ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 473/2020

Cirscumstanțele cauzei. Cererea de chemare în judecată. Prin cererea înregistrată la data de 22.05.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (C.N.S.A.S.) a solicitat constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului A..

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 4234 din data de 22.10.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în contradictoriu cu pârâtul A. și a constatat calitatea pârâtului de colaborator al Securității.

Cererea de recurs. Împotriva sentinței civile nr. 4234 din data de 22.10.2018 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs pârâtul A., invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în motivarea soluției sale, instanța a reținut că recurentul-pârât a furnizat note informative, redactate personal și semnate olograf, pe care nu le-a contestat. Într-adevăr nu a contestat faptul că a redactat notele informative, însă în mod greșit a reținut în continuare instanța de fond, respectiv faptul că acestea ar fi avut ca obiect informații privind activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, că s-ar fi oferit benevol să furnizez Securității informații ori că ar fi urmărit producerea unor consecințe de natura celor reținute de către prima instanță. I. Prima notă informativă reținută de către instanța de fond este cea din data de 22.04.1985 referitoare la colegul său B., notă de care reclamata CNSAS însă nu a înțeles să se folosească în probațiune și asupra căreia nu a dezvoltat în vreun fel în acțiunea introductivă, respectiv nu a arătat care ar fi fost drepturile și libertățile încălcate ale persoanei vizate prin notă și dacă aceasta a avut de suferit vreo vătămare urmare a notei sale. Chiar dacă intimata-reclamantă nu a analizat această notă și nu a invocat-o în probațiune, fiind conținută de dosarul recurentului-pârât, acesta a înțeles să-și prezinte apărarea față de aceasta, arătând că, prin nota în discuție a prezentat doar faptul că B. are o activitate literară bogată, scrie poezie, literatură științifico-fantastică, activează în cadrul unui cineclub, regizează un poem despre C., lucrarea sa de diplomă se referă la D., este bonom și are mulți prieteni, în cămin și în afara Iui. Toate aceste împrejurări se referă exclusiv la chestiuni de ordin public, notoriu în ceea ce privea activitatea colegului meu la acel moment, iar "informarea" mea nu cuprindea nicio împrejurare de natură să-1 expună pe studentul vizat la vreun pericol sau consecință vătămătoare a drepturilor sau libertăților sale, ea redând exclusiv calitățile și activitățile obișnuite ale oricărui student de la secția Istorie-filosofie. Cu toate acestea, chiar în lipsa argumentelor intimatului-reclamant CNSAS față de această notă, instanța de fond a tras concluzia că ar fi vizat aspecte ale vieții private ale colegului său, omițând însă să indice care anume sunt aceste aspecte, și ar fi generat intruziunea organelor de securitate în activitatea literară nepublicată a acestuia. Iar pe de altă parte, consemnările ofițerului vizau activitatea literară nepublicată a colegului său, care ar fi putut, eventual, conține anumite aspecte care să nu fi fost pe placul conducerii de partid și de stat de la acel moment, dar în lipsa oricăror alte referiri ulterioare, este mai mult decât evident faptul că nu s-a întreprins niciun fel de alt demers față de acest student, cel puțin nu datorită notei informative și nici prin intermediul recurentului-pârât. Așadar, în mod nelegal și netemeinic instanța de fond a reținut această notă în fundamentarea soluției sale întrucât, pe de o parte, aceasta nu a fost solicitată în probațiune și nici analizată de către reclamant, pentru a prezenta instanței condițiile în care ar fi încălcat drepturile și libertățile colegului său, iar pe de altă parte, nota conține doar chestiuni de ordin public, de care oricine putea lua cunoștință în mod obișnuit, chiar fără a fi apropiat de acesta. II. Cea de-a doua notă reținută de către instanța de fond este cea din data de 20.05.1985 referitoare la colegii din cămin de la camera 40, notă pe care, de asemenea, reclamantul CNSAS nu a înțeles să o invoce în probațiune și pe care nu a supus-o analizei instanței de fond. Cu toate acestea, și asupra acestei note și-a prezentat punctul de vedere în apărare, în sensul că, prin aceasta a descris doar calitățile și preocupările inofensive și tipic studențești (pentru toate timpurile, de altfel), și a arătat în mod expres faptul că deși aceștia dețineau un aparat de radio, nu a fost niciodată prezent la vreo audiție a vreunui post de radio străin, iar aceasta în contextul în care, conform notei ofițerului, existau date neverificate în acest sens, i s-a solicitat să le verifice, iar recurentul-pârât le-a infirmat cu tărie (deși realitatea era, evident, alta.). Astfel, se reține faptul că ar fi făcut referiri la viața privată a studenților, indicând o