ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 802/2020

Deliberând asupra cauzei penale de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 16/ME din data de 20 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în conformitate cu art. 109 alin. (1), art. 104 alin. (7) și (11) și art. 97 alin. (2) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală:

a) a dispus executarea mandatului european de arestare nr. x emis în data de 13 august 2020 de către Procuratura Republicii de pe lângă Judecătoria Perdenone, Italia, pe numele persoanei solicitate A., în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă în participație, prevăzute de art. 110 C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

b) a dispus predarea persoanei solicitate A. către autoritățile judiciare italiene în baza Mandatului european de arestare nr. x din 13 august 2020.

c) a constatat că persoana solicitată A. nu a renunțat la beneficiile conferite de regula specialității;

d) potrivit art. 104 alin. (3), (7) și (11) din Legea nr. 302/2004, a dispus arestarea în vederea predării a persoanei solicitate A., pe o perioadă de 30 de zile, calculate începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, măsură care înlocuiește controlul judiciar dispus prin încheierea penală din 23 octombrie 2020.

S-a arătat că, în baza art. 110 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea este executorie cu privire la dispoziția de arestare în vederea predării a persoanei solicitate A.

e) s-a dispus ca predarea persoanei solicitate către autoritățile judiciare italiene să se realizeze în 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

Pentru a dispune această soluția prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la 22 octombrie 2020, procurorul de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureș a sesizat Curtea de Apel Târgu Mureș cu propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate A., în procedura prevăzută de art. 102 din Legea nr. 302/2004 republicată, având în vedere semnalarea introdusă în Sistemul de Informații Schengen pe numele acestuia, în baza mandatului european de arestare nr. x emis în data de 13 august 2020 de către Procuratura Republicii de pe lângă Judecătoria Perdenone, Italia, în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă în participație, prevăzute de art. 110 C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

Analizând condițiile de executare a mandatului european de arestare, prima instanța a notat, preliminar, că mandatul european de arestare este o decizie judiciară de arestare și remitere a unei persoane căutate, fie în vederea supunerii ei procedurilor penale în curs, fie pentru executarea unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate. Regula care se degajă din termenii Deciziei-cadru 2002/584/JAI a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre este aceea a executării obligatorii a unui mandat european de arestare. O asemenea regulă își are suportul în principiile încrederii și recunoașterii reciproce, după care statele membre acordă reciproc un grad ridicat de încredere în calitatea sistemelor lor de drept și hotărârile judiciare emise de autoritățile judiciare ale unui stat membru al Uniunii Europene trebuie să aibă o forță executorie directă și deplină pe întreg teritoriul Uniunii (a se vedea: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Poltorak, C 452/16 PPU, EU:C:2016:858; Hotărârea din 10 august 2017, Tupikas, C 270/17 PPU, EU:C:2017:628).

De la această regulă există un set de derogări, autoritățile judiciare de executare putând să refuze executarea doar în mod excepțional, dacă nu sunt îndeplinite condițiile executării mandatului european. Aceste condiții privesc existența unui mandat european de arestare valabil emis, de către o autoritate judiciară și care să conțină toate informațiile impuse de art. 8 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI (art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată) și să îndeplinească cerințele prevăzute de art. 2 din Decizia-cadru; a unor motive de refuz obligatoriu sau facultativ dintre cele prescrise de art. 3, 4 și 4a din Decizia-cadru (art. 99 din Legea nr. 302/2014 republicată); precum și a unui risc real că drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei ar fi grav periclitate în statul membru emitent (a se vedea, în acest sens: Curtea de Justiție a Uniunii Europene, Hotărârea din 5 aprilie 2016, Aranyosi și Căldăraru, C 404/15 și C 659/15 PPU, EU:C:2016:198; Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Poltorak, C 452/16 PPU, EU:C:2016:858; Hotărârea din 10 noiembrie 2016, Kovalkovas, C 477/16 PPU, EU:C:2016:861; Hotărârea din 25 iulie 2018, LM, C 216/18 PPU, EU:C:2018:586; Hotărârea din 27 mai 2019, O.G. și PI, în cauzele reunite C-508/18 și C-82/19PPU, EU:C:2019:456; Hotărârea din 27 mai 2019, PF, C-509/18, EU:C:2019:457).

