ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2492/2020

Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea formulată, reclamanții A., B., C., D., E., F. în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov au formulat contestație împotriva ordinelor nr. 4680/C/2016 și 219/C/20I7 emise de Ministerul Justiției, solicitând anularea în parte a acestora în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată în ceea ce privește ambele ordine și cuantumul acesteia în ceea ce privește Ordinul 4680/C/2016 și emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 cu obligarea pârâților, în raport de nivelul ierarhic al ordonatorilor de credite al fiecăruia dintre reclamanți la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-am fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare Ia o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de Ia data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Curtea de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 190 din 30 octombrie 2017, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la reclamanta F. și a declinat competența de soluționare a cauzei în ceea ce o privește pe aceasta la Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins excepția de necompetență materială a instanței invocată de pârâtul Ministerul Justiției cu privire la reclamanții A., B., C., D. și E., ca neîntemeiată, a respins excepțiile litispendenței și autorității de lucru judecat provizorie invocată de pârâtul Ministerul Justiției, ca neîntemeiate, a admis acțiunea astfel cum a fost modificată și formulată de reclamanții A., B., C., D., E. și F., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Justiției, Curtea de Apel București și Tribunalul Ilfov, a anulat în parte Ordinele nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017, nr. 1490/C/24.05.2017 și nr. 1479/C/24.05.2017 în ceea ce privește pe reclamanți și a obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită noi ordine de salarizare pentru fiecare dintre reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON începând cu data de 09.04.2015 plus 10% începând cu data de 01.12.2015. De asemenea, a obligat pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel București la plata diferențelor dintre venitul cuvenit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 plus 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291,98 RON), diferență ce va fi actualizată cu indicele de inflație la care se va adăuga dobânda legală (penalizatorie) calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Calea de atac exercitată Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției a declarat recurs. Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. După o amplă prezentare a situației de fapt, în motivarea recursului se arată că instanța de fond a respins în mod nelegal și netemeinic excepția autorității de lucru judecat (provizorie, la acest moment), deoarece reclamanții-intimați A., B., G., C. și E. au introdus pe rolul Curții de Apel Ploiești cererea de chemare în judecată ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, soluționat prin sentința nr. 98/13.04.2016, prin care s-a dispus obligarea Ministerului Justiției la emiterea a noi ordine de încadrare, conform art. 1 alin. (5) ind. I din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 și la achitarea diferențelor salariate corespunzătoare, începând cu 9.04.2015. Sentința a fost atacată cu recurs, care se află la acest moment în procedură de filtru pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție. De asemenea, reclamanții-intimați A., B., G., C. și E. au introdus pe rolul Curții de Apel București cererea de chemare în judecată ce face obiectul dosarului nr. x/2016, având ca obiect emiterea de noi ordine de încadrare salariată începând cu data de 9.04.2015, suspendat la acest moment până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 Se mai susține că, având în vedere pretențiile formulate și admise, în speță nu au fost respectate dispozițiile exprese și imperative ale art. 7 alin. (1) din Legea nr. 285/2010 privind procedura prealabilă obligatorie pentru anularea ordinelor de încadrare, nefiind respectat termenul de 5 zile de la comunicarea fiecărui ordin de încadrare emis începând cu aprilie 2015, în ce privește formularea contestației adresate ordonatorului de credite, conform alin. (1), și nici termenul de 30 zile, instituit de alin. (4) art. 7, în care se poate formula acțiune în fața instanței. Indemnizațiile intimatelor sunt calculate în baza unor ordine emise de către Ministerul Justiției, acte administrative care, atât timp cât nu sunt anulate de către instanța competentă, produc efecte juridice valabile. Prin urmare, formularea unor cereri având ca obiect pretenții de ordin bănesc nu poate să atragă, de plano, obligarea Ministerului Justiției la plata acestor sume, numai prin prisma calității de ordonator principal de credite a ministrului justiției. Recurentul precizează că OMJ nr. 4680/C/2016 a fost emis la data de 21.12.2016 (în aceeași zi în care a fost publicată Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016 în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1029/21.12.2016), în baza art. 1 alin. (5) 1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 3 1 alin. (1) și (3) din O.U.G. nr. 57/2015. Prin acest ordin, la art. 1, s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorii care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizației de încadrare brute lunare și al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcție, grad, gradație și vechime în funcție se recalculează la nivel maxim, dacă personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. Conform art. 2, începând cu 1 august 2016, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate si curților de apel, precum și a asistenților judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referință sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv indexările de 18% și majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plata pentru aceeași funcție, grad, gradație, vechime în funcție, daca personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții. La emiterea OMJ nr. 4680/C/2016 au fost avute în vedere și indemnizațiile acordate unui număr de 5 judecători din cadrul Tribunalului Călărași, cărora le-au fost stabilite prin OMJ nr. 1561/2015 și nr. 1563/2015, indemnizații de încadrare într-un alt cuantum decât al celorlalți colegi, cu aplicarea indexărilor de 18%, însă ca efect al unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate de o instanță de contencios administrativ (Curtea de Apel București), prin care se dispusese obligarea ministrului justiției la emiterea unor noi ordine de salarizare, cu luarea în considerare a indexărilor sus-menționate. Prin OMJ nr. 1490/C/2017, emis de Ministerul Justiției la data de 24.05.2017, au fost stabilite drepturile salariate ale intimaților, în considerarea OMJ nr. 4680/C/21.12.2006, OMJ nr. 219/C/01.02.2017, Deciziei ÎCCJ nr. 23/26.09.2016 și Deciziei Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016. În susținerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii și practică judiciară.