conduită "necorespunzătoare", însă fără a reda, în întregime informația, respectiv faptul că această conduită rezidă în faptul că, cei doi colegi în discuție sunt consumatori de băuturi alcoolice, unul dintre ei fiind chiar exmatriculat din acest motiv. Nu arată instanța de fond cum anume, aceste informații ar fi fost de natură să atragă consecințe negative din partea Securității asupra acestor colegi ori să reprezinte o amenințare la adresa conducerii de partid și de stat. În continuare, instanța de fond reține informația "(...) prieten cu E.", fără a arăta, în concret, ce anume din această informație ar avea caracter compromițător ori ar constitui o intruziune în viața privată, cu atât mai mult cu cât, despre acest E., recurentul-pârât a arătat că este "calm, reținut, bun la învățătură, preocupat de carte". În aceeași idee, deși instanța fondului reține că "(...) posedă aparat de radio", aceasta omite, din nou, să arate care anume drepturi sau libertăți ar fi fost atinse prin această informație, în contextul în care, la acel moment, nu era interzisă prin vreo lege deținerea aparatelor de radio. Mai mult decât atât, recurentul-pârât a arătat, în mod explicit, în notă, faptul că, nu a fost niciodată prezent la vreo audiție a vreunui post de radio străin, infirmând, astfel, suspiciunile ofițerului de securitate. Referitor la această notă instanța de fond reține, tot în mod nelegal, dar și nereal, consemnarea ofițerului de Securitate, în sensul că s-ar fi dispus continuarea verificărilor și prin alte surse care erau cazate în căminul respectiv. Nota ofițerului nu cuprinde astfel de consemnare. În ceea ce privește consemnarea ofițerului referitoare la posibila audiere de posturi de radio străine, nu doar că această consemnare nu putea fi reținută, potrivit statuărilor Curții Constituționale, dar din conținutul notei reiese în mod clar faptul că informațiile pe care le-a furnizat nu au fost de niciun folos Securității, întrucât nu au afectat drepturile sau libertățile vreunuia dintre colegii săi de cămin. 3. Cea de-a treia notă informativă reținută de către instanța de fond a fost cea din data de 14.06.1985, referitoare la evenimentele petrecute cu ocazia "Triunghiularului Facultăților de Istorie - Filosofie", singura notă de altfel invocată și de către reclamantul CNSAS în susținerea acțiunii sale. Prin apărările pe care recurentul-pârât le-a formulat pe calea întâmpinării, a arătat faptul că informația că studenții au cântat cântece patriotice în fața Casei de Cultură din Piața Păcii era la acea dată una publică, larg cunoscută în oraș și nu se referea la o activitate sau atitudine potrivnică regimului comunist, în contextul în care intonarea de cântece patriotice în spațiul public era chiar recomandată și susținută în acea perioadă. Cu toate acestea, în ceea ce privește această notă, instanța de fond a conchis faptul că, contrar susținerilor recurentului-pârât, cântecul despre care a "informat" că s-a cântat cu acea ocazie de către studenți, "Bucovină, plai cu soare" nu ar fi reprezentat un cântec patriotic al acelor timpuri, ci că ar fi avut o "conotație negativă la adresa relației externe cu Rusia". Concluzia instanței de fond nu denotă altceva decât faptul că instanța este într-o situație de gravă necunoaștere a contextului istoric de la acel moment, context pe care însă era obligată să îl cunoască, pentru a putea aprecia în mod corect asupra situației supusă judecății prin acțiunea introductivă. În acest context, este pe deplin justificată susținerea recurentului-pârât în sensul că, este imposibil de înțeles ce anume din relatarea din această notă ar putea constitui un element negativ în concepția regimului comunist și care să pună astfel în pericol participanții la eveniment, în contextul în care cântecele care au fost cântate cu acea ocazie erau patriotice, adică de cinstire a țării și neamului românesc iar Republica Socialistă România ieșise, de mai mulți ani, de sub influența URSS. Ba mai mult, concluzia instanței de fond că, din modul de formulare al notei, ar fi permis identificarea persoanelor participante la manifestație, sens în care se citează: "studenții de la Iași împreună cu cei de la București", este absolut de neînțeles, în condițiile în care categoria mai mult decât generală "studenții" pe care a indicat-o în notă, chiar dacă a făcut trimitere la centrele studențești din Iași și București, fac imposibilă orice identificare, în lipsa unor elemente concrete care să ducă la anumitor persoane. Prin urmare, nici această notă nu putea să stea la baza formării convingerii instanței că recurentul-pârât ar fi acționat în calitate de colaborator al Securității, atât raportat la contextul istoric în care a fost redactată nota, cât și tocmai la modul generic de redactare, care făcea imposibilă orice identificare a vreunei persoane participante, dacă s-ar fi pus problema unei manifestații împotriva regimului comunist, ceea ce, de altfel, nu a fost cazul.