De aceea, persoana solicitată care nu consimte la predare nu poate decât să facă obiecțiuni cu privire la identitate și să invoce vreun motiv obligatoriu sau opțional de refuz dintre cele prevăzute expres în textele indicate mai sus. Ea nu poate să opună cu succes inoportunitatea executării mandatului european, ori că nu a participat la fapta/faptele care motivează mandatul european de arestare sau că faptele nu s-au petrecut așa cum au fost reținute de către autoritatea judiciară emitentă. De asemenea, autoritatea judiciară de executare nu analizează legalitatea și temeinicia acuzației sau a condamnării pronunțate în statul emitent și nici oportunitatea executării mandatului european de arestare.

În prezenta cauză, instanța a constatat că prin Mandatul european de arestare nr. x din 13 august 2020, Procuratura Republicii de pe lângă Judecătoria Perdenone, Italia a solicitat arestarea și predarea d-lui A. - cetățean italian, cu rezidența în România, în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare care i-a fost aplicată prin Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă în participație, prevăzute de art. 110 din C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

În fapt, la rubrica e) a mandatului european de arestare s-a reținut că A. avea calitatea de administrator unic al societății "B." SRL, cu sediul efectiv în Porcia, societate declarată falită prin sentința pronunțată la data de 20 septembrie 2012 de Tribunalul din Pordenone și care avea rolul de "paravan" și era oricum un artificiu creat pentru perpetuarea de fraude contractuale. A., în participație cu alte persoane, fiind pe deplin conștient de starea de insolvență a societății cu răspundere limitată sus-menționate:

- a ocazionat prin mijlocirea de operațiuni dolozive, falimentul și dispersia marjei de solvabilitate prin achiziții de mărfuri care nu făceau obiectul de activitate al societății, făcute cu intenția de a nu onora obligațiile contractuale asumate, revânzarea către terți a mărfii sub costul de achiziție, fără niciun document sau cu documente false, însușindu-și personal încasările;

- a deturnat, ascuns sau oricum risipit bunurile societății, respectiv mărfuri achiziționate și neplătite, fiind vorba de mărfuri extranee obiectului de activitate al societății și a căror valoare totală era oricum nu inferioară sumei de 250.000 de euro, marfă care cu ocazia inventarului falimentar nu a fost apoi găsită, achizițiile fiind neconvenabile scopurilor proprii ale societății;

- a operat înregistrări contabile în mod fragmentar și incomplet (nu a fost găsit niciun document și niciun registru și, de asemenea, nici măcar nu a fost predat) astfel încât să nu se poată reconstrui situația și mișcarea patrimoniului.

Fapta care a motivat emiterea mandatului european de arestare poate constitui, potrivit legislației române, infracțiunea de bancrută frauduloasă, prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din C. pen.

S-a mai arătat că mandatul european de arestare emis pe seama persoanei solicitate A. conține toate informațiile prevăzute de art. 8 alin. (1) din Decizia-cadru 2002/584/JAI (art. 87 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată), îndeplinește condițiile prevăzute de art. 2 din Decizia-cadru (art. 89 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată) și judecătorul nu a identificat vreun motiv de refuz al executării mandatului european de arestare, dintre cele prevăzute de art. 3, 4 și 4a din Decizia-cadru (art. 99 din Legea nr. 302/2014 republicată).

Curtea a mai reținut că, fiind ascultat la data de 6 noiembrie 2020 și pe toată durata de executare a mandatului european, persoana solicitată A. nu a consimțit la predarea către autoritatea judiciară emitentă. Nu a avut obiecțiuni cu privire la identitate, dar a invocat personal și prin avocatul desemnat din oficiu, motivele opționale de refuz al executării prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. c) și i) din Legea nr. 302/2004 republicată, respectiv rezidența acestuia pe teritoriul României și faptul că nu a participat personal la judecata finalizată cu hotărârea de condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare. În plus, a contestat participația lui la comiterea infracțiunii care a atras condamnarea sa în Italia, a considerat că avocatul care i s-a desemnat din oficiu nu i-a asigurat o apărare efectivă și a precizat că, din cauza afecțiunilor medicale pe care le prezintă, are nevoie de condiții speciale de repaus și de deplasare, care nu pot să fie asigurate pe durata detenției și predării către autoritățile statului emitent.

a) Referitor la motivul opțional de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 4 pct. 6 din Decizia-cadru 2002/584/JAI) -rezidența persoanei solicitate. În baza art. 99 alin. (2) lit. c) indicat, pentru ca instanța de executare să poată activa motivul facultativ de refuz al executării mandatului european de arestare legat de rezidența cetățeanului străin, situația premisă este "rezidența continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani".