Apărările formulate în cauză Intimatul E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat provizorie, Înalta Curte constată că instanța de fond în mod corect a reținut că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 430 alin. (4) Noul C. proc. civ. și art. 431, din același cod, întrucât cauza din prezentul litigiu este diferită de cea a cererii care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, iar chestiunile litigioase aduse în discuție sunt diferite (în care pârâtul Ministerul Justiției a fost obligat la emiterea unor noi ordine de încadrare în funcție de nivelul maxim în cadrul aceleiași instituții/autorități publice). În cazul magistraților există situații în care indemnizațiile au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform O.U.G. nr. 10/2007 și care a determinat, pentru aceștia, o valoare de referință sectorială de 347,10 RON, în funcție de care se calculează indemnizația de bază 347,10 - 291,98 RON (valoare de referință sectorială stabilită potrivit O.G. nr. 13/2008) majorată cu 5%, 2% și respectiv, 11% (conform O.G. nr. 10/2007). În ceea ce privește formularea textelor art. 5 alin. (11) din O.U.G. nr. 83/2014, modificată și completată prin Legea nr. 71/2015 și art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 20/2016, respectiv aceea că magistrații vor fi salarizați la "nivel de salarizare maxim in plată pentru funcțiile similare", respectiv la "nivelul maxim al indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității publice respective", Curtea observă că acestea nu disting între cele două categorii de magistrați, respectiv cei ale căror indemnizații au fost stabilite cu includerea unui procent de aproximativ 18%, conform O.U.G. nr. 10/2007 și cei ale căror indemnizații nu includ acest spor. De aceea, conform regulii de interpretare logică "unde legea nu distinge, nici cel care o interpretează nu trebuie să distingă" (ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus) rezultă că aceste dispoziții se aplică ambelor categorii de magistrați. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât, din considerentele hotărârilor judecătorești prin care au fost obligați ordonatorii de credite să plătească indexările de 2%, 5% și 11%, stabilirea indemnizației s-a făcut în baza unui act normativ cu aplicabilitate generală (respectiv O.U.G. nr. 10/2007), iar nu în baza unor considerente concrete, aplicabile doar cazurilor respective. Astfel, egalizarea indemnizațiilor nu se mai face prin raportare la aceste indemnizații maxime în plată, ci doar prin raportare la indemnizații stabilite in actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Pe de altă parte, prin Decizia Curții Constituționale nr. 794/15.12.2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029'din 21 decembrie 2016, a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 31 alin. (12) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum și unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituționale. În cuprinsul deciziei, Curtea a reținut că prin Ordonanța de Urgentă a Guvernului nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraților), s-au eliminat și diferențele provenite din faptul că o parte dintre magistrații și personalul asimilat, încadrați in aceeași funcție, grad/treaptă, gradație, vechime in funcție sau in specialitate au obținut hotărâri judecătorești definitive și irevocabile (in temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (in temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, in timp ce alții nu obținuseră asemenea hotărâri judecătorești. Astfel, urmarea intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, indemnizația de încadrare a magistraților și a personalului asimilat este aceeași, stabilită la nivel maxim. De altfel, chiar înainte de intrarea in vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (51) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeași soluție legislativă, a egalizării indemnizațiilor la nivel maxim. Așadar, Curtea a constatat că, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 20/2016, începând cu luna august 2016, pentru fiecare funcție, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, salariul de bază sau indemnizația de încadrare urma să fie același, respectiv aceeași, stabilită la nivel maxim. Prin aceeași decizie, Curtea a statuat în sensul că. pentru respectarea principiului constituțional al egalității în fața legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare, prevăzut de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcții, grad/treaptă, gradație, vechime în funcție sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătorești și să fie același pentru tot personalul salarizat potrivit dispozițiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiași categorii profesionale, respectiv familii ocupaționale prevăzute de Legea-cadru nr. 284,2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Curtea Constituțională a concluzionat în sensul că, efectul neconstituționalității art. 3 alin. (12) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2016), este acela că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești. Așadar, personalul care beneficiază de aceleași condiții trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul aceleiași categorii profesionale și familii ocupaționale, indiferent de instituție sau autoritate publică. Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate. Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentului sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.