ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2813/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești, la data de 11 ianuarie 2013, reclamanta SC O. SA a chemat în

judecată pe pârâții Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Națională de

Administrare Fiscală, Direcția Generală a Finanțelor Publice Gorj și Ministerul

Finanțelor Publice - Direcția Generală de Legislație și Reglementare în

Domeniul Activelor Statului București, solicitând:

- anularea

dispoziției obligatorii privind măsurile stabilite de inspecția economico-financiară

din 13 iulie 2012, emisă de M.F.P - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecție

Fiscală - Serviciul de Inspecție Financiară;

- anularea raportului

de inspecție fiscală din 13 iulie 2012 emis de M.F.P. - D.G.F.P. Gorj -

Activitatea de Inspecție Fiscală-Serviciul de Inspecție Financiară;

- anularea

procesului-verbal privind sesizarea organelor de urmărire penală nr. 4848 din

13 iulie 2012, emis de M.F.P. - D.G.F.P. Gorj - Activitatea de Inspecție

Fiscală - Serviciul de Inspecție Financiară;

- anularea Deciziei

nr. 21 din 23 noiembrie 2012, emisă de M.F.P. - Direcția Generală de Legislație

și Reglementare în Domeniul Activelor Statului București - Serviciul de

Soluționare a Plângerilor Prealabile și a Contestațiilor cu privire la

activitatea de inspecție economico-financiară și inspecția activității proprii

a ministerului și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea

cererii, reclamanta a susținut că actele administrative atacate sunt nelegale,

în esență, pentru următoarele motive:

- nu există temei

legal pentru a se solicita recuperarea sumei de 45.700 lei de la SC D.C.I.,

acceptarea la plată a facturilor fiind făcută cu respectarea art. 142 alin. (1)

din Legea nr. 31/1990, în consiliul de administrație;

- prestațiile

efectuate de M.S., I.B. și M.G. a fost motivată de faptul că orele prestate de

avocați, anterior datei contractului se refereau la obiectul contractului și

erau confirmate inclusiv de reprezentantul acționarului majoritar - Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri prin adresa din 7 martie 2012

emisă de Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie;

- în mod greșit s-a

dispus recuperarea sumei de 59.100 lei fără TVA, considerată acceptată la plată

fără documente justificative pentru deplasări, întâlniri, revizuiri, amendări

și redactare memorandum, în condițiile în care, organele fiscale au separat în

mod arbitrar aceste cheltuieli față de timpul de lucru efectuat de către

avocați;

- recuperarea sumei

de 190 lei este o măsură nejustificată, deoarece art. 3.1 din contract arată că

avocatul suportă cheltuielile prilejuite de executarea contractului cu excepția

celor prilejuite de deplasări în afara municipiului Pitești, însă, până la

momentul formulării contestației, cabinetul de avocat nu a emis către O. nicio

factură în care să fie evidențiate cheltuielile de deplasare separat, fiind

emise doar facturi aferente prestațiilor efectuate, iar reclamanta nu a achitat

nicio altă sumă cu excepția celor facturate pentru prestarea serviciilor de

asistență juridică;

- în cazul

contractului de asistență juridică încheiat cu Societatea civilă de avocați V.

și T. măsurile dispuse sunt nelegale, deoarece Statutul profesiei de avocat

permite consultații juridice verbale, achitarea sumei menționate fiind justificată.

- în ce privește

măsura privind analizarea consecințelor angajării resurselor financiare, fără

fundamentarea deciziilor, cu efecte negative asupra administrării resurselor

proprii ale societății, organul constatator nu poate emite o asemenea măsură,

deoarece încalcă dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990, care stabilesc

care sunt organele de conducere și administrare ale societății și care sunt

prerogativele acestora.

- constatările din

cadrul procesului-verbal relative la sesizarea organelor de urmărire penală, cu

privire la încălcarea prevederilor art. 43 din Legea nr. 82/1991 sunt

nejustificate, deoarece textul menționat se referă la infracțiunea de fals

intelectual, care potrivit art. 289 C. pen. reprezintă falsificarea realizată

de un funcționar aflat în exercițiul atribuțiilor de serviciu. Or, operațiunile

contabile realizate nu constituie înregistrări inexacte și nici omisiuni

privind înregistrarea documentelor evidențiate anterior, deoarece au fost

efectuate pe bază de documente (facturi, rapoarte de activitate), care nu pot

atesta fapte necorespunzătoare.