În fine, cea de-a patra notă informativă reținută de către instanța de fond se referă la studentul F., despre care s-a arătat că era student în anul IV, secția filosofie, redactor șef al revistei G.. Singurele date cuprinse în ea au vizat tema lucrării de diplomă a acestuia și întâlnirea cu H. la Păltiniș, unde a asistat la discuții de istorie a filozofiei între acesta și I.. Deși intimatul-reclamant CNSAS nu a înțeles să folosească nici această notă în susținerea acțiunii sale introductive, totuși instanța de fond o reține, cu motivarea că filosoful H. ar fi fost un fost deținut politic, arestat, anchetat și condamnat în anul 1958, context în care, în opinia instanței de fond, caracterizarea unei persoane ca având o viziune noiciană nu ar fi putut reprezenta decât o denunțare a unei atitudini potrivnice regimului totalitar al acelor vremuri. Și de această dată instanța de fond a dat dovadă de o gravă necunoaștere a contextului de la epoca redactării notei informative, de această dată în ceea ce îl privea pe filosoful H., despre care reține doar unele aspecte, trunchiat, referitoare la locul în societate al acestei personalități la acel moment. Tot dintr-o simplă accesare a internetului, instanța de fond ar fi putut constata despre H. faptul că a executat la Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964. Din 1965 s-a stabilit în București, unde a lucrat ca cercetător la Centrul de Logică al Academiei Române, având drept domiciliu un apartament cu două camere unde H. a ținut seminarii private pe marginea filosofiei hegeliene, platonice sau kantiene. Ultimii ani din viață începând cu anul 1975, H. și i-a petrecut la Păltiniș lângă Sibiu, locuința lui devenind loc de pelerinaj și de dialog de tip socratic pentru admiratorii și discipolii săi. Din derularea evenimentelor din viața lui H. ulterior eliberării sale din penitenciar, se poate cu ușurință constata că regimul comunist nu l-a tratat ca pe o persoană non-grata, ci dimpotrivă, i-a oferit un loc de muncă în calitate de cercetător tocmai la Academia Română, fapt prin care, implicit, i-a recunoscut meritele de necontestat ale personalității sale și ale viziunii sale filosofice noicicne. "Pelerinajele" admiratorilor și discipolilor săi, la București iar apoi la Păltiniș, în cadrul unor seminarii private sau simple întâlniri, nu constituiau secrete și nu erau interzise de regimul comunist și nici nu reprezentau o amenințare la adresa acestuia. H. a fost reabilitat de către regimul comunist, dovadă fiind nu doar acceptarea sa în cadrul Academiei Române, ci și publicarea de către acesta de materiale în publicațiile vremii, iar apoi, la deces, oficierea înmormântării de însuși J.. Nu în ultimul rând, s-ar fi impus ca instanța de fond să facă măcar un minimum de verificări înainte de a conchide asupra calității de anti-comunist a filozofului H., în ceea ce privește titlurile lucrărilor publicate în perioada în discuție (după eliberarea din penitenciar): Rostirea filozofică românească, Creație și frumos în rostirea românească, Eminescu sau gânduri despre omul deplin al culturii românești, Sentimentul românesc al ființei, Spiritul românesc la cumpătul vremii. Șase maladii ale spiritului contemporan., pentru a indica doar câteva dintre titlurile semnificative și care denotă, odată în plus, orientarea exclusiv filosofică a acestuia, după "reabilitarea" sa de către regimul comunist. Pe cale de consecință, nici această notă nu putea să stea la baza fundamentării soluției instanței că recurentul-pârât ar fi acționat în calitate de colaborator al Securității, raportat la personalitatea publică la care se referea și la locul acesteia în societatea românească de la acel moment. În continuare, în motivarea soluției sale, instanța de fond a arătat motivele pentru care, deși prin Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", a înțeles să rețină totuși, ca probe, aceste consemnări ale ofițerului de Securitate din dosarul