ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 491/2019

Asupra contestației de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 26/F din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul-persoană condamnată A. având ca obiect constatarea dezincriminării infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004 cu referire la art. 34 din Legea nr. 535/204, pentru care A. a fost condamnat prin sentința penală nr. 67/F/07.04.2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 172/A/04.07.2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.00 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, judecătorul fondului a reținut că prin contestația la executare înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov la data de 17 aprilie 2019 persoana condamnată A. a formulat contestație la executare cu privire la decizia nr. 172/A/04.07.2018, solicitând constatarea intervenirii dezincriminării infracțiunii prevăzută de art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 535/2004, în forma tentativei, infracțiune pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia mai sus menționată.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate de contestator Curtea a apreciat că cererea este neîntemeiată urmând a o respinge în consecință pentru următoarele considerente:

Contestatorul a susținut că, în urma modificărilor legislative realizate cu privire la Legea nr. 535/2004, tentativa pentru infracțiunea prevăzută la art. 32 din Legea 535/2004 nu mai este incriminată, articolul 34 fiind abrogat.

S-a reținut că la momentul pronunțării acestei soluții, s-a avut în vedere faptul că art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea 535/2004 incrimina ca acte de terorism săvârșirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1):

a) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive.

De asemenea, au fost reținute dispozițiile art. 34 din Legea nr. 535/2004 în conformitate cu care tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33 și 33

1

se pedepsește.

Totodată, Curtea a avut în vedere dispozițiile art. 595 alin. (1) C. proc. pen. în conformitate cu care când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare…intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea…instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire…a dispozițiilor art. 4 din C. pen., articol care face referire la încetarea tuturor consecințelor penale ale hotărârilor judecătorești pronunțate cu privire la fapte care nu mai sunt prevăzute de legea nouă.

Prin urmare, pentru a se reține că a intervenit dezincriminarea unei fapte, este necesar să se constate că noua lege nu o mai prevede ca infracțiune.

S-a constatat că forma actuală a preluat în întregime versiunea anterioară și, în plus, a introdus în sfera infracțională, în mod expres, o altă acțiune, respectiv utilizarea de arme chimice sau biologice ș.a., de asemenea prevăzând că sunt vizate și armele radiologice sau nucleare. Noua formă este, deci, chiar mai largă decât cea veche, și, ceea ce este semnificativ, este că nici una dintre modalitățile prevăzute alternativ în forma anterioară nu a fost înlăturată, prin urmare acțiunile pentru care s-a dispus condamnarea contestatorului se regăsesc incriminate în continuare, într-o formă identică, în prevederile aceluiași articol de lege, respectiv art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea 535/2004.

Curtea a reținut că, într-adevăr, acest text de lege este abrogat însă a fost introdus un nou articol, respectiv art. 37

1

, care prevede că tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33, 33^1, art. 35^1, art. 36 alin. (1) se pedepsește.

Rezultă deci cu evidență că și în actuala formă a Legii 535/2004 tentativa la infracțiunea prevăzută de art. 32 (articol în conținutul căruia, astfel cum s-a arătat mai sus, se încadrează fapta comisă de contestator atât în vechea formă a actului normativ cât și în noua formă) este sancționată de lege, fiind lipsite de fundament susținerile contrare ale condamnatului.

Împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală, în dosarul nr. x/2019, a formulat contestație, în termen legal, condamnatul A., prin apărător ales, care a arătat că susține aceleași motive care au fost invocate în fața instanței de fond .

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală, la data de 27.05.2019, sub nr. x/2019.

S-a invocat ca temei de drept al cererii art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respectiv existența unei cauze de dezincriminare a faptei prevăzută la art. 32 din Legea nr. 535/2004, respectiv că tentativa la această infracțiune nu mai este pedepsită de lege, articolul 34 din Legea nr. 535/2004 fiind abrogat.

Analizând contestația declarată, atât potrivit susținerilor orale ale apărătorului ales, cât și în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 598 alin. (1) C. proc. pen., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Procedurile de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii penale definitive sunt reglementate în Capitolul IV din C. proc. pen., acestea vizând exclusiv aspecte ce țin de executarea hotărârii și nu de fondul cauzei. Tocmai de aceea legiuitorul le-a reglementat în cadrul fazei de executare a hotărârilor penale definitive și nu la capitolul privitor la căile de atac extraordinare.