- constatările

procesului-verbal cu privire la sesizarea organelor de urmărire penală,

deoarece societatea se încadrează în prevederile art. 8 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, sunt

nefondate, deoarece textul se referă la omisiunea evidențierii în actele

contabile și în alte documente legale a operațiunilor efectuate sau a

veniturilor realizate, situație neincidentă în cauză.

- societatea

reclamantă a susținut că a pus la dispoziția organului constatator toate

documentele fiscale enunțate și a prezentat motivat punct de vedere, însă

agenții constatatori nu au ținut seama de acestea trunchiind realitatea și

starea de fapt prezentată de societate.

Direcția Generală a

Finanțelor Publice Gorj în nume propriu și pentru Ministerul Finanțelor Publice

a formulat întâmpinare, solicitând respingerea cererii, ca nefondată.

Ministerul Finanțelor

Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice Argeș, a formulat

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, arătând, în esență,

că Decizia nr. 21 din 23 noiembrie 2012 este legală, organele de inspecție

constatând nerespectarea art. 6 alin. (1) și (2), respectiv art. 43 din Legea contabilității,

măsurile dispuse prin actul de control fiind în conformitate cu dispozițiile

legale și ținând seama de actele depuse de reclamantă la dispoziția organelor

de control.

Totodată, pârâtul a

invocat inadmisibilitatea contestării procesului-verbal de sesizare penală față

de dispozițiile art. 34 alin. (3) din H.G. nr. 101/2012 și inadmisibilitatea

cererii de anulare a raportului de inspecție fiscală față de dispozițiile art.

218 alin. (2) C. proc. fisc.

de apel

Prin Sentința nr. 102

din 10 aprilie 2013, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea

reclamantei SC O. SA.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut în esență, următoarele:

Cu privire la temeiul

de drept al controlului financiar efectuat în speță, sunt incidente prevederile

art. 3.4 din O.U.G. nr. 94/2011 coroborat cu art. 2 lit. a) din O.U.G. nr.

94/2011, art. 22 din O.G. nr. 119/1999, art. 4.2 și art. 5.3. din O.M.F.P. nr.

522/2003, precum și cele ale art. 18 din H.G. nr. 101/2012.

În ce privește

contractul încheiat cu D.C.I. SRL și obligativitatea societății reclamante de a

recupera suma de 45.700 lei impusă prin măsura nr. 1 din dispoziția obligatorie

din 13 iulie 2012, factura   din 27 iulie 2011, emisă în temeiul contractului

și achitată parțial de către societate, nu a fost însoțită de documente

justificative, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea contabilității

nr. 82/1991.

În cauză, reclamanta

nu a făcut dovada că rapoartele sinteză din septembrie 2011 depuse de către

D.C.I., care atestă, într-adevăr, o serie de întâlniri cu instituții financiare

internaționale pentru obținerea facilităților de finanțare în valoare de

100.000.000 euro și 150.000.000 euro, ar fi fost înregistrate pentru a se putea

verifica dacă au fost efectuate în perioada de derulare a contractului sau dacă

au fost avute în vedere de către acționari, aceleași concluzii fiind reținute

și în privința măsurii nr. 2.

Cu privire la

măsurile nr. 3 și 4 referitoare la valoarea prestațiilor efectuate de

Societatea civilă de Avocați M. și A., în perioada 1 octombrie 2011 - 11

octombrie 2011, s-a reținut că, în speță, contractul de asistență juridică din

12 octombrie 2011 a fost încheiat la 12 octombrie 2011, durata contractului

fiind de la data semnării acestuia, până la îndeplinirea mandatului

încredințat, dacă părțile nu decid altfel (art. 5 pct. 1).

Sumele au fost

achitate pentru prestații efectuate anterior încheierii contractului, ceea ce

relevă efectuarea unor operațiuni și înregistrări în contabilitate în lipsa

unor documente justificative și fără temei.

