ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2014

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești, la data de 11 ianuarie 2013, reclamanta SC O. SA a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj și Ministerul Finanțelor Publice - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului București, solicitând: - anularea dispoziției obligatorii privind măsurile stabilite de inspecția economico-financiară din 13 iulie 2012, emisă de M.F.P - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Financiară; - anularea raportului de inspecție fiscală din 13 iulie 2012 emis de M.F.P. - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecție Fiscală-Serviciul de Inspecție Financiară; - anularea procesului-verbal privind sesizarea organelor de urmărire penală nr. 4848 din 13 iulie 2012, emis de M.F.P. - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecție Fiscală - Serviciul de Inspecție Financiară; - anularea Deciziei nr. 21 din 23 noiembrie 2012, emisă de M.F.P. - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în Domeniul Activelor Statului București - Serviciul de Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor cu privire la activitatea de inspecție economico-financiară și inspecția activității proprii a ministerului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea cererii, reclamanta a susținut că actele administrative atacate sunt nelegale, în esență, pentru următoarele motive: - nu există temei legal pentru a se solicita recuperarea sumei de 45.700 lei de la SC D.C.I., acceptarea la plată a facturilor fiind făcută cu respectarea art. 142 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, în consiliul de administrație; - prestațiile efectuate de M.S., I.B. și M.G. a fost motivată de faptul că orele prestate de avocați, anterior datei contractului se refereau la obiectul contractului și erau confirmate inclusiv de reprezentantul acționarului majoritar - Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin adresa din 7 martie 2012 emisă de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie; - în mod greșit s-a dispus recuperarea sumei de 59.100 lei fără TVA, considerată acceptată la plată fără documente justificative pentru deplasări, întâlniri, revizuiri, amendări și redactare memorandum, în condițiile în care, organele fiscale au separat în mod arbitrar aceste cheltuieli față de timpul de lucru efectuat de către avocați; - recuperarea sumei de 190 lei este o măsură nejustificată, deoarece art. 3.1 din contract arată că avocatul suportă cheltuielile prilejuite de executarea contractului cu excepția celor prilejuite de deplasări în afara municipiului Pitești, însă, până la momentul formulării contestației, cabinetul de avocat nu a emis către O. nicio factură în care să fie evidențiate cheltuielile de deplasare separat, fiind emise doar facturi aferente prestațiilor efectuate, iar reclamanta nu a achitat nicio altă sumă cu excepția celor facturate pentru prestarea serviciilor de asistență juridică; - în cazul contractului de asistență juridică încheiat cu Societatea civilă de avocați V. și T. măsurile dispuse sunt nelegale, deoarece Statutul profesiei de avocat permite consultații juridice verbale, achitarea sumei menționate fiind justificată. - în ce privește măsura privind analizarea consecințelor angajării resurselor financiare, fără fundamentarea deciziilor, cu efecte negative asupra administrării resurselor proprii ale societății, organul constatator nu poate emite o asemenea măsură, deoarece încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990, care stabilesc care sunt organele de conducere și administrare ale societății și care sunt prerogativele acestora. - constatările din cadrul procesului-verbal relative la sesizarea organelor de urmărire penală, cu privire la încălcarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 82/1991 sunt nejustificate, deoarece textul menționat se referă la infracțiunea de fals intelectual, care potrivit art. 289 C. pen. reprezintă falsificarea realizată de un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Or, operațiunile contabile realizate nu constituie înregistrări inexacte și nici omisiuni privind înregistrarea documentelor evidențiate anterior, deoarece au fost efectuate pe bază de documente (facturi, rapoarte de activitate), care nu pot atesta fapte necorespunzătoare. - constatările procesului-verbal cu privire la sesizarea organelor de urmărire penală, deoarece societatea se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, sunt nefondate, deoarece textul se referă la omisiunea evidențierii în actele contabile și în alte documente legale a operațiunilor efectuate sau a veniturilor realizate, situație neincidentă în cauză. - societatea reclamantă a susținut că a pus la dispoziția organului constatator toate documentele fiscale enunțate și a prezentat motivat punct de vedere, însă agenții constatatori nu au ținut seama de acestea trunchiind realitatea și starea de fapt prezentată de societate. Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca nefondată. Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând, în esență, că Decizia nr. 21 din 23 noiembrie 2012 este legală, organele de inspecție constatând nerespectarea art. 6 alin. (1) și (2), respectiv art. 43 din Legea contabilității, măsurile dispuse prin actul de control fiind în conformitate cu dispozițiile legale și ținând seama de actele depuse de reclamantă la dispoziția organelor de control. Totodată, pârâtul a invocat inadmisibilitatea contestării procesului-verbal de sesizare penală față de dispozițiile art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 101/2012 și inadmisibilitatea cererii de anulare a raportului de inspecție fiscală față de dispozițiile art. 218 alin. (2) C. proc. fisc.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 102 din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea reclamantei SC O. SA. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele: Cu privire la temeiul de drept al controlului financiar efectuat în speță, sunt incidente prevederile art. 3.4 din O.U.G. nr. 94/2011 coroborat cu art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 94/2011, art. 22 din O.G. nr. 119/1999, art. 4.2 și art. 5.3. din O.M.F.P. nr. 522/2003, precum și cele ale art. 18 din H.G. nr. 101/2012. În ce privește contractul încheiat cu D.C.I. SRL și obligativitatea societății reclamante de a recupera suma de 45.700 lei impusă prin măsura nr. 1 din dispoziția obligatorie din 13 iulie 2012, factura din 27 iulie 2011, emisă în temeiul contractului și achitată parțial de către societate, nu a fost însoțită de documente justificative, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea contabilității nr. 82/1991. În cauză, reclamanta nu a făcut dovada că rapoartele sinteză din septembrie 2011 depuse de către D.C.I., care atestă, într-adevăr, o serie de întâlniri cu instituții financiare internaționale pentru obținerea facilităților de finanțare în valoare de 100.000.000 euro și 150.000.000 euro, ar fi fost înregistrate pentru a se putea verifica dacă au fost efectuate în perioada de derulare a contractului sau dacă au fost avute în vedere de către acționari, aceleași concluzii fiind reținute și în privința măsurii nr. 2. Cu privire la măsurile nr. 3 și 4 referitoare la valoarea prestațiilor efectuate de Societatea civilă de Avocați M. și A., în perioada 1 octombrie 2011 - 11 octombrie 2011, s-a reținut că, în speță, contractul de asistență juridică din 12 octombrie 2011 a fost încheiat la 12 octombrie 2011, durata contractului fiind de la data semnării acestuia, până la îndeplinirea mandatului încredințat, dacă părțile nu decid altfel (art. 5 pct. 1). Sumele au fost achitate pentru prestații efectuate anterior încheierii contractului, ceea ce relevă efectuarea unor operațiuni și înregistrări în contabilitate în lipsa unor documente justificative și fără temei. Faptul că prin adresa din 7 martie 2012, emisă de șeful Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării Industriei, ulterioară înscrierii în contabilitate, au fost confirmate orele prestate de avocați anterior încheierii contractului, nu poate susține înregistrarea în contabilitate în anul 2011 și implicit achitarea acestor sume, pentru o perioadă anterioară valabilității contractului, întrucât nu reprezintă un document justificativ, în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991. Totodată, instanța a reținut că măsura nr. 3 dispusă în vederea analizării și stabilirii cu exactitate a valorii prestațiilor efectuate în afara prevederilor contractuale, a fost adusă la îndeplinire de către reclamantă, stabilindu-se suma de 14.745 lei fără TVA. În ceea ce privește măsura nr. 5 dispusă cu privire la suma de 59.100 lei fără TVA reprezentând deplasări, întâlniri, revizuiri, amendări, redactare memorandum în cadrul contractului de asistență din 12 octombrie 2011, încheiat cu aceeași societate civilă de avocați, instanța a reținut că autoritățile fiscale nu au imputat neefectuarea prestațiilor de către avocați, ci acceptarea la plată a facturii, fără documente justificative, așa cum cer prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991. Reclamanta nu a prezentat alte documente sau argumente suplimentare față de cele prezentate în timpul inspecției iar din lista întocmită de cabinetul de avocatură cu privire la sarcinile pe care le presupune contractul între 1 octombrie 2011 - 30 decembrie 2011 nu reies decât activitățile derulate, iar nu documentele justificative care le susțin și care întemeiază înscrierea corectă în