ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 687/2019

Ședința publică din data de 28 martie 2019

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu sub nr. x/2018 reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâta C. S.A. - Membra a D., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să dispună constatarea nulității absolute a clauzelor înscrise la art. 5.1 si a nulității absolute parțiale a art. 9.1 "la cursul practicat de banca in ziua operării", a nulității absolute parțiale a art. 10.3.9 "la cursul de schimb practicat de Banca la data debitării conturilor", precum si a art. 16 Contractul de Credit Bancar Ipotecar x din 05.06.2007, ca fiind abuzive; stabilizarea (înghețarea) cursului de schimb CHF - leu la valoarea de la momentul semnării contractului,respectiv 1,98 RON, urmând ca ratele sa fie in continuare achitate in RON, la aceasta valoare, iar parata urmează sa elibereze un nou grafic de rambursare in acest sens; obligarea paratei sa restituie reclamanților sumele de bani reprezentând diferența de curs valutar perceputa lunar in plus ca urmare a creșterii cursului francului, in raport cu valoarea inițiala, de la data semnării contractului si pana la ramanerea definitiva a hotărârii ce se va pronunța; obligarea paratei, in temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecata.

Prin sentința civilă nr. 2853 din 23.04.2018 pronunțată de Judecătoria Târgu Jiu în dosarul nr. x/2018 a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâta C. S.A. - Membră a D..

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții A. și B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în totalitate a sentinței apelate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Gorj, secția a II-a Civilî prin decizia nr. 499/2018 din 31 octombrie 2018 a admis apelul formulat de către apelanții reclamanți A., B., împotriva sentinței civile nr. 2853 din 23.04.2018 pronunțată de Judecătoria Tg Jiu în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. S.A. MEMBRA A D. având ca obiect - constatare nulitate act.

A schimbat sentința apelată, în sensul că a admis acțiunea:

A constatat caracterul abuziv al clauzei prevăzute la art. 5.1- în teza referitoare la riscul valutar, la art. 9.1 în privința sintagmei "la cursul practicat de bancă în ziua operării, art. 10.3.9, în privința sintagmei "la cursul de schimb practicat de Bancă la data debitării conturilor", art. 16 din contractul de credit și constată nulitatea absolută a acestor clauze; menține clauza art. 5.1 în teza privind denominarea.

A dispus stabilizarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul semnării contractului de credit, curs care va rămâne valabil pe toată perioada derulării contractului, urmând ca ratele să fie recalculate și plătite la cursul de la data încheierii contractului.

A dispus restituirea sumelor încasate în plus, rezultate din diferența cursului valutar la momentul achitării fiecărei rate, față de cel din momentul încheierii contractului.

A obligat intimata pârâta la plata către apelantul reclamant a sumei de 1600 RON cheltuieli judecată reprezentând onorariu avocat.

Pârâta C. S.A. MEMBRĂ A D. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 499/2018 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă.

Prin adresa emisă de Tribunalul Gorj, dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 18 ianuarie 2019.

Prin rezoluția completului din 18 ianuarie 2019 s-a stabilit termen de judecată pentru 28 martie 2019, în vederea discutării competenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

În ședința publică din data de 28 martie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție a rămas în pronunțare asupra excepției necompetenței sale materiale.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței sale materiale, în raport cu actele și lucrările dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta este întemeiată și urmează a o admite pentru următoarele considerente:

Decizia supusă recursului a fost pronunțată de către tribunal, într-un litigiu prin care s-a soluționat o cerere care a declanșat procedura judiciară în fața judecătoriei.

Cu întâietate, sub aspectul excepției de necompetență materială, Înalta Curte de Casație și Justiție reține incidența prevederilor art. 97 pct. 1 din C. proc. civ. din care reiese că instanța supremă judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor curților de apel, precum și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege.

Această din urmă sintagmă "în cazurile prevăzute de lege" din cuprinsul art. 97 pct. 1 C. proc. civ. trebuie coroborată cu dispozițiile conexe ale diferitelor legi prin care se reglementează calea de atac a recursului împotriva anumitor hotărâri pronunțate în condițiile legii. Pentru exemplificare, art. 21 din Legea nr. 304/2004 stabilește că secția I Civilă, secția a II-a civilă și secția de contencios administrativ și fiscal ale Înaltei Curți de Casație și Justiție judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunțate de curțile de apel și a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum și recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătorești, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecății a fost întrerupt în fața curților de apel.

În soluționarea excepției de necompetență materială invocată, Înalta Curte consideră că este necesar a se ține seama de existența normativă a recursului și de faptul că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor condiții de acces la anumite căi de atac.

Înalta Curte constată că numai recursurile reglementate de legiuitor pot face obiectul examinării la instanța supremă și că, pe lângă necesitatea existenței normative a recursului, este important a se avea în vedere condițiile exercitării respectivei căi de atac, în lumina art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Din dispoziția legală menționată rezultă faptul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează recursuri declarate împotriva altor hotărâri decât hotărârile curților de apel doar în cazurile în care legiuitorul a prevăzut în mod expres competența ratione materiae a instanței supreme.