Faptul că prin adresa

din 7 martie 2012, emisă de șeful Oficiului Participațiilor Statului și

Privatizării Industriei, ulterioară înscrierii în contabilitate, au fost

confirmate orele prestate de avocați anterior încheierii contractului, nu poate

susține înregistrarea în contabilitate în anul 2011 și implicit achitarea

acestor sume, pentru o perioadă anterioară valabilității contractului, întrucât

nu reprezintă un document justificativ, în sensul art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Totodată, instanța a

reținut că măsura nr. 3 dispusă în vederea analizării și stabilirii cu

exactitate a valorii prestațiilor efectuate în afara prevederilor contractuale,

a fost adusă la îndeplinire de către reclamantă, stabilindu-se suma de 14.745

lei fără TVA.

În ceea ce privește

măsura nr. 5 dispusă cu privire la suma de 59.100 lei fără TVA reprezentând

deplasări, întâlniri, revizuiri, amendări, redactare memorandum în cadrul contractului

de asistență din 12 octombrie 2011, încheiat cu aceeași societate civilă de

avocați, instanța a reținut că autoritățile fiscale nu au imputat neefectuarea

prestațiilor de către avocați, ci acceptarea la plată a facturii, fără

documente justificative, așa cum cer prevederile art. 6 din Legea nr. 82/1991.

Reclamanta nu a

prezentat alte documente sau argumente suplimentare față de cele prezentate în

timpul inspecției iar din lista întocmită de cabinetul de avocatură cu privire

la sarcinile pe care le presupune contractul între 1 octombrie 2011 - 30

decembrie 2011 nu reies decât activitățile derulate, iar nu documentele

justificative care le susțin și care întemeiază înscrierea corectă în

contabilitate.

Pe de altă parte,

tabelul ce cuprinde activitățile desfășurate nu este semnat de emitent și nu

rezultă că ar fi fost înregistrat la reclamantă.

Referitor la măsura

nr. 6 privind recuperarea sumei de 190 lei, reprezentând cheltuieli de

deplasare, instanța a constatat că măsura a fost în mod corect dispusă de către

organele de control, deoarece suma a fost acceptată la plată, fără să fi fost

emisă către O. SA vreo factură în care să fie evidențiate separat aceste

cheltuieli de deplasare, lipsind astfel un document justificativ în sensul art.

6 din Legea nr. 82/1991.

Cu privire la

măsurile 7 și 8, referitoare la contractele de asistență juridică încheiate cu

Societatea Civilă de Avocați V. și T., respectiv acceptarea la plată a sumei de

58.788 lei, inclusiv TVA și recuperarea sumei de 50.497 lei, considerată a fi

achitată nelegal, instanța a constatat că măsurile adoptate sunt întemeiate.

Analizând conținutul

contractului de asistență juridică din 12 mai 2011, instanța a reținut, în

privința pct. f) - g) din contract (redactare de acțiuni, reprezentare judiciară)

faptul că la pct. B din contract s-a prevăzut că se vor încheia anexe în care

se vor stabili condițiile de lucru și onorariul avocatului, însă contractul nu

este însoțit de asemenea anexe, pentru a se putea constata care a fost

onorariul stabilit pentru aceste servicii.

Societatea civilă de

avocați a fost angajată în mai multe cauze ale SC O. SA, la dosar fiind depuse

dovezi cu privire la trei dosare (nr. 55036/3/2010 pe rolul Curții de Apel

București, nr. 12190/3/2010 pe rolul Tribunalului București și nr.

6621/109/2009 pe rolul Tribunalului Mehedinți), în care parte pârâta a fost SC

O. SA.

În rapoartele de

activitate întocmite de societatea civilă de avocați menționată pentru perioada

iunie 2011 - ianuarie 2012, se face vorbire și despre alte cauze în care

aceasta a prestat activitate specifică (nr. 19797/300/2010; nr. 9721/109/2011),

fără ca la dosar să fie depuse dovezi cu privire la susținerea intereselor

reclamantei în aceste cauze.

Suma de 50.947 lei

achitată în temeiul contractului de asistență din 12 mai 2011 are la bază

facturi emise de societatea civilă de avocați și rapoartele de activitate

întocmite și semnate în perioada iunie 2011 - martie 2012, însă, la dosar au

fost depuse rapoarte de activitate întocmite pentru lunile ianuarie - martie 2012,

iunie - decembrie 2011, fără mențiunea de înregistrare la SC O. SA -

Departamentul Juridic căruia îi sunt adresate.

Prin urmare,

constatarea organelor fiscale este corectă, în sensul că acceptarea la plată a

facturilor s-a făcut fără documente justificative.

