ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 411/2019
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 411/2019 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2019)
Analizând recursul în condițiile art. 499 C. proc. civ., potrivit căruia în cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond, hotărârea va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivele de casare, Înalta Curte constată următoarele:
Prin încheierea din data de 29 iunie 2018, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, constatând lipsa părților și faptul că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, a dispus suspendarea judecății contestației în anulare, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva acestei încheieri, contestatorul A. a formulat recurs.
În cuprinsul memoriului de recurs, reclamantul nu a dezvoltat critici de natură a fi încadrate în vreunul dintre motivele de nelegalitate prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ., precizând doar că instanța nu putea dispune suspendarea judecății contestației în anulare și dezvoltând chestiuni legate de etapele soluționării litigiului.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 31 iulie 2018 și repartizat completului de filtru CF x.
În aplicarea dispozițiilor art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, analizat în complet de filtru la data de 5 noiembrie 2018.
Urmare a Hotărârii nr. 119 din 26 septembrie 2018 a Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care s-a aprobat desființarea completului nr. 2 începând cu data de 14 decembrie 2018 și repartizarea în sistem ciclic a dosarelor rămase pe rolul acestui complet, dosarul a fost repartizat completului de filtru nr. 5.
Prin rezoluția din data de 8 ianuarie 2019, completul de filtru nr. 5 a stabilit termen la data de 21 februarie 2019, fără citarea părților, în vederea soluționării căii de atac.
Examinând recursul în raport de excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară, Înalta Curte reține următoarele:
Cererea de recurs formulată de contestatorul A. nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare în drept a vreunei critici de nelegalitate, singura precizare a recurentului fiind aceea că, instanța nu putea dispune suspendarea judecății contestației în anulare.
Potrivit dispoziției imperative prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar în conformitate cu prevederile art. 488 C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute.
În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, iar potrivit alin. (2) al aceluiași articol, sancțiunea nulității intervine și în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.
Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 pct. 1 - 8 C. proc. civ.
Or, cererea de recurs, astfel cum a fost formulată, nu conține precizări care să reprezinte o minimă argumentare a vreunei critici de nelegalitate de natură să învestească instanța de recurs cu soluționarea căii de atac.
Susținerile recurentului-contestator nu constituie critici ale argumentelor legale prezentate de curtea de apel în pronunțarea soluției, ci detaliază nemulțumirile sale cu privire la modul în care a fost soluționată cauza pe parcursul demersului său judiciar.
Înalta Curte reține că motivarea recursului înseamnă nu doar exprimarea nemulțumirii față de hotărârea pronunțată, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre nelegală, cu indicarea textului de lege încălcat.
Condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței de apel, fiind necesară o argumentare motivată a criticii în drept.
În acest sens, dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.
În consecință, reținând că în speță nu este posibilă o încadrare a motivelor de recurs, în condițiile dispozițiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., coroborate cu prevederile art. 489 C. proc. civ., constatând că în cauză nu au fost identificate motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează a aplica sancțiunea expres prevăzută de lege, respectiv anularea căii de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de contestatorul A. împotriva încheierii din data de 29 iunie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 februarie 2019.
Procesat de GGC - CT