Așadar, art. 97 pct. 1 C. proc. civ. a atribuit Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca regulă, competența de soluționare a recursurilor declarate împotriva hotărârilor curților de apel și numai prin excepție competența de soluționare a recursurilor împotriva altor hotărâri.

Astfel cum este formulată, norma în discuție nu consacră plenitudinea de competență a Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor, indiferent de instanța ce a pronunțat hotărârea supusă recursului. Cu alte cuvinte, norma de drept menționată nu statuează în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție soluționează toate recursurile care nu sunt date în mod expres în competența altor instanțe.

A interpreta art. 97 pct. 1 C. proc. civ., în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun pentru soluționarea oricărui recurs pentru care nu este prevăzută competența altei instanțe, echivalează cu nesocotirea intenției legiuitorului la edictarea normei și cu extinderea nepermisă a sferei de aplicare a normei, în condițiile în care legiuitorul a limitat competența Înaltei Curți de Casație și Justiție la cazurile de atribuire expresă a competenței. Mai mult, s-ar ajunge la o regulă nouă de competență, prin adăugare la lege, aspect ce contravine prevederilor art. 122 C. proc. civ., potrivit cărora, reguli noi de competență pot fi stabilite numai prin modificarea normelor prezentului cod, precum și dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție conform cărora:

"competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai de lege".

Constatări similare se impun și în privința art. 483 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora, recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Nici această dispoziție legală nu conține o formulare de principiu în sensul că Înalta Curte de Casație și Justiție este instanță de drept comun în soluționarea recursurilor.

Dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. reglementează obiectul și scopul recursului și nu în ultimul rând instanța competentă să soluționeze calea extraordinară de atac în cadrul căreia se înfăptuiește controlul de legalitate.

În ceea ce privește obiectul, respectiv hotărârile ce pot fi cenzurate de instanța supremă, el se determină conform normei de competență stabilită de art. 97 pct. 1 C. proc. civ.

Așadar, potrivit art. 97 pct. 1 C. proc. civ. pentru a fi competentă Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului, este necesar să existe o hotărâre a curții de apel sau o prevedere expresă a legii în acest sens.

Or, speța supusă judecății nu se regăsește în niciuna dintre aceste ipoteze fiind vorba de o decizie pronunțată de tribunal în apel în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, trebuie subliniat că, în materie procesual civilă, funcționează principiul organizării ierarhice a instanțelor judecătorești, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Această ierarhie instituțională, ce rezultă atât din art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004, cât și din art. 94-97 C. proc. civ., presupune că instanțele superioare învestite cu soluționarea unei căi de atac pot infirma soluțiile pronunțate de instanțele inferioare, realizându-se astfel controlul judiciar.

Astfel, chiar în lipsa unei prevederi exprese în Legea nr. 304/2004, ansamblul dispozițiilor C. proc. civ. conduc spre concluzia că judecata căilor de atac se face prin luarea în considerare a organizării ierarhice a instanțelor de judecată într-un sistem piramidal, învestirea instanțelor de control judiciar făcându-se din treaptă în treaptă.

Relevantă sub acest aspect este prezența sintagmei "instanța ierarhic superioară" în mai multe articole ale C. proc. civ. - putând fi enumerate, cu titlu de exemplu, art. 53 alin. (1), art. 64 alin. (4), art. 132 alin. (4), art. 344, art. 406 alin. (6), art. 410, art. 414 alin. (1), art. 421 alin. (2), art. 437 alin. (1), art. 440 și art. 1071 alin. (1) -, întotdeauna cu scopul de a indica instanța competentă să soluționeze o cale de atac.

Or, toate aceste dispoziții legale reprezintă o aplicație particulară a unui principiu de drept procesual civil (decurgând din principiul de organizare judecătorească în ­­­­­­sistem ierarhic de tip piramidal), conform căruia instanțelor de control judiciar le revine competența de a soluționa căile de atac prevăzute de lege, din treaptă în treaptă.

Nu în ultimul rând, se impune precizarea faptului că în cauză nu se poate pune în discuție aplicabilitatea deciziei Curții Constituționale nr. 369/30.05.2017, întrucât, distinct de chestiunea aplicării în timp a deciziei din perspectiva art. 27 C. proc. civ., aceasta ar fi relevantă într-un alt context decât cel al competenței ratione materiae de soluționare a recursului, anume cel al admisibilității căii extraordinare de atac.

Având în vedere considerentele arătate, precum și faptul că în cauza supusă judecății decizia recurată este pronunțată de Tribunalul Gorj în privința căreia nu există o dispoziție legală expresă atributivă de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 132 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepția necompetenței sale materiale și va declina competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Craiova căreia îi aparține competența ca instanță ierarhic superioară celei care a pronunțat decizia în apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență.

Declină competența de soluționare a recursului declarat de recurenta-pârâtă C. S.A. MEMBRĂ A D. împotriva deciziei nr. 499/2018 din 31 octombrie 2018 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în favoarea Curții de Apel Craiova.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 martie 2019.