În cauza pendinte, Curtea a constatat că din Certificatul de înregistrare nr. x eliberat de IGI Harghita, rezultă că persoana solicitată are drept de rezidență pe teritoriul României începând cu data de 14 octombrie 2016, până în 13 octombrie 2021. A. a confirmat că rezidența sa neîntreruptă în România a început la data de 14 octombrie 2016, anterior acelei date el a venit doar sporadic, în vizită în țara noastră. În acest fel, persoana solicitată are o rezidență continuă și legală în România de doar 4 ani, o lună și 7 zile, ceea ce exclude de plano aplicarea motivului de refuz invocat, chiar dacă A. trăiește în prezent în statul român de executare.

b) Referitor la motivul facultativ de refuz prevăzut de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004 republicată (art. 4a din Decizia-cadru 2002/584/JAI) -judecata în lipsă, instanța a reținut că, deși A. nu a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone, potrivit mențiunilor făcute la rubrica d pct. 3) din mandatul european de arestare, persoana solicitată cu bună știință nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Astfel, în timpul anchetei, la data de 16 septembrie 2014, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința sa din Alfonsine. Întrucât A. se afla în străinătate, percheziția a fost efectuată în prezența fiului său, însă Poliția Judiciară l-a informat telefonic despre îndeplinirea acestui procedeu probator.

Când s-a întors în Italia, prin Procesul-verbal din 1 octombrie 2014 întocmit de Garda de Finanțe din Ravenna, el a fost informat despre procesul demarat împotriva sa și despre infracțiunile de care era acuzat, a ales domiciliul pentru notificări la locuința din Alfonsine și a fost avertizat că are obligația de a comunica orice schimbare a domiciliului. Totodată, neavând avocat ales, i s-a desemnat un avocat din oficiu care s-a prezentat la fiecare termen de judecată.

S-a mai reținut că actul de trimitere în judecată emis la data de 6 februarie 2018 i-a fost trimis prin intermediul serviciului poștal la adresa indicată din Alfonsine, însă plicul s-a restituit pe motiv că destinatarul s-a mutat la o altă adresă. Notificarea ulterioară s-a făcut la adresa nouă, tot prin intermediul serviciului poștal, dar A. nu s-a prezentat la oficiul poștal ca să ridice actul.

La termenul din 6 noiembrie 2020, în fața instanței de executare, A., deși a afirmat că nu a avut cunoștință despre procesul aflat în curs de desfășurare în fața instanțelor italiene, a menționat totuși că singura și ultima dată a fost încunoștințat de autorități în luna octombrie 2019. Cu toate acestea, a mai subliniat și a admis că autoritățile judiciare italiene l-au contactat de mai multe ori prin scrisoare, dar întrucât a fost dat afară din casa unde locuia în Italia și nu avea ce altă adresă să comunice autorităților judiciare italiene, pentru că nu avea nicio altă locuință acolo.

A mai precizat și că a luat legătura cu avocatul desemnat din oficiu în Italia, căruia i-a comunicat faptul că este bolnav și nu se poate întoarce în Italia, solicitându-i să formuleze o cerere de amânare în acest sens în fața instanțelor din Italia. Avocatul i-a comunicat că nu se poate cere amânarea cauzei, deoarece a mai fost formulată anterior o asemenea solicitare.