meu, respectiv faptul că s-ar fi coroborat cu alte mijloace de probă. În acest sens, instanța de fond a reținut faptul că notele informative redactate de către recurentul-pârât ar fi apte, ele însele, să dovedească calitatea de colaborator, și că ar avea o valoare probatorie cu atât mai mare cu cât ar fi coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofițerului K. și din care ar rezulta faptul că ar fi furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, "numeroase informații" cu privire la legăturile colegilor săi cu diverși cetățeni străini. Față de această constatare a instanței de fond, arată faptul că instanța omite a arăta, concret și punctual, în cel fel consemnările ofițerului s-ar corobora cu notele recurentului-pârât, în condițiile în care, astfel cum se poate observa din lecturarea lor, consemnările ofițerului nu confirmă informațiile din notele sale ci doar indică posibilitatea luării unor măsuri viitoare, fără ca la dosar să existe vreo probă care să confirme realitatea acestor consemnări, momentul la care ar fi fost făcute, pe marginea notelor mele sau faptul că ele ar fi avut, în mod real, vreo urmare. Pe de altă parte, sintagma de "numeroase" în ceea ce privește pretinsele informații furnizate securității cu privire la legăturile colegilor mei cu diverși cetățeni străini, solicită să se observe faptul că recurentul-pârât nu a dat nici măcar o singură asemenea informație, în niciuna dintre notele sale. Astfel de relatări se regăsesc exclusiv în rapoartele informative întocmite și redactate de către lt.col. K., nu au fost invocate în probațiune de către intimatul-reclamant, nu au fost analizate, în vreun fel, de către instanța de fond și nu pot avea, prin ele însele, valoare probatorie, prin prisma deciziei Curții Constituționale invocată, inclusiv prin prisma considerentelor acesteia. Instanța de fond a reținut, în mod greșit, faptul că recurentul-pârât ar fi furnizat informații Securității timp de 2 ani, deși, cele patru note informative ale acestuia au fost date în perioada aprilie 1985- februarie 1986, adică într-un interval de 10 luni. Acest fapt denotă, odată în plus, faptul că instanța de fond nu numai că a ignorat apărările formulate în cauză și a nesocotit chiar și cererile în probațiune ale reclamantului, procedând la analiza, în probațiune, și a ceea ce nu s-a solicitat, dar a încercat prin exacerbarea și interpretarea eronată a tuturor informațiilor cuprinse în dosar să dovedească, cu orice preț, pretinsa calitate de colaborator. In ceea ce privește contextul în care s-a ajuns să furnizeze note informative la Securitate, a descris, prin întâmpinare faptul că, în anul 1984, când avea 22 de ani și era student al Facultății de Istorie Filosofie din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj, locuia în Căminul studențesc L., într-o cameră cu alți șase colegi și, într-o seară, împreună cu un coleg a incendiat un afiș cu portretul lui M., pe care acesta 1-a adus de pe stradă, iar apoi a strâns cenușa într-un borcan pe care l-a pus pe un dulap din cameră. Dimineața și la prânz, când venea de la masă, mai făcea glume, punând pe pâine din cenușa de pe dulap și prefăcându-ne că îl mâncă pe "N.". După câteva zile, au fost duși toți cei implicați la sediul Securității din Cluj. Acolo au fost despărțiți, au fost puși să dea declarații sub presiune, fiind amenințați că vor fi dați afară din facultate și că vor face pușcărie politică pentru faptele lor. Instanța de fond a reținut faptul că nu ar fi dovedit, prin probele administrate, că ar fi fost amenințat cu un rău de natură să îi producă o temere care să-l determine să încheie un act pe care nu l-ar fi încheiat, precum și că nu s-ar fi dovedit amenințările pe parcursul întregii perioade în care a furnizat informații. Reținând astfel, instanța de fond a dat dovadă de evidentă părtinire pentru poziția reclamantului, în scopul admiterii acțiunii, sens în care a reținut și o serie de