Prin urmare, prin contestația la executare se soluționează anumite incidente limitativ prevăzute de lege, ivite în cursul punerii în executare a hotărârilor penale definitive sau în cursul executării pedepsei, cu scopul de a se asigura conformitatea cu legea penală a executării hotărârilor judecătorești, fără însă a se putea schimba sau modifica soluția care se bucură de autoritate de lucru judecat.

Contestația la executare este doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, care poate fi folosit înainte de punerea în executare a hotărârii penale definitive, dacă s-a ivit un incident prevăzut de lege până la acest moment, în cursul executării, dacă incidentul s-a ivit în perioada executării și chiar după ce s-a executat pedeapsa, dar în legătură cu executarea ei.

Prin intermediul contestației la executare se asigură punerea în executare și executarea propriu - zisă a hotărârii penale definitive în conformitate cu legea, prin aplicarea acelor dispoziții de drept penal și drept procesual penal care se referă la executarea unei hotărâri.

În cazul prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,"când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei ", împiedicarea la executare trebuie să se datoreze unor cauze legale prin care nu se poate pune în executare hotărârea sau nu poate continua executarea acesteia.

Înalta Curte constată că au fost invocate de către condamnat dispozițiile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.. În esență, în susținerea acestui motiv de contestație la executare, A. a făcut o amplă analiză a normei de incriminare în baza căreia a fost condamnat, a efectelor sentinței nr. 172/A din 4 iulie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 172/A/04.07.2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată, că, în prezent, contestatorul condamnat A. a fost condamnat la pedeapsa 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 32 alin. (3) lit. a) cu referire la art. 34 din Legea 535/2004, iar pentru a se reține că a intervenit dezincriminarea faptei, este necesar ca să se constate că noua lege nu o mai prevede ca infracțiune.

Respectând dispozițiile legale, prima instanță în mod corect a avut în vedere faptul că art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea 535/2004 incrimina la data pronunțării hotărârii de condamnare ca acte de terorism săvârșirea următoarelor fapte, în unul dintre scopurile prevăzute la alin. (1):

a)producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme sau dispozitive.

Totodată, se observă că, potrivit art. 34 din același act normative, "(1) Tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33 și 331 se pedepsește.

Astfel s-a constatat că, art. 32 alin. (3) lit. a) din Legea 535/2004 a fost modificat prin Legea nr. 58/2019 din 13.04.2019, având în prezent următoarea formulare: Constituie act de terorism și se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi săvârșirea, în oricare din scopurile prevăzute la art. 1, a uneia dintre următoarele fapte:

a) producerea, dobândirea, deținerea, transportul, furnizarea, utilizarea sau transferarea către alte persoane, direct ori indirect, de arme chimice sau biologice, dispozitive explozive de orice fel, precum și cercetarea în domeniu ori dezvoltarea de asemenea arme, inclusiv a celor radiologice sau nucleare.

De altfel, și art. 34 din Legea 535/2004 privind prevenirea și combaterea terorismului a fost abrogat prin Legea nr. 58/2019 din 13.04.2019, dar potrivit noii reglementări, după art. 37 se introduce un nou articol, art. 37

1

, cu următorul conținut:

(1) Tentativa faptelor prevăzute la art. 32, 33, 33

1

, art. 35

1

, art. 36 alin. (1) se pedepsește.

În raport de dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul condamnat A. nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestației la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât, nu este vorba despre o dezincriminare a faptei pentru care s-a dispus condamnarea, care este și în actuala formă a Legii 535/2004 în continuare prevăzută ca tentativă la infracțiunea prevăzută de art. 32 din aceiași lege și care este sancționată de lege.

Pentru considerentele expuse, în baza art. 599 C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, va respinge, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

În baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul condamnat la plata sumei 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) C. proc. pen. onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 79 RON, va rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACEST MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat A. împotriva sentinței penale nr. 26/F din data de 8 mai 2019, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția penală.

Obligă contestatorul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestatorul-condamnat în sumă de 79 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09 octombrie 2019.