ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4186/2018

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Contestatorii A. și B. au solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001 și în contradictoriu cu SC H. SA Sinaia anularea deciziei din data de 11 august 2001 și restituirea în natură a imobilului situat în Sinaia, str. x.

În motivarea contestației s-a arătat că imobilul sus-arătat a fost proprietatea autorilor C. și D. și ulterior a fost preluat abuziv de stat în baza Decretului nr. 92/1950, deoarece autorii lor făceau parte din categoria persoanelor exceptate de la naționalizare, motiv pentru care au notificat-o pe intimată să le restituie acest imobil. S-a mai arătat că prin adresa nr. x/10 septembrie 2001 intimata le-a comunicat decizia consiliului de administrație prin care s-a precizat că restituirea în natură nu este posibilă.

Prin Sentința civilă nr. 477/17 decembrie 2001 Tribunalul Prahova a respins contestația ca neîntemeiată.

Instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contestatorii sunt îndreptățiți a solicita măsuri reparatorii prin echivalent, deoarece SC H. SA Sinaia deține în proprietate imobilul din litigiu (vila "I.") în baza unui titlu valabil, din considerentele Sentinței civile nr. 1511/29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina rămasă definitivă prin perimarea apelului rezultând că imobilul a intrat în proprietatea statului în baza Decretului nr. 92/1950, naționalizarea operând in rem, fiind vorba de o unitate hotelieră.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel contestatorii care au susținut că hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică, sub două aspecte:

- tribunalul a analizat trunchiat dispozițiile art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, text de lege în care se prevede pe lângă condiția privind legala privatizare și cea referitoare la faptul că imobilul trebuie să fi fost preluat cu titlu valabil, în cauză vila "I." cu terenul aferent nefiind preluată cu titlu valabil, întrucât Decretul nr. 92/1950 a fost aplicat abuziv, autorul lor fiind intelectual profesionist;

- intimata nu și-a dovedit dreptul de proprietate asupra imobilului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate neconstituind titlul de proprietate, astfel că potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 și-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării.

Curtea, verificând hotărârea apelată în raport de actele și lucrările dosarului, de criticile formulate și având în vedere și dispozițiile legale incidente în cauză, a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 reglementează situația imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale.

În astfel de situație, nu este posibilă restituirea în natură a imobilului și ca atare în mod corect prima instanță a verificat existența titlului în baza căruia preluarea a avut loc raportându-se la Sentința civilă nr. 1511/29 martie 1995 pronunțată de Judecătoria Câmpina, hotărâre rămasă definitivă prin perimarea apelului și care a intrat în puterea lucrului judecat.

Cum imobilul a fost preluat cu titlu valabil, rezultă că și cea de-a doua critică este nefondată neputându-se invoca dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, text de lege potrivit căruia restituirea în natură este obligatorie.

În speță, intimata a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu în mod legal, contestatorii susținând astfel neîntemeiat că acest drept ar fi continuat să rămână în patrimoniul lor.

Pentru toate considerentele sus menționate, curtea a respins apelul ca nefondat.

Împotriva Deciziei nr. 37 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, au declarat recurs contestatorii A., decedat, și continuat de moștenitorii E. și F., și B., decedată, și continuat de moștenitoarea G. care au invocat următoarele motive de nelegalitate:

În mod greșit instanța de apel a considerat că, întrucât prin Sentința civilă nr. 1511 din 29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina, a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicarea imobilului în litigiu, ar opera autoritatea lucrului judecat și că Vila " I." cu terenul aferent "a intrat în proprietatea statului în mod legal, în baza Decretului nr. 92/1950". Procedând în acest fel, Curtea de Apel Ploiești și-a motivat decizia sa pe excepția ridicată de către SC H. SA Sinaia, fără ca prin minuta sau dispozitivul deciziei să se pronunțe asupra acestei excepții dirimante.

Or, în considerentele sentinței menționate s-a reținut doar faptul că naționalizarea " a operat in rem, fiind vorba de o unitate hotelieră", fără a analiza dacă imobilul a fost preluat de către stat cu titlu valabil.

Art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 prevede, pe lângă condiția legalei privatizări a societății comerciale și o a doua condiție, aceea ca imobilul să fi fost preluat" cu titlu valabil". Art. 6 din legea menționată definește noțiunea de titlu valabil, acel titlu al statului care s-a constituit "cu respectarea Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a legilor în vigoare la data preluării de către stat".