contabilitate. Pe de altă parte, tabelul ce cuprinde activitățile desfășurate nu este semnat de emitent și nu rezultă că ar fi fost înregistrat la reclamantă. Referitor la măsura nr. 6 privind recuperarea sumei de 190 lei, reprezentând cheltuieli de deplasare, instanța a constatat că măsura a fost în mod corect dispusă de către organele de control, deoarece suma a fost acceptată la plată, fără să fi fost emisă către O. SA vreo factură în care să fie evidențiate separat aceste cheltuieli de deplasare, lipsind astfel un document justificativ în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991. Cu privire la măsurile 7 și 8, referitoare la contractele de asistență juridică încheiate cu Societatea Civilă de Avocați V. și T., respectiv acceptarea la plată a sumei de 58.788 lei, inclusiv TVA și recuperarea sumei de 50.497 lei, considerată a fi achitată nelegal, instanța a constatat că măsurile adoptate sunt întemeiate. Analizând conținutul contractului de asistență juridică din 12 mai 2011, instanța a reținut, în privința pct. f) - g) din contract (redactare de acțiuni, reprezentare judiciară) faptul că la pct. B din contract s-a prevăzut că se vor încheia anexe în care se vor stabili condițiile de lucru și onorariul avocatului, însă contractul nu este însoțit de asemenea anexe, pentru a se putea constata care a fost onorariul stabilit pentru aceste servicii. Societatea civilă de avocați a fost angajată în mai multe cauze ale SC O. SA, la dosar fiind depuse dovezi cu privire la trei dosare (nr. 55036/3/2010 pe rolul Curții de Apel București, nr. 12190/3/2010 pe rolul Tribunalului București și nr. 6621/109/2009 pe rolul Tribunalului Mehedinți), în care parte pârâta a fost SC O. SA. În rapoartele de activitate întocmite de societatea civilă de avocați menționată pentru perioada iunie 2011 - ianuarie 2012, se face vorbire și despre alte cauze în care aceasta a prestat activitate specifică (nr. 19797/300/2010; nr. 9721/109/2011), fără ca la dosar să fie depuse dovezi cu privire la susținerea intereselor reclamantei în aceste cauze. Suma de 50.947 lei achitată în temeiul contractului de asistență din 12 mai 2011 are la bază facturi emise de societatea civilă de avocați și rapoartele de activitate întocmite și semnate în perioada iunie 2011 - martie 2012, însă, la dosar au fost depuse rapoarte de activitate întocmite pentru lunile ianuarie - martie 2012, iunie - decembrie 2011, fără mențiunea de înregistrare la SC O. SA - Departamentul Juridic căruia îi sunt adresate. Prin urmare, constatarea organelor fiscale este corectă, în sensul că acceptarea la plată a facturilor s-a făcut fără documente justificative. În punctul de vedere exprimat cu ocazia controlului, reclamanta a arătat că a avut calitate de pârât în patru dosare care au fost câștigate prin acești reprezentanți convenționali, fără a depune dovezi în acest sens, hotărârile judecătorești aflate la dosar atestând o altă situație. În ce privește analizarea consecințelor angajării resurselor financiare fără fundamentarea deciziilor și cu efecte negative asupra administrării resurselor proprii ale societății, dispusă prin măsura nr. 9, s-a reținut că, deși în actul de control s-a invocat scrisoarea de angajament din 26 martie 2010 și amendamentul din 14 septembrie 2010 (T.D.J.), care vizau consultanță în vederea strângerii de capital, achiziționarea și integrarea anumitor active din domeniul energetic, toate contractele depuse la dosar au fost încheiate fie cu Bursa de Creanțe S. SA, fie cu S.H. (România) SRL, sau cu SC C.I.F., iar nu cu T.D.J., persoana juridică la care se referă măsura nr. 9, situație în care nu se pot analiza eventualele clauze ale contractului în discuție. Pe de altă parte, instanța a reținut că măsura nr. 9 dispusă de către organele de control nu încalcă prevederile Legii nr. 31/1990, neimputând o anumită decizie consiliului de administrație, ci dispunând numai analizarea consecințelor angajării resurselor financiare, fără fundamentarea deciziilor și cu efecte negative, ulterior în funcție de acesta urmând luarea măsurilor care se impun. Cu privire la lipsa calității de autoritate contractantă a reclamantei, cu consecința neaplicării prevederilor legale din materia achizițiilor publice O.U.G. nr. 34/2006, s-a reținut că măsura dispusă de organele de control nu s-a referit la procedura urmată ci la eficiența achiziției serviciilor. În ceea ce privește constatările reținute în cadrul procesului-verbal pentru sesizarea organelor de urmărire penală, instanța a concluzionat, în sensul că, prin contestația formulată, reclamanta tinde la determinarea instanței civile să aprecieze asupra incidenței textelor legale reglementând infracțiunile invocate de către organele de control, aspect care nu este în căderea instanței de contencios administrativ.

