu doar reiterarea susținerilor părții cu privire la situația de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speță.

În cauză, susținerile recurentei prezentate de acesta drept motive de recurs nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, dar care deja și-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanța de apel le-a expus în conturarea soluției adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluția apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanței de apel și fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existența judecății anterioare și natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, și, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanței de apel.

În cauză, recurenta nu s-a conformat, așadar, dispozițiilor înscrise în art. 302

1

și art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficiență dispozițiilor legale precitate și pe cale de consecință, a constata nulitatea recursului declarat de pârâta S.C. A. S.A. Timișoara.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâta S.C. A. S.A. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 799 din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 martie 2017.