aspecte nesolicitate în probațiune, din dosarul propriu, dar în același timp, a ignorat aspectele din același dosar, care confirmau susținerile și pe care le-a invocat ca atare în apărare, prin întâmpinare. Astfel, a arătat faptul că împrejurările în care a fost "racolat" se regăsesc în declarația olografă din data de 07.03.1984, anexată cererii de chemare în judecată, declarație în care a arătat că: "La cam. L., în camera nr. 35 unde sunt cazat (...) s-au petrecut niște fapte reprobabile concretizate prin anumite atitudini și gesturi ce aduceau atingere unei personalități din conducerea de partid și de stat, atitudini la care mă fac și eu părtaș (...)". Nu numai că instanța de fond a ignorat acest aspect, despre care nici măcar nu a făcut vorbire în motivarea soluției sale, ba din contră, a reținut faptul că și-ar fi asumat de bună voie relația de colaborare cu Securitatea (se omite, însă, să se arate, în ce mod ar fi debutat această relație de colaborare). Această statuare a instanței de fond este practic o adăugare la lege, iar nu o interpretare a ei, ci o răstălmăcire care să justifice soluția adoptată. Astfel, art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 prevede că este colaborator al Securității "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist ți care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentate ale omului." Dispozițiile legii sunt de natură imperativă și neechivoce, legiuitorul făcând vorbire despre activități și atitudini potrivnice, iar nu care "puteau fi" considerate ca atare, precum și care "au vizat" îngrădirea drepturilor și libertăților, nicidecum "apte" de a avea atari consecințe. Vizarea îngrădirii drepturilor și libertăților altei persoane prin activitatea pretins efectuată trebuie a fi dovedită, cu arătarea exactă a rezultatului efectiv al acțiunii de "îngrădire" și a persoanei afectată de această "îngrădire", întrucât legiuitorul nu instituie o prezumție legală de producere a unui astfel de rezultat. Or, un atare rezultat nu a fost relevat de către reclamantă și nici de către instanța de judecată, în motivarea soluției sale. Concluzia instanței de fond practic excede prevederilor legale, atât acțiunile potrivnice regimului comunist, obiect al informării, cât și consecințele vătămătoare ale informărilor trebuind să fie unele concrete, nu prezumtive, cum reține instanța, printr-o evidentă adăugare la lege care nu poate fundamenta soluția atacată și care întrunește motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. - aplicarea greșită a normelor de drept material. În fine, instanța de fond conchide că activitățile recurentului-pârât ar fi folosit unor acte de poliție politică în accepțiunea legii, concluzie de asemenea generică și fără niciun suport probator. Soluția instanței de fond, bazată pe presupuneri și adăugări la lege, este netemeinică și nelegală, motiv pentru care se impune casarea acesteia, sens în care solicită admiterea recursului. Pentru argumentele expuse în motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. (motive contradictorii și străine de natura cauzei), precum și de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. (încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material) solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate și respingerea cererii deduse judecății. 4. Apărările formulate în cauză. Intimatul-reclamant a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Procedura de soluționare a recursului. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal, precum și măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispozițiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ și fiscal. Față de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) și art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispozițiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și dispozițiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la data de 26 iunie 2019.

