ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 50/2020

Asupra recursului de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

A. Obiectul cererii introductive

Prin cererea înregistrată la 19 iunie 2017, sub nr. x/2017, pe rolul Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C.. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. și D. S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA ca instanța, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 1.155.599,04 RON, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între părți a fost încheiat acordul de împrumut nr. FA 4082 din 04.12.2007, având ca obiect acordarea unui împrumut care să nu depășească 7.350.000 euro, contract prelungit prin mai multe acte adiționale până la data de 3 iunie 2011.

Întrucât prin încheierea nr. 637 din 17 august 2010 s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de societatea A. S.R.L., în tabelul definitiv de creanțe, creditoarea D. S.A. a fost înscrisă, conform declarației de creanțe a acesteia, cu o creanță garantată în valoare de 1.738.607,97 RON, reprezentând echivalentul în RON, la cursul afișat de BNR din data deschiderii procedurii insolvenței, al sumei de 3.783.435,72 euro, reprezentând debit principal și al sumei de 371.455,06 euro constând în accesorii.

Societatea reclamantă a susținut că nici tabelul preliminar și nici tabelul definitiv nu a fost contestat de creditoarea pârâtă și că aceeași sumă a fost preluată și în planul de reorganizare ce a fost votat în adunarea creditorilor din 22 decembrie 2011 și confirmat de judecătorul sindic, plan ce nu a prevăzut dreptul pârâtei de a percepe vreo dobândă curentă și, cu atât mai puțin, una penalizatoare pe parcursul procedurii de executare a planului.

S-a arătat că, prin completările planului de reorganizare depuse la dosarul de insolvență la 7 decembrie 2011, s-a prevăzut că plata creanțelor creditorilor garantați se va face conform programului de plăți în euro, la datele stabilite prin program, având în vedere că apartamentele aflate în garanție au prețuri de vânzare în euro.

Reclamanta a menționat că pârâta, primind plățile, nu a procedat la schimbul acelei monede în RON pentru a diminua creanța în RON cu care fusese înscrisă în tabelul preliminar/definitiv al debitoarei, ci a efectuat imputația tot în euro fără a avea în vedere fluctuațiile de curs valutar ce au existat între data deschiderii procedurii și data efectuării restituirilor de sume, împrejurare care a dus la achitarea unei sume mai mari decât cea înscrisă în tabelul definitiv, respectiv la plata sumei de 23.148.419,12 RON față de 21.992.820,08 RON deci, cu o diferență de 1.155.599,04 RON, sumă pentru care sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză.

În drept, reclamanta a invocat dispozițiile art. 1345 și următoarele din C. civ.

B. Hotărârea primei instanțe

Tribunalul Constanța, secția a II-a civilă, prin sentința civilă nr. 147 din 29 ianuarie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâte și a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator special B. și prin administrator judiciar C.., în contradictoriu cu pârâtele D. S.A. și D. S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA, ca inadmisibilă; totodată, a respins cererea pârâtelor de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată.

C. Calea de atac împotriva hotărârii primei instanțe

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.., solicitând admiterea apelului, anularea hotărârii atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

D. Hotărârea instanței de apel

Prin decizia civilă nr. 365 din 9 iulie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2017, s-a respins, ca nefondat, apelul promovat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar C.. împotriva sentinței civile nr. 147 din 29 ianuarie 2018 a Tribunalului Constanța, secția a II-a civilă.

E. Considerentele instanței de apel

Curtea de Apel Constanța a notat că apelanta a înțeles să critice hotărârea primei instanțe din două perspective: calificarea eronată a apărării pârâtei vizând pretinsa neîndeplinire, în cauză, a cerinței inexistenței unei cauze juste pentru mărirea patrimoniului său în detrimentul patrimoniului societății apelante ca excepție de inadmisibilitate a acțiunii introductive de instanță, respectiv greșita soluționare a excepției inadmisibilității intentării acțiunii.