În aceste împrejurări, instanța a constatat că în cazul lui A. nu se aplică nici motivul opțional de refuz legat de judecata în lipsă, fiindcă sunt incidente două ipoteze care fac neoperațională această clauză de refuz. Este vorba de excepțiile prevăzute de art. 99 alin. (2) lit. i), pct. (i) și (ii) din Legea nr. 302/2004 republicată [art. 4a alin. (1) lit. a) (i) și lit. b) din Decizia-cadru 2002/584/JAI], mai exact: (a) persoana solicitată a primit efectiv, prin alte mijloace - notificarea telefonică din 16 septembrie 2014 și mai ales notificarea scrisă făcută prin procesul-verbal din 1 octombrie 2014, o informare oficială cu privire la data și locul stabilite pentru respectivul proces, în așa fel încât s-a stabilit fără echivoc faptul că persoana în cauză a avut cunoștință de procesul stabilit; și (b) având cunoștință de procesul stabilit, a mandatat un avocat care a fost numit de către stat pentru a o apăra la proces (persoana solicitată a confirmat că a luat legătura cu apărătorul care i s-a desemnat din oficiu) și a fost într-adevăr apărată de avocatul respectiv la proces (autoritatea emitentă a confirmat că avocatul din oficiu s-a prezentat, atât la primul termen de judecată, cât și la toate ședințele care i-au urmat).

c) Referitor la lipsa de temeinicie a hotărârii de condamnare a lui A. în statul membru emitent, inoportunitatea predării, precum și la absența unei apărări efective pe durata procesului finalizat cu Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone, Curtea a reținut că acestea nu constituie motive de refuz dintre cele limitativ prevăzute de lege întrucât instanța, în calitate de autoritate judiciară de executare, nu este autorizată să verifice nici apărările de fond ale persoanei solicitate legate de existența faptelor și săvârșirea lor de către cel vizat în mandatul european de arestare, nici legalitatea și temeinicia acuzației ori a hotărârii de condamnare (aceste chestiuni căzând în competența exclusivă a autorităților competente ale statului membru emitent) și nici oportunitatea executării mandatului european de arestare. Totodată, instanța mai amintește că principiul încrederii reciproce se opune punerii la îndoială de către autoritatea judiciară de executare a calității apărării asigurate persoanei solicitate pe durata procedurilor penale desfășurate pe teritoriul statului membru emitent, iar dacă totuși persoana solicitată contestă legalitatea procesului și a sentinței care a stat la baza emiterii mandatului european de arestare, ea trebuie să uzeze în Italia și nu în România de căile interne de atac pe care le are la îndemână potrivit legislației italiene.

d) Referitor la starea de sănătate a persoanei solicitate, instanța de executare nu a rămas fără reacție la problemele medicale pe care A. le are, așa cum rezultă din documentele medicale pe care le-a depus la dosar tocmai la cererea instanței. În acest sens, după repunerea pe rol a cauzei, la termenul din 13 noiembrie 2020, pentru a verifica dacă este aplicabil art. 114 alin. (1) raportat la art. 58 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind amânarea predării, Curtea de Apel Târgu Mureș a pus în discuție și a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, cu următoarele obiective: stabilirea afecțiunilor de care suferă persoana solicitată A. și dacă aceste afecțiuni sunt grave; stabilirea dacă boala de care suferă persoana solicitată face posibilă predarea imediată a acesteia către autoritățile judiciare italiene emitente a mandatului european de arestare (prin predare înțelegându-se arestarea și deținerea persoanei solicitate pe teritoriul României până la preluarea sa de către autoritățile statului italian și transportul, cu avionul, în stare de detenție din România pe teritoriul Italiei, apoi deținerea persoanei solicitate pe teritoriul statului italian); în ipoteza în care boala de care suferă persoana solicitată face imposibilă predarea imediată, indicarea datei propuse pentru reevaluarea situației medicale a persoanei solicitate.

Potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală nr. x/18 noiembrie 2020, întocmit de IML Târgu Mureș, A. prezintă diagnosticul de insuficiență ventriculară stângă NYHA I, cardiopatie ischemică cronică, hipertensiune arterială esențială st. II, obezitate gr. II, spondilită ankilozantă, nevroză cenestopată cu manifestări cardiace. Având în vedere că, la momentul examinării în comisie (17 noiembrie 2020), prezenta o stare generală bună, era stabil hemodinamic și respirator, iar examinările de specialitate clinice și paraclinice au pus în evidență o pluripatologie cronică în stadiu clinic stabil, compensat, comisia a concluzionat că stadiul actual al bolii cronice de care suferă A. face posibilă predarea imediată a acestuia către autoritățile judiciare italiene, emitente a mandatului european de arestare, cu respectarea tratamentului medicamentos prescris de medicii de specialitate.

