ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 961/2019

Ședința publică din data de 7 mai 2019

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 21 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, mai mulți reclamanții, printre care și A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z. le-au chemat în judecată pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Ministerul Finantelor Publice, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța:

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 11, art. 72 și art. 453, art. 1018 C. proc. civ., Legea nr. 292/2015, Legea nr. 284/2010, Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 și art. 2 lit. e) din Ordonanța nr. 137/2000, art. 16 alin. (1), art. 20, art. 41 alin. (2) și art. 53 din Constituția României, art. 7 și art. 23 alin. (2) din Declarația Universală a Drepturilor Omului, art. 2 și art. 7 din Pactul Internațional cu privire la drepturile civile și politice, art. 14 din C.E.D.O. și Protocolul nr. 12, art. 5, art. 6, art. 8, art. 16, art. 39 alin. (1) lit. a), art. 40 alin. (2) lit. c) și f), art. 159, art. 169 și art. 242 din Codul muncii, art. 1430 C. civ., art. 4 din Carta specială Europeană revizuită, Directiva nr. 2000/43/CEE și Directiva nr. 2000/78/CEE, Legea nr. 94/1992, Legea nr. 200/2005, Legea nr. 490/2004, H.G. nr. 170/2005, Legea nr. 71/2015 și Legea nr. 188/1999.

Prin încheierea din 20 iunie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza în privința reclamanților cu domiciliul sau locul de muncă în București și a dispus disjungerea cauzei și formarea unui dosar separat în privința reclamanților A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y. și Z., fiind înregistrat pe rolul aceluiași tribunal sub nr. x/2018.

Prin sentința civilă nr. 6428 din 12 septembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Brașov a reținut, în esență, că reclamanții au domiciliul pe raza județului Brașov și sunt salariați ai Camerei de Conturi Brașov, astfel rezultă din cererea de chemare în judecată.

După evocarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, același tribunal a apreciat că, în materia conflictelor de muncă, competența teritorială este reglementată prin dispoziții imperative, conform legislației în vigoare la data sesizării instanței.

Totodată, Tribunalul București a reținut că dispozițiile art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011 sunt edictate în beneficiul reclamantului, scopul acestora fiind de a asigura reclamantului accesul la o instanță aflată în proximitatea domiciliului sau, după caz, a locului său de muncă.

Împrejurarea că pârâta este ordonator principal de credite, iar camerele de conturi teritoriale nu au personalitate juridică nu prezintă relevanță în cauză, câtă vreme norma imperativă edictată de art. 269 alin. (2) din Codul muncii nu prevede nicio excepție raportată la calitatea pârâtului de ordonator de credite. Așadar, prezintă relevanță doar locul unde reclamantul își desfășoară efectiv activitatea.

Tribunalul București a înlăturat susținerile referitoare la coparticiparea procesuală, reținând că drepturile pretinse de reclamanți sunt diferite, fiecare dintre aceștia pretinzând drepturi izvorâte din propriul raport de muncă cu unitatea angajatoare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., Tribunalul București a admis excepția necompetenței sale teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov, prin raportare la domiciliul și locul de muncă al reclamanților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalul Brașov la 13 noiembrie 2018, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 145/Mas din 25 februarie 2019, Tribunalul Brașov, secția Civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, invocată de pârâta Curtea de Conturi a României și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. A constatat că s-a ivit conflictul negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

În motivarea acestei sentințe, Tribunalul Brașov a evocat dispozițiile art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii, după care a reținut, în esență, că acțiunea are ca obiect drepturile salariale pretinse de mai mulți angajați ai Curții de Conturi ai României și are aceeași cauză juridică, raporturile juridice fiind similare.

Apreciind că sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active prevăzute de art. 59 C. proc. civ. raportat la art. 269 alin. (3) din Codul muncii, Tribunalul Brașov a reținut că Tribunalul București este competent teritorial să soluționeze cauza.

Reținând manifestarea de voință a reclamanților în sensul alegerii instanței în raza căreia se află domiciliul altor reclamanți ce pretind aceleași drepturi, Tribunalul Brașov a admis excepția necompetenței sale teritoriale și, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 10 aprilie 2019, sub nr. x/2018.

Analizând actele și lucrările dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Brașov - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la soluționarea prezentului conflict negativ de competență prin emiterea regulatorului de competență.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 21 noiembrie 2017, sub nr. x/2017, mai mulți reclamanții, printre care și cei din prezenta cauză, au învestit instanța de judecată cu soluționarea unui litigiu de muncă, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Ministerul Finantelor Publice.

Tribunalul București a disjuns cererea formulată de reclamanții din prezenta cauză și a rămas învestit cu cea formulată de alți reclamanți, în considerarea domiciliului și a locului de muncă al fiecărui reclamant în parte. Reținând că reclamanții din prezenta cauză au domiciliul pe raza județului Brașov și sunt salariați ai Camerei de Conturi Brașov, Tribunalul București a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Brașov.

Potrivit art. 269 alin. (2) din Codul muncii, cererile referitoare la conflictele de muncă se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul, iar conform alin. (3) al aceluiași articol, dacă sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active, cererea poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre reclamanți.

Totodată, conform art. 210 din Legea nr. 62/2011 "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul", iar potrivit art. 216 din același act normativ "dispozițiile prezentei legi referitoare la procedura de soluționare a conflictelor individuale de muncă se completează în mod corespunzător cu prevederile C. proc. civ..".

Pornind de la aceste texte de lege, Înalta Curte constată că o parte din reclamanții care au învestit instanța cu soluționarea conflictului de muncă aveau domiciliul sau locul de muncă în circumscripția Tribunalului București. În privința acestor reclamanți, Tribunalul București a reținut că este competent teritorial să soluționeze cauza.

Potrivit art. 59 C. proc. civ., "mai multe persoane pot fi împreună reclamante sau pârâte dacă obiectul procesului este un drept ori o obligație comună, dacă drepturile sau obligațiile lor au aceeași cauză ori dacă între ele există o strânsă legătură".

În aplicarea acestui text de lege, Înalta Curte reține că între drepturile pretinse de reclamanți prin aceeași cerere de chemare în judecată există o strânsă legătură, astfel încât sunt îndeplinite condițiile coparticipării procesuale active.

Or, coparticiparea procesuală activă atrage prorogarea legală de competență în privința reclamanților care nu au domiciliul sau locul de muncă în raza tribunalului sesizat inițial, în temeiul art. 269 alin. (3) din Codul muncii.

În aceste condiții, în privința cererii formulate de reclamanții din prezenta cauză a operat prorogarea legală de competentă în favoarea Tribunalului București, ca efect al formulării acțiunii introductive împreună cu reclamanții al căror domiciliu sau loc de muncă se află în circumscripția acestei instanțe.

Împrejurarea că Tribunalul București a disjuns ulterior cererea reclamanților din prezenta cauză nu conduce la pierderea competenței sale teritoriale în privința acestei cereri, de vreme ce prorogarea legală de competență a operat chiar la momentul sesizării instanței cu acțiunea introductivă comună.

Pentru aceste motive, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) și (3) din Codul muncii raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 mai 2019.