Se arată că certificatul de atestare a dreptului de proprietate M08 nr. 0190/1994 emis de Ministerul Turismului, se referă numai la terenurile atribuite societății și nu constituie titlu de proprietate cum a statuat, în mod constant, practica judiciară (C.S.J., secția civilă, Decizia nr. 4.396 din 17 noiembrie 2000).

Din cele expuse, rezultă în mod clar că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, iar societatea deținătoare nu poate face dovada unui titlu, în sensul legii, astfel că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării.

Analizând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs invocate, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente:

Susținerile din cuprinsul memoriului de recurs, invocate de recurenți vizează incidența motivului de modificare a deciziei recurate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., sub aspectul interpretării și aplicării prevederilor legale privind reținerea puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1511 din 29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina, prin care a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea în revendicare a imobilului în litigiu. Pe de altă parte, se contestă și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, a art. 6, art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 10/2001, considerându-se că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlu valabil de către stat, iar societatea deținătoare nu poate face dovada unui titlu, în sensul legii, astfel că potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 reclamanții și-au păstrat calitatea de proprietari avută la data preluării.

Criticile formulate de recurenții reclamanți sunt nefondate.

Pentru a fi incident motivul de nelegalitate a deciziei recurate, reglementat de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea pronunțată să fie lipsită de temei legal ori să fi fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, or în cauză instanța a procedat la o examinare a cauzei cu respectarea și aplicarea justă a prevederilor legale incidente.

Astfel, în ceea ce privește reținerea puterii de lucru judecat a Sentinței civile nr. 1511 din 29 martie 1995 a Judecătoriei Câmpina, prin care s-a respins acțiunea în revendicare formulată de reclamantul A. împotriva pârâtei SC H. SA, în mod just s-a considerat că imobilul - vila "I." cu terenul aferent, fost proprietatea numitului C., a intrat în proprietatea statului în mod legal în baza Decretului nr. 92/1950.

Excepția puterii lucrului judecat, care diferă de "excepția autorității de lucru judecat" este o excepție de fond care a fost dezvoltată de doctrină pe baza principiului conform căruia "hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (res judicata pro veritate habetur) ".

Ea este reglementată atât ca o prezumție legală (în temeiul art. 1200 pct. 4 din C. civ.) cât și ca o excepție procesuală - prin art. 166 C. proc. civ.. Conform acestui din urmă text legal, "excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanțelor de recurs".

Înalta Curte, constatând că sentința atașată la dosarul cauzei are putere de lucru judecat în raport cu obiectul acțiunii de față, va considera neîntemeiată critica de nelegalitate invocată pe acest aspect, în privința acestei excepții nefiind necesar a fi întrunită tripla identitate, de părți, obiect și cauză, așa cum susțin recurenții.

Așadar, de vreme ce aceeași problemă dedusă judecății într-un litigiu dintre aceleași părți a fost soluționată irevocabil pe cale incidentală sau pe fond într-un anumit sens, rezultă că acest aspect reținut de instanță, care a stat la baza soluției din dispozitivul hotărârii, a dobândit putere de lucru judecat și, în mod corect a fost avut în vedere de instanța sesizată ulterior, Curtea de Apel Ploiești.

Drept urmare, corect a reținut Curtea de apel că nu se mai poate susține în prezent că imobilul în litigiu ar fi fost nelegal preluat și ca urmare el ar fi fost preluat abuziv de stat și ulterior de către intimată, instanța de fond în mod just considerând ca fiind neîntemeiată acțiunea formulată de contestatori.

De asemenea, susținerea recurenților privind nepronunțarea instanței asupra excepției puterii de lucru judecat în minuta sau dispozitivul deciziei recurate nu se poate circumscrie motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în mod legal Curtea de apel reținând în considerentele deciziei puterea de lucru judecat a sentinței sus menționate.

Nici criticile recurenților vizând aplicarea prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și a art. 6, art. 2 lit. g) și h) din Legea nr. 10/2001 nu subzistă. Instanța de apel a reținut în mod just că potrivit dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 contestatorii nu sunt îndreptățiți a solicita restituirea imobilului în natură, deoarece SC H. SA Sinaia deține în proprietate imobilul din litigiu (vila "I.") în baza unui titlu valabil.

Prin adoptarea Legii nr. 10/2001 a fost instituit regimul reparatoriu special în privința imobilelor preluate abuziv de stat sub aspectul condițiilor, procedurii și modalităților de restituire a unor astfel de imobile, reglementându-se explicit și regimul juridic al bunurilor imobile care au format obiectul unor preluări abuzive și care sunt evidențiate în patrimoniul societăților comerciale privatizate.

