ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 313/2019
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 313/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 8.775/2017, pronunțată la data de 04.12.2017 de Judecătoria Târgu Jiu, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. S.A., ca neîntemeiată.
S-a luat act că pârâta și-a rezervat dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamanta A., prin care, în baza art. 480 alin. (2) C. proc. civ., solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 424 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A., împotriva Sentinței civile nr. 8.775 pronunțată la data de 04.12.2017 de Judecătoria Târgu Jiu, în Dosarul nr. x/2017, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.A., în litigiul cu profesioniștii având ca obiect constatare nulitate act.
A modificat sentința apelată în sensul că a admis în parte acțiunea, respectiv:
A admis în parte cererea referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută de art. 8.1, în sensul că s-a constatat caracterul abuziv al art. 8.1 în teza ce implică suportarea de către apelantul împrumutat al riscului valutar și a respins solicitarea apelantului în privința constatării caracterului abuziv al acestei clauze în teza ce implică restituirea creditului în moneda acordării acestuia, respectiv CHF.
A dispus stabilizarea cursului de schimb CHF - RON la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului.
A dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului, sume actualizate la data plătii cu rata inflației și dobânda legală aferentă.
A admis cererea referitoare la constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzută de art. 4 referitor la comisionul de acordare și a constatat nulitatea absolută a acestei clauze.
A dispus restituirea cuantumului comisionului de acordare, respectiv 5% din suma împrumutată, sumă ce va fi actualizate la data plătii cu rata inflației și dobânda legală aferentă.
A obligat intimații la plata către apelant a sumei de 2.000 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (prima instanță și apel).
Pârâta C. S.A. (fostă B. SA) a declarat recurs împotriva Deciziei nr. 424 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.
Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 14 ianuarie 2019.
Prin rezoluția completului din 16 ianuarie 2019 s-a stabilit termen de judecată pentru 21 februarie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În ședința publică din data de 21 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.
Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:
Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.
Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.
Recursul a fost declarat împotriva unei decizii pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în apel, într-o cerere evaluabilă în bani în valoare de până la 200.000 RON.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a statuat prin Decizia nr. 18/2018 din 01 octombrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. x/2018 și publicată în M. Of. nr. 965 din 14 noiembrie 2018:
"În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 96 pct. 3, art. 97 pct. 1 și art. 483 din C. proc. civ., competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor pronunțate în apel de către tribunale, în cauzele având ca obiect cereri evaluabile în bani în valoare de până la 200.000 RON inclusiv, ca urmare a pronunțării Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a Curții Constituționale, publicate în M. Of. nr. 582 din 20 iulie 2017, revine curților de apel."
Potrivit dispozițiilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ., "Înalta Curte de Casație și Justiție judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege".
Așadar, prima teză a acestui text a atribuit instanței supreme competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel.
A doua teză a art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. se referă la alte hotărâri, cum sunt cele ale Consiliului Superior al Magistraturii, ale Biroului Electoral Central, ale secțiilor Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care instanței supreme îi revine competența de a soluționa recursuri, constituită fie în complet al unei secții, fie în Completul de 5 Judecători.
Organizarea ierarhică a instanțelor judecătorești, ce rezultă din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și art. 94 - 97 din C. proc. civ., presupune ca învestirea instanțelor de control judiciar să se facă din treaptă în treaptă, instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac de reformare putând infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare.
Astfel, în condițiile reglementării actuale, competența trebuie atribuită prin aplicarea principiului organizării judecătorești în sistem ierarhic de tip piramidal, pentru a se împlini dezideratul realizării de către instanțe a controlului judiciar din treaptă în treaptă, dispozițiile legale relevând că un atare sistem, în materie procesual civilă, nu a fost abandonat prin noul C. proc. civ.
Înalta Curte are, de asemenea, în vedere dispozițiile art. 517 alin. (4) din C. proc. civ., potrivit cărora:
"Dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I."
De aceea, în condițiile pronunțării deciziei recurate de către Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, competența de soluționare a recursului aparține Curții de Apel Craiova, instanță în favoarea căreia aceasta urmează să fie declinată, în temeiul art. 132 alin. (1) și (3) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite excepția de necompetență materială.
Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. (fostă B. S.A.) împotriva Deciziei nr. 424 din 24 septembrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, în favoarea Curții de Apel Craiova.
Fără nicio cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 februarie 2019.