ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 13.11.2019

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2019

HOTĂRÂRE
13.11.2019
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2076/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 15 aprilie 2019, pe rolul Curții de Apel Cluj, secția I civilă, reclamantul A. a declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 56/R/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 8 mai 2019 și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru CF x.

Prin recursul formulat, neîncadrat în drept, reclamantul a arătat că din anul 2012 nu se mai plătește indemnizația pentru luptătorii remarcați, discriminatoriu în raport de celelalte categorii de revoluționari, fiindu-i afectată sănătatea, motiv pentru care solicită daune morale în acest sens.

Prin întâmpinarea formulată la data de 2 iulie 2019, intimatul B. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului, arătând că potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea lor, iar în cauza de față, recursul nu cuprinde niciun motiv concret, cu atât mai mult motive de nelegalitate care să poată fi încadrate în cazurile limitativ prevăzute de lege, ci prezintă doar o reiterare a unor aspecte de fapt invocate prin cererea introductivă, inclusiv invocarea unora noi; pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

La 8 iulie 2019, reclamantul a depus răspuns la întâmpinarea pârâtului, solicitând admiterea căii de atac.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul este declarat în termen legal, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ. de asemenea, s-a reținut că, în ceea ce privește criticile formulate de recurentul-reclamant, astfel cum au fost dezvoltate, acestea nu pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., aspect de natură a atrage incidența dispozițiilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Totodată, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și a încadrării criticilor în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., reținându-se că intimatul B. a invocat, prin întâmpinare, excepția nulității recursului din perspectiva neîncadrării criticilor în niciunul din motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimatul B., prin întâmpinare, și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 56/R/2019 din 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă, a fost respins apelul declarat de reclamantul A. împotriva Sentinței civile nr. 513 din 9 noiembrie 2018, pronunțată de Tribunalul Cluj, pe care a păstrat-o în întregime, reținându-se că simpla invocare a unui prejudiciu nu este suficientă pentru a se face dovada că reclamantul a suferit un prejudiciu, iar certificatul de luptător pentru victoria revoluției din decembrie 1989 nu face dovada îndeplinirii cerințelor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale, așa cum sunt enunțate de art. 1357 C. civ.

Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Cluj, ci s-a limitat să învedereze că stresul acumulat ca urmare a deciziei pârâtului de a nu mai plăti indemnizația pentru luptătorii remarcați i-a cauzat probleme de sănătate.

Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrate în textul legal menționat.

Având în vedere că recurentul nu a arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 56/R/2019 din data de 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva Deciziei civile nr. 56/R/2019 din data de 20 martie 2019, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția I civilă.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2020-06-17
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1166/2020
-revizuentă din perspectiva neîncadrării motivelor invocate de recurent în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte a constatat că excepția nu este fondată, întrucât, prin criticile formulate, recurentul a pus în di
ÎCCJ 2020-06-18
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1218/2020
căți, astfel încât ceea ce a stabilit o primă instanță să nu fie contrazis prin hotărârea unei instanțe ulterioare, respectiv drepturile recunoscute unei părți sau constatările făcute printr-o sentință definitivă și irevocabilă să nu fie co
ÎCCJ 2020-03-24
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 701/2020
at și daunele morale, iar, față de dispozițiile art. 486 alin. (3) C. proc. civ., constatarea nulității recursului în ceea ce privește beneficiul nerealizat întrucât criticile formulate nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute
ÎCCJ 2020-11-19
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2496/2020
în cauză Împotriva deciziei pronunțate de curtea de apel, reclamantul A. a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Criticile de nelegalitate a deciziei recurate vizează, în esență, următoarele
ÎCCJ 2019-11-13
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2019
Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza
Sursă