Astfel, potrivit art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în redactarea ei inițială, pentru imobilele preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, persoana îndreptățită are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent constând în bunuri ori servicii, acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capital sau titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, corespunzătoare valorii imobilelor solicitate.

În cauză s-a procedat la o corectă interpretare a prevederilor art. 27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 care reglementează situația imobilelor preluate cu titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate cu respectarea dispozițiilor legale, fiind atașate la dosar înscrisurile care atestă îndeplinirea condițiilor de privatizare a intimatei.

În contextul operațiunii de interpretare și aplicare a prevederilor legale incidente, Curtea de apel a considerat în mod legal că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului și ca atare că prima instanță în mod corect a procedat la verificarea existenței titlului în baza căruia preluarea a avut loc având în vedere Sentința civilă nr. 1511/29.03.1995 pronunțată de Judecătoria Câmpina, hotărâre rămasă definitivă prin perimarea apelului.

Pe de altă parte, se confirmă soluția instanței de apel care a considerat că nu este posibilă restituirea în natură a imobilului în litigiu și prin prisma considerentelor deciziei Curții Constituționale nr. 1055/2008 publicată în Monitorul Oficial nr. 737/30.10.2008 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 47 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Aceste dispoziții statuau în sensul că "persoanele îndreptățite, precum și persoanele vătămate într-un drept al lor, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins, prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, acțiunile având ca obiect bunuri preluate în mod abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, pot solicita, indiferent de natura soluțiilor pronunțate, măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent, în condițiile prezentei legi."

Prevederile art. 47 din Legea nr. 10/2001 se refereau la persoanele îndreptățite care au formulat acțiuni în justiție, pe calea dreptului comun, având ca obiect bunuri imobile preluate abuziv de stat, de organizații cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, așa cum sunt acestea definite prin art. 2 coroborat cu art. 6 din lege, acțiuni care au fost respinse prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. Astfel, potrivit textului de lege criticat, indiferent dacă respingerea acțiunii a fost făcută prin pronunțarea asupra fondului cauzei sau pe cale de excepție, persoanele îndreptățite puteau solicita măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001.

Curtea a constatat că art. 47 din Legea nr. 10/2001 este neconstituțional, fiind contrar principiului garantării și ocrotirii proprietății astfel cum este consacrat de art. 44 din Constituție. Astfel, persoanele fizice și persoanele juridice cărora li s-a recunoscut și consolidat prin hotărâre judecătorească irevocabilă dreptul de proprietate asupra unui imobil ce cade sub incidența Legii nr. 10/2001 nu pot fi obligate la restituirea acestora, atâta timp cât această măsură nu are o justificare serioasă, întemeiată pe o cauză de utilitate publică, în sensul art. 44 alin. (3) din Constituție. S-a reținut că art. 47 din Legea nr. 10/2001 nu poate constitui temei juridic nou pentru introducerea unei alte acțiuni de restituire a aceluiași imobil, întrucât legiuitorul nu poate să dispună nici chiar prin lege asupra unui drept câștigat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă decât dacă ar avea loc o expropriere pentru cauză de utilitate publică.

Constatând că în mod just instanța de apel a interpretat și aplicat dispozițiile legale incidente, motivul de recurs invocate de recurenți întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi primit, drept pentru care prezentul recurs declarat împotriva Deciziei nr. 37 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, va fi respins ca nefondat.

În ceea ce privește incidența motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenții nu precizează care ar fi motivele care ar lipsi din hotărârea recurată sau care sunt motivele contradictorii ori străine de natura pricinii ale deciziei atacate pentru a atrage aplicabilitatea acestui motiv de nelegalitate, astfel că nu poate fi supus analizei instanței de control judiciar.

Având în vedere dispozițiile art. 274 C. proc. civ. conform cărora partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, la plata cheltuielilor ocazionate de desfășurarea procesului, instanța, reținând culpa procesuală a recurenților, va obliga pe recurenții-contestatori E., F. și G. la 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu apărător) către intimata-pârâtă SC H. SA.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii A., decedat, și continuat de moștenitorii E. și F., și de B., decedată, și continuat de moștenitoarea G., împotriva Deciziei nr. 37 din 18 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă.

Obligă pe recurenții-contestatori E., F. și G. la 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC H. SA.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 4 decembrie 2018.

GGC - GV