ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3282/2014

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea din 4 aprilie

2014 Curtea de Apel București, a respins excepția nulității apelului declarat

de apelanta SC M. SA pentru netimbrare și a suspendat judecata, în temeiul art.

36 din Legea nr. 85/2006 privind cererile de apel formulate de apelantele SC M.

SA prin administrator judiciar B.I. Sprl și A.A.A.S. împotriva sentinței civile

nr. 3682 din 7 mai 2013 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă,

în Dosarul nr. 25342/3/2008, în contradictoriu cu intimații A.N.A.F., SC D.C. SA,

Statul Român prin M.F.P. și O.R.C. de pe lângă Tribunalul Iași.

În motivare s-a

reținut că apelanta SC M. SA prin administrator judiciar B.I. Sprl este în

procedura insolventei drept pentru care, instanța a constatat că sunt incidente

dispozițiile art. 36 din Legea nr. 85/2006, potrivit căruia de la data

deschiderii procedurii de insolvență se suspendă de drept toate acțiunile

judiciare pentru realizarea creanțelor asupra debitoarei.

Împotriva încheierii

din data de 4 aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

Vl-a civilă, în Dosarul nr. 25342/3/2008, a declarat recurs A.A.A.S. solicitând

în principal, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cererii de

suspendare a cauzei în temeiul dispozițiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, în

ceea ce privește soluționarea cererii reconvenționale formulate de A..A.A.S.,

disjungerea acesteia pentru continuarea judecății acestei cererii, în

subsidiar, modificarea încheierii atacate în sensul respingerii cereri de

suspendare în privința soluționării capătului de cerere cu privire la

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare de acțiuninr din 2003 încheiat

între A.V.A.S. și M.E.I., disjungerea acestui capăt de cerere și fixarea unui

nou termen pentru continuarea judecății, precum și admiterea cererii de

suspendare pentru toate celelalte capete de cerere.

În susținerea

criticilor se arată că încheierea recurată a fost pronunțată cu încălcarea sau

aplicarea greșită a legii, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., întrucât nu se impunea suspendarea cauzei raportat la obiectul acțiunii

care nu are ca obiect realizarea unei creanțe față de averea debitoarei M.E.I.

ci rezoluțiunea contractul de privatizare ce formează obiectul cererii

reconvenționale formulată de recurenta, cu titlu de sancțiune pentru

neexecutarea culpabilă a obligațiilor ce îi reveneau M.E.I. în baza acestui

contract.

Un alt argument

ce evidențiază faptul că o acțiune având ca obiect rezoluțiunea unui contract

nu poate fi suspendată în temeiul art. 36 din Legea nr. 85/2006 este acela că o

astfel de acțiune are un caracter strict real și comercial, aspect pentru care

competența de soluționare a unei astfel de cauze aparține instanței comerciale

și nu judecătorului sindic, astfel cum prevede art. 11 din aceeași lege.

Recurenta

susține că nu se impune suspendarea capetelor de cerere 2, 3, 4 din cuprinsul

cererii reconvenționale. Prin acestea s-a solicitat obligarea M.E.I. la plata

penalităților datorate cu titlu de daune interese pentru nerespectarea

obligațiilor contractuale dar și la constatarea dreptului A.A.A.S. de a reține

toate sumele achitate de M.E.I. în temeiul acestui contract, prin urmare nici

aceste capete de cerere nu intră sub incidența dispozițiilor art. 36 din Legea nr.

85/2006.

Se mai arată

că, conform art. 41 din Legea nr. 137/2002 contractele de privatizare

constituie titluri executorii în cazul neîndeplinirii de către cumpărători a

obligațiilor pecuniare asumate, prin urmare nu se poate susține că prin

soluționarea cererii reconvenționale recurenta urmărește obținerea unei creanțe

față de M.E.I.

Înalta Curte,

analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

În ceea ce

privește tardivitatea depunerii motivelor de recurs, Înalta Curte, constată că

este nefondată această susținere, având în vedere că recursul se poate formula

pe toată durata suspendării.

Referitor la

recursul declarat împotriva încheierii de suspendare, Înalta Curte, reține că

potrivit art. 36 din Legea nr. 85/2006 de la data deschiderii procedurii se

suspendă de drept toate acțiunile judiciare pentru realizarea creanțelor asupra

debitorului.

Critica

recurentei în ceea ce privește faptul că acțiunea de față având ca obiect

rezoluțiune și despăgubiri nu intră sub incidența art. 36 din Legea nr. 85/2006

este nefondată întrucât se constată că cele două capete de cerere nu pot fi

separate iar existența creanței constând în despăgubiri atrage aplicabilitatea

acestui articol, instanța neputând scinda acțiunea în sensul aplicabilității

parțiale a suspendării.

Sumele de bani

pretinse ca efect al rezoluțiunii se constituie în creanțe împotriva debitoarei

în insolvență care nu pot fi acordate în litigiul pendinte întrucât se opune art.

36 din Legea nr. 85/2006 care prevede că se suspendă de drept toate acțiunile

judiciare sau măsurile de executare silită pentru realizarea creanțelor asupra

debitorului sau bunurilor sale.

Pentru aceste

considerente de fapt si de drept, Înalta Curte în baza art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de recurenta A.A.A.S. împotriva încheierii din data de 4

aprilie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, SECȚIA a Vl-a civilă, în Dosarul

nr. 25342/3/2008, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi, 28 octombrie 2014.