În ceea ce privește prima critică, instanța de apel a reținut că una dintre condițiile pentru intentarea actio de in rem verso este lipsa temeiului juridic care să fi determinat mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul sau pe seama patrimoniului reclamantului.

Dincolo de considerentele referitoare la calificarea acestei condiții pentru intentarea acțiunii ca fiind una care ține de fondul raportului juridic litigios, Curtea a observat, primordial, că o atare critică este formulată de către societatea reclamantă în apelul promovat împotriva hotărârii prin care acțiunea sa a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Instanța de prim control judiciar a considerat că sunt incidente dispozițiile art. 481 din C. proc. civ., potrivit cărora "apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai rea decât aceea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care el consimte expres la aceasta sau în cazurile anume prevăzute de lege", de aceea nu se poate trece la analiza condiției în discuție pe tărâmul fondului raportului juridic litigios, de vreme ce prin admiterea excepției inadmisibilității acțiunii prima instanță a tranșat litigiul fără a dezbate fondul.

Pe de altă parte, curtea de apel a apreciat că prima instanță, în mod corect, a analizat condiția existenței unei cauze juridice pentru mărirea/scăderea unui patrimoniu prin prisma admisibilității actio de in rem verso.

Ținând cont de faptul că lipsa cauzei juste pentru îmbogățirea pârâtului reprezintă o condiție juridică pentru intentarea acțiunii, s-a concluzionat că prima instanță a analizat corect îndeplinirea acesteia pe tărâmul admisibilității acțiunii.

De asemenea, s-a constatat că este nerelevantă critica considerentelor primei instanțe legate de necesitatea unirii excepției cu fondul, întrucât acestea au susținut necesitatea, respectiv posibilitatea soluționării cu prioritate a excepției, în acord cu dispozițiile art. 248 din C. proc. civ.

Curtea de Apel Constanța a apreciat ca fiind neîntemeiate criticile apelantei referitoare la modul de soluționare a excepției inadmisibilității acțiunii.

Sub acest aspect, s-a reținut că este necontestat în cauză faptul că intimata-pârâtă a fost înscrisă la masa credală cu o creanță în sumă totală de 17.386.070,97 RON, însă apelanta-reclamantă a susținut că a achitat în plus față de această valoare suma de 1.155.599,04 RON.

Instanța de prim control judiciar a statuat că prezintă relevanță în cauză împrejurarea că potrivit planului de reorganizare, astfel cum a fost completat, plata creanțelor creditorilor garantați, din categoria cărora face parte și intimata, se va face conform programului de plăți în euro, la datele stabilite prin program.

În acest context, a fost găsită nefondată critica fundamentată pe relevanța înscrierilor din tabelul preliminar și cel definitiv de creanțe, întrucât în aplicarea prevederilor art. 101 și art. 103 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, creanța creditoarei D. S.A. a fost modificată astfel cum apare în planul de reorganizare confirmat.

De asemenea, s-a constatat că susținerea referitoare la neincluderea în planul de reorganizare a dreptului creditoarei de a percepe dobânzi este lipsită de relevanță în silogismul judiciar expus de prima instanță, atâta timp cât plățile au fost efectuate de societatea debitoare, conform programului de plăți din planul de reorganizare completat și confirmat de către judecătorul sindic.

Prin urmare, instanța de apel a conchis că plățile respective au avut o cauză legitimă și anume planul în discuție cu programul de plăți aferent.

S-a reținut că efectuarea plăților de către debitoare, reprezentând, astfel, modul de îndeplinire a planului de reorganizare, trebuia să se regăsească în rapoartele trimestriale prezentate chiar de administratorul special sau, după caz, administratorul judiciar, comitetului creditorilor spre aprobare, iar împotriva deciziilor acestuia se puteau formula contestații la adunarea creditorilor, conform prevederilor Legii nr. 85/2006.

Pe de altă parte, s-a considerat că nu se poate reține lipsa unei cauze juste pentru primirea plăților efectuate chiar de debitoare, câtă vreme acestea s-au realizat în conformitate cu programul de plăți.

Instanța de apel a apreciat ca fiind nefondată susținerea apelantei, conform căreia prima instanță nu ar fi analizat cauza sporirii patrimoniului intimatei-pârâte cu suma de 1.155.599,04 RON, câtă vreme concluzia la care s-a oprit judecătorul fondului a pornit de la premisa plății creanțelor creditorilor garantați potrivit programului de plăți în euro, la datele stabilite prin program.

Contrar opiniei apelantei-reclamante, instanța de apel a statuat că, în speță, nu se impunea o analiză a monedei sau a cursului valutar, în condițiile în care plățile s-au efectuat conform unui program stabilit printr-un plan de reorganizare confirmat și menționat în rapoarte trimestriale, ce nu au fost contestate.

F. Calea de atac împotriva hotărârii instanței de apel

La data de 19 noiembrie 2018 s-a înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 365 din 9 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de apel și trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanțe.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Decizia recurată a fost criticată sub aspectul nelegalității, pentru următoarele motive:

În mod eronat, fundamentat pe o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1345, art. 1346 si art. 1348 din C. civ., instanța de apel a reținut, aidoma instanței de fond, că apărarea pârâtelor referitoare la pretinsa neîndeplinire, în cauză, a cerinței inexistenței unei cauze juste pentru mărirea patrimoniului acestora în detrimentul patrimoniului societății reclamante, ca și condiție de intentare a acțiunii în restituire fundamentate pe îmbogățirea fără justă cauză ar reprezenta o excepție propriu-zisă de inadmisibilitate a acțiunii introductive de instanță, iar nu o apărare de fond.

În susținerea acestui punct de vedere, recurenta a subliniat că toate condițiile materiale arătate în cuprinsul cererii de recurs, precum și prima dintre cele două condiții juridice vizează chiar existența faptului juridic al îmbogățirii fără justă cauză, ca izvor de obligații. Astfel, a precizat că dacă aceste condiții sunt întrunite cumulativ, există faptul juridic licit și, deci, fundamentul obligației de restituire, însă dacă cel puțin una dintre aceste condiții nu este îndeplinită, faptul juridic licit nu există și, deci, lipsește temeiul obligației de restituire.

În opinia recurentei-reclamante, analiza condițiilor la care a făcut trimitere reprezintă o chestiune ce vizează fondul raportului juridic obligațional, temeinicia sau netemeinicia acțiunii în restituire, iar nu admisibilitatea sau inadmisibilitatea acesteia.

A opinat că în situația în care aceste condiții ar fi socotite cerințe ale admisibilității acțiunii în restituire, odată examinate și reținute ca fiind îndeplinite, instanța învestită cu dezlegarea unei astfel de acțiuni ar trebui să pășească la analiza, pe fond, a raportului juridic litigios.

Or, dincolo de îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor condiții, nu ar mai exista aspecte de fond de analizat în cadrul unei acțiuni în restituire fundamentate pe faptul juridic licit al îmbogățirii fără justă cauză, dacă aceste condiții ar fi socotite cerințe de admisibilitate.

A făcut referire la faptul că practica judiciară anterioară a reținut că singura dintre condițiile de intentare a acțiunii în restituire, circumscrisă admisibilității/inadmisibilității unui asemenea demers judiciar, este cea privitoare la caracterul subsidiar al acestei acțiuni (cea de-a doua condiție juridică), respectiv la absența oricărui mijloc juridic pentru recuperarea de către cel care și-a micșorat patrimoniul, a piederii suferite, condiție ce se bucură, în prezent, de o reglementare distinctă, în art. 1348 din Noul C. civ.

Recurenta-reclamantă a relevat faptul că instanțele anterioare nu au arătat argumentele juridice pentru care au apreciat că, spre deosebire de celelalte condiții la care face trimitere art. 1345 din C. civ., această cerință, a inexistenței justului temei, ar trebui analizată ca și condiție de admisibilitate a acțiunii în restituire, iar nu ca apărare de fond și nici care ar fi aspectele de analizat, în referire la această condiție, pe fondul cauzei, dacă excepția ar fi fost găsită neîntemeiată.

Or, pentru a se analiza existența sau lipsa cauzei juste, recurenta a apreciat că este necesar a se verifica, mai întâi, întrunirea condițiilor materiale ale îmbogățirii fără just temei, respectiv mărirea patrimoniului pârâtului, micșorarea patrimoniului reclamantului și legătura existentă între cele două operațiuni, în sensul că mărirea patrimoniului pârâtului s-a produs ca efect al diminuării patrimoniului reclamantului.

Astfel, numai după ce s-a stabilit că patrimoniul pârâtului s-a majorat concomitent cu micșorarea patrimoniului reclamantului și că cele două operațiuni sunt efectul unei cauze unice, se poate stabili dacă această cauză a fost sau nu una justă.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă a susținut că motivarea hotărârii recurate apare ca fiind contradictorie, întrucât, după ce a arătat că justa cauză, reprezentând o condiție juridică a acțiunii, ar trebui analizată pe tărâmul admisibilității, instanța de apel, procedând la analiza celei de-a doua critici aduse hotărârii fondului (cea potrivit căreia, în speță, s-a reținut greșit inexistența cauzei juste), a reținut mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul patrimoniului societății reclamante ca efect al unei cauze unice (adică, a reținut întrunirea condițiilor materiale ale îmbogățirii, fără justă cauză), arătând însă că plățile care au determinat mărirea patrimoniului pârâtei în detrimentul patrimoniului reclamantei ar fi fost efectuate în euro, în conformitate cu prevederile programului de plăți și că, prin urmare, ar fi avut un caracter just.

Raportându-se la considerentele hotărârii primei instanțe, societatea recurentă a menționat că nu se poate pune semnul egalității între o excepție de fond și o apărare de fond, având în vedere că apărările de fond, spre deosebire de excepțiile procesuale de fond, vizează tocmai fondul dreptului dedus judecății (și al obligației corelative acestuia), adică fondul raportului juridic devenit litigios.

Sub acest aspect, s-a învederat faptul că, în speță, reclamanta nu a susținut, în niciun moment, că excepția inadmisibilității acțiunii în restituire, în forma invocată de pârâtă, ar reprezenta o excepție procesuală de fond (pentru a putea fi unită cu fondul cauzei, astfel cum s-a arătat în considerentele hotărârii atacate), ci o apărare de fond.

Prin urmare, recurenta a arătat că în ipoteza în care aspectul în discuție ar fi calificat drept o apărare de fond, acesta s-ar fi impus a fi verificat pe fondul cauzei, împreună cu toate celelalte chestiuni care vizează temeinicia sau netemeinicia acțiunii în restituire, indiferent dacă, în acest scop, instanța ar aprecia necesară administrarea sau nu a altor probatorii.

Pe de altă parte, a solicitat să se țină cont de faptul că, în această materie, noțiunea de "cauză" semnifică lipsa unui temei legitim al măririi unui patrimoniu în detrimentul altuia.

Cea de-a doua critică formulată de către societatea recurentă vizează faptul că instanța de apel, fundamentat pe aplicarea greșită a dispozițiilor art. 17 și art. 106 din Legea nr. 85/2006, fără a avea în vedere art. 102 din același act normativ, nu a primit susținerea reclamantei, potrivit căreia excepția inadmisibilității a fost greșit admisă de instanța de fond.

Sub acest aspect, a subliniat faptul că, încă din cuprinsul cererii deduse judecății, s-a arătat că suma pretinsă de reclamantă pe această cale nu face parte din creanța la plata căreia pârâta era îndreptățită, conform planului de reorganizare propus și confirmat de judecătorul sindic, ci este excedentară acestei creanțe.

Recurenta-reclamantă a menționat că din considerentele hotărârii instanței de apel nu transpar argumentele pe baza cărora s-a reținut că societatea ar fi plătit pârâtei exact suma menționată în planul de reorganizare (și în programul de plăți), iar nu o sumă excedentară, așa cum s-a susținut.

A menționat că planul de reorganizare a prevăzut plata integrală a creanței în cuantum total de 17.386.070,97 RON, echivalentul a 4.109.890,78 euro la cursul de schimb afișat de Banca Națională a României la data deschiderii procedurii, cu care pârâta figura înscrisă pe tabelul definitiv de creanțe, astfel cum rezultă din programul de plată a creanțelor ce a constituit anexa nr. 3 la acest plan de reorganizare.

Contrar susținerilor pârâtei, recurenta a învederat că planul de reorganizare confirmat de judecătorul sindic, nu a prevăzut dreptul pârâtei de a percepe vreo dobândă curentă și, cu atât mai mult, una penalizatoare pe parcursul procedurii de executare a planului.

De asemenea, a arătat că prin completările planului de reorganizare s-a prevăzut că "Plata creanțelor creditorilor garantați se va face potrivit programului de plăți, în euro, la datele stabilite prin program, avându-se în vedere că apartamentele aflate în garanție au prețuri de vânzare în euro", însă completările respective au vizat exclusiv moneda în care urma a fi efectuată plata sumelor datorate creditorilor și nu au reprezentat o modificare a creanței cu care pârâta fusese prinsă în planul de reorganizare (și în programul de plăți) confirmat.

A susținut că, primind plățile efectuate de societatea reclamantă în euro, pârâta nu a mai avut în vedere că atât la momentul întocmirii tabelului definitiv, cât și la momentul confirmării planului, creanța sa a fost consolidată în RON, astfel că pârâta nu a procedat scriptic, pentru calcul, la schimbul acestei monede în RON (fie la cursul valutar afișat de aceasta pentru cumpărarea monedei europene la data primirii fiecărei plăți efectuate de societatea reclamantă, fie măcar la cursul valutar afișat de Banca Națională a României la data primirii fiecărei plăți efectuate de reclamantă) pentru ca, mai apoi, să diminueze creanța în RON cu care fusese înscrisă pe tabelul preliminar/definitiv al debitoarei S.C. A. S.R.L. și care fusese menționată în planul de reorganizare confirmat.

Societatea recurentă-reclamantă a învederat că pârâta a procedat la efectuarea imputației plăților tot în euro, ca și când creanța sa ar fi fost menționată în planul de reorganizare confirmat în monedă europeană, fără a avea în vedere faptul că avea o creanță înscrisă în RON și cuprinsă în plan tot în RON și fără a avea în vedere fluctuațiile de curs valutar ce au existat între data deschiderii procedurii insolvenței și data efectuării restituirilor de sume.

Raportat la argumentele prezentate, recurenta a apreciat, în pofida celor reținute de instanța de apel, că prezintă relevanță în cauză moneda și cursul valutar la care ar fi trebuit să fie realizată imputația plăților efectuate în euro în vederea stingerii creanței în RON cu care pârâta figura în planul de reorganizare.

Decizia instanței de apel a fost criticată sub aspectul aplicării eronate a prevederilor art. 102 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, întrucât s-a reținut greșit că sporirea patrimoniului pârâtei cu suma de 1.155.599,04 RON, concomitent cu diminuarea patrimoniului reclamantei cu aceeași sumă, ar avea o cauză justă, derivând din efectuarea plăților conform programului de plăți.

În opinia recurentei, este relevant a se stabili cursul valutar ce ar fi trebuit avut în vedere la momentul stingerii creanței (cel de la data deschiderii procedurii insotvenței sau cel de la data efectuării fiecărei plăți), analiză care, în speță, în mod evident, nu s-a efectuat.

Pe de altă parte, recurenta-reclamantă a criticat hotărârea atacată din perspectiva faptului că instanța de apel a reținut eronat că ar avea relevanță, în speță, prevederile art. 17 și art. 106 din Legea nr. 85/2006, în sensul că rapoartele trimestriale ale administratorului judiciar asupra modului de îndeplinire a planului de reorganizare nu au fost contestate de comitetul creditorilor, atâta timp cât rolul acestuia este acela de a veghea asupra intereselor creditorilor, iar nu asupra intereselor debitoarei aflate în insolvență.

A precizat că nu se poate pretinde faptul că societatea reclamantă nu a efectuat în favoarea pârâtei (creditor și membru în comitet) o plată excedentară creanței datorate pentru simplul motiv că rapoartele trimestriale ale administratorului judiciar nu au fost contestate de comitet, plată care, în opinia recurentei, este lipsită de o justă cauză.

Totodată, a susținut că instanța de apel nu a avut în vedere nici faptul că nu există o dispoziție legală sau o prevedere contractuală care să confere pârâtei dreptul a efectua imputația plăților realizate în euro la un alt curs valutar decât cel de la data efectuării fiecărei plăți, astfel încât plata sumei de 1.155.599,04 RON de către reclamantă este lipsită de o justă cauză, în speță, neregăsindu-se niciuna dintre cele trei ipoteze reglementate de art. 1346 din C. civ. pentru a se reține că îmbogățirea pârâtei cu această sumă ar fi justificată.

G. Apărările intimatelor-pârâte

Intimatele-pârâte D. S.A. și D. S.A. - SUCURSALA CONSTANȚA au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecința menținerii deciziei recurate, precum și obligarea recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată.

Au susținut că întreaga expunere realizată de către societatea recurentă se circumscrie unei singure idei și anume aceea că existența/inexistența unei juste cauze pentru mărirea unui patrimoniu și micșorarea altuia reprezintă o chestiune de analizat pe fondul raportului juridic litigios dedus judecății, iar nu pe calea excepției de inadmisibilitate a acțiunii în restituire.

Referitor la primul motiv de recurs s-a arătat că, în mod corect și legal, atât instanța de fond, cât și instanța de apel au reținut inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, respectiv a apelului întemeiat pe dispozițiile ce reglementează instituția îmbogățirii fără justă cauză, pentru neîndeplinirea condiției juridice esențiale a inexistenței justei cauze în mărirea patrimoniului pârâtei.

În opinia intimatelor-pârâte, condițiile care țin de inadmisibilitatea unei actio de in rem verso sunt condițiile juridice, în timp ce neîndeplinirea condițiilor materiale conduce la respingerea cererii, ca netemeinică.

Pe cale de consecință, intimatele au apreciat că instanțele anterioare au constatat corect că, în speță, nu este îndeplinită o condiție juridică esențială, respectiv cea referitoare la inexistența unei cauze legitime a măririi patrimoniului unei persoane în detrimentul alteia.

Cu privire la motivul de recurs ce vizează faptul că instanța de apel, menținând hotărârea dată de prima instanță, a soluționat eronat excepția inadmisibilității acțiunii, cu aplicarea și interpretarea greșită a dispozițiilor Legii nr. 85/2006, intimatele au relevat împrejurarea că efectuarea plăților de către recurentă în contul creanței garantate s-a realizat în baza programului de plăți aferent planului de reorganizare, în moneda europeană, imputația fiind efectuată astfel în mod corect prin deducerea sumelor în euro, iar nu a echivalentului său în RON.

Totodată, s-a învederat că societatea intimată-pârâtă din prezenta cauză, în calitate de creditor garantat, avea dreptul în cazul unei eventuale lichidări a patrimoniului debitoarei la calcularea accesoriilor creanței deținute împotriva acesteia, pe parcursul executării planului de reorganizare judiciară, însă fără a își menționa în cuprinsul planului dreptul de a percepe dobânzi curente, a acceptat, ca modalitate de compensare, realizarea imputației plăților la cursul valutar din momentul efectuării acestora, respectiv direct în euro.

H. Considerentele instanței de recurs

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Deși recurenta-reclamantă a criticat atât decizia recurată cât și sentința primei instanțe pentru faptul că prin acestea a fost respinsă cererea introductivă pe motiv de inadmisibilitate a acesteia, totuși a formulat critici pe fondul cauzei, respectiv pe faptul că, atât prima instanță cât și instanța de apel, în mod greșit, nu au reținut că sunt îndeplinite condițiile materiale și juridice pentru admiterea acțiunii întemeiată pe îmbogățirea fără justă cauză.

În realitate, s-a pornit de la o inadvertență a primei instanțe, care, deși a analizat fondul cauzei, respectiv dacă există condițiile unei îmbogățiri fără justă cauză, s-a exprimat în sensul că cererea introductivă este "inadmisibilă", dar pentru faptul că nu există temei juridic pentru îmbogățirea fără justă cauză, reclamanta efectuând plățile către pârâtă în temeiul unui plan de reorganizare.

Instanța de apel, deși a făcut, la rândul ei, o analiză pe fond a cererii de chemare în judecată și a hotărârii primei instanțe, a vrut să confirme hotărârea primei instanțe pe motiv că, deși cererea introductivă a fost respinsă ca "inadmisibilă", potrivit art. 481 C. proc. civ., nu i-ar putea înrăutăți reclamantei situația în calea de atac a apelului, considerând, probabil, că dacă ar afirma că urmează să facă o analiză pe fond a cererii de chemare în judecată și nu ar confirma "inadmisibilitatea", aceasta ar însemna că îi înrăutățește reclamantei situația în propria cale de atac, deși, în realitate, a făcut tot o analiză, pe fond, a situației, analiză care, de altfel, este temeinică și legală.

Așadar, Înalta Curte constată că deși, atât instanța de apel cât și prima instanță, în aparență, au soluționat cauza pe excepția inadmisibilității, în realitate ambele instanțe de fond au făcut o analiză, pe fond, a condițiilor de existență a îmbogățirii fără justă cauză, reținând, în mod legal, că nu există temei juridic pentru existența îmbogățirii fără justă cauză.

Pe de altă parte, față de situația din speța de față, nici nu s-ar putea reține că reclamantei i s-ar fi putut înrăutăți situația în propria cale de atac, în apel, cât timp prima instanță a făcut o analiză pe fond a cererii de chemare în judecată, exprimându-se doar că această cerere ar fi "inadmisibilă", însă întemeiată tot pe inexistența condițiilor de fond pentru îmbogățirea fără justă cauză, mai ales că și instanța de apel, deși a confirmat "inadmisibilitatea" cererii de chemare în judecată, a făcut tot o analiză de fond în legătură cu existența condițiilor pentru îmbogățirea fără justă cauză.

Prin urmare, criticile formulate de recurenta-reclamantă pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., ele vizând greșita aplicare a normelor de drept material ce vizează instituția îmbogățirii fără justă cauză, respectiv prevederile art. 1345 - 1346 și 1348 C. civ.

Având în vedere situația de fapt reținută de ambele instanțe de fond, care nu a fost contestată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale privind îmbogățirea fără justă cauză, atunci când a constatat că nu există temei juridic care să permită aplicarea acestei instituții juridice, cât timp reclamanta a efectuat respectivele plăți, către pârâtă, în temeiul unui plan de reorganizare, aprobat în condițiile Legii nr. 85/2006, necontestat de reclamantă, mai ales că aceasta avea la îndemână căile legale de atac puse la îndemână de legea insolvenței, dacă aceasta considera că a efectuat plăți neconforme cu planul de reorganizare.

Față de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că în cauză nu există motive de nelegalitate care să impună casarea deciziei recurate și, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., recursul urmează a fi respins, ca nefondat.

Totodată, reținând culpa procesuală a recurentei-reclamante S.C. A. S.R.L., în temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., o va obliga pe aceasta la plata sumei de 17.002,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte E. (ROMANIA) S.A. (fostă D. S.A.) și E. (ROMANIA) S.A. (fostă D. S.A.) - SUCURSALA CONSTANȚA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 365 din 9 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 17.002,48 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatele-pârâte E. (ROMANIA) S.A. (FOSTĂ D. S.A.) și E. (ROMANIA) S.A. (FOSTĂ D. S.A.) - SUCURSALA CONSTANȚA.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 ianuarie 2020.