În punctul de vedere

exprimat cu ocazia controlului, reclamanta a arătat că a avut calitate de pârât

în patru dosare care au fost câștigate prin acești reprezentanți convenționali,

fără a depune dovezi în acest sens, hotărârile judecătorești aflate la dosar

atestând o altă situație.

În ce privește

analizarea consecințelor angajării resurselor financiare fără fundamentarea

deciziilor și cu efecte negative asupra administrării resurselor proprii ale

societății, dispusă prin măsura nr. 9, s-a reținut că, deși în actul de control

s-a invocat scrisoarea de angajament din 26 martie 2010 și amendamentul din 14

septembrie 2010 (T.D.J.), care vizau consultanță în vederea strângerii de

capital, achiziționarea și integrarea anumitor active din domeniul energetic,

toate contractele depuse la dosar au fost încheiate fie cu Bursa de Creanțe S.

SA, fie cu S.H. (România) SRL, sau cu SC C.I.F., iar nu cu T.D.J., persoana

juridică la care se referă măsura nr. 9, situație în care nu se pot analiza

eventualele clauze ale contractului în discuție.

Pe de altă parte,

instanța a reținut că măsura nr. 9 dispusă de către organele de control nu

încalcă prevederile Legii nr. 31/1990, neimputând o anumită decizie consiliului

de administrație, ci dispunând numai analizarea consecințelor angajării

resurselor financiare, fără fundamentarea deciziilor și cu efecte negative,

ulterior în funcție de acesta urmând luarea măsurilor care se impun.

Cu privire la lipsa

calității de autoritate contractantă a reclamantei, cu consecința neaplicării

prevederilor legale din materia achizițiilor publice O.U.G. nr. 34/2006, s-a

reținut că măsura dispusă de organele de control nu s-a referit la procedura

urmată ci la eficiența achiziției serviciilor.

În ceea ce privește

constatările reținute în cadrul procesului-verbal pentru sesizarea organelor de

urmărire penală, instanța a concluzionat, în sensul că, prin contestația

formulată, reclamanta tinde la determinarea instanței civile să aprecieze

asupra incidenței textelor legale reglementând infracțiunile invocate de către

organele de control, aspect care nu este în căderea instanței de contencios

administrativ.

împotriva sentinței

Reclamanta SC O. SA

citată prin administratorii judiciari B.D.O. și Consorțiul R.S. a atacat cu

recurs sentința menționată, solicitând modificarea ei în sensul admiterii

acțiunii și anulării actelor administrative contestate, pentru motive pe care

le-a încadrat în prevederile art. 304 pct. 9 și 304

1

C. proc. civ.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a inserat un istoric al cauzei, preluând pe larg

conținutul cererii de chemare în judecată, după care a criticat hotărârea

primei instanțe sub următoarele aspecte:

Cadrul normativ

aplicabil

Instanța a reținut

greșit că în cazul recurentei-reclamante sunt incidente prevederile legale pe

baza cărora a fost efectuat controlul și au fost încheiate actele

administrative contestate, în condițiile în care SC O. SA este o societate

comercială supusă Legii nr. 297/2004, privind piața de capital, astfel că nu

poate beneficia de sume acordate de la bugetul general consolidat, pentru a fi

aplicabile dispozițiile art. 2 lit. a) și 3.4 din O.U.G. nr. 94/2011.

Raportat la

prevederile art. 22 din O.G. nr. 119/1999, recurenta-reclamantă a arătat că în

dosarul cauzei nu există niciun document din care să rezulte că Ministerul

Finanțelor Publice a efectuat un control în conformitate cu acestea.

În ceea ce privește

considerentele instanței de fond, conform cărora în speță ar fi incidente și

prevederile art. 4.2 respectiv 5.3 din cadrul O.M.F.P. nr. 522/2003 (normele

metodologice de aplicare a O.G. nr. 119/1999), ar trebui ca SC O. SA să aibă

calitatea de "entitate publică", astfel cum în mod expres prevăd

aceste acte normative, în timp ce SC O. SA este o societate comerciala înființată

sub imperiul Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată,

societate tranzacționată pe bursă, ce nu are caracterul unei entități publice,

nefiind înființată în vederea satisfacerii unor interese de ordin public.

