ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2026

HOTĂRÂRE

26.02.2026

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2026
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 381/2026 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2026)

Ședința publică din data de 26 februarie 2026

Deliberând asupra conflictului negativ de față, constată următoarele:

I. Obiectul cererii

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu-Neamț la 21 noiembrie 2025 sub nr. x/2025, petenta Societatea civilă profesională de executori judecătorești A. și B., prin executorul judecătoresc A., la cererea creditoarei C. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 628 din 22 noiembrie 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2018 al Tribunalului Neamț, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 228 din 24 martie 2021 a Curții de Apel Bacău, prin toate modalitățile de executare prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului rezultat din titlul executoriu.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 alin. (1) din C. proc. civ.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1 Prin sentința civilă nr. 1650 din 15 decembrie 2025, Judecătoria Târgu-Neamț a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București. Această instanță a reținut că, în materia încuviințării executării silite, competența teritorială aparține instanței de executare, determinată, potrivit art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., prin raportare la domiciliul ori sediul debitorului de la data sesizării organului de executare. Întrucât titlul executoriu vizează o pluralitate de debitori principali, instanța a aplicat și dezlegarea dată prin Decizia nr. 20/2021 pronunțată în recurs în interesul legii, potrivit căreia competența se stabilește prin raportare la sediul oricăruia dintre debitorii principali. În speță, având în vedere că debitorii principali au sediul fie în municipiul Iași, fie în municipiul București, a apreciat că încuviințarea executării silite putea fi soluționată fie de Judecătoria Iași, fie de Judecătoria Sectorului 1 București.

2.2 Prin sentința civilă nr. 193 din 12 ianuarie 2026, Judecătoria Sectorului 1 București – secția I civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Târgu Neamț, reținând că, deși potrivit dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. competența instanței de executare s-ar fi determinat, în principiu, prin raportare la sediul debitorilor principali, ceea ce ar fi atras competența Judecătoriei Iași, în cauză devin incidente dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., având în vedere calitatea creditoarei de grefier la Judecătoria Iași. În aplicarea acestor norme, s-a apreciat că cererea trebuia soluționată de o judecătorie de același grad aflată în circumscripția unei curți de apel învecinate, iar nu de instanța din raza Curții de Apel Iași. Pe acest temei, s-a considerat că Judecătoria Târgu-Neamț este competentă ca instanță de executare, întrucât este o instanță de același grad situată în circumscripția unei curți de apel învecinate, fiind relevant și faptul că debitorii obligați efectiv la recalcularea indemnizațiilor sunt Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, Judecătoria Sectorului 1 București – secția I civilă a suspendat judecata și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea pronunțării regulatorului de competență.

III. Considerentele și soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) din C. proc. civ.., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei în care s-a ivit conflictul negativ de competență îl constituie cererea de încuviințare a executării silite formulată de petenta Societatea civilă profesională de executori judecătorești A. și B., prin executorul judecătoresc A., împotriva debitorilor Tribunalul Iași, Curtea de Apel Iași și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, urmare a cererii de executare silită formulate de creditoarea C., în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 628/2019 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2018, definitivă prin decizia nr. 228/2021 a Curții de Apel Bacău.

Astfel cum au reținut ambele instanțe aflate în conflict, în materia executării silite sunt relevante pentru stabilirea competenței prevederile art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 336/2022:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. Dispozițiile art. 112 și ale art. 127 se aplică în mod corespunzător."

Ca regulă generală, instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, dacă nu există reglementări derogatorii.

De asemenea, se poate observa că încă din momentul încuviințării executării silite (care reprezintă condiția esențială a demarării efective a procedurii execuționale) este determinată instanța de executare, aceasta fiind unică pe parcursul întregii proceduri de executare silită, potrivit art. 651 alin. (2) din C. proc. civ.. Altfel spus, odată stabilită instanța de executare în raport cu criteriile teritoriale prevăzute de norma menționată, aceasta va rămâne aceeași pe întreaga procedură, fiind unica instanță competentă material și teritorial a soluționa toate cererile și incidentele apărute în cursul executării silite, cu excepția cazurilor în care legea prevede în mod expres altfel.

În aplicarea acestei norme de competență, prezintă relevanță, pe de o parte, calitatea profesională a creditoarei, respectiv aceea de grefier la Judecătoria Iași, astfel cum reiese din considerentele sentinței civile nr. 628 din 22 noiembrie 2019, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr. x/2018, iar, pe de altă parte, pluralitatea de debitori din cauză, respectiv Tribunalul Iași și Curtea de Apel Iași, ambii cu sediul în Iași, și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării cu sediul în București.

Prin urmare, în cauză, deși există pluralitate de debitori, împrejurarea că creditoarea are calitatea de grefier atrage incidența art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., această normă specială imperativă prevalând asupra normei de competență întemeiate pe pluralitatea de debitori în situația în care creditorul, care are una dintre calitățile enumerate de textul de lege, a uzat de norma în discuție și a învestit o instanță aflată în circumscripția curții de apel învecinate cu cea în a cărei rază teritorială își desfășoară activitatea.

Dispozițiile art. 112 alin. (1) din C. proc. civ., care permit introducerea cererii de încuviințare a executării silite împotriva mai multor debitori la instanța competentă pentru oricare dintre aceștia sunt incidente numai dacă nu se încalcă norme de competență de ordine publică, cum sunt cele stipulate de art. 127 alin. (1) din același cod, instituite de legiuitor în vederea asigurării independenței obiective a instanței, fiind capabile să înlăture orice suspiciune de soluționare cu părtinire a cauzei din pricina calității părților, stabilind de la debutul procesului civil reperele după care acesta se va desfășura, astfel cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 290 din 26 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 638 din 23 iulie 2018.

Prevederile art. 127 din C. proc. civ. stipulează astfel:

,,(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

(2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor."

Din coroborarea dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (3) din C. proc. civ., se desprinde concluzia conform căreia, atunci când un grefier formulează o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea, are obligația să sesizeze una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea.

Aceasta este și situația din prezenta cauză – creditoarea C., în numele căreia executorul judecătoresc a formulat cererea de executare silită, avea la data sesizării instanței (21 noiembrie 2025) calitatea de grefier la Judecătoria Iași, instanță competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor menționate, acesta avea obligația de a sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Iași, obligație îndeplinită prin sesizarea Judecătoriei Târgu-Neamț, aflată în circumscripția Curții de Apel Bacău.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Târgu-Neamț.