ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 531/2021

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Găești la data de 03 martie 2020 sub nr. x/2020, reclamanta A. l-a chemat în judecată pe pârâtul B., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să suplinească acordul tatălui pentru înscrierea minorei C., în clasa pregătitoare la Școala George Bacovia, cu sediul în București, strada x, nr. 72, sector 4 sau, la o orice altă unitate de învățământ de pe raza sectorului 4 București la care vor fi locuri disponibile.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat faptul că, prin sentința civilă nr. 4438/2017 a Judecătoriei Sector 2, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018 a Tribunalului București, secția a III- a civilă, a fost dispusă desfacerea căsătoriei dintre părți, exercitarea, în comun, a autorității părintești asupra minorei C. și stabilirea domiciliului minorei la pârâtă; întrucât pârâtul nu a înțeles să execute de bună voie obligația de a-i permite să o ia pe minoră la domiciliul acesteia, a procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 4438 din 13 aprilie 2017 a Judecătoriei Sector 2. Astfel, a fost înregistrată la S.C. P..E.J D. si E. cu sediul în Târgoviște, județul Dâmbovița cererea cu privire la punerea în executare a sentinței civile menționare, formându-se dosarul de executare nr. 588/2017.

În continuare pârâtul refuză să execute de bună voie sentința civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017 a Judecătoriei Sector 2, prin care domiciliul minorei C. a fost stabilit la reclamantă, considerându-se pe sine singurul îndreptățit să hotărască cu privire la minoră.

Prin sentința civilă nr. 933 din 12 iunie 2019, Judecătoria Găești a dispus suplinirea consimțământului pârâtului pentru ca minora sa fie înscrisă la grădinița Ciupercuța nr. 263 din București, str. x. Cu toate acestea, minora nu frecventează, în prezent, nicio grădiniță, întrucât tatăl refuză să pună în aplicare dispozițiile sentinței civile nr. 933 din 12 iunie 2019 a Judecătoriei Găești, invocând faptul că minora refuză orice are legătură cu reclamanta.

Prin încheierea nr. 2044 din 06 octombrie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Judecătoria Găești a admis excepția conexității, invocată de reclamantul B. în dosarul nr. x/2020 având ca obiect cererea reclamantului B., în contradictoriu cu pârâta A., prin care a solicitat instanței suplinirea acordului parental pentru înscrierea minorei C. la grădinița Bădulești din comuna Crângurile, județul Dâmbovița, sau la orice alta unitate de invatamant din proximitatea domiciliului, și a dispus conexarea acestui dosar la dosarul nr. x/2020, înregistrat primul pe rolul instanței.

Prin sentinta civilă nr. 1165 din 13 octombrie 2020, Judecătoria Găesti a admis exceptia de necompetență teritorială si a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sector 4 Bucuresti.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că în raport de prevederile art. 114 alin. (1) din C. proc. civ. și având în vedere că persoana ocrotită, minora C., are locuința stabilită la mamă prin sentința civilă nr. 4438/2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia civilă nr. 1491A/2018, pronunțată de Tribunalul București, competența aparține Judecătoriei sectorului 4 București, ca instanță în circumscripția căreia se află domiciliul legal al minorei.

Împrejurarea că minora locuiește efectiv cu tatăl acesteia, împotriva voinței mamei și contrar celor stabilite prin hotărârea instanței, este lipsită de relevanță juridică, câtă vreme nu a existat un acord al părinților în acest sens și nicio modificare a locuinței prin hotărârea unei instanțe.

Prin sentința civilă nr. 461 din 18 ianuarie 2021, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Sector 4 București, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Găești și, constatând ivit conflictul negativ de competenta, în temeiul art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., a înaintat dosarul cauzei Înaltei Curți de Casație și Justitie în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că având în vedere faptul că, la data introducerii acțiunii, minora locuia alături de tatăl său la domiciliul acestuia din comuna Crângurile, sat Crângurile de Jos, județul Dâmbovița, aflată în circumscripția teritorială a Judecătoriei Găesti, în temeiul dispozițiilor art. 130 alin. (2), raportat la art. 131 alin. (1) din C. proc. civ., competența teritorială aparține acestei din urmă instanțe.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2, coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Înalta Curte reține incidența dispozițiilor art. 106 alin. (1) C. civ. care prevăd că ocrotirea minorului se realizează prin părinți, precum și pe cele ale art. 107 din același act normativ care dispun în sensul că:

"Procedurile prevăzute de prezentul cod privind ocrotirea persoanei fizice sunt de competența instanței de tutelă și de familie stabilite potrivit legii".

