ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2070/2019

Analizând recursul în conformitate cu dispozițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit cărora în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea depusă la data de 24 iulie 2018, pe rolul Curții de Apel Iași, secția civilă, reclamanții A. și B. au declarat recurs împotriva Deciziei civile nr. 329/2018 din data de 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 3 august 2018, sub nr. x/2014, și repartizat aleatoriu spre soluționare completului de filtru nr. 2, astfel cum reiese din fișa Ecris, iar ulterior, urmare a Hotărârii nr. 119 din data de 26 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a aprobat desființarea completului nr. 2 începând cu data de 14 decembrie 2018, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 10 (referatul din 14 decembrie 2018, aflat la dosar).

Recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului și, în principal, casarea deciziei recurate, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, modificarea deciziei recurate, cu consecința admiterii acțiunii, fără a invoca vreunul din motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că instanța de apel a considerat, în mod netemeinic, că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, respectiv că nu există faptă ilicită care să fi condus la producerea vreunui prejudiciu.

Însă, au arătat recurenții-reclamanți, fapta ilicită este reprezentată de acțiunea executorului bancar care, în calitate de angajat cu atribuții în sfera executării silite al creditoarei pârâte C. S.A, a continuat executarea silită în dosarul de executare nr. x/2010 al Corpului executorilor bancari ai C. S.A, deși avea cunoștință despre faptul că asupra imobilului urmărit silit sunt înscrise două sechestre penale prin Încheierile nr. 52131 din 16 iunie 2011 și nr. 52136 din 16 iunie 2011 ale OCPI Iași.

În acest fel, creditoarea a efectuat acte de executare ce erau în mod vădit nelegale, aspect constatat de Tribunalul Iași prin Decizia nr. 399 din 19 septembrie 2012, prin care a fost admisă contestația la executare și desființată vânzarea silită imobiliară a bunului proprietatea reclamanților, soluție ce are ca efect și stabilirea caracterul ilicit al actelor de executare silită întocmite de executorul bancar cu privire la vânzarea imobilului proprietatea reclamanților.

Au mai arătat că prejudiciul produs prin fapta ilicită a fost stabilit prin Sentința civilă nr. 11627 din 14 octombrie 2015 a Judecătoriei Iași, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 312 din 12 iulie 2016 a Tribunalului Iași.

Prin aceste hotărâri judecătorești s-a stabilit că reclamanții datorează pârâtului-reclamant D. la alegere, fie suma de 37.000 RON reprezentând costul materialelor și al manoperei necesare pentru realizarea lucrărilor de îmbunătățire la imobilul proprietatea reclamanților, fie suma de 8.100 euro reprezentând sporul de valoare adus acestui imobil prin efectuarea lucrărilor de îmbunătățire.

Așadar, în ceea ce privește aceste sume, creanța fiind certă și exigibilă, recurenții au arătat că este evident că acestea reprezintă prejudiciul produs ca efect al faptei ilicite menționată anterior.

În continuare, au învederat că au fost lipsiți de folosința bunului imobil ai cărui proprietari sunt, astfel că, în mod just, au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a celor care i-au deposedat, în mod nelegal, de folosința bunului, iar suma de 58.920 RON reprezintă contravaloarea acestui prejudiciu.

În ceea ce privește celelalte sume pe care le-au solicitat cu titlu de prejudiciu, recurenții-reclamanți au arătat că acestea nu au fost analizate de instanța de fond și de instanța de apel, astfel că soluția care se impune este casarea deciziei apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Prin întâmpinările formulate în termen legal, intimații-pârâți D. și C. au solicitat, în principal, anularea recursului promovat de reclamanți, pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a căii de atac.

Prin raport s-a reținut că, în opinia raportorului, părțile au deschisă calea de atac a recursului împotriva deciziei atacate, recursul îndeplinește condițiile de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. a), c) și e) C. proc. civ., este declarat în termenul legal, iar recurenții datorează taxă judiciară de timbru în cuantum de 2.857,2 RON, neachitată până la data întocmirii raportului. De asemenea, s-a reținut că, în temeiul dispozițiilor art. 493 C. proc. civ., completul de filtru urmează să dispună asupra admisibilității în principiu a recursului și să aprecieze cu privire la încadrarea criticilor formulate de recurenții-reclamanți în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., reținându-se că intimații-pârâți au invocat, prin întâmpinări, excepția nulității căii de atac declarate de recurenții-reclamanți.

Completul de filtru C10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților.

Părțile nu au depus puncte de vedere asupra raportului.

Prin Încheierea din 19 iunie 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. x/2014, a fost respinsă cererea de ajutor public judiciar formulată de petenții A. și B., iar prin Încheierea din 1 octombrie 2019, pronunțată de aceeași instanță, în dosarul x/2014, a fost admisă cererea de reexaminare formulată de petenți împotriva încheierii de respingere a cererii de ajutor public judiciar și s-a dispus scutirea acestora de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 2.857,2 RON.