Date fiind aceste concluzii, instanța a constatat că afecțiunile de care suferă persoana solicitată fac la acest moment posibilă predarea acestuia și, având în vedere recomandările comisiei de expertiză, s-a dispus ca o copie a raportului de expertiză să fie comunicată, atât Centrului de reținere și arestare preventivă, cât și Biroului național SIRENE, pentru ca autoritățile locului de detenție și cele care vor organiza predarea-primirea persoanei solicitate să aibă cunoștință de diagnosticul pe care îl prezintă A. și să îi asigure tratamentul medicamentos care i-a fost prescris.

Pentru a asigura predarea lui A. către autoritățile judiciare italiene, în temeiul art. 104 alin. (3), (7) și (11) din Legea nr. 302/2004 republicată, prima instanță a dispus arestarea acestuia în vederea predării, pe o perioadă de 30 de zile, calculate începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare, măsură care înlocuiește controlul judiciar dispus prin încheierea penală din 23 octombrie 2020, cu precizarea că potrivit art. 108 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 republicată, hotărârea este executorie cu privire la dispoziția de arestare provizorie în vederea predării a persoanei solicitate.

În acest context, instanța a mai reamintit că, în baza art. 104 alin. (11) din Lege, "în cazul în care, față de persoana solicitată, nu s-a luat măsură arestării, ci o altă măsură preventivă, iar, ulterior, instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare, se dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă". De aici rezultă că este de natura mandatului european de arestare ca predarea să se facă în stare de arest, astfel încât odată cu dispoziția de predare a persoanei solicitate nu este posibilă decât luarea sau menținerea după caz a măsurii arestării provizorii, nu și impunerea unei alte măsuri provizorii alternative.

*

Împotriva acestei sentințe penale, contestatorul persoana solicitată A. a formulat contestație.

În esență, persoana solicitată a solicitat admiterea contestației, respingerea sesizării de punere în executare a mandatului european de arestare, arătând că are probleme de sănătate care fac imposibilă deplasarea sa, precum și faptul că are o familie în România. Pe de altă parte, a criticat hotărârea instanței italiene în baza căreia s-a emis mandatul european de arestare și pentru care s-a solicitat predarea sa în Italia. Nu în ultimul rând, contestatorul a solicitat înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu.

Examinând contestația formulată, în baza actelor și lucrărilor de la dosar, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, urmând a o respinge pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 84 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, mandatul european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui stat membru al UE solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul efectuării urmăririi penale, a judecății sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de siguranță privative de libertate.

Potrivit art. 84 alin. (2) din aceeași lege, mandatul european de arestare se execută pe baza principiului recunoașterii și încrederii reciproce, în conformitate cu dispozițiile Deciziei-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

În cauză, predarea și arestarea persoanei solicitate se întemeiază pe existența unui mandat european de arestare emis de către autoritățile judiciare italiene, respectiv MEA nr. x Pordenone, Italia, emis pe numele cetățeanului italian A. - cetățean italian, cu rezidență în România în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone pentru săvârșirea infracțiunii de bancrută frauduloasă în participație, prevăzute de art. 110 C. pen. italian, art. 216, art. 219, art. 223 din Decretul regal nr. 267/42 din 16 martie 1942 (Legea falimentului).

Înalta Curte constată că, faptele pentru care se solicită predarea, constituie infracțiuni și potrivit legii române, fiind îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de dispozițiile art. 97 din Legea nr. 302/2004, republicată (infracțiunea de bancrută frauduloasă prevăzută de art. 241 alin. (1) lit. c) din C. pen., în raport cu situația de fapt expusă).

Prin urmare, cunoscând o dublă incriminare, faptele persoanei solicitate dau drept la predare, iar pe fondul ei, cererea este întemeiată.

Potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, republicată, autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, în următoarele cazuri:

a) când, din informațiile de care dispune, reiese că persoana urmărită a fost judecată definitiv pentru aceleași fapte de către un stat membru, altul decât statul emitent, cu condiția ca, în cazul condamnării, sancțiunea să fi fost executată ori să fie în acel moment în curs de executare sau executarea să fie prescrisă, pedeapsa să fi fost grațiată ori infracțiunea să fi fost amnistiată sau să fi intervenit o altă cauză care împiedică executarea, potrivit legii statului de condamnare;

b) când infracțiunea pe care se bazează mandatul european de arestare este acoperită de amnistie în România, dacă autoritățile române au, potrivit legii române, competența de a urmări acea infracțiune;

c) când persoana care este supusă mandatului european de arestare nu răspunde penal, datorită vârstei sale, pentru faptele pe care se bazează mandatul de arestare, în conformitate cu legea română.

Analizând dispozițiile legale sus menționate, Înalta Curte constată că nu există niciunul dintre cazurile de refuz al predării persoanei solicitate și apreciază că nu sunt întrunite nici cerințele de refuz facultativ al predării, potrivit art. 99 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 302/2004, republicată, și anume atunci când mandatul european de arestare a fost emis în scopul executării unei pedepse cu închisoarea sau a unei măsuri de siguranță privative de libertate, dacă persoana solicitată trăiește în România și are o rezidență continuă și legală pe teritoriul României pentru o perioadă de cel puțin 5 ani și această declară că refuză să execute pedeapsa în statul membru emitent.

În acest punct de analiză, Înalta Curte reține că este neîntemeiată susținerea persoanei solicitate în sensul că este rezident în România din anul 1995. Astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, din actele aflate la dosar, respectiv Certificatul de înregistrare nr. x eliberat de I.G.I. Harghita, rezultă că persoana solicitată A. are rezidență începând cu 14 octombrie 2016 până în 13 octombrie 2011. Astfel, se constată că persoana solicitată are o rezidență continuă de mai puțin de 5 ani în România și, pe cale de consecință, motivul facultativ de refuz nu este incident în cauză.

Referitor la susținerile contestatorului persoană solicitată, referitoare la starea sa de sănătate care l-ar pune în imposibilitate de deplasare către statul emitent Italia, Înalta Curte reține că potrivit concluziilor Raportului de expertiză medico-legală nr. x din 18 noiembrie 2020, întocmit de IML Târgu Mureș afecțiunile cronice de care suferă persoana solicitată fac posibilă predarea imediată a acestuia către autoritățile judiciare italiene, emitente a mandatului european de arestare, cu respectarea tratamentului medicamentos prescris de medicii de specialitate.

Ca atare, se constată că nici aceste împrejurări legate de starea medicală a persoanei solicitate nu reprezintă un motiv de refuz a mandatului european de arestare.

Aspectele învederate de către contestatorul persoană solicitată pot constitui împrejurări exterioare ce ar putea avea consecințe exclusiv asupra executării hotărârii de predare în sensul art. 113 din Legea nr. 302/2004. Astfel, art. 23 din Decizia-cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre, purtând denumirea marginală "Termenul pentru predarea persoanei", prevede următoarele: "(1) Persoana căutată este predată în cel mai scurt timp, la o dată convenită între autoritățile implicate. (2) Aceasta este predată în termen de cel mult zece zile de la data deciziei finale privind executarea mandatului european de arestare. (3) În cazul în care predarea persoanei căutate în termenul prevăzut la alin. (2) este împiedicată de un caz de forță majoră în oricare dintre statele membre, autoritatea judiciară de executare și autoritatea judiciară emitentă iau imediat legătura una cu cealaltă și convin asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată convenită. (4) În mod excepțional, predarea poate fi suspendată temporar din motive umanitare serioase, cum ar fi existența unor motive valabile pentru a crede că aceasta ar pune în mod evident în pericol viața sau sănătatea persoanei căutate. Executarea mandatului european de arestare are loc de îndată ce aceste motive au încetat să existe. Autoritatea judiciară de executare informează de îndată autoritatea judiciară emitentă despre acest aspect și convine cu aceasta asupra unei noi date a predării. În acest caz, predarea are loc în termen de zece zile de la noua dată astfel convenită. (5) La expirarea termenelor prevăzute la alin. (2) - (4), în cazul în care persoana se mai află în detenție, ea este pusă în libertate."

Se observă că, deși textul reglementează două ipoteze în care predarea nu are loc din motive obiective, ambele vizează împrejurări ulterioare rămânerii definitive a hotărârii de predare. În primul caz, situația premisă este aceea că predarea nu a avut loc în zece zile de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus, predarea fiind împiedicată din motive de forță majoră, situație în care se convine asupra unei noi date de predare. În ce privește a doua ipoteză reglementată de alin. (4) a articolului respectiv, a cărei incidență atrage suspendarea temporară a predării, Înalta Curte constată că această dispoziție a fost transpusă, art. 114 alin. (1) din Legea 302/2004 privind amânarea predării menționând că în materia mandatului european de arestare sunt aplicabile printre altele și dispozițiile art. 58 alin. (2) lit. c) din același act normativ, potrivit cărora predarea poate fi amânată atunci când "din cauza unor împrejurări speciale, predarea imediată ar avea consecințe grave pentru persoana extrădată sau familia acesteia ...". Așadar, textul se referă la o situație personală deosebită a persoanei solicitate care reclamă amânarea predării și nu este incident în cauză în condițiile în care nu a fost evidențiată o astfel de situație.

Referitor la motivul opțional de refuz prev. de art. 99 alin. (2) lit. i) din Legea nr. 302/2004, republicată, respectiv persoana condamnată nu a fost personal la judecată, instanța de control judiciar reține că aceste dispoziții legale prevăd anumite derogări, respectiv:

- persoana a fost încunoștințată, în timp util, prin citație scrisă înmânată personal sau prin notificare telefonică, fax, e-mail sau prin orice alte asemenea mijloace, cu privire la ziua, luna, anul și locul de înfățișare și la faptul că poate fi pronunțată o hotărâre în cazul în care nu se prezintă la proces; sau

- persoana, având cunoștință de ziua, luna, anul și locul de înfățișare, l-a mandatat pe avocatul său ales sau desemnat din oficiu să o reprezinte, iar reprezentarea juridică în fața instanței de judecată a fost realizată în mod efectiv de către avocatul respectiv; sau

- după ce i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare și i s-a adus la cunoștință că, potrivit legii, cauza poate fi rejudecată sau că hotărârea este supusă unei căi de atac și că poate fi verificată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în eventualitatea admiterii căii de atac, poate fi desființată, persoana condamnată fie a renunțat în mod expres la rejudecarea cauzei ori la exercitarea căii de atac, fie nu a solicitat rejudecarea ori nu a declarat, în termenul prevăzut de lege, respectiva cale de atac; sau

- persoanei condamnate nu i s-a înmânat personal hotărârea de condamnare, însă, imediat după predarea sa, acesteia i se va înmâna personal respectiva hotărâre și i se va aduce la cunoștință că hotărârea de condamnare este supusă, într-un termen determinat, unei căi de atac, ocazie cu care instanța competentă va putea verifica hotărârea atacată inclusiv pe baza unor probe noi, iar, în urma soluționării căii de atac, la judecarea căreia poate participa personal, hotărârea de condamnare poate fi desființată.

Astfel, examinând mandatul european de arestare instanța reține că, deși persoana solicitată nu a fost prezent în persoană la procesul în urma căruia a fost pronunțată Sentința nr. 884/2019 a Tribunalului din Pordenone, potrivit mențiunilor făcute la rubrica d pct. 3) din mandatul european de arestare, persoana solicitată A. cu bună știință nu s-a prezentat la judecarea cauzei. Se mai arată că în timpul anchetei, la data de 16 septembrie 2014, a fost efectuată o percheziție domiciliară la locuința sa din Alfonsine. Întrucât A. se afla în străinătate, percheziția a fost efectuată în prezența fiului său, însă Poliția Judiciară l-a informat telefonic despre îndeplinirea acestui procedeu probator. Când s-a întors în Italia, prin Procesul-verbal din 1 octombrie 2014 întocmit de Garda de Finanțe din Ravenna, el a fost informat despre procesul demarat împotriva sa și despre infracțiunile de care era acuzat, a ales domiciliul pentru notificări la locuința din Alfonsine și a fost avertizat că are obligația de a comunica orice schimbare a domiciliului. Totodată, neavând avocat ales, i s-a desemnat un avocat din oficiu care s-a prezentat la fiecare termen de judecată. Actul prin care a fost trimis în judecată emis la data de 6 februarie 2018 i-a fost trimis prin intermediul serviciului poștal la adresa indicată din Alfonsine, însă plicul s-a restituit pe motiv că destinatarul s-a mutat la o altă adresă. Notificarea ulterioară s-a făcut la adresa nouă, tot prin intermediul serviciului poștal, dar A. nu s-a prezentat la oficiul poștal ca să ridice actul.

Nu în ultimul rând, în ceea ce privește susținerea contestatorului persoană solicitată potrivit căreia nu a săvârșit faptele așa cum au fost reținute, întrucât la data săvârșirii presupuselor fapte, acesta se afla în România, Înalta Curte amintește că din dispozițiile art. 85 și urm. din Legea nr. 302/2004, republicată, rezultă că rolul instanței de judecată în această procedură se rezumă la verificarea condițiilor de formă ale mandatului, la soluționarea eventualelor obiecțiuni privind identitatea persoanei solicitate, precum și la motivele de refuz a predării pe care aceasta le invocă. Învestit cu executarea unui mandat european de arestare, judecătorul hotărăște asupra arestării și predării persoanei solicitate, după ce, în prealabil, a verificat condițiile referitoare la emiterea mandatului, identificarea persoanei solicitate, existența dublei incriminări a faptelor penale ce se impută acesteia sau a situațiilor ce se constituie în motive de refuz la predare. În acest fel, se pune în practică principiul recunoașterii și încrederii reciproce ce stă la baza executării, de către instanța română, a mandatului european de arestare emis de autoritatea judiciară străină competentă.

Referitor la cererea distinctă formulată de contestatorul persoană solicitată de dispunere a unei măsuri preventive mai puțin intruzive, respectiv arestul la domiciliu, Înalta Curte o constată neîntemeiată.

Potrivit art. 104 alin. (11) teza finală din Legea nr. 302/2004, republicată, în cazul în care instanța dispune executarea mandatului european de arestare, prin hotărârea de predare dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă.

Totodată, potrivit art. 104 alin. (13) din Legea nr. 302/2004, republicată:

"După întocmirea sentinței prevăzute la art. 109 sau a încheierii prevăzute la alin. (2) ori (9), după caz, judecătorul emite de îndată un mandat de arestare. Dispozițiile C. proc. pen. cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător."

Din interpretarea sistematică a acestor texte de lege rezultă că, în cazul în care dispune executarea mandatului european de arestare, instanța dispune și arestarea persoanei solicitate în vederea predării către autoritatea judiciară emitentă, prin hotărârea de predare neputându-se lua o altă măsură.

Dispozițiile art. 104 alin. (9) - (11) din Legea nr. 302/2004, republicată, sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii arestării cu o altă măsură mai blândă, în condițiile prevăzute de art. 211 - 222 din C. proc. pen., sunt aplicabile doar în cursul judecății, iar nu și după rămânerea definitivă a hotărârii prin care instanța s-a pronunțat asupra executării mandatului european de arestare prin sentință, hotărâre prin care se dispune, în mod obligatoriu, arestarea persoanei solicitate în vederea predării, măsură provizorie care se menține până la predarea efectivă a persoanei solicitate.

Pentru considerentele expuse, constatând legală și temeinică soluția instanței de fond, Înalta Curte, în baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) din C. proc. pen. raportat la art. 110 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, republicată, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 16/ME din data de 20 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

În temeiul art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

În baza art. 275 alin. (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, va rămâne în sarcina statului.

În baza art. 273 alin. (4) și (6) din C. proc. pen., onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se plătește din fondul Înaltei Curți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația declarată de persoana solicitată A. împotriva sentinței penale nr. 16/ME din data de 20 noiembrie 2020 pronunțate de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă contestatorul persoană solicitată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 1012 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariul cuvenit interpretului de limbă italiană se plătește din fondul Înaltei Curți.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02 decembrie 2020.

Procesat de GGC - LM