Măsurile administrative

contestate

În ceea ce privește

soluția de menținere, ca fiind legale și temeinice, a măsurilor nr. 1 și 2 din

actele administrative în litigiu, recurenta-reclamantă a arătat că documentul

justificativ este doar factura fiscală pe baza căreia s-au făcut înregistrările

în contabilitatea societății, celelalte documente anexe nefiind înregistrate cu

un număr separat în evidențe.

În opinia

recurentei-reclamante, măsura nr. 5 este nelegală, pentru că la dosar există

documente justificative pentru prestația efectuată, măsura nr. 6 este de

asemenea nelegală, pentru motivele expuse pe larg în cererea de chemare în

judecată și în preambulul recursului, măsurile 7 și 8 au vizat nereguli

remediate în totalitate prin emiterea facturilor de stornare a sumelor greșit acceptate

la plată, iar măsura nr. 9 trebuie înlăturată pentru motivele indicate în

ambele stadii procesuale.

În ceea ce privește

aplicabilitatea prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice,

recurenta-reclamantă a arătat că nu este o autoritate contractantă în sensul

art. 8 - 10 din actul normativ menționat și a formulat apărări în acest sens

atât în scris, cât și oral, în cadrul dezbaterilor finale în fața instanței de

fond.

În același context, a

făcut referire și la transpunerea Directivei 2004/18/CE, pentru atribuirea

contractelor de lucrări, furnizări și servicii publice, care în art. 1 alin.

(9) prevede că autoritățile contractante sunt statul, unitățile

administrativ-teritoriale, instituțiile de drept public, precum și asocierile

care constau din mai multe unități administrativ-teritoriale sau instituții de

drept public. Drept autoritate contractantă este calificată acea instituție,

care a fost înființată să satisfacă nevoi de interes public cu caracter

necomercial sau neindustrial, are personalitate juridică, este finanțată în mod

substanțial de stat, de unitățile administrativ-teritoriale sau de alte

instituții publice și se află în subordinea sau este supusă controlului unei

autorități contractante, sau care deține în componența consiliului de

administrație/organului de conducere sau de supervizare majoritatea voturilor.

În fine,

recurenta-reclamantă a arătat că în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii

Europene au fost stabilite criteriile pe baza cărora o persoană juridică de drept

public sau privat este considerată autoritate contractantă, citând hotărârea

pronunțată în cauza C - 44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria.

intimatului

Ministerul Finanțelor

Publice nu a formulat întâmpinare conform art. 308 C. proc. civ., dar a depus

la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, răspunzând fiecăreia dintre criticile recurentei, cu referire la

prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2011, privind organizarea și

funcționarea inspecției economico-financiare la operatorii economici și ale

art. 62 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea

neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a

fondurilor publice naționale aferente acestora.

De asemenea, în ceea

ce privește măsurile administrative contestate, intimatul-pârât a arătat că

instanța de fond a reținut corect situația de fapt și raționamentul juridic pe

care s-au fondat acestea.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă cuprinsă în pct. 1 din prezenta decizie, recurenta-reclamantă

a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios

administrativ, în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele

întocmite ca urmare a inspecției economico-financiare desfășurate în perioada

25 iunie 2012 - 13 iulie 2012, în temeiul art. 12 - 21 din O.U.G. nr. 94/2011,

privind organizarea și funcționarea inspecției economico-financiare la

operatorii economici.

Potrivit art. 3 pct.

5 din O.U.G. nr. 94/2011, sintagma "operator economic", avută în

vedere de actul normativ respectiv, este o denumire generică ce include:

a) regiile autonome,

înființate de stat sau de o unitate administrativ-teritorială;

b) companiile și

societățile naționale, precum și societățile comerciale la care statul sau o

unitate administrativ-teritorială este acționar unic;

c) societățile

comerciale la care statul sau o unitate administrativ-teritorială deține o

parte majoritară;

d) societățile

comerciale și regiile autonome la care persoanele juridice de la lit. a) - c)

dețin direct sau indirect o participație majoritară;

e) institutele

naționale de cercetare-dezvoltare, altele decât cele care funcționează ca

instituții publice;

f) alți operatori

economici, indiferent de forma de proprietate, pentru fundamentarea și

justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat.

Expresia

"operator economic" nu include societăți financiar bancare, societăți

de asigurări și Societatea Comercială "F.P." SA.

