ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 465/2019

HOTĂRÂRE

01.03.2019

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2019
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 465/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată inițial sub nr. x/2017 a Tribunalului București, un număr de 842 de reclamanți, printre care și reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice și cu expert Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, au solicitat obligarea pârâtei Curtea de Conturi la plata sporului de 50% pentru risc și suprasolicitare neuropsihică calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 23 mai 2014 la zi, obligarea aceleași pârâte la plata drepturilor bănești reprezentând diferența dintre drepturile cuvenite și cele efectiv acordate în urma recalculărilor solicitate, actualizate, indexate și majorate cu indicele de inflație.

Au mai solicitat obligarea pârâtei la menținerea acestei modalități de calcul a drepturilor bănești și în continuare, precum și la efectuarea cuvenitelor mențiuni potrivit cerințelor indicate și la plata de cheltuieli de judecată. Au mai solicitat obligarea chematului în garanție MFP să includă în buget sumele necesare plății drepturilor bănești solicitate și să vireze pârâtei fondurile necesare achitării drepturilor bănești solicitate.

În drept, s-au invocat prevederile art. 453, art. 72 și următoarele C. proc. civ., art. 1430 C. civ., art. 5, art. 6, art. 159, art. 242 C. muncii, Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 și art. 2 lit. e) din O.G. nr. 137/2000, art. 16 alin. (1), art. 20, 41 alin. (2), art. 53 din Constituție, art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și art. 14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și Directiva 2000/43/CE, Directiva 2000/78/CE, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 71/2015.

Prezenta cauză a fost disjunsă din cauza ce formează obiectul Dosarului nr. x/2017 prin încheierea pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, la data de 20 iunie 2018, în funcție de județul în circumscripția căruia se află Camera de Conturi unde își au locul de muncă reclamanții, formându-se Dosarul nr. x/2018.

Prin Sentința civilă nr. 6426 din 12 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a fost admisă excepția de necompetență teritorială invocată și s-a declinat în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P. și Q. împotriva pârâtei Curtea de Conturi a României și în contradictoriu cu chematul în garanție Ministerul Finanțelor Publice și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În pronunțarea acestei soluții prima instanță a reținut, în esență, că în speță nu sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active și că, în determinarea instanței competente teritorial, sunt incidente dispozițiile art. 210 și cele ale art. 269 alin. (2) din Legea nr. 62/2011 precum și cele ale Legii nr. 53/2003.

La termenul de judecată din 21 ianuarie 2019, pârâta Curtea de Conturi a României a depus la dosar note scrise, prin care s-a invocat excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Bistrița-Năsăud.

Tribunalul Bistrița-Năsăud, secția I civilă, prin Sentința nr. 24/F din 21 ianuarie 2019, a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta Curtea de Conturi a României.

A declinat în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a civilă, de conflicte de muncă și asigurări sociale, competența de soluționare a acțiunii civile formulate de reclamanți.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A suspendat judecata cauzei potrivit art. 134 C. proc. civ.

În pronunțarea acestei hotărâri cea de-a doua instanță a reținut, în esență, că în speță sunt incidente prevederile art. 269 alin. (3) C. muncii, cele ale art. 59 C. proc. civ., fiind îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, sens în care s-a considerat că legal prima instanță a fost învestită.

Totodată, instanța a avut în vedere și Decizia nr. 1845/2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Înalta Curte, legal învestită cu soluționarea conflictului negativ de competență în temeiul art. 135 alin. (1) C. proc. civ., constată că Tribunalul Bistrița-Năsăud este instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii pentru motivele se vor arăta.

Potrivit art. 59 C. proc. civ. mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură.

Conform art. 100 alin. (1) C. proc. civ., dacă mai mulți reclamanți, prin aceeași cerere de chemare în judecată, formulează pretenții proprii împotriva aceluiași pârât, invocând raporturi juridice distincte și neaflate într-o legătură care să facă necesară judecarea lor împreună, determinarea instanței competente se face cu observarea valorii sau, după caz, a naturii ori obiectului fiecărei pretenții în parte.

În materia conflictelor de muncă instanța competentă teritorial este reglementată de norme cu caracter imperativ.

Potrivit art. 269 alin. (2) din C. muncii, competența de soluționare a cererilor având ca obiect raporturile de muncă aparține instanței de la domiciliul, după caz, sediul reclamantului iar potrivit alin. (3) al aceluiași text de lege, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de C. proc. civ. pentru coparticiparea procesuală activă, cererea poate fi formulată la instanța competentă pentru fiecare dintre reclamanți.

În prezenta cauză cererea fiecărui reclamant împotriva pârâților este una principală, dat fiind faptul că fiecare reclamant urmărește valorificarea unui drept propriu împotriva acelorași pârâți, fiecare dintre reclamanți solicitând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare, astfel că, în speță, nu sunt întrunite cerințele art. 59 C. proc. civ. care reglementează coparticiparea procesuală activă.

În temeiul art. 210 din Legea nr. 62/2011, cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Reglementările din materia conflictelor de muncă la care s-a făcut trimitere sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul normei fiind acela de a asigura acestuia accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului, sau după caz, a locului său de muncă.

Întrucât reclamanții din acțiunea disjunsă ce formează obiectul prezentei cauze își au locul de muncă în Bistrița-Năsăud - acesta fiind și motivul care a justificat măsura disjungerii - instanța competentă teritorial în soluționarea pricinii este Tribunalul Bistrița-Năsăud.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte stabilește competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bistrița-Năsăud.