ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 471/2021

Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Cererea:

Prin cererea înregistrată la 3 noiembrie 2020 pe rolul Judecătoriei Slobozia, petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "A." a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă definitivă nr. 14011 din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2012, urmare a cererii de executare silită formulată de creditorul B. - în calitate de moștenitor al defunctei C., împotriva debitorilor D., E. și F..

II. Hotărârea Judecătoriei Slobozia:

Prin sentința civilă nr. 2493 din 19 noiembrie 2020 Judecătoria Slobozia a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ. - instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Constatând că textul menționat nu face referire la situația în care executarea silită vizează mai mulți debitori, instanța a apreciat că devin incidente normele generale în materie de competență, respectiv art. 536 C. proc. civ. potrivit căruia "dispozițiile art. 527-535 C. proc. civ. referitoare la procedura necontencioasă se completează cu dispozițiile de procedură contencioasă, în măsura în care acestea din urmă sunt compatibile cu natura necontencioasă a cererii."

Ca atare, instanța a constatat că în situația în care cererea de executare silită vizează mai mulți debitori devin aplicabile prevederile art. 112 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia".

În cauză, creditorul a solicitat executorului judecătoresc deschiderea procedurii de executare silită împotriva debitorilor G., H., I., J., K., D., E., F., L., M., N., O., P. și Q. - toți având calitatea de pârâți în sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, fiind format un dosar unic de executare silită, cu nr. 399/2020, deschis la B.E.J.A. A..

Debitorii menționați au domicilii diferite, motiv pentru care, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, respectiv la Judecătoria Iași, Judecătoria Slobozia, Judecătoria Brașov, Judecătoria Roman sau Judecătoria Brăila.

Instanța a reținut că la 27 octombrie 2020 petentul BEJA A. a formulat o cerere de încuviințare a executării silite demarate în dosarul de executare nr. 399/2020, cerere ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași sub dosar nr. x/2020. Prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Iași, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc a ales dintre instanțele deopotrivă competente, fixând în mod definitiv competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea acestei instanțe.

Având în vedere faptul că prin cererea formulată la 27 octombrie 2020, executorul judecătoresc a sesizat mai întâi Judecătoria Iași, instanța de executare competentă în raport de domiciliul unuia dintre debitori, aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei având ca obiect "încuviințare executare silită".

O altă interpretare ar conduce la crearea mai multor instanțe de executare în funcție de domiciliul fiecărui debitor în parte, contrar scopului urmărit de legiuitor.

Prin urmare, cu respectarea principiului unicității instanței de executare, Judecătoria Slobozia a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Iași.

III. Hotărârea Judecătoriei Iași:

Învestită prin declinare, Judecătoria Iași a pronunțat sentința civilă nr. 11096 din 4 decembrie 2020 prin care a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a sesizat Înalta Curte în vederea pronunțării regulatorului de competență.

În considerentele hotărârii pronunțate, instanța a reținut că cel puțin o parte a debitorilor în discuție au domiciliul în raza Judecătoriei Slobozia, aceasta fiind una dintre instanțele de executare competente. Or, în cazul regulilor de competență alternativă, nu este legală declinarea către o altă instanță, deopotrivă competentă, atât timp cât și cea sesizată este competentă.

Judecătoria Iași a arătat că nu poate fi reținută ideea că opțiunea inițială a executorului pentru Judecătoria Iași, într-o altă sesizare, ar avea ca efect imposibilitatea sesizării unei alte instanțe direct în temeiul art. 116 C. proc. civ., având în vedere că prorogarea de competență nu poate opera ca o consecință a sesizării făcute în cadrul unui litigiu distinct.

IV. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competență, îl constituie cererea de încuviințare a executării silite pornită de petentul Biroul Executorilor Judecătorești Asociați "A.", urmare a cererii de executare silită formulată de creditorul B., împotriva debitorilor D., E. și F., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă definitivă nr. 14011 din 26 noiembrie 2015 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr. x/2012.

Astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, în materia executării silite, sunt relevante pentru stabilirea competenței dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., în temeiul cărora instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

În cauză, din lecturarea cererii ce face obiectul acțiunii introductive, reiese că executarea silită a fost îndreptată împotriva mai multor debitori, respectiv împotriva debitorilor D., E., F. - toți cu domiciliul în Slobozia.

Pentru determinarea competenței de soluționare a prezentei cauze nu interesează faptul că creditorul B. a solicitat executorului judecătoresc deschiderea procedurii de executare silită și împotriva altor debitori având calitatea de pârâți în sentința civilă ce reprezintă titlul executoriu în baza căruia a fost solicitată executarea silită, existând un dosar unic de executare silită, cu nr. 399/2020, deschis la BEJA A., cât timp obiectul prezentului dosar este reprezentat doar de cererea de încuviințare a executării silite împotriva debitorilor D., E. și F..

Astfel, în raport de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., competența, ca instanță de executare, revine judecătoriei în a cărei circumscripție se află domiciliul debitorilor, respectiv Judecătoriei Slobozia.

Se reține că, chiar și în situația în care în cauză ar exista debitori cu domicilii diferite, în absența unui text de lege special care să reglementeze cum se determină instanța de executare în caz de pluralitate de debitori cu sedii sau domicilii diferite, sunt aplicabile, prin analogie, dispozițiile art. 112 C. proc. civ., potrivit cărora cererea de chemare în judecată a mai multor pârâți poate fi introdusă la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia, text legal ce reglementează prorogarea legală de competență în cazul pluralității de pârâți. De asemenea, devin aplicabile și dispozițiile art. 116 C. proc. civ., potrivit cărora reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

Prin depunerea cererii de încuviințare a executării silite la Judecătoria Slobozia, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de dispozițiile art. 666 C. proc. civ., executorul judecătoresc ar fi ales dintre instanțele deopotrivă competente, fixând, în mod definitiv, competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

În aceeași ordine de idei, se reține că competența teritorială alternativă este reglementată de norme de ordine privată. Potrivit art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetență de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare, sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu până la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe.

Or, în condițiile în care această excepție nu este invocată de către pârât, instanța învestită nu o poate invoca din oficiu, aceasta rămânând competentă să soluționeze pricina.

Revenind la situația concretă din speța dedusă judecății, având în vedere că prin cererea formulată executorul judecătoresc a sesizat Judecătoria Slobozia, instanță de executare competentă în raport de domiciliul debitorilor împotriva cărora s-a solicitat încuviințarea executării silite, față de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte constată că aparține acestei instanțe competența teritorială de soluționare a cauzei.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor legale menționate, Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Slobozia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 11 martie 2021.