Examinând recursul, în condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., în raport de excepția nulității recursului invocată de intimații-pârâți, prin întâmpinări, și reținută prin raport, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

În cauză, prin Decizia civilă nr. 329/2018 din data de 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă, a fost respins apelul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 1389 din 10 iulie 2017, pronunțată de Tribunalul Iași, secția I civilă, reținându-se, în esență, că fapta pârâtei C. SA, în calitate de creditor în dosarul de executare nr. x/2010 al Corpului executorilor bancari C. SA, de a stărui în executare, în situația în care a cunoscut despre notarea sechestrelor penale în cartea funciară a imobilului asupra căruia se purta urmărirea, nu are caracter ilicit, iar participarea pârâtului D. la licitația publică și adjudecarea imobilului nu reprezintă o faptă ilicită, ci exercitarea unui drept prevăzut de lege, în condițiile în care în publicația de vânzare întocmită de executorul bancar nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la existența vreunui sechestru penal, iar pârâtul nu a cunoscut cauza care a determinat ulterior anularea actului de adjudecare.

Cu referire la susținerile din memoriul de recurs, în sensul că reclamanții au demonstrat că au fost lipsiți de folosința bunului și că, în mod just, au solicitat repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită a celor care i-au deposedat, în mod nelegal, de folosința bunului, Înalta Curte, raportat la considerentele deciziei atacate, constată că instanța de apel a expus, pe larg, motivele pentru care a reținut că invocarea unei alte fapte ilicite, în justificarea pretențiilor solicitate, pentru prima dată în apel reprezintă o modificare a cauzei cererii de chemare în judecată, care potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ., nu este permisă în apel.

De asemenea, susținerile recurenților în sensul că, în realitate, fapta ilicită există și este reprezentată de acțiunea executorului bancar, care, în calitate de angajat cu atribuții în sfera executării silite a creditoarei pârâte C., a continuat executarea silită în dosarul de executare nr. x/2010 al Corpului Executorilor Bancari ai C., deși avea cunoștință că asupra imobilului urmărit sunt înscrise două sechestre penale prin Încheierile nr. 52131 din 16 iunie 2011 și nr. 52136 din 16 iunie 2011 ale OCPI Iași, Înalta Curte reține că aceste aspecte pun în discuție culpa executorului bancar, iar, în prezenta cauză, reclamanții au fost cei care au stabilit cadrul procesual în contradictoriu cu pârâții C. SA și D., fără ca executorul bancar să fie parte în prezentul dosar.

Mai mult, în cauză s-a reținut, iar reclamanții nu au formulat critici de nelegalitate sub acest aspect, că executorul care a instrumentat dosarul de executare silită aparținea Corpului Executorilor Bancari ai C., iar o atare organizare, la data executării silite analizate în speță, nu presupunea nicio subordonare profesională a executorului față de unitatea bancară căreia îi aparținea corpul executorilor, astfel că executorul bancar nu a acționat în calitate de prepus al pârâtei C., ci în baza competențelor profesionale derivate din autoritatea publică cu care a fost învestit, motiv pentru care nu a fost angajată răspunderea băncii pârâte argumentată pe acest temei.

Referitor la critica recurenților în sensul că au dovedit existența și întinderea prejudiciului reprezentat de lipsa de folosință a bunului, Înalta Curte reține că recurenții au ignorat specificul căii extraordinare de atac a recursului, prin intermediul căreia pot fi valorificate doar critici de nelegalitate care să vizeze decizia instanței de apel și au dedus judecății aspecte care privesc situația de fapt a litigiului, precum și modalitatea de administrare și evaluare a probatoriului de către instanța de apel, aspecte care constituie motive de netemeinicie ale hotărârii recurate și care nu pot fi supuse cenzurii în calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, prin motivele de recurs, recurenții nu au arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la soluția pronunțată de Curtea de Apel Iași și la temeiurile de drept care au fundamentat-o, ci s-au limitat să învedereze că fapta ilicită există având în vedere modul în care au fost efectuate actele de executare silită pentru vânzarea la licitație a imobilului proprietatea acestora.

În aceste condiții, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză nu numai că nu este încadrat în dispozițiile art. 488 C. proc. civ., dar nici nu conține critici care să poată fi încadrate în textul legal menționat.

Având în vedere că recurenții nu au arătat care sunt criticile de nelegalitate ale deciziei atacate și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 329/2018 din data de 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

În ceea ce privește cererea intimatului-pârât D. de obligare a recurenților-reclamanți la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte, constatând că acesta a făcut dovada, cu actele depuse la dosar, a suportării cheltuielilor de judecată constând în onorariu de avocat, și având în vedere dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va admite cererea formulată și va obliga pe recurenții-reclamanți A. și B. la plata către intimatul D. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Deciziei civile nr. 329/2018 din data de 9 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția civilă.

Obligă pe recurenții-reclamanți A. și B. la plata către intimatul D. a sumei de 1.000 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., decizia nu este supusă niciunei căi de atac și se comunică părților, conform art. 427 alin. (1) C. proc. civ.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 noiembrie 2019.

GGC - CL