De asemenea, Înalta

Curte reține că, în temeiul art. 2 alin. (1) și art. 3 pct. 4 din O.U.G. nr.

94/2011, inspecția economico-financiară efectuată la operatorii economici

definiți mai sus vizează:

a) măsurile de

realizare a veniturilor, de reducere a cheltuielilor și de diminuare a

arieratelor;

b) respectarea

reglementărilor economico-financiare și contabile;

c) fundamentarea și

justificarea sumelor acordate de la bugetul general consolidat pentru

subvenționarea unor produse ori susținerea unor activități;

d) obligațiile la

bugetul general consolidat, cu excepția celor fiscale.

Având în vedere structura

acționariatului SC O. SA, așa cum este menționată la pct. 2.2. din raportul de

inspecție economică-financiară din 13 iulie 2012, în care Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri figura cu 54,806% din capitalul social,

autoritatea emitentă și instanța de fond au pornit în mod întemeiat de la

premisa că recurenta-reclamantă intră în câmpul de aplicare al O.U.G. nr.

94/2011, fiind un "operator economic" în sensul art. 3 pct. 5 lit. c)

din actul normativ menționat.

De aceea, instanța de

control judiciară constată lipsite de orice suport susținerile din recurs

referitoare la regimul juridic al societății comerciale, care ar exclude, în

opinia recurentei-reclamante, incidența O.U.G. nr. 94/2011 și a normelor

administrative care îi organizează executarea.

Totodată, contrar

susținerilor recurentei-reclamante, dispozițiile O.G. nr. 119/1999, privind

controlul intern/managerial și controlul financiar preventiv se aplică și altor

persoane juridice decât instituțiile publice, dacă aceste persoane juridice

gestionează fonduri publice cu orice titlu și/sau administrează patrimoniul

public, în privința gestionării fondurilor publice și administrării

patrimoniului public (art. 26 din O.G. nr. 119/1999).

În ceea ce privește

criticile referitoare la calitatea de "autoritate contractantă" în

accepțiunea legislației naționale și a ordinii juridice a Uniunii europene,

Înalta Curte constată că nu se impune analiza acestora în calea de atac, pentru

că judecătorul fondului a observat corect că actele administrative supuse

cenzurii judiciare nu au avut în vedere procedura de atribuire a unor contracte

din perspectiva prevederilor O.U.G. nr. 34/2006, privind achizițiile publice,

ci eficiența achiziționării unor servicii de către entitatea controlată.

Motivele privind

nelegalitatea măsurilor administrative urmează a fi, de asemenea, înlăturate,

Înalta Curte constatând că prima instanță a pronunțat o soluție judicioasă,

fondată pe analiza riguroasă și aprofundată a circumstanțelor de fapt și de

drept referitoare la fiecare dintre măsurile contestate, conform

considerentelor prezentate la pct. 2 din decizia de față, pe care instanța de

control judiciar le împărtășește.

De altfel, sub aceste

aspecte, recursul nu conține dezvoltări ale unor critici veritabile în privința

modului în care prima instanță a stabilit situația de fapt și a aplicat

prevederile legale pertinente, ci reia argumentele prezentate la fond,

contrapunând concluziilor instanței propriile interpretări ale părții, cu

referire la elementele comune prezentate în preambulul recursului și la

acțiunea introductivă de instanță.

Atât autoritatea

publică emitentă, cât și instanța de fond au analizat judicios fundamentarea și

justificarea cheltuielilor efectuate de societate în funcție de conținutul și

obiectul contractelor de prestări servicii supuse evaluării (consultanță,

asistență juridică), documentele justificative nelimitându-se la facturile

fiscale înregistrate în contabilitate, așa cum susține recurenta-reclamantă, ci

cuprinzând înscrisurile apte să demonstreze realitatea, necesitatea și

utilitatea prestațiilor pentru activitatea societății, precum și încadrarea lor

în limitele contractului de prestări servicii în derularea căruia se pretinde

că au fost efectuate cheltuielile pentru care s-au angajat resursele

financiare.

În consecință, Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de

reformare a sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau

art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC O. S.A prin administratorii judiciari B.D.O și Consorțiul R.S.

împotriva Sentinței nr. 102 din 10 aprilie 2013 a Curții de Apel Pitești,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 iunie 2014.

Procesat

de GGC - NN