Recursul exercitat împotriva sentinței Reclamanta SC O. SA citată prin administratorii judiciari B.D.O. și Consorțiul R.S. a atacat cu recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii acțiunii și anulării actelor administrative contestate, pentru motive pe care le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 304 1 C. proc. civ. În motivarea căii de atac, recurenta-reclamantă a inserat un istoric al cauzei, preluând pe larg conținutul cererii de chemare în judecată, după care a criticat hotărârea primei instanțe sub următoarele aspecte: Cadrul normativ aplicabil Instanța a reținut greșit că în cazul recurentei-reclamante sunt incidente prevederile legale pe baza cărora a fost efectuat controlul și au fost încheiate actele administrative contestate, în condițiile în care SC O. SA este o societate comercială supusă Legii nr. 297/2004, privind piața de capital, astfel că nu poate beneficia de sume acordate de la bugetul general consolidat, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) și 3.4 din O.U.G. nr. 94/2011. Raportat la prevederile art. 22 din O.G. nr. 119/1999, recurenta-reclamantă a arătat că în dosarul cauzei nu există niciun document din care să rezulte că Ministerul Finanțelor Publice a efectuat un control în conformitate cu acestea. În ceea ce privește considerentele instanței de fond, conform cărora în speță ar fi incidente și prevederile art. 4.2 respectiv 5.3 din cadrul O.M.F.P. nr. 522/2003 (normele metodologice de aplicare a O.G. nr. 119/1999), ar trebui ca SC O. SA să aibă calitatea de "entitate publică", astfel cum în mod expres prevăd aceste acte normative, în timp ce SC O. SA este o societate comerciala înființată sub imperiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, societate tranzacționată pe bursă, ce nu are caracterul unei entități publice, nefiind înființată în vederea satisfacerii unor interese de ordin public. Măsurile administrative contestate În ceea ce privește soluția de menținere, ca fiind legale și temeinice, a măsurilor nr. 1 și 2 din actele administrative în litigiu, recurenta-reclamantă a arătat că documentul justificativ este doar factura fiscală pe baza căreia s-au făcut înregistrările în contabilitatea societății, celelalte documente anexe nefiind înregistrate cu un număr separat în evidențe. În opinia recurentei-reclamante, măsura nr. 5 este nelegală, pentru că la dosar există documente justificative pentru prestația efectuată, măsura nr. 6 este de asemenea nelegală, pentru motivele expuse pe larg în cererea de chemare în judecată și în preambulul recursului, măsurile 7 și 8 au vizat nereguli remediate în totalitate prin emiterea facturilor de stornare a sumelor greșit acceptate la plată, iar măsura nr. 9 trebuie înlăturată pentru motivele indicate în ambele stadii procesuale. În ceea ce privește aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice, recurenta-reclamantă a arătat că nu este o autoritate contractantă în sensul art. 8 - 10 din actul normativ menționat și a formulat apărări în acest sens atât în scris, cât și oral, în cadrul dezbaterilor finale în fața instanței de fond. În același context, a făcut referire și la transpunerea Directivei 2004/18/CE, pentru atribuirea contractelor de lucrări, furnizări și servicii publice, care în art. 1 alin. (9) prevede că autoritățile contractante sunt statul, unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile de drept public, precum și asocierile care constau din mai multe unități administrativ-teritoriale sau instituții de drept public. Drept autoritate contractantă este calificată acea instituție, care a fost înființată să satisfacă nevoi de interes public cu caracter necomercial sau neindustrial, are personalitate juridică, este finanțată în mod substanțial de stat, de unitățile administrativ-teritoriale sau de alte instituții publice și se află în subordinea sau este supusă controlului unei autorități contractante, sau care deține în componența consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare majoritatea voturilor. În fine, recurenta-reclamantă a arătat că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene au fost stabilite criteriile pe baza cărora o persoană juridică de drept public sau privat este considerată autoritate contractantă, citând hotărârea pronunțată în cauza C - 44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria.