Conform art. 76 al Legii nr. 76/2012 de punere în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "judecătoriile sau, după caz, tribunalele ori tribunalele specializate pentru minori și familie vor îndeplini rolul de instanțe de tutelă și familie, având competența stabilită potrivit C. civ., C. proc. civ., prezentei legi, precum și reglementărilor speciale în vigoare".

Art. 114 C. proc. civ. prevede că:

"cererile privind ocrotirea persoanei fizice date de C. civ. în competența instanței de tutelă și de familie se soluționează de instanța în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită".

În speță, instanțele în conflict au considerat, în mod corect, că sunt aplicabile dispozițiile art. 114 C. proc. civ., normă specială, ce instituie o competență teritorială exclusivă în favoarea instanței în a cărei circumscripție teritorială își are domiciliul sau reședința persoana ocrotită, derogatorie de la norma generală cuprinsă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căreia cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Cu toate acestea, conflictul negativ de competență intervenit a fost determinat de interpretarea diferită a sintagmei "domiciliul sau reședința persoanei ocrotite" de către instanțele ce și-au declinat reciproc competența de soluționarea a cererii de ordonanță președințială.

Potrivit art. 496 alin. (1) - (4) C. civ.:"(1) Copilul minor locuiește la părinții săi. (2) Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului. (3) În caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani. Dispozițiile art. 264 rămân aplicabile. (4) Locuința copilului, stabilită potrivit prezentului articol, nu poate fi schimbată fără acordul părinților decât în cazurile prevăzute expres de lege."

Noțiunea de domiciliu sau reședință a persoanei ocrotite este prevăzută de C. civ. pentru diferitele situații ce interesează obiectul cererilor adresate instanței de tutelă și de familie.

Pentru locuința copilului minor interesează, ca regulă, domiciliul sau reședința părinților săi, fie al amândurora, dacă minorul locuiește cu ambii (art. 496 alin. (1) C. civ.), fie al părintelui la care i s-a stabilit locuința prin acordul părinților sau de către instanța de tutelă și familie, prin hotărâre judecătorească.

În situația de față, prin sentința civilă nr. 4438 din 13 aprilie 2017, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, devenită definitivă prin decizia civilă nr. 1491/2018, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, locuința minorei C. a fost stabilită la domiciliul mamei în municipiul București.

Înalta Curte reține că, deși domiciliul minorei a fost stabilit, prin hotărâre judecătorească, la mamă, din luna septembrie 2017 aceasta locuiește, în fapt, cu caracter de continuitate, la domiciliul reclamantului, potrivit raportului de anchetă socială aflat la dosarul nr. x/2020 al Judecătoriei Găești.

Deși este real că reclamantului nu trebuie să îi fie recunoscută decizia de a hotărî, în mod exclusiv, cu privire la domiciliul minorei, în cazul particular dedus judecății nu poate fi contestat că, în prezent, minora este integrată în mediul social de la domiciliul reclamantului, este înscrisă la grădiniță și locuiește cu acesta de un timp îndelungat.

De altfel, procedura de executare silită demarată de mamă pentru predarea minorei nu a fost încă finalizată, ceea ce nu face decât să confirme că, în prezent, deși domiciliul legal al minorei este la aceasta, în fapt, locuiește de o lungă perioadă de timp la pârât.

Având în vedere că potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei minora locuiește, în mod statornic, împreună cu tatăl său în comuna Crângurile, sat Crângurile de Jos nr. 172, județul Dâmbovița, localitate aflată în circumscripția Judecătoriei Găești, Înalta Curte, având în vedere dipozițiile art. 114 C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Judecătoriei Găești, scopul reglementării acestei norme de competență fiind în acord cu principiul ocrotirii interesului superior al minorului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta-pârâtă A., în contradictoriu cu pârâtul-reclamant B., având ca obiect "suplinire acord parental", în favoarea Judecătoriei Găești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17 martie 2021.