Soluția instanței de recurs Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, a apărărilor din întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate. Controlul jurisdicțional declanșat de către intimatul-reclamant are ca obiect constatarea calității de colaborator al Securității a pârâtului A.. Prima instanță a admis cererea dedusă judecății reținând că notele informative redactate personal de pârât sunt apte, ele însele, în a dovedi calitatea acestuia de colaborator al Securității, având însă o valoare probatorie cu atât mai mare atunci când sunt coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofițerului K., din care rezultă că pârâtul a furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, numeroase informații cu privire la legăturile colegilor săi cu diverși cetățeni străini. Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs, după cum urmează: Criticile formulate de recurentul - pârât subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, potrivit cărora sentința atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive străine de natura cauzei, sunt nefondate. Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real ascultate, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Aceasta implică mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt. Obligația de motivare impune o apreciere întotdeauna atașată de natura cauzei, de circumstanțele acesteia, stilul judiciar și tipologia actului de justiție. Motivarea unei hotărâri este înțeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea de nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte - dar nici ignorarea lor -, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conținutul lor, să influențeze soluția. Această concluzie se impune, deoarece numai printr-o motivare clară, precisă, necontradictorie și atașată de circumstanțele cauzei, din care să rezulte justețea soluției pronunțate, se poate înlătura arbitrariul și se poate efectua controlul judiciar. Deși prin motivele de recurs, recurentul-pârât a formulat critici cu privire la faptul că hotărârea cuprinde motive străine nu menționează în mod expres care sunt aceste motive, aspect față de care Înalta Curte va respinge motivul de recurs, ca nefondat. Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se invocă încălcarea normelor de drept material, conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008: "colaborator al Securității" este: "persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului". Totodată, conform tezei finale a aceluiași text de lege "Colaborator al Securității este și persoana care a înlesnit culegerea de informații de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziția Securității a locuinței sau a altui spațiu pe care îl deținea, precum și cei care, având calitatea de rezidenți ai Securității, coordonau activitatea informatorilor". Referitor la sintagmele "indiferent sub ce formă" și "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității", Înalt Curte constată că în mod corect a reținut de prima instanță faptul că, prin Decizia nr. 672/2012 a Curții Constituționale au fost declarate neconstituționale și a statuat că, pentru a da eficiență dreptului la un proces echitabil, și implicit dreptului la apărare, "relatările verbale consemnate de lucrătorii Securității" nu pot fi administrate și apreciate, individual, ca probe unice ci trebuie coroborate cu datele sau informațiile provenite din alte documente sau rezultate din administrarea altui mijloc de probă. În legătură cu acest aspect, prima instanță a reținut că din Angajamentul semnat personal și Raportul privind modul cum a decurs recrutarea/.../, datat 26.03.1984 rezultă că recurentul-pârât și-a luat "angajamentul de a sprijini organele de securitate în activitatea pe care o desfășoară, pentru cunoașterea și prevenirea săvârșirii unor infracțiuni ori altor acte antisociale", a cunoscut natura acestei colaborări, scopul fiind clar unul de a facilita activitatea organelor de securitate în cunoașterea și prevenirea unor infracțiuni ori altor acte antisociale din mediile în care își desfășura activitatea, iar informațiile furnizate serveau scopului notoriu al Securității, de a monitoriza cu atenție orice comentariu negativ la adresa conducerii de partid și de stat, dar și orice intenție de a emigra, care era privită cu suspiciune de către organele în drept, pe motiv că, astfel, cetățenii români ajunși în străinătate puteau oferi informații despre situația economică și socială a României, atent controlate de partid. În ceea ce privește cerința legală în sensul ca informațiile furnizate să denunțe activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, aceasta este îndeplinită, întrucât s-a făcut dovada faptului că recurentul-pârât a furnizat note informative, redactate personal și semnate olograf, sub nume conspirativ "Feleacul" sau "O.", înscrisuri pe care acesta nu le-a contestat, având ca obiect informații privind activități și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, iar aceste note sunt apte, ele însele, în a dovedi calitatea acestuia de colaborator al Securității, având însă o valoare probatorie cu atât mai mare atunci când sunt coroborate cu consemnările din notele-raport ale ofițerului K., din care rezultă că pârâtul a furnizat de-a lungul celor doi ani de colaborare, numeroase informații cu privire la legăturile colegilor săi cu diverși cetățeni străini. Concret, Înalta Curte nu poate primi critica recurentului-pârât conform căreia "prin nota referitoare la colegul său B. a prezentat doar faptul că acesta are o activitate literară bogată, scrie poezie, literatură științifico-fantastică, activează în cadrul unui cineclub, regizează un poem despre C., lucrarea sa de diplomă se referă la D., este bonom și are mulți prieteni, în cămin și în afara lui", atât timp cât organele de securitate erau interesate și strângeau informații în cunoașterea și monitorizarea oricărui comentariu negativ la adresa conducerii de partid și de stat, precum și atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. Faptul că recurentului-pârât i s-a trasat sarcina suplimentară de a citi creațiile literare nepublicate ale persoanei vizate atestă faptul că organele de securitate au avut în vedere posibilitatea existenței desfășurării de activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist. În ceea ce privește a doua condiție, din interpretarea prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că cerința legală pe care trebuie să o îndeplinească informațiile furnizate organelor de Securitate pentru a se reține calitatea de "colaborator" este aceea ca denunțarea să vizeze îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Așadar, pentru a se reține calitatea unei persoane de "colaborator al Securității" este suficient ca informațiile furnizate să urmărească, să aibă potențialul, să fie apte să îngrădească drepturi și libertăți fundamentale, nefiind necesar să se dovedească împrejurarea că aceste drepturi au fost încălcate sau îngrădite în concret. Or, la aprecierea îndeplinirii acestei cerințe trebuie avută în vedere atitudinea subiectivă a persoanei care furnizează informațiile, în sensul de a se stabili dacă aceasta conștientiza faptul că informațiile respective pot atrage consecințe în ceea ce privește persona vizată, consecințele constând în măsuri de urmărire și verificare care presupun îngrădirea sau chiar încălcarea unor drepturi fundamentale. Sub acest aspect, nu pot fi primite criticile recurentului-pârât conform cărora din cuprinsul notelor informative rezultă modul generic de redactare care făcea imposibilă orice identificare a vreunei persoane participante la manifestația "studenții de la Iași împreună cu cel de la București" atât timp cât s-a pus accent pe ceea ce interesa Securitatea, respectiv: "Cântecul a fost cântat de studenții de la Iași împreună cu cei de la București. Cadrele didactice au avut o poziție tolerantă (au tăcut încurcate). Studenții clujeni care au fost prezenți și câțiva studenți din București, care discutau, nu au luat parte la aceste cântece, dar nici nu au încercat să oprească manifestația", iar recurentul-pârât nu a motivat în susținerile sale necesitatea punerii accentului pe versurile și numele cântecului cântat cu ocazia acelui eveniment (Bucovina, plai de soare), cum nu justifică nici de ce a insistat în delațiunea furnizată Securității asupra persoanelor participante la manifestație, indicând o serie de detalii amănunțite și suficiente pentru ca organele de securitate să poată identifica cadrele didactice și studenții participanți. De asemenea, vizarea încălcării unor drepturi fundamentale nu se referă doar la încălcarea propriu-zisă a acestor drepturi ci și la faptul că recurentul-pârât putea și trebuia să conștientizeze posibilele urmări ale informațiilor furnizate, respectiv să conștientizeze faptul că persoanele denunțate puteau fi expuse unor posibile sancțiuni determinate de primirea, de către reprezentanții Securității, a unor astfel de informații. Legiuitorul nu cere pentru reținerea calității de colaborator al Securității, încălcarea efectivă a unor drepturi, ci numai vizarea îngrădirii acestor drepturi, în sensul că denunțătorul conștientiza că îl expune pe cel denunțat unor sancțiuni venite din partea reprezentanților regimului sau cel puțin unor noi investigații întreprinse de Securitate, investigații ce presupuneau imixtiuni în viața personală a celui urmărit, cu consecința încălcării dreptului la viața privată. Prin urmare, furnizarea acestor informații nu a rămas fără urmări întrucât reacția ofițerului de legătură a fost concretizată în trasarea, în continuare, de sarcini recurentului-pârât, respectiv: "să urmărească ce comentarii s-au făcut de către studenții facultății de istorie-filozofie din Cluj-Napoca, pe marginea cântecului respectiv și dacă vreunul din ei s-a implicat în a concura la desfășurarea acțiunii, respectiv luarea de măsuri: "se va verifica în 7 zile aspectul semnalat, după ce va fi informat I.J Iași al M.I.". Înalta Curte constată că nu poate fi primită critica recurentului-pârât conform căreia instanța de fond ar fi tras o concluzie generică și fără niciun suport probator atât timp cât din descrierea situației de fapt acesta recunoaște că nu a contestat faptul că a redactat notele informative, însă neagă urmărirea producerii unor consecințe de natura celor reținute de prima instanță. Prin urmare, Înalta Curte apreciază că susținerile și criticile recurentului-pârât sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.