Apărările intimatului Ministerul Finanțelor Publice nu a formulat întâmpinare conform art. 308 C. proc. civ., dar a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile recurentei, cu referire la prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici și ale art. 62 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora. De asemenea, în ceea ce privește măsurile administrative contestate, intimatul-pârât a arătat că instanța de fond a reținut corect situația de fapt și raționamentul juridic pe care s-au fondat acestea.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Așa cum rezultă din expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1 din prezenta decizie, recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele întocmite ca urmare a inspecției economico-financiare desfășurate în perioada 25 iunie 2012 - 13 iulie 2012, în temeiul art. 12 - 21 din O.U.G. nr. 94/2011, privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici. Potrivit art. 3 pct. 5 din O.U.G. nr. 94/2011, sintagma "operator economic", avută în vedere de actul normativ respectiv, este o denumire generică ce include: a) regiile autonome, înființate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială; b) companiile și societățile naționale, precum și societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială este acționar unic; c) societățile comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține o parte majoritară; d) societățile comerciale și regiile autonome la care persoanele juridice de la lit. a) - c) dețin direct sau indirect o participație majoritară; e) institutele naționale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcționează ca instituții publice; f) alți operatori economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea și justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat. Expresia "operator economic" nu include societăți financiar bancare, societăți de asigurări și Societatea Comercială "F.P." SA. De asemenea, Înalta Curte reține că, în temeiul art. 2 alin. (1) și art. 3 pct. 4 din O.U.G. nr. 94/2011, inspecția economico-financiară efectuată la operatorii economici definiți mai sus vizează: a) măsurile de realizare a veniturilor, de reducere a cheltuielilor și de diminuare a arieratelor; b) respectarea reglementărilor economico-financiare și contabile; c) fundamentarea și justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru subvenționarea unor produse ori susținerea unor activități; d) obligațiile la bugetul general consolidat, cu excepția celor fiscale. Având în vedere structura acționariatului SC O. SA, așa cum este menționată la pct. 2.2. din raportul de inspecție economică-financiară din 13 iulie 2012, în care Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri figura cu 54,806% din capitalul social, autoritatea emitentă și instanța de fond au pornit în mod întemeiat de la premisa că recurenta-reclamantă intră în câmpul de aplicare al O.U.G. nr. 94/2011, fiind un "operator economic" în sensul art. 3 pct. 5 lit. c) din actul normativ menționat. De aceea, instanța de control judiciară constată lipsite de orice suport susținerile din recurs referitoare la regimul juridic al societății comerciale, care ar exclude, în opinia recurentei-reclamante, incidența O.U.G. nr. 94/2011 și a normelor administrative care îi organizează executarea. Totodată, contrar susținerilor recurentei-reclamante, dispozițiile O.G. nr. 119/1999, privind controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv se aplică și altor persoane juridice decât instituțiile publice, dacă aceste persoane juridice gestionează fonduri publice cu orice titlu și/sau administrează patrimoniul public, în privința gestionării fondurilor publice și administrării patrimoniului public (art. 26 din O.G. nr. 119/1999). În ceea ce privește criticile referitoare la calitatea de "autoritate contractantă" în accepțiunea legislației naționale și a ordinii juridice a Uniunii europene, Înalta Curte constată că nu se impune analiza acestora în calea de atac, pentru că judecătorul fondului a observat corect că actele administrative supuse cenzurii judiciare nu au avut în vedere procedura de atribuire a unor contracte din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice, ci eficiența achiziționării unor servicii de către entitatea controlată. Motivele privind nelegalitatea măsurilor administrative urmează a fi, de asemenea, înlăturate, Înalta Curte constatând că prima instanță a pronunțat o soluție judicioasă, fondată pe analiza riguroasă și aprofundată a circumstanțelor de fapt și de drept referitoare la fiecare dintre măsurile contestate, conform considerentelor prezentate la pct. 2 din decizia de față, pe care instanța de control judiciar le împărtășește. De altfel, sub aceste aspecte, recursul nu conține dezvoltări ale unor critici veritabile în privința modului în care prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat prevederile legale pertinente, ci reia argumentele prezentate la fond, contrapunând concluziilor instanței propriile interpretări ale părții, cu referire la elementele comune prezentate în preambulul recursului și la acțiunea introductivă de instanță. Atât autoritatea publică emitentă, cât și instanța de fond au analizat judicios fundamentarea și justificarea cheltuielilor efectuate de societate în funcție de conținutul și obiectul contractelor de prestări servicii supuse evaluării (consultanță, asistență juridică), documentele justificative nelimitându-se la facturile fiscale înregistrate în contabilitate, așa cum susține recurenta-reclamantă, ci cuprinzând înscrisurile apte să demonstreze realitatea, necesitatea și utilitatea prestațiilor pentru activitatea societății, precum și încadrarea lor în limitele contractului de prestări servicii în derularea căruia se pretinde că au fost efectuate cheltuielile pentru care s-au angajat resursele financiare. În consecință, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ.