ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 26.09.2013

ÎCCJ, Secția penală

HOTĂRÂRE
26.09.2013
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cererii de strămutare de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petenta A. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10795/3/2013 al Curții de Apel București.

În motivarea cererii, petenta a susținut că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită, invocând motive de bănuială legitimă și chiar certitudini cu privire la interesele și vrăjmășiile locale, inclusiv a celor interesați în acte și fapte de corupție, situație care a făcut imposibilă realizarea actului de justiție în ceea ce privește Asociația și membrii fondatori în capitala României - București, vrăjmășia locală apare în fiecare dosar, accesul la dosarele aflate pe rol, în general, și la dosarele de fond - în căile de atac, în special, se realizează cu prețul unor umilințe incomensurabile - la toate nivelele; la nivelul Judecătoriei Sector 5 București, accesul la dosarele penale și civile este foarte greu de obținut și procedurile din dosare sunt ignorate 100% în folosul exclusiv al celor interesați în acte și fapte de corupție, la Tribunalul București, accesul la Dosarul nr. 5515/3/2012, secția a VII-a civilă nu a fost îngăduit în primele 11 luni ale anului 2012; nu a avut acces la Dosarul nr. 61870/3/2011 al Tribunalului București de-a lungul anului 2011 și în anul 2012, nu a avut acces nici la dosarele aflate pe rolul Curții de Apel București și deși a fost sesizată conducerea instanței dar nu a primit răspuns; în luna ianuarie 2013, oficialii Departamentului Arhivă de la secția I penală - pe calea ignorării dispozițiilor art. 25 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, au aruncat în afara arhivei mapa cu documente a reprezentantului legal al Asociației "C.E.", sub privirile îngăduitoare și chiar complicitare ale oamenilor în uniformă, fără o motivare pertinentă", în data de 05 februarie 2013, oficialii Departamentului Arhivă al Curții de Apel București, secția a II-a penală, nu au permis accesul la Dosarul nr. 4568/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nici la Dosarul nr. 428/2/2013 și nici nu au fost citați pentru termen; mai multe dosare, atât civile, cât și penale, aflate pe rolul Curții de Apel București, au fost soluționate fără să fi fost citați - în folosul celor interesați; tot în 05 februarie 2013 un oficial al Departamentului Arhivă al Secției a II-a penale, pe un ton dușmănos și fără nicio motivație pertinentă, a strigat după ajutorul oamenilor în uniformă; Biroul de relații cu publicul al Curții de Apel București a manifestat o atitudine sub standardul civilizației europene cu ocazia unor solicitări pertinente de a obține sprijinul necesar pentru depășirea unor situații penibile cu care se confruntă adesea la nivelul serviciilor auxiliare ale Curții de Apel București; conducerea instanței nu a onorat dispozițiile art. 51 pct. 4 din Constituția României; excepțiile de neconstituționalitate ridicate de partea vătămată Asociația "C.E." sunt trecute sub tăcere în folosul celor interesați, în general, la toate nivelele și, în special, la Înalta Curte de Casație și Justiție; tratamentul față de membrii fondatori ai Asociației "C.E." - sub standardul civilizației europene - este similar și la Înalta Curte de Casație și Justiție; nu pot fi consultate dosarele aflate pe rol nici atunci când le sunt returnate abuziv proceduri înregistrate de partea vătămată Asociația "C.E." în efortul de a se pregăti apărarea în cauzele aflate pe rol; cererea de suspendare a judecății privind Dosarul nr. 8096/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost returnată abuziv în copie xerox, iar cererea originală nu se află la dosarul cauzei; citații emise de instanțele de judecată sunt redactate cu premeditare în folosul celor interesați în acte și fapte de corupție; instanțele de judecată soluționează totdeauna cauzele în folosul celor care i-au vătămat, fără a fi luate în seamă zecile de probe indubitabile depuse în dosare; în aceste condiții au formulat cereri de strămutare a dosarelor civile și penale din București la o altă instanță egală în grad, cât mai departe de focarul de corupție endemică cu care se confruntă în București; sesizările formulate prin care s-a solicitat sprijin din partea instanțelor de judecată pentru respectarea Legii nr. 78/2000 au rămas fără niciun ecou, sesizările formulate prin care s-a solicitat sprijin din partea instanțelor de judecată pentru respectarea dispozițiilor Legii nr. 157/2005 au rămas fără răspunsul la care obligă art. 51 din Constituția României.

În cuprinsul informațiilor comunicate de Ministerul Justiției - Direcția Elaborare Acte Normative - Serviciul Judiciar, Documentare, Protecția Drepturilor și Libertăților Fundamentale se arată că în urma verificărilor efectuate la Curtea de Apel București a rezultat că pe rolul acestei instanțe nu există înregistrat nici un dosar având nr. 10795/3/2013. S-a mai arătat că pe rolul Tribunalului București, secția I penală, a fost înregistrat, la data de 15 martie 2013, Dosarul nr. 10795/3/2013, având ca obiect recursul declarat de petenta A. împotriva încheierii din data de 26 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția penală, în Dosarul nr. 30604/302/2012.

Prin Decizia penală nr. 531/R din data de 18 aprilie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 10795/3/2013, Tribunalul București, secția I penală, a admis excepția de necompetență materială a Tribunalului București și a declinat competența de soluționare a recursului declarat de petenta A. împotriva încheierii de ședință din data de 26 februarie 2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, secția I Penală, în Dosarul nr. 30604/302/2012 în favoarea Curții de Apel București.

De asemenea, s-a mai arătat că s-a constatat că pe rolul Curții de Apel București, secția a II-a penală, se află înregistrat Dosarul nr. 2963/2/2013 din data de 22 aprilie 2013, la care, ca dosar component, apare și Dosarul nr. 10795/3/2013 al Tribunalului București, secția I penală.

Examinând actele și lucrările dosarului în raport cu motivele cererii de strămutare și cu informațiile comunicate, Înalta Curte va respinge cererea, având în vedere considerentele care urmează:

În speță, având în vedere faptul că pe rolul Curții de Apel București nu există înregistrat niciun dosar având ca nr. 10795/3/2013, acest dosar apare ca și dosar component la Dosarul nr. 2963/2/2013 al Curții de Apel București, secția a II-a penală, și oricum a fost înregistrat pe rolul Tribunalului București, secția a II-a penală, se constată că cele susținute de petenta nu se confirmă și prin urmare, cererea urmează a fi respinsă.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

Respinge cererea formulată de petenta A. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 10795/3/2013 al Curții de Apel București.

Obligă petenta la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 septembrie 2013.

Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2013-10-21
0,98
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 28 iunie 2013, petiționara A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obie
ÎCCJ 2013-05-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală petenta A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează ob
ÎCCJ 2013-10-23
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Deliberând asupra cererii de strămutare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 27 iunie 2013, petenta A. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 8101/300/2012 al Curții de Ape
ÎCCJ 2013-02-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, petentul D.C. a solicitat strămutarea cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6958/2/2012 al Curții de Apel București. În motivarea cererii, petentul a susținut că „
ÎCCJ 2013-02-14
0,95
ÎCCJ, Secția penală
Prin cererea formulată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționara A.C.M.E. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 6431/2/2012 al Curții de Apel